Pe aceeași temă
A fost cea mai mare umilință prin care a trecut de când a reușit să plece din Mariupol, orașul-port distrus de forțele ruse.
„Dacă ai vânătăi pe umeri, ar putea însemna că ești lunetist”, explică Olena, aflată acum în Tbilisi, Georgia.
„I-am spus că în august împlinesc 60 de ani. Cum aș putea fi lunetist?”, povestește ea. Dar ofițerului nu părea să-i pese. I-a spus: „Oricum nu port ochelarii. Dă-ți jos bluza acum.”
S-a întâmplat într-o tabără de filtrare din Nikolske, un oraș din autoproclamata republică populară Donețk. Povești ca cea a Olenei sunt obișnuite în rândul numărului tot mai mare de refugiați ucraineni aflați acum în Georgia. De la începutul invaziei Rusiei în Ucraina, aproximativ 20.000 de ucraineni au intrat în Georgia, mulți venind din Rusia pe la granița de nord a țării.
Pentru că nu au reușit să fugă din orașe ocupate de ruși, ca Mariupol și Herson, spre vest, în teritoriile controlate de Ucraina, mulți ucraineni s-au confruntat cu o dilemă îngrozitoare: să rămână în orașul asediat sau să fugă în țara care le-a distrus casa.
Pentru a intra în Rusia, mulți refugiați ucraineni sunt forțați să treacă prin așa-numita „filtrare”, un proces în timpul căruia sunt fotografiați, interogați, le sunt luate amprentele și le este analizat conținutul telefoanelor. Bărbaților li se ordonă să se dezbrace, pentru a vedea dacă au tatuaje care ar putea dezvălui o legătură cu grupurile naționaliste ucrainene. Toată lumea este întrebată dacă ei sau cineva cunoscut a servit în armata ucraineană.
Olena spune că, în timpul interogatoriului ei, un gardian care interoga un bărbat la masa alăturată a găsit un breloc cu stema Ucrainei. Patru gardieni l-au bătut apoi sălbatic pe bărbat cu bastoanele și i-au dat cu piciorul în cap, după care l-au aruncat afară, la temperaturi sub zero grade, fără haină și căciulă.
Tabere de filtrare au fost înființate în orașe și sate concentrate în principal în RPD, inclusiv Novoazovsk, Manguș, Bezimenne și Nikolske. Ucrainenii care fug din Mariupol cu autobuzul ajung adesea în taberele de filtrare fără să știe, fiindcă li s-a spus că vor fi duși în orașele controlate de ucraineni. După sosire, de obicei nu li se permite să părăsească localitatea.
Filtrarea se termină cu unul din două rezultate: fie „treci” interogatoriul și ți se înmânează o bucată mică de hârtie ștampilată cu data filtrării și semnătura ofițerului de supraveghere, fie ești reținut pentru un nou interogatoriu.
„Taberele” se află în școli, centre culturale, săli de sport și alte clădiri publice. Condițiile sunt adesea abjecte, iar taberele sunt prost organizate. Oameni precum Olena, care călătorea cu sora ei în vârstă de 65 de ani, Tamara, și cu soțul acesteia, în vârstă de 70 de ani, nu și-au dat numele complete, au dormit mai întâi pe podea, apoi pe cutii de carton. În primele zile primeau o masă pe zi. Apoi rușii au închis cantina și le-au spus să-și găsească singuri de mâncare.
Pentru Maksim și Iulia, din Mariupol, filtrarea a fost, de asemenea, un proces de lungă durată, deși au avut norocul să fie cazați într-o casă din apropiere, care aparținea unuia dintre colegii lui Maksim. Au petrecut aproape o lună așteptând să fie „filtrați” în Manguș.
„Numărul nostru de ordine era 347. Intrai și întrebai care este numărul zilei și-ți dădeai seama că ești doar cu 2-3 numere mai aproape. De ce a mers atât de greu? Procesul în sine durează aproximativ 30 de minute”, spune Maksim.
Abia după ce i-a spus unui farmacist militar că au rămas fără insulina de care avea nevoie Iulia, pentru că suferă de diabet, așteptarea lor a fost scurtată și au fost interogați în acea după-amiază. Așteptând pe un coridor, au văzut cum un bărbat îmbrăcat în uniforma armatei ucrainene era interogat în genunchi, cu mâinile legate la spate.
Alții refugiați spun că au petrecut doar o zi sau două în taberele de filtrare. Un cuplu de 29 de ani, Igor și Valentina din Mariupol, spun că au fost „filtrați” în șase ore de la sosirea în Nikolske.
„Faptul că soția mea era însărcinată în nouă luni în acel moment și că trebuia să ajungem la spital cât mai curând posibil a ajutat probabil”, spune Igor.
Ucrainenii care au reușit să fugă în Georgia spun că au evitat deportările forțate în orașele rusești. O femeie, Janna, a povestit că familia ei a reușit să iasă neobservată pe ușa din spate a unui centru de filtrare, după ce a auzit un ofițer spunând că ea, soțul ei și fiul lor vor fi deportați pe o insulă rusă din apropierea Japoniei.
Mulți dintre ucrainenii aflați acum la Tbilisi așteaptă să se întoarcă acasă, în Ucraina.
„Fiica mea este încă în Mariupol și mi-a trimis multe fotografii cu cruci înfipte în pământ. Mormintele sunt chiar și în curțile noastre. Vreau să merg acasă, dar asta înseamnă un loc din Ucraina care nu este ocupat de ruși”, spune Olena.
