Gazul de șist. A fi sau a nu fi dependenți de Rusia

Otilia Nutu 07.08.2012

De același autor

Peste tot unde există opoziție serioasă la gazul de șist există și un lobby puternic al Gazprom, care știe că independența Europei de importurile de gaz din Rusia înseamnă că Moscova își pierde influența.

Dincolo de emoții, cifrele arată un adevăr neplăcut ipocriziei europenilor. În Statele Unite – cea mai bine guvernată țară din lume și unde catastrofele de mediu nu-s totuși îngropate sub preș –, gazul natural e de vreo 5 ori mai ieftin decât în Eu­ropa. E cam cât costă la noi gazul „ieftin“ de producție internă, pe care aici îl dăm pe nimic, față de gazul de import de la ruși, de 4 ori mai scump. În SUA piața e liberă, concurența duce pre­țurile în jos, fără ca un re­glementator să le țină așa ar­tificial ca să-și „protejeze con­su­ma­to­rii“. Iar dacă prin 2007 americanii își fă­ceau calcule să crească de 6 ori capacitatea de import de gaz lichefiat ca să nu intre în criză, acum noile tehnologii de exploatare a gazului de șist i-au făcut practic in­de­pendenți de import. Între timp, nu s-a au­zit de vreo catastrofă ecologică de pro­por­ții în SUA legată de gazul de șist, și nici de cutremure devastatoare acolo unde se fo­lo­sește fracturarea hidraulică. Ba chiar dim­potrivă – problemele de mediu cu ga­zul sunt la puțurile vechi de 100 de ani pe ca­re n-au știut pe vremuri cum să le în­chi­dă.

Să ne uităm acum la Europa. Fără ca europenii să facă nimic, pre­țurile gazului scad în Vest – no­roc că gazul lichefiat care până acum ajungea în SUA trebuia și el vândut undeva. Crește oferta, scade prețul, de asta vrea și Europa să libe­ra­lizeze odată piețele de energie, con­su­ma­torul câștigă. Piața gazului, foarte re­zis­tentă la schimbare, începe să se li­be­ra­li­zeze mai repede decât spera UE și decât cealaltă piață îndărătnică, a energiei elec­trice; iar firmele europene care făcuseră greșeala să încheie contracte pe termene prea lungi cu Rusia, la preț indexat după petrol (importatorii nemți, de pildă), s-au trezit că pierd bani în fața celor care cum­pără ieftin din piețele liberalizate de gaz spot și la termen. Un raport al Center for Strategic and International Studies (CSIS) arată că europenii câștigă vreo 7-8 mi­li­arde de euro anual numai din gazele care ajung acum mai ieftin în Europa, de când SUA nu mai are nevoie de ele. Și aici apare paradoxul: cu toate că Europa beneficiază din plin de avantajele gazului de șist, ca­u­tă ipocrită să blocheze exploatarea unei re­surse din care câștigă toată lumea. Mo­ti­vul afișat: riscul de mediu. Motivul real: lo­bby-ul rușilor, care văd cum le iese Europa de sub singura pârghie de in­flu­ență reală pe care o mai aveau, și care știu cum să-și împacheteze in­te­re­sele într-un ambalaj plăcut pro­gresiștilor occidentali.

Ce-i drept, exploatarea ga­zelor de șist ridică niște pro­bleme de mediu. Ex­trac­ția consumă multă ener­gie și apă; pot apărea scurgeri de metan, de fluid de fracturare sau chiar deșeuri radi­o­active din rocile fracturate, poluând pânza freatică, dacă puțurile nu sunt bine etan­șeizate; lichidul de fracturare poate fi de­versat necorespunzător; pot fi scăpări de metan (gaz cu efect de seră) în atmosferă; și există dovezi că fracturarea poate in­du­ce microcutremure, cum s-a întâmplat în Marea Britanie (un cutremur de vreo 2 gra­de care a oprit temporar o explorare).

 

Dar International Energy Agency arată că ne costă doar cu 7% mai mult să eliminăm riscurile de mediu. Evident, firmele care exploatează gazul trebuie să fie credibile internațional și cu experiență, și ame­ri­ca­nii sunt din nou cei mai buni (Exxon, Che­vron, care exploatează gaze de șist de vreo 40 de ani în SUA și au făcut pionierat în tehnologia de ultimă oră). Și, culmea, mediul are mai mult de câștigat decât de pierdut din gazul de șist. Gazul e cel mai curat combustibil fosil, are cele mai mici emisii de CO2; cele mai eficiente centrale electrice pentru echilibrarea energiei re­generabile sunt pe gaz; iar după Fuku­shi­ma și curentul antienergie nucleară, tre­buie totuși să producem curent electric din ceva, că nu putem trăi doar cu moriști de vânt și raze de soare și nici nu ne putem întoarce la opaiț ca-n Evul Mediu.

Culmea, isteria activiștilor de me­diu e în toi, deși în Europa nici măcar nu s-a început serios ex­ploatarea gazelor de șist, suntem abia în fază de explorare. „Frica de fracturare“ a blocat explorările în Fran­ța, Italia, Cehia, Austria, Bulgaria, iar noi venim puternic din urmă cu faimosul „mo­ratoriu până decide UE care să fie viitorul gazelor de șist“ (noroc că UE e mai deș­teaptă decât noi și a decis că n-o să aibă ni­ciodată o poziție unică pe subiect, că asta ar însemna blocarea exploatărilor de gaz pe vecie). N-o să înțeleg niciodată cum cineva s-ar opune onest să aflăm mă­car ce rezerve avem, că despre asta e vorba. Previzibil, această isterie nu e tocmai ino­centă – raportul CSIS arată că peste tot un­de există opoziție serioasă la gazul de șist există și un lobby puternic al Gaz­prom, care știe că independența Europei de importurile de gaz din Rusia înseamnă că Moscova își pierde influența. De pildă, în Germania, doi factori au dus la in­terdicția exploatării gazelor de șist: Verzii, care susțin costisitoarea energie re­ge­ne­rabilă, ineficientă economic și su­pra­vie­țuind pe spinarea contribuabilului; și fap­tul că mai toată industria germană cu vreo legătură cu gazul are interesul ca im­porturile de la Gazprom să continue (aici intră: importatorii care au investit în North Stream, firmele rusești care dețin aproape jumătate din capacitatea de ra­finare a gazului și petrolului din Ger­ma­nia; filiala Gazprom Germania, condusă de foști securiști din RDG etc.). Culmea, moratoriul german asupra gazelor de șist închide la grămadă și niște mici exploatări funcționale încă din 1955 și care în 60 de ani n-au avut nicio problemă de mediu. În Bulgaria, în fruntea mitingurilor an­ti­gaz de șist s-au aflat foști securiști și ac­tuali lobbiști pentru South Stream. Po­lo­nia, în schimb, disperată să scape de șan­tajul vecinului de la Răsărit și de căr­bu­nele poluant care costă mult în Europa odată cu plata emisiilor de CO2, este un sus­ținător entuziast al gazelor de șist și s-a grăbit să dea (chiar prea multe) con­ce­siuni oricărei firme interesate de ex­plo­rări.

Ajungând la România, nicio mo­bilizare a activiștilor de mediu n-a fost mai serioasă decât cea contra explorării rezervelor de gaz de șist, deși acestea sunt complet neexploatabile până prin 2020, presupunând că găsim ceva. Interesant pro­testul „spontan“ de la Bârlad, de 5.000 de oameni, mai mult decât mitingul PDL cu autocare la București. Și totuși, nu mi-e clar de ce aceiași activiști nu sunt la fel de vocali contra minelor de cărbune po­luante, contra termocentralelor care emit noxe și CO2 dincolo de limitele ac­ceptabile în UE sau contra energiei ieftine de care beneficiază marii consumatori ca­pitaliști ca Mittal, Alro sau Interagro. E drept, niciuna dintre aceste cauze nobile nu ne-ar face dependenți de ruși ca South Stream sau moratoriul contra gazelor de șist. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22