Diplomatia europeana la ora revolutiei ecologice

Mircea Dutu | 12.01.2007

Pe aceeași temă

 Aderarea la  UE incepand cu 1 ianuarie 2007 inseamna pentru Romania nu numai accesul la un proiect economic si politic subregional integrat, ci si participarea la un model nou, globalizant de abordare si solutionare a problematicii ecologice. Si aceasta cu atat mai mult cu cat "Europa celor 25" si-a asumat rolul de lider mondial in promovarea obiectivelor environmentale globale, in frunte cu incalzirea atmosferei, si a devenit principala "forta motrice" in stabilirea unui sistem multilateral operational privind protectia mediului. Traditia umanista si renascentista a Europei isi adauga astfel ecologismul ca pe un nou umanism, in cadrul unei ecosofii postmoderne si pe calea unei "revolutii ecologice" (dupa cea agricola si cea industriala).

 Initiative vest-europene, precum crea rea unei organizatii mondiale pentru mediu (prin transformarea  Programului ONU pentru Mediu - UNEP), care sa confere o structura corespunzatoare de gestionare a mizei ecologice, ori un Kyoto Plus si sistemul de comercializare a drepturilor de emisii globalizat (prin care principiul democratic "one man, one vote" sa fie aplicabil la clima), capabil sa limiteze emisiile de GES la un nivel tolerabil, isi pun definitoriu amprenta asupra cooperarii mondiale in domeniu.

In acelasi timp, reculul progresiv al principiului suveranitatii, in favoarea celui al subsidiaritatii si cooperarii intre parteneri diversi, permite tarilor europene sa preconizeze, mai usor decat altele, trecerea la o gestiune multilaterala a problemelor ecologice globale. Mai mult decat atat, pe aceasta cale se formuleaza un raspuns propriu, se propune un proiect european la mondializarea neoliberala, in care protectia mediului are un rol definitoriu.

In acelasi timp, normativul international s-a dezvoltat si diversificat progresiv, prin cele circa 500 de tratate internationale si cele 323 cu caracter regional privind mediul, iar aproximativ 40% din dreptul comunitar este format din reglementari environmentale, ceea ce se exprima specific si semnificativ in planul legislatiilor interne.

S-a ajuns astfel ca marea majoritate a normelor de mediu nationale (pana la trei sferturi in unele cazuri) sa fie reflexul hotararilor adoptate in cadru international si comunitar.

 Pentru a face fata unor asemenea  provocari, multe state s-au angajat  "intr-o revolutie diplomatica" (dupa expresia lui N. Hulot) menita sa asimileze si sa promoveze corespunzator exigentele imperativului ecologic.

Nevoia ca politica externa a fiecarui stat sa dezvolte o "diplomatie verde" care sa se ocupe de toate manifestarile crizei ecologice si mizele lor geostrategice, devine astfel evidenta. Reactia institutionala s-a exprimat pana in prezent, de exemplu, prin crearea de directii pentru probleme globale in ministerele de Externe ori amplificarea si specializarea structurilor pentru relatii internationale ale  Ministerului Mediului, menite sa asigure continutul tehnic si stiintific al acestei diplomatii. Un exemplu cu valoare de model il reprezinta in acest context Marea Britanie. M. Beckett, ministrul englez de Externe, a facut din lupta contra incalzirii globale o permanenta si o prioritate a mandatului sau; subiectul este evocat in toate contactele bilaterale, a numit un reprezentant personal sa urmareasca aceasta problema, iar ministerul sau are deja o directie generala pentru probleme globale, care gestioneaza si dosarele environmentale. La 4 decembrie 2006, ambasadorii britanici au coborat in strada pentru a promova ecologia, renuntand la autovehicul in favoarea transportului public si deschizand larg portile ambasadelor pentru "diplomatia verde". La randul sau, ministerul britanic al Mediului are propria-i directie de afaceri internationale, cu numerosi specialisti in materie. Peste Canalul Manecii, la Paris, ministerul francez de Externe are un ambasador pentru mediu, insarcinat cu conducerea delegatiilor la actiunile internationale de profil si asigurarea unei coordonari administrative in materie, iar ecologistii ii reproseaza ramaneri in urma la acest capitol.

Nu mai putin importante raman aspectele privind formarea specialistilor care sa practice noua diplomatie; ecodiplomatul presupune cunostinte interdisciplinare, utilizate in arta negocierilor, precum si formularea si interpretarea paragrafelor conventiilor internationale in materie.

 Schimbarile climatice vor constitui si in 2007 o tema prioritara pe agenda liderilor mondiali si o preocupare a presedintiei germane a  UE, cum declara recent cancelarul A. Merkel. Si aceasta cu atat mai mult cu cat, in curand, se va publica cel de-al patrulea raport asupra situatiei ecoclimatice globale al Grupului interguvernamental pentru climat al ONU.

Dincolo de dimensiunile si provocarile ecodiplomatiei, din perspectiva romaneasca se nasc multiple intrebari. Exercitiile de pana acum in cazuri cu implicatii transfrontiere, precum accidentul de la Baia Mare (2000) sau Canalul Bistroe si exploatarea miniera Rosia Montana (amandoua in curs), arata lacune majore. Nici analiza spectrului institutional aferent nu ofera motive de satisfactie. Nu ne propunem aici o "critica a starilor de lucru", ci ne limitam a semnala exigentele ecologice ale integrarii comunitare, nu insa fara, cel putin, a ridica un semn de intrebare.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22