Bulgaria în South Stream, România nu. Si?

Radu Dudau* | 23.11.2010

Pe aceeași temă

Pe 13 noiembrie a fost semnat la Sofia acordul dintre Gazprom şi Bulgarian Energy Holding privind înfiinţarea companiei mixte South Stream Bulgaria, componenta bulgară a proiectului South Stream. Au fost semnate şi acordurile privind studiul preliminar de fezabilitate, finanţarea construcţiei şi operarea conductei pe teritoriul bulgar. Traseul e încă nedeterminat, dar construcţia urmează a se finaliza în 2015.

Evenimentul a încheiat o saga diplomatico-mediatică începută în 2009, când premierul bulgar, Boyko Borisov, a suspendat acordul interguvernamental semnat cu Moscova în 2008 de către predecesorul său socialist privind asocierea Bulgariei la South Stream. În toamna lui 2009 România a intrat în joc ca alternativă pentru segmentul est-european al South Stream. În iunie 2010, Borisov a exprimat din nou dubii în legătură cu sensul economic al gazoductului. Prompt, Adriean Videanu, atunci ministru al Economiei, s-a deplasat la Moscova pentru a negocia intrarea României în South Stream. Compania Transgaz a fost invitată să intre în proiect, iar în octombrie 2010, Aleksei Miller, preşedintele Gazprom, a semnat la Bucureşti un „memorandum de intenţie“ privind studiul tehnic şi economic al tranzitării României. Dar după recenta semnare, şeful Gazprom a proclamat ieşirea din ambiguitate: „România nu mai poate lua locul Bulgariei în proiect, dar poate adera în calitate de participant“. Prezent la ceremonia de la Sofia, Vladimir Putin a anunţat câştiguri de miliarde pentru Bulgaria – imediat etichetate ca exagerate în presa bulgară.

Dar deşi South Stream este în genere privit în România ca o mare oportunitate economică, o mai bună înţelegere a naturii proiectului arată că România nu a pierdut, de fapt, nimic prin neincluderea în afacere. South Stream este numele unei idei politice lansate pe „piaţă“ de Gazprom în 2007, din două motive: 1) pentru a inhiba dezvoltarea proiectului Nabucco, a cărui concepţie contravine intereselor Rusiei de a avea control exclusiv al transportului de gaze caspice către Europa şi 2) pentru a dobândi o pârghie suplimentară de coerciţie asupra Ucrainei, prin care trec 80% din gazele ruseşti exportate în UE.

Tehnic şi financiar, South Stream e un plan nerealist: îşi propune să lege nordul bazinului caspic de Europa Centrală printr-o conductă prin Marea Neagră, cu un debit de 63 de miliarde de metri cubi pe an, la un cost estimat a atinge 24 de miliarde de euro. În circumstanţele actuale, proiectul nu are justificare economică. Rusia nu mai posedă lichidităţile din 2007, când încă nu fusese lovită de criza economică. Apoi, Kievul a devenit mult mai cooperant cu Moscova şi probabil că în curând Gazprom va reuşi să impună o formulă de control asupra sistemului ucrainean de conducte şi de stocare a gazului. Mai departe, pentru că Rusia va trebui să pompeze gaz în gazoductul ruso-german Nord Stream, aflat în construcţie în Marea Baltică, dar şi din cauza reducerii importurilor de gaz turkmen (după deschiderea conductei Asia Centrală-China, la sfârşitul lui 2009), Gazprom nu va avea suficient gaz pentru a alimenta şi South Stream. În fine, în contextul energetic actual, modificările structurale de pe piaţa energetică europeană nu garantează vânzarea la preţ fixat pe durată lungă a unor cantităţi atât de mari de gaz. Cu alte cuvinte, e foarte improbabil ca South Stream să devină vreodată realitate.

Pe de altă parte, South Stream a funcţionat foarte bine ca instrument politic. Toate statele europene ale consorţiului rival, Nabucco, au intrat, într-un fel sau altul, în afacerea South Stream. E un fapt straniu din punct de vedere economic – deşi explicabil diplomatic – ca state membre ale UE să se asocieze unui proiect concurent celui susţinut de UE, cu atât mai mult cu cât Nabucco este mai ales în beneficiul acestor ţări. Nabucco e piesa de bază a aşa-numitului Coridor Sudic al politicilor energetice europene şi prioritatea strategiei de securitate energetică a României.

Lansat în 2002, Nabucco a înaintat cu o lentoare care i-a afectat credibilitatea. Totuşi, proiectul este strategic pentru statele Europei Centrale şi de Est care, cu excepţia României, depind puternic de importurile de gaz rusesc şi sunt slab conectate la reţeaua de conducte vest-europene. Abia din vara lui 2009 Nabucco a progresat serios din punct de vedere politic şi financiar. E însă prematur să fie considerat o afacere încheiată, întrucât planează încă incertitudini legate de asigurarea cantităţilor suficiente de gaz din Azerbaidjan şi din nordul Irakului.

La scurt timp după semnarea acordurilor de la Sofia, Comisia Europeană a atenţionat Bulgaria că textul acordului interguvernamental din 2008 contravine cerinţelor de separare (unbundling) a producţiei de gaze de transportul şi furnizarea lor şi obligativităţii de a permite şi altor transportatori accesul la capacităţi ale conductei. Fiind de notorietate opoziţia Gazprom faţă de aceste politici, Bulgaria poate ajunge repede în situaţia de a fi presată politic între Bruxelles şi Moscova.

Entuziasmul afişat în ultimele luni de oficialii Ministerului român al Economiei faţă de viziunea transformării României într-un hub al marilor proiecte de transport al gazului caspic ignoră competiţia acerbă dintre aceste proiecte. În particular, o atare retorică are impact negativ asupra evoluţiei proiectului Nabucco, pentru care urmează o perioadă de licitaţii pentru capacităţi de conductă şi de încheiere a contractelor de termen lung. România trebuie să îşi îmbunătăţească relaţiile politice şi comerciale cu Federaţia Rusă, dar nu şi să fie un instrument de presiune politică împotriva vecinilor ei de la Marea Neagră, Bulgaria şi Ucraina (care are o profundă anxietate faţă de South Stream).

* Institutul de Studii Diplomatice, Universitatea Bucureşti

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2022 Revista 22