Autoritarism si liberalism

In ultimele doua secole, evolutia doctrinara a societatii umane a fost dominata de un conflict neintrerupt intre tiranie si libertate. O parte dintre "iluminatii" istoriei contemporane au ajuns la concluzia ca, odata cu prabusirea comunismului, considerat ultimul sistem despotic "rational", liberalismul a triumfat ireversibil. Consecinta acestei victorii "finale" era ca numai statul liberal-democrat poate sa satisfaca necesitatile materiale ale oamenilor si, in acelasi timp, sa respecte aspiratiile, demnitatea si drepturile individuale ale cetatenilor.

Politologul american Francis Fukuyama s-a grabit sa sugereze ca, in urma evenimentelor dramatice din anii ’90, societatea umana a ajuns la "sfarsitul istoriei", deoarece confruntarea ideologica dintre autocratie si liberalism a fost rezolvata definitiv in favoarea liberalismului. Preconizand ca tarile democrate prefera sa rezolve conflictele dintre ele prin intelegeri si compromisuri, convertirea inevitabila a omenirii la liberalism promitea instaurarea unei paci universale si inceputul unei ordini mondiale stabile.

Mult mai pesimist, profesorul american Samuel Huntington a sugerat ca, din contra, lumea se va polariza din nou in baza identitatilor culturale si ca, in viitor, relatiile internationale vor duce la o "confruntare a civilizatiilor". El prezicea ca fortele modernizarii vor diminua progresiv importanta statului-natiune si ca oamenii isi vor asuma o noua identitate culturala. Printre "marile civilizatii" el enumera occidentalismul, confucianismul, Japonia, mahomedanismul, hinduismul, ortodoxia slava, America Latina si Africa.

Conflictele violente din ultimii 15 ani din Balcani, din Africa, Afganistan si din Orientul Mijlociu au invalidat atat profetia pacii liberal-democrate, cat si teza "sfarsitului istoriei". Este clar ca relatiile internationale vor continua sa fie determinate in mare parte de interesele economice, politice si de securitate ale statelor-natiune. Chiar daca tarile democrate au tendinta de a evita razboiul ca metoda de rezolvare a dezacordurilor dintre ele, confruntari violente pot izbucni oriunde din cauza unor dispute teritoriale, a accesului preferential la resurse naturale sau a unor intolerante etnice/ideologice/culturale.

Violenta conflagratiilor din ultimii 15 ani nu poate fi explicata simplist, prin existenta unui nucleu democrat si pasnic, in care domina normele liberale, si o zona nedemocrata, in care trecutul istoric conflictual a ramas neschimbat. In multe tari, convertirea la liberalism nu pare sa fie inevitabila. Confruntarea dintre autoritarism si liberalism va continua neabatuta in viitor.

Autoritarism

 Pe cand termenul de  autoritate se refera la putere legitima, autoritarismul implica o autoritate nelegitima, in care normele liberale si democrate nu sunt respectate. In regimurile nedemocrate, guvernantii s-au autoselectionat sau, daca au fost alesi, nu pot fi inlaturati de la putere de catre cetateni prin alegeri libere si competitive. In totalitarism, regimurile respective fac uz de o anumita ideologie social-culturala "infailibila", prin care incearca sa mobilizeze masele si care nu permite pluralism politic.

 Regimurile  autoritariste, neavand la baza o singura ideologie, isi justifica legitimitatea prin motive diverse, precum patriotism/nationalism, dezvoltare economica, "justitie sociala" si necesitatea de a mentine "ordine". Frecvent, guvernul autoritarist, chiar daca accepta un pluralism politic limitat, evita inlaturarea de la putere prin crearea unui partid politic dominant, subventionat din fondurile statului, ingradeste activitatea celorlalte partide si minimalizeaza critica "partidului-stat" prin controlarea accesului la informatii.

 In multe tari din fostul lagar socialist, tranzitia dificila de la comunism la democratie a stimulat conflicte economice si sociale, nationalism excesiv si confruntari etnice. Deceptionati de salbaticia privatizarii netransparente, de lipsa de progres economic si de haosul politic-social, populatiile din majoritatea statelor postcomuniste din  CSI au acceptat instaurarea unor regimuri autoritariste.

Liberalism

 In liberalism, cetateanul-individ se afla in centrul valorilor sociale. Fiecare cetatean, avand drepturi egale si fiind protejat in relatiile cu autoritatile, poate decide personal cum sa-si dirijeze viata. Liberalismul radical-capitalist de tip  "laissez faire", preconizat de Hayek si Friedman, a fost criticat de unii intelectuali pe motiv ca genereaza mari inegalitati economico-sociale care viciaza societatea. In realitate, in toate statele liberale, guvernul intervine mai mult sau mai putin in activitatea economica, redistribuie o parte din venituri, prin impozitare, si asigura anumite beneficii pentru cetatenii dezavantajati. Regimurile social-liberale acopera o gama intreaga de nuante, de la liberalismul relaxat din SUA si Marea Britanie pana la socialismul "avansat" din  tari precum Franta, Germania si Tarile Scandinave.

Promovarea liberalismului si a democratiei

In ultimii cinci ani, presedintele american George Bush a afirmat in mod repetat ca extinderea democratiei in lume si mai ales democratizarea Orientului Mijlociu sunt obiectivele cele mai importante ale politicii externe a Statelor Unite. Cu intentia declarata de a instaura democratia cu forta, Afganistanul si Irakul au fost invadate de coalitii militare conduse de SUA. Autocratii respectivi au fost eliminati prin forta si noi lideri au fost "alesi", sub controlul armatelor straine de ocupatie.

 Din nefericire, initiativa eliberarii omenirii promovata de Casa Alba a fost dezolant de  selectiva. Bush a evitat sa impuna reforme liberalizante in tarile conduse de autocrati "prieteni" in Arabia Saudita, Egipt, Kuweit sau Emirate. Pervez Musharaf, generalul care a preluat puterea politica prin lovitura de stat in Pakistan, este elogiat in SUA si in Anglia ca aliat de valoare in razboiul antiterorist. Cu mare curtoazie, Bush i-a primit la Washington pe liderii autocrati din Kazahstan, Azerbaidjan si Etiopia. El a mentinut relatii cordiale cu despotii de la Moscova si de la Beijing.

 Liderii tirani din Iran si Siria, vizati de  doctrina antiterorista a presedintelui Bush, nu reprezinta un mare bastion antidemocrat. Majoritatea celorlalte regimuri represive din Orientul Mijlociu, daca ar permite alegeri libere, ar fi inlocuite de partide "islamiste" mai mult sau mai putin extremiste. In viitor, adversarii cei mai redutabili ai expansiunii democrate vor fi Rusia si China.

Rusia si China

Contrar predictiilor analistilor, Rusia si China nu au adoptat reforme politice liberalizante si nu au evoluat spre democratie. Ambele puteri detesta intentiile Washingtonului de a promova liberalismul in lume. Ele sunt convinse ca "propaganda prodemocrata" a SUA reprezinta numai un paravan in spatele caruia se ascund intentii expansioniste.

 In anii ’90, cand Boris Eltin era presedinte, Rusia initiase reforme politice si economice care sugerau ca intentioneaza sa devina o democratie liberala de tip occidental si ca, in timp, va aspira sa se asocieze cu restul democratiilor europene. In acelasi timp, expertii in sinologie  preziceau ca transformarea Chinei intr-o tara cu economie de piata si integrarea ei in economia globala vor forta liberalizarea politica interna. Strategia occidentala de a converti cele doua puteri autoritariste in parteneri s-a bazat pe ideea ca Rusia si China, avand nevoie de acces la pietele tarilor democrate, vor accepta ordinea internationala "liberala", vor initia reforme politice spre pluralism in interior si se vor debarasa de autoritarism.

Aceste prezumtii s-au dovedit a fi false. Sperantele de democratizare si integrare ale Rusiei in structurile euro-atlantice au fost spulberate de presedintele Vladimir Putin, care, dupa 2000, a virat puternic spre autoritarism. China a continuat sa se integreze in economia mondiala fara sa renunte la monopolul politic al Partidului Comunist. Hotarat sa aplice "modelul chinez" in Rusia, Putin a incorsetat progresiv societatea, a emasculat opozitia si a concentrat puterea politica la Kremlin. Contrar asteptarilor occidentale, a devenit clar ca liderii autocrati de la Moscova si de la Beijing nu intentioneaza sa conduca tarile respective spre democratie.

Ca sa-si asigure supravietuirea pe termen lung, regimurile autoritariste din China si Rusia se opun expansiunii globale a democratiei, isi coordoneaza politica externa si de securitate si se solidarizeaza cu alte regimuri autocrate. Moscova si Beijingul au pus bazele unui parteneriat strategic prin care cele doua puteri se angajeaza sa creeze o noua ordine mondiala "multipolara", in care axa Rusia-China va deveni un pilon important al ingradirii dominatiei globale a Statelor Unite. In 2005, Moscova si Beijingul si-au reafirmat solidaritatea prin reinnoirea tratatului de prietenie si, pentru prima oara in istorie, prin organizarea unor manevre militare comune.

 Urmarind sa obtina acces la surse de energie, sa negocieze acorduri comerciale benefice si sa-si asigure voturi favorabile la  ONU, oficialii chinezi si rusi au facut aranjamente speciale cu liderii tirani din tari precum Iran, Sudan, Uzbekistan, Belarus, Venezuela, Cuba si mai multe tari africane. Aparand guvernele acestor tari impotriva presiunilor exercitate de occidentali, Beijingul si Moscova si-au exprimat interesul lor fundamental in favoarea autoritarismului. Rusia si China au refuzat sa sprijine eforturile diplomatilor occidentali de a aplica sanctiuni economice impotriva unor tari care se comporta "indezirabil", precum Iran, Sudan, Siria si Coreea de Nord. In relatiile cu mai multe tari nedemocrate, China si Rusia au oferit ajutoare economice, au furnizat arme si i-au sustinut diplomatic pe liderii respectivi, ca sa-i ajute sa reziste in fata presiunilor internationale.

 Revolutiile democrate din Ucraina, Georgia si Kirgistan au fost considerate in Vest ca o evolutie naturala spre liberalism, pluralism politic si democratie. Rusia si China au prezentat aceleasi evenimente ca lovituri de stat incitate si finantate de puterile occidentale ca sa-si extinda influenta. Nerenuntand la restabilirea imperiului, Kremlinul a investit masiv in campaniile electorale din Ucraina, a refuzat sa coopereze la rezolvarea conflictelor "inghetate" din Osetia de Sud, Abhazia si Transnistria, a majorat excesiv pretul gazelor naturale exportate in Georgia si Ucraina, ca sa le pedepseasca pentru incercarile lor de a evada din sfera de influenta a Rusiei, si i-a sprijinit puternic pe liderii-despoti din celelalte state din  CSI.

Concluzii

Organizatiile teroriste islamice de tip Al-Qaeda si regimurile tiranice din Orientul Mijlociu nu reprezinta adversarul principal al democratiilor liberale din Europa si America. Marii protagonisti ai autoritarismului contemporan sunt China si Rusia. In crestere economica vertiginoasa si cu resurse umane si naturale substantiale, cele doua puteri au un potential considerabil de a stavili avansul liberalismului in lume si de a impiedica stabilizarea ordinii mondiale in baza unor norme preconizate de tarile democrate.

Kremlinul, obsedat de aspiratiile de a redeveni mare putere, de a-si restabili sferele de influenta traditionale si de a ingradi dominatia globala a Statelor Unite, a virat puternic spre autoritarism. Putin intentioneaza sa adopte "modelul chinez" in Rusia, pentru a consolida puterea politica in mana "silovikilor", si, in acelasi timp, sa beneficieze de o dezvoltare economica rapida. China are mari sanse de a deveni cea mai mare putere economica a lumii in 2020. Liderii autocrati de la Beijing aspira sa utilizeze puterea economica pentru a ridica statutul Chinei la nivelul unei mari puteri militare cu prezenta geostrategica.

 Pana acum, China si Rusia nu au avut suficienta capabilitate militara ca sa infrunte direct Statele Unite si sa-i interzica dominatia internationala. Avand ambitii globale incontestabile si nef iind dispuse sa renunte la autoritarism, Rusia si China, in coliziune cu alte state nedemocrate, reprezinta cel mai important adversar al liberalismului, al sistemelor democrate de guvernare si al organizarii ordinii mondiale in baza principiilor liberale.