Pe aceeași temă
Evenimentele petrecute in ultimele luni ale anului trecut si la inceputul anului curent au adaugat elemente noi si semnificative tesaturii si altminteri foarte complexe a situatiei internationale. Cadrul general al desfasurarii relatiilor internationale continua inevitabil sa fie determinat de tendinta globalizarii, a carei actiune permanenta a pus in evidenta in ultimele saptamani si zile cei doi factori de decizie principali ai jocului politic mondial: Statele Unite ale Americii, care pastreaza functia de principal motor al globalizarii, si Federatia Rusa, care a reintrat in forta pe arena internationala asumand declarat rolul de antagonist al globalizarii americane si de coordonator la scara mondiala al rezistentei antiamericane.
Initiativa - factorul determinant si calauzitor al evolutiei - continua sa se afle, fireste, in mainile SUA, ramase singura supraputere in urma selectiilor succesive operate de istorie in secolul precedent. Datorita imensului lor avans in cursa stiintifica, tehnologica si economica, SUA s-au situat in fruntea procesului globalizarii si ii imprima inevitabil si astazi sensul; cu observatia ca in actiunea acestui factor de decizie primordial, aflat astazi in cumpana, se manifesta in ultimul timp contradictii interne ale caror consecinte sunt inca imprevizibile..jpg)
Terenul principal pe care se hotaraste in viitorul apropiat infruntarea dintre solutia globalizarii democratice si respingerea acesteia se afla in Orientul de Mijloc. Evolutie lesne previzibila, conflictul din Irak a antrenat ansamblul Orientului Mijlociu si Apropiat, intensificand rezistenta fortelor fundamentaliste ostile democratizarii si, inerent, puterii care o promoveaza la scara mondiala.
Conducerea plutonului fundamentalismului islamic a fost preluata in timpul din urma de Iran, in a carui politica se impletesc o ideologie arhaica, antimodernizatoare si hotararea de a dobandi mijloacele de distrugere in masa, produs al stiintei moderne: "barbaria cu mijloacele stiintei si tehnicii celei mai avansate" , dupa cum s-a observat. Atitudinea intransigenta a Iranului dinamizeaza toate fortele fundamentalismului musulman - state, precum Siria, sau curente spiritual-politice - in cadrul a ceea ce pare a fi suprema infruntare intre o ideologie blocata in stadiu medieval si civilizatia moderna.
La randul ei, aceasta evolutie in lumea islamica si indeosebi implicarea masiva a Iranului si a Siriei in conflictul din Irak au accelerat constientizarea de catre conducerea SUA a faptului ca batalia pentru Irak nu poate fi castigata decat in confruntare cu ansamblul fortelor fundamentaliste din Orientul Mijlociu si Apropiat. Solutia partiala conceputa initial - anume, transformarea Irakului intr-o oaza democratica, baza pentru extinderea valorilor democratice in spatiul musulman inconjurator - si-a vadit in aplicare slabiciunile, intrucat a subestimat capacitatea fundamentalismului de a genera solidaritati transfrontaliere. Noua strategie a SUA, reorganizata in functie de aceasta constatare, tinde sa consolideze fragila promisiune democratica din Irak si aceea, inca departe de a fi stabilizata, din Afganistan in cadrul geo-cultural largit cuprins intre Asia Centrala si Mediterana Rasariteana.
Solidaritate antiamericana
Impasul actual al politicii americane in aceasta confruntare, in desfasurarea careia strategia initiala s-a dovedit inoperanta, iar cea in curs de aplicare are nevoie de timp si perseverenta pentru a-si dovedi eficacitatea, ofera un excelent teren de manevra conducerii Rusiei pentru a suscita adversitati laterale actiunii americane, cu scopul de a o abate cat mai mult de la directia ei principala, inlaturarea obstacolului rus, ramas si astazi cel mai de seama impediment in calea democratizarii globale.
Conducerea rezistentei fata de expansiunea democratiei la nivel planetar a fost de curand asumata categoric si ostentativ de conducatorul Federatiei Ruse, Vladimir Putin, in cadrul reuniunii pe teme de securitate desfasurate la München in luna februarie a anului curent. In esenta, liderul rus a condamnat vehement cursul actiunii globale americane, care, potrivit declaratiei sale, depaseste limitele nationale, impune lumii propriile sale interese economice si valori culturale, contribuie prin recursul la forta, in dispretul dreptului international, la raspandirea armelor de distrugere in masa si determina reflexul de autoaparare la cei amenintati de hiper-recursul la forta al Washingtonului. Declaratia lui Vladimir Putin a fost in realitate un apel la solidaritate antiamericana adresat tuturor celor care se simt amenintati de tendinta SUA de a crea o lume unipolara sub propria lor conducere. Mai mult, conducatorul din Kremlin a sugerat chiar ca raspunde la apelurile unor parteneri externi, nenominalizati insa, sufocati de abuzul de putere american, la a caror chemare nu poate ramane indiferent.
Declaratia lui Vladimir Putin semnalizeaza intentia Kremlinului de a recupera pozitia pierduta odata cu sfarsitul Razboiului Rece, aspiratie pentru implinirea careia e greu de crezut ca Rusia dispune de mijloacele necesare. Desigur, economia rusa a primit un puternic aflux de resurse pecuniare datorita exportului masiv de gaze si petrol la preturi sensibil sporite fata de anii anteriori. Va fi oare suficient acest spor de mijloace valutare pentru a restaura Rusia in pozitia de supraputere, pierduta la sfarsitul secolului al XX-lea? Trecutul dezminte categoric aceasta eventualitate. Pozitia de supraputere a fost obtinuta si mentinuta pana astazi de SUA pe temeiul si in cadrul unui sistem care a garantat cetatenilor ei maximum de libertate economica si politica compatibila cu legile dictate de interesul comun al societatii. Libertate stimulatoare de energie si initiativa generatoare de prosperitate si progres: pe aceasta baza s-a cladit supraputerea americana. Rusia, dimpotriva, si-a intemeiat aspiratia de a deveni supraputere si a realizat temporar aceasta pozitie pe negarea valorilor derivate din libertate, constant respinse de o indelungata traditie autocratica, de control strict al societatii de catre centrul puterii. Incercarea Uniunii Sovietice de a-si cuceri prin asalt conditia de supraputere prin subordonarea totala a individului fata de dominatia nelimitata si arbitrara a partidului comunist atotputernic a dat neindoielnic rezultate pe termen scurt, in conditii exceptionale, dar s-a incheiat cu un esec total. Adoptat ca solutie permanenta, regimul starii de asediu impus de V.I. Lenin dupa 1917 conduce inevitabil la paralizia progresiva a corpului social. Retransarea conducerii ruse actuale pe pozitiile statului dominator si sugrumator al libertatii, inabusirea firavelor sperante de democratizare de la inceputul perioadei postsovietice, refuzul libertatii economice si politice, recursul la suprimarea fizica a opozantilor prevestesc un nou esec, de care, desigur, conducatorul rus este constient. Retine insa atentia incercarea sa de a coaliza cat mai multe forte antiamericane la scara mondiala pentru a ingradi astfel progresul globalizarii democratiei. Daca fortele proprii nu sunt capabile sa conduca la acest rezultat, ramane speranta constituirii, sub stindardul de curand reinaltat al "misiunii ruse", a unui larg front antiamerican, programat sa inregimenteze toate fortele care se simt amenintate de progresul libertatii pe glob. Intrucat cursa armamentelor a fost iremediabil pierduta, nu ramane alta solutie pentru incercarea de a echilibra fortele la scara mondiala si de a evita astfel "pericolul" democratizarii decat apelul la diplomatie si diversiune, arte in care politica rusa a fost si a ramas redutabila. Care sunt insa adresantii proclamatiei lansate in capitala Bavariei de titularul actual al conducerii din Kremlin?
Rezistenta fata de globalizarea democratiei
In anvangarda destinatarilor se afla, neindoielnic, falangele terorismului international alimentate abundent de fundamentalismul islamic. Spre actiunea acestui factor care si-a dovedit larg eficacitatea se indreapta cu prioritate sperantele actuale ale politicii ruse, chiar daca, folosit astazi impotriva SUA, fundamentalismul islamic risca sa devina un bumerang primejdios si pentru Rusia. Ajutorul acordat de Rusia lui Vladimir Putin fundamentalismului iranian, in taina, dar si, din ce in ce mai mult, fatis, confirma intensitatea sperantelor investite in rolul acestuia de stavila opusa globalizarii: mujahedinii lui Allah in slujba urmasilor si continuatorilor actuali ai mondializarii comuniste visate de Lenin si Stalin!
Apelul la solidarizarea factorilor ostili globalizarii democratice, departe de a se limita la lumea islamica, tinde evident sa cuprinda toate fortele care se situeaza pe baricada opusa, cea a rezistentei fata de tendinta dominanta. Linia de demarcatie intre adepti si adversari ai globalizarii democratice coincide in unele cazuri cu frontierele traditionale ale statelor, dar se afla si in interiorul acestora, separand in campuri de optiuni opuse diferitele segmente ale societatii. Acum, prin declaratia publica a lui Vladimir Putin, lansata in cadrul unei reuniuni internationale cu larga audienta si exceptionala insemnatate, Rusia a asumat conducerea rezistentei fata de globalizarea democratiei, aparandu-si astfel trecutul totalitar si aparandu-se impotriva viitorului democratic. In fruntea tendintei opuse curentului dominant reprezentat de SUA se situeaza din ce in ce mai categoric si declarativ asumat Rusia.
Dar batalia decisiva se desfasoara nu in spatiul fundamentalismului islamic, nici in cel al fundamentalismelor ideologice - religioase sau laice - din diversele zone ale lumii si nici macar pe recentul front inaugurat de apelul lui Vladimir Putin la solidarizarea tuturor adversarilor democratizarii globale si, implicit, a relatiilor internationale. Decizia va veni din Statele Unite ale Americii, unde se manifesta in vremea din urma indoieli cu privire la intelepciunea si necesitatea directiei de politica externa urmata de actuala administratie. O fireasca oboseala a masei electoratului, explicabila prin sacrificiile inerente operatiei si prin dificultatile intampinate de actiunea din Irak, o prea slaba perceptie a intereselor vitale pe termen lung implicate in politica mondiala a extinderii democratiei, toate laolalta, speculate de opozitia democrata devenita majoritara in Congres, pun sub semnul indoielii hotararea SUA de a persevera in directia pe care i-a impus-o istoria mondiala in secolul al XX-lea. Sigura nu e decat alternativa in fata careia se afla omenirea in functie de optiunea SUA intre continuarea cursului spre globalizarea democratiei sau abandonarea acestei directii in folosul fortelor antidemocratice de diverse tendinte. America are capacitatea de a impune directia democratizarii globale. Ramane sa faca dovada vointei de a asuma in continuare cursul urmat pana acum; iar vointa e o componenta de seama a puterii.
(Subtitlurile apartin redactiei)
