Pogromul de la Iași din 16 mai 1899

„Sigur că de când e Iașul, scene mai săl­ba­tice nu s-au mai întâmplat.“ „Iașii ieri au fost murdăriți de sânge.“ Aceste ti­tluri erau pe primele pagini ale ziarelor din dimineața zilei de 17 mai 1899. Rudolf Șuțu consemna în monografia dedicată orașului Iași: „Cine nu-și mai amintește de Iașii în ziua de 16 mai 1899?“. Iată că totuși istoriografia abia dacă amintește de ce s-a întâmplat atunci la Iași – un violent pogrom antisemit. Și nu era primul de acest fel.

Cu aproape doi ani înainte, pe 27 no­iem­brie 1897, a avut loc la București un po­grom al studenților naționaliști, care au devastat magazinele și casele evreiești sub ochii binevoitori ai poliției, care a in­ter­venit doar pe final. Tonul manifestărilor de violență antisemită din București a fost dat de proiectul de lege al ministrului de Război, generalul Anton Berindei, care ur­ma să-i excludă pe evrei din armată. Re­zerviștii evrei au ținut o adunare publică în semn de protest față de proiectul de lege. S-au alăturat și studenți români din Bu­curești și Iași, cu intenția vădită de de­turnare a manifestațiilor. Protestele s-au transformat rapid în tulburări și violențe de stradă, odată cu asaltul studenților înar­mați cu bâte și bare de fier asupra gea­murilor prăvăliilor evreiești. Scandalul a durat ore întregi fără nicio intervenție din partea Poliției, al cărei prefect era pe atunci Caton Lecca, un cunoscut an­ti­semit. Deși proiectul de lege Berindei nu a fost adoptat, agitațiile antisemite pro­vo­cate de studenți au continuat să se extindă în țară.

Iașiul devenise centrul mișcării anti­se­mite din Vechiul Regat. Cazul po­gro­mului din Iași din 1899 este exemplar pentru modul în care antisemitismul exprimat de prima generație de in­te­lectuali, membri ai societății culturale Ju­nimea (Iacob Negruzzi, Mihai Eminescu, Vasile Conta și alții), a fost revigorat de stu­dențimea naționalistă. Antisemitismul se practica, cu precădere, în jurul unei ligi antisemite care a grupat studenți din aproape toate orașele Moldovei. Această li­gă era întreținută de o presă antisemită ilustrată la acea vreme de câteva publicații importante: Antisemitul, Ecoul Moldovei, Dorul Românului și Desrobirea. Ultima înființase și o societate antisemită a stu­den­ților cu același nume - Desrobirea. Pri­ma societate antisemită (Liga Română „Viaţa“) a fost înființată la Iași de către Vasile Conta, cunoscut ca teoretician al an­tisemitismului, dar și ca activist împotriva evreilor.

Cu opt zile înainte de evenimentul din 16 mai 1899, mișcarea antisemită din oraș a lan­sat un manifest virulent care chema populația Iașiului la „apărare“ împotriva „pusderiei de jidani care au năvălit ca lăcustele peste mănoasele plaiuri ale pa­triei noastre“ și convoca o „mare în­tru­nire contra jidanilor“. Adunarea a avut loc la Circul Sidoli, iar mulțimea im­pre­sionantă (circa 20.000 de oameni, con­form presei vremii) a fost ațâțată prin dis­cursuri incendiare. Participanții la ma­ni­festație proveneau din toate categoriile socio-profesionale: profesori, magistrați, doctori, studenți, negustori etc. Rând pe rând s-au succedat la tribună Emanuil Ma­noliu, directorul ziarului Ecoul Moldovei, V. Constantinescu, directorul ziarului An­ti­semitul, Victor Artene, student din Bu­cu­rești, Romulus Dioghenide, Orighen Carp, Constantin Brăescu, maiorul Jean Ma­no­les­cu-Mlădian, Tița Pavelescu din Focșani și Elena Sevastos. Discursurile lor conțineau aceeași temă repetată obsesiv – „pericolul jidovesc“ și mijloacele prin care poate fi combătut.

După discursuri, manifestanții au ieșit în stradă cântând și stri­gând „Ura!“ și „Jos jidanii!“. O trupă de muzicanți a fost pusă să cânte Deșteaptă-te, ro­mâne! și spiritele s-au încins și mai tare. O parte dintre manifestanți erau înarmați cu bâte sau erau beți. Pe maidanul Sf. Spiridon au început să spargă geamurile la prăvăliile evreiești. Un pluton de jan­darmi călare a încercat să intervină, dar a fost pus pe fugă. Pe strada Lăpușneanu un evreu bătrân pe nume Avram Lehrer a fost maltratat de manifestanți. În Piața Unirii, lucrurile s-au precipitat după ce manifestanții au început să strige că evreii aruncă pietre și ouă de la balcoane. Pe străzile Golia (actuala Cuza Vodă) și Ștefan cel Mare, pogromiștii au spart geamurile magazinelor evreiești, cu pietre sau bâte.

Prefectul poliției, Nicu Canănău, a dat ordin să se mobilizeze patrule de jandarmi care au încercat să restabilească ordinea în zona Trei Sfetitele (Trei Ierarhi). Pe stra­da Ștefan cel Mare, în dreptul farmaciei Herzenberg, în calea mulțumii s-a inter­pus un cordon de jandarmi, dar a fost rupt de protestatari. Constatându-se că for­țele polițienești nu erau suficiente, a fost cerut ajutorul garnizoanei din oraș. Manifestanții se îndreptau spre statuia lui Ștefan cel Mare. Și-a făcut apariția și pro­curorul Stoinescu, dar a fost alungat ime­diat de manifestanți, iar forțele de ordine care îl însoțeau, maltratate. Un caporal și un soldat au fost grav răniți. Manifestanții s-au întors pe strada Ștefan cel Mare, unde s-au ținut iarăși discursuri și au por­nit spre un cordon de jandarmi nou for­mat. S-a produs o nouă învălmășeală. Cu acea ocazie, au fost răniți mai mulți pro­testatari și reprezentanți ai forțelor de or­dine. Între victime, s-au aflat căpitanul Vrabie, lovit în cap cu o măciucă la inci­tarea lui Orighen Carp, apoi călcat în pi­cioare, și subcomisarul Păun, agresat de V. Constantinescu, șeful ziarului Anti­se­mi­tul. Vrabie și Păun au primit primul ajutor în farmacia Herzenberg.

Liderii protestului au promis să meargă mai departe în liniște, iar prefectul de Poliție a dat ordin jan­darmilor să se retragă. Ma­ni­festanții s-au răspândit prin oraș în mai multe grupuri, iar incidentele au continuat. Pogromiștii au acționat pe stră­zile principale, în Târgu Cucu și în zona din jurul Seminarului „Veniamin Cos­ta­che“, cu precădere pe strada Moțoc (fostă Uzinei, actuala Petru Movilă). Trupele de dorobanți și vânători au intervenit, făcând numeroase arestări. Mai mulți evrei au fost bătuți, iar proprietățile, jefuite sau dis­truse. Cele mai multe victime și pagube s-au înregistrat pe străzile Ștefan cel Mare, Golia, Moțoc, Arcu, Gării, Lozon­schi etc. Din procesele verbale întocmite de poliție, pe care le-am găsit la Arhivele Naționale, aflăm că pagubele au fost în special geamurile sparte, iar printre lu­crurile furate se aflau sticle de băutură (în special coniac), lămpi, ceasuri, veselă, haine etc.

La ora 10 seara, armata patrula străzile de­vastate ale Iașiului pentru a restabili definitiv ordinea. În timpul nopții, s-au ope­rat numeroase arestări de care s-a ocu­pat judecătorul instructor Oswald Teo­do­reanu (tatăl scriitorului Ionel Teodoreanu). Studenții O. Carp, R. Dioghenide, Artene Victor, V. Constantinescu de la Anti­se­mitul, aflați la locuința lui V. Brăescu, au fost arestați și duși la Poliție, unde li s-a luat pe rând interogatoriul. Dintre aceștia, studentul la litere Orighen Carp și V. Cons­tantinescu au fost reținuți și depuși la pe­nitenciarul central. Pentru apărarea aces­tora a intervenit avocatul și profesorul an­tisemit A.C. Cuza.

Presa anunța că în total s-au fă­cut 90 de arestări, dintre care 42 erau foști deținuți la Pe­ni­ten­ciarul de la Dobrovăț și o parte eliberați; 20 dintre ei au de­clarat că au fost plătiți. Au fost arestați a doua zi Gh. Ganciu, fost copist la Ju­de­că­toria 3, și Vasile Jescu, care au condus devastările din strada Moțoc, precum și Gh. Dumitriu, P. Ionescu, Ilie Ionescu, Gh. Carp și Ion Cotu. Au fost arestați și cinci evrei, dintre care Iosif Gruber și Haim Wasserman, pentru crima din locuința avocatului C. Botez, unde servitorul Gh. Vizitiul a fost lovit mortal. Wasserman a fost grațiat de Regele Carol I prin Decretul regal nr. 178 din ianuarie 1901.

În timpul violențelor petrecute în ziua de 16 mai, s-au identificat răniți din rândul populației evreiești, precum și din rândul pogromiștilor, despre care ziarele scriau că „mai toți erau în stare de beție“. Au fost identificați: Cucu Dimitrie, Vasile Za­ha­ria, Mihaia Vădeni, Grigore Trifan, Di­mitrie Bărdescu, Toader Niculai și alții.

La spitalul israelit se aflau mulți evrei in­ternați care prezentau traumatisme cranio-cerebrale și diferite contuzii: Strul Kofler, 25 ani, Natan sin Șmil Troim, Șmil Fro­im, Ana Rozenthal, 55 ani, Moses sin Her­șcu, 60 de ani, ceauș la sinagogă, Bu­ium Simka, str. Arcu, 19 ani, Kesler Lupu, 12 ani, plagă în partea externă a brațului stâng, Ana Svartz, Iancu Meier Svartz, Șmil Marcu Cotingar, Riven sin Moise și alții.

A doua zi după devastări, magazinele și prăvăliile evreiești erau închise, însă, în urma ordonanțelor emise de prefectul de Poliție, prin care se interzicea orice ma­ni­festație, precum și circulația în grupuri pe străzi, ei au redeschis comerțul. O parte dintre localnicii evrei au cerut despăgubiri pentru pagubele produse în urma tul­bu­rărilor antisemite. Mai mulți funcționari pu­blici, implicați în tulburările stradale, au fost destituiți din funcții: Vasile Bră­escu, din postul de asistent de la Labo­ra­torul de histologie, și Gh. Rișcanu, pe­da­gog la Seminarul „Veniamin Costachi“. Stu­dențimea ieșeană a organizat un pro­test de desolidarizare cu studenții par­ti­cipanți la devastările antisemite.

Pogromul a schimbat definitiv atmosfera în Iași, marcând un precedent pentru tulburările antisemite viitoare. Ma­ni­fes­tă­rile violente împotriva evreilor, de la sfâr­șitul secolului XIX, au declanșat un mare val de emigrare spre SUA – al așa-numitor „fusgeyers“.