Algeria: cine, ce, când, unde și mai ales de ce?

69 de persoane și-au pierdut viața. 39 dintre acestea erau ostatici, 29 erau răpitori islamiști. Trei extremiști au fost arestați. 685 de algerieni și 100 de cetățeni străini au fost eliberați sau au scăpat pe forțe proprii. Acesta este bilanțul în cifre al crizei ostaticilor din Algeria. Ce s-a întâmplat însă și care sunt dedesubturile acestei operațiuni?

Autoritățile algeriene au precizat că ră­pi­torii ar fi extremiști islamici cu o pro­ve­ni­ență extrem de diversă, incluzând țări pre­cum Mauritania, Egipt, Tunisia, Mali, Ni­ge­ria, Algeria însăși și chiar Ca­nada. Conform poliției al­ge­riene, Mokhtar Belmo­k­h­tar, un cunoscut militant al­gerian, ar fi organizat ata­cul. Belmokhtar este un ve­teran din războiul afgano–sovietic din 1980 care s-ar fi separat de liderii mișcării Al Qaeda din Magrebul Is­lamic. Acum ar conduce o brigadă proprie cunoscută sub o varietate de denumiri. Premierul al­ge­rian a precizat că atacul din teren ar fi fost condus de un algerian, Amine Ben­che­nab. Agențiile de știri din Mauritania, care au fost în legătură cu extremiștii în timpul operațiunii, îl dau lider pe Abdul Rahman al-Nigeri, un militant din Nigeria care s-a alăturat Grupului Salafist pentru Predici și Luptă.

În dimineața zilei de 16 ianuarie, trei ve­hicule de teren ale extremiștilor au atacat un convoi de autocare care îi transportau pe angajații uzinei din In Aménas la lucru. Escorta armată a convoiului a încercat să respingă atacul, dar un britanic și doi al­gerieni și-au pierdut viața. Autocarul din fruntea convoiului a reușit să ajungă la com­plexul petrolier, cel din spate și-a pier­dut o roată și a rămas în apropierea cartie­relor rezidențiale ale muncitorilor. Mili­tan­ții și-au continuat drumul către uzină, un­de au luat ostaticii. Erau înarmați cu arun­cătoare de rachete și le-au spus ostaticilor că au minat întregul com­plex.

Complexul din In Aménas es­te administrat în comun de compania norvegiană Sta­toil, de britanicii de la BP și de statul algerian prin compania Sonatrach. O com­panie japoneză oferă con­sultanță în diferite spe­cialități de inginerie. Acesta este motivul pentru care la fața locului erau de găsit atât de mulți muncitori străini. Despre străini, deocamdată, se știu următoarele: nouă japonezi au fost uciși, unul este încă dispărut; cinci norvegieni sunt dați dis­pă­ruți, inclusiv tatăl vitreg al unui ministru; trei britanici și-au pierdut viața, despre soarta altor trei nu se știe nimic; trei ame­ricani și un francez au fost uciși, la fel și șase filipinezi, alți patru fiind dispăruți; despre doi malaezieni nu se știe nimic, în schimb autoritățile române au confirmat moartea a doi cetățeni și eliberarea altor trei; un austriac a fost și el eliberat.

Reacția autorităților algeriene a fost promp­tă, dar nu lipsită de controverse. Imediat după luarea ostaticilor, trupele algeriene spri­jinite de elicoptere de asalt au încon­jurat complexul din In Aménas, iar gu­ver­nul a anunțat răspicat că nu va negocia cu teroriștii. E o atitudine ce ar trebui în­țe­leasă în contextul istoric al țării care nu a uitat cei 100.000 de morți din războiul ci­vil din anii ’90 purtat cu islamiștii. Schim­buri de focuri au avut loc din prima zi (mier­curi) între armată și răpitorii din complexul petrolier. Joi, armata a bom­bar­dat un convoi al extremiștilor care în­cercau să mute ostaticii fără a ține cont că în vehicule se aflau nu numai militanți. Aceștia s-au retras în uzină. Conform relatărilor unor supraviețuitori, ostaticilor le-ar fi fost legate centuri cu explozibili în mașinile de teren. Sâmbătă a avut loc un raid al trupelor algeriene în care mulți ră­pitori și ostatici și-au pierdut viața. Mo­tivul declanșării operațiunii trupelor spe­ciale l-ar fi reprezentat informații con­form cărora extremiștii ar fi executat niște străini și plănuiau să arunce instalația în aer.

Motivele care au determinat această răpire nu sunt clare nici în ziua de azi. Au existat multe revendicări ale teroriștilor adresate au­torităților algeriene prin intermediul unor convorbiri telefonice sau prin de­cla­rații de presă. Cele mai multe motivații s-au legat de intervenția franceză în Mali, ca­re este îndreptată împotriva militanților Al Qaeda din Maghrebul Islamic. Ex­tre­miș­tii voiau să pedepsească statul algerian, care a acordat avioanelor militare franceze drept de survol pentru operațiunea din Ma­li. Cu toate acestea, motivația pare o in­venție de ultim moment, dacă luăm în con­siderare decizia Franței de a desfășura trupe în Mali care avusese loc cu doar o săp­tămână în urmă.

Teroriștii au acuzat Algeria și de în­chi­de­rea frontierelor sale în calea refugiaților din Mali și au cerut, de asemenea, eli­be­ra­rea câtorva zeci de islamiști deținuți în în­chisorile algeriene. Răscumpărarea ar pu­tea fi un alt motiv, poate chiar mai plau­zibil, având în vedere că averea lui Bel­mokhtar strânsă din asemenea operațiuni s-ar ridica la câteva milioane de dolari. Gu­vernul algerian a respins teoria legăturii cu Mali, afirmând că operațiunea fusese pla­nificată de cel puțin două luni. Analiștii militari au afirmat și că atacul nu ar fi fost posibil fără surse din interiorul uzinei. //