Pe aceeași temă
La 19 noiembrie, NATO a adoptat un nou Concept Strategic. Reconfirmând nevoia de a apăra valorile ce unesc statele membre în cea mai strânsă comunitate de securitate de pe planetă, acesta va îndruma în următorul deceniu acţiunea politică şi militară a celei mai de succes alianţe.
Ultimul concept strategic fusese adoptat în urmă cu 11 ani. Comparând contextul internaţional al acelor ani cu cel de astăzi, poate fi nu numai un exerciţiu intelectual foarte interesant, dar poate şi singura cale de înţelegere a documentului. Pentru că în cei 11 ani scurşi, lumea internaţională s-a schimbat foarte mult de unde şi nevoia de a propune o noua optică de înţelegere şi de acţiune internaţională. Dacă, în 1999, pentru NATO erau importante evoluţiile regionale şi sub-regionale, circumscrise în marea lor majoritate Europei, în 2010 evoluţia Alianţei poate fi înţeleasă doar prin prisma globalizării.
Pentru a putea să-şi îndeplinească obiectivele, NATO a trebuit să treacă de la regional la global. Obiectivul rămâne acelaşi, apărarea valorilor fundamentale ale lumii occidentale: libertatea, democraţia, drepturile omului şi statul de drept. Efortul va fi unul colectiv, bazat pe solidaritatea statelor membre, pe sprijinul legitim al cetăţenilor noştrii şi pe profesionalismul militarilor şi diplomaţilor. Noutatea Conceptului Strategic este dată însă de gama mult mai largă a preocupărilor, securitatea cibernetică sau energetică fiind poate cele mai la îndemână exemple. Instrumentarul aflat la dispoziţia membrilor este şi el este si el unul îmbunătăţit, NATO fiind de acord să participe la dezvoltarea unui scut antirachetă şi poate că viitorul va aduce şi un scut cibernetic. Spre deosebire de 1999, când posibilii parteneri erau doar din fosta URSS, relevanţa lor geografică fiind cel mult una euroasiatică, astăzi promovarea securităţii euroatlantice presupune o largă reţea de parteneriate globale. Chiar dacă Alianţa nu are de gând să se transforme într-un poliţist global, aria de preocupare şi de interes este inevitabil întreaga planetă.
Pentru NATO, în 1999 conta ce se întâmplă în Europa. Pentru a garanta apărarea statelor membre, trebuia în primul rând gestionată moştenirea Războiului Rece, în dubla sa dimensiune: consolidarea evoluţiilor democratice din Europa Centrală şi de Sud-Est şi stabilizarea Balcanilor. Pentru prima sarcină a fost folosit articolul 10 din Tratatul de la Washington, care a permis statelor din Europa Centrală şi de Sud-Est să adere. Extinderea a fost folosită atât ca încurajare politică, cât şi ca vector de derulare a asistenţei necesare pentru pregătirea aderării. Pe de altă parte, stabilizarea Balcanilor a fost atât o ocazie ca Alianţa să-şi dovedească încă o dată utilitatea, acceptând misiuni în afara zonei sale tradiţionale, cât şi o cale a statelor candidate în a-şi demonstra loialitatea şi utilitatea strategică. În 1999, Rusia era slabă, luptându-se cu slăbiciunile puterii politice de tranziţie.
În ciuda eforturilor sale, Boris Elţin şi administraţia sa erau depăşiţi de complexitatea sarcinilor determinate de trecerea de la URSS la Rusia. În Kosovo, NATO îşi demonstra potenţialul militar împotriva unui aliat al Moscovei, fără ca Rusia să poată împiedica evoluţia lucrurilor. Slabă era şi UE, dezvoltarea unei politici comune de securitate şi apărare fiind abia la început. Nu se punea problema unei cooperări NATO-UE pentru că se spera încă la dezvoltarea ESDI, soluţia alternativă la ce, mai tirziu avea să fie soluţia UE- ESDP. Turcia se lupta cu o inflaţie ridicată, cu o economie fragilă, fiind doar la începutul unui deceniu de dezvoltatre economică. Dincolo de lumea euroatlantică, contactele NATO cu alte spaţii erau aproape inexistente. Abia în 2000, pentru prima dată în istoria Alianţei, ambasadorul chinez avea să solicite o întrevedere cu secretarul general. Sistemul internaţional era dominat şi influenţat de SUA şi de Occident, încrederea în supremaţia democraţiei şi în beneficiile capitalismului fiind de nezdruncinat. Teza că suntem martorii „sfârşitului istoriei“ era încă la modă.
Lumea lui 2010 arată cu totul altfel şi comparaţia cu 1999 arată ce profunde şi chiar radicale au fost evoluţiile ultimilor 11 ani. Anul 2001 avea sa aducă atacurile de la 11 septembrie-prima mare contestare a supremaţiei Vestului. Istoria era mai vie ca oricând iar globalizarea traversa prima ei criză serioasă. Doi ani mai târziu, coaliţia internaţională determina schimbarea regimului Saddam Hussein, inducând în acelaşi timp serioase fisuri în interiorul NATO. Suprapunerea crizelor din 2008, cea economică şi războiul din Georgia părea să confirme teza că globalizarea tinde spre un punct critic. Convulsiile economice din zona capitalistă occidentală, suprapuse ascensiunii unor ţări precum China, India, Turcia sau Brazilia anunţau reconfigurarea ierarhiei economice a lumii. China a devenit deja a doua economie a lumii, depăşind Japonia. În timp ce Europa se zbate să iasă din recesiune, Turcia a avut în ultimii trei ani ritmuri de creştere economică de peste 6%, fiind estimată pentru 2011 chiar cu 12 %. Rusia, sub conducerea unei elite coerente, pragmatice şi foarte inteligente, şi-a recuperat o parte din influenţa pierdută, reclamând poziţia de mare putere pe care a avut-o odată. Nu în ultimul rând, UE a înregistrat evoluţii remarcabile în planul dezvoltării instituţionale, Tratatul de la Lisabona fiind şi fundamentul dezvoltării unei politici comune de securitate şi apărare.
Acestei noi realităţi globale trebuie NATO să-i răspundă în următorii ani.Toate evoluţiile politice şi economice subliniate mai sus la care se adaugă problemele cauzate de rapida dezvoltare economică şi tehnologică din ultimii 30 de ani induce în sistemul internaţional o perioadă de maximă agitaţie. Traversăm poate cea mai agitată perioadă internaţională din ultimii 20 de ani, poate chiar, dacă este să-i dăm crezare unui fost ministru britanic, din ultimii 80 de ani. Dovadă sunt multiplele tensiuni manifestate doar în ultimul an, în special între marile puteri dar şi în interiorul unor organizaţiilor internaţionale. Este foarte posibil să fim martorii unei remodelări a arhitecturii internaţionale, atât din punct de vedere economic (proces deja vizibil), dar şi politic. Remodelarea ar putea însemna o altă ierarhie internaţională, instituţii noi, noi reguli de joc, noi beneficii, dar şi noi costuri.
Prin noul Concept Strategic, NATO îşi reconfirmă valorile, nevoia de a le apăra, reafirmând importanţa articolului 5. Reconstruieşte relaţia cu Rusia, în speranţa unui parteneriat strategic, pornind de le premisa că lista ameninţărilor comune este mai mare decât cea a divergenţelor. Nu în ultimul rând, îşi caută noi parteneri, nu doar în spaţiul euro-asiatic, ci în întreaga lume, acolo unde democraţia reprezintă în continuare o opţiune fundamentală.
Taguri:
