Pe aceeași temă
Impactul redus produs în Occident de persecutarea lor şi puţinele acţiuni de ajutorare a creştinilor orientali se explică şi prin familiarizarea redusă cu istoria şi viaţa lor în Levant.
Atacul terorist de la Universitatea din Garissa, în nord-estul Kenyei, de joi, 2 aprilie 2015, este ultimul incident în care creştini au fost vizaţi cu precădere de grupări islamiste. În luna februarie a acestui an, 21 de creştini copţi au fost decapitaţi în Libia, într-o execuţie televizată, de membri ai Statului Islamic. Numărul creştinilor masacraţi sau care au fost forţaţi să se refugieze a crescut de la preluarea puterii de către Statul Islamic în nordul Irakului şi părţi din Siria, în august 2014. Ei merită, şi probabil vor avea, propriile martirologii. Cu toate că nu fac parte din categoria creştinilor orientali, nici prin rit și nici prin apartenenţă geografică, cazul creştinilor din Kenya, cele mai recente victime într-un şir care nu promite să fie rupt prea curând, reprezintă un bun pretext pentru a discuta acuta problemă a reprezentării creştinilor orientali în opinia publică occidentală.
Totuşi, scopul acestui articol nu este alcătuirea unui martirologiu, ci discutarea unei caracteristici intrinseci a felului în care aceste evenimente sunt înţelese în Occident, şi anume, relativa apatie a media şi a liderilor politici occidentali faţă de persecuţia creştinilor din părţile levantine. În Vinerea Mare, Papa Francisc i-a reamintit pe creştinii persecutaţi din Orient şi a pus accentul pe „tăcerea noastră complice“. Foarte potrivit, el s-a referit la aceşti martiri ai zilelor noastre în timpul ritualului Căii Crucii celebrat la Colosseum, loc ce poartă amintirea primilor creştini martirizaţi. „Tăcerea complice“ se poate referi la omisiunea puterilor occidentale de a lua măsuri concrete pentru protejarea acestor comunităţi creştine şi, în general, la lipsa de empatie activă a vesticilor în faţa acestor masacre. Aş adăuga că această „tăcere complice“ este mult facilitată de puţina cunoaştere a creştinilor orientali de către opinia publică occidentală. Cu excepţia celor familiarizaţi cu istoria creştinismului sau cu demografia Orientului Mijlociu, în Europa şi în restul lumii occidentale, arab este acelaşi lucru cu musulman, existenţa comunităţilor arabe creştine din Levant fiind aproape necunoscută. Cea mai obişnuită reacţie a unui occidental atunci când întâlneşte un arab creştin este să îl întrebe când s-a convertit. Puţini sunt cei nesurprinşi să afle că persoana din faţa lor face parte dintr-o comunitate creştină probabil mult mai veche decât istoria creştinismului din propria lor ţară. O dramatică aducere în atenţia publică a acestor comunităţi a fost declanşată de ultimul război din Siria şi de cuceririle făcute de Statul Islamic în regiune, urmate de dezrădăcinarea multor comunităţi creştine, prin distrugeri de biserici, masacrare şi forţarea la exil. Un exemplu îl reprezintă comunitatea din Qaraqosh, cel mai mare oraş creştin din Irak până la cucerirea sa de către Statul Islamic, în august 2014, ai cărei membri sunt astăzi refugiaţi în majoritate în Turcia şi Liban.
Membru al ISIS înlocuind crucea de pe o biserică creştină din Nineveh cu steagul Statului Islamic (Irak, martie 2015)
Apatia şi lipsa de reacţii concrete ale Occidentului, atunci când întregi comunităţi creştine sunt distruse, când mii de creştini sunt siliţi să îşi părăsească casele sau când sunt executaţi ritualic, se poate explica, de asemenea, printr-o formă de ignoranţă. Această detaşare pernicioasă a Vestului vine din slaba cunoaştere a Orientului, bazată de multe ori pe clişee etnice, şi nu pe contactul nemijlocit cu regiunea aceasta. Cei mai dezavantajaţi de această percepere camuflată de clişee a levantinilor sunt creştinii nativi ai acestor regiuni. Atrocităţile cărora ei le cad victime sunt asimilate celorlalte acte de violenţă comise de Statul Islamic şi asociate în mentalul colectiv cu tipul de evenimente şi reacţii considerate „normale“ pentru Orientul Mijlociu. Gravitatea situaţiei lor este cumva diluată de circumstanţele etnice şi geografice în care se întâmplă să se găsească. Avem de-a face, aşadar, cu un tip de orientalism. Edward Said, cel care a definit şi popularizat conceptul de orientalism, a subliniat existenţa acestei prejudecăţi seculare în cultura occidentală, care consideră violenţa o caracteristică intrinsecă a arabului. De aceea, atrocităţile comise de Statul Islamic şi de organizaţii similare împotriva creştinilor sunt integrate în percepţia generală a evenimentelor din Orientul Mijlociu a priori percepute ca fiind caracterizate de o stare permanentă şi naturală de violenţă. Lentila orientalistă deformează prin prejudecată înţelegerea gravităţii acestor evenimente, deoarece ele sunt prezentate drept caracteristici previzibile ale mişcărilor politice şi militare din Orientul Mijlociu. Perceperea mediată de prejudecată determină inerţia politicilor occidentale faţă de aceste evenimente.
Lipsa de acţiuni concrete, ca răspuns la acţiunile Statului Islamic faţă de minoritarii din Orientul Mijlociu, fie ei creştini, yazidi sau alte grupări etnice şi religioase, devine şi mai evidentă atunci când o comparăm cu tipul de reacţie declanşată de atacuri în care victimele sunt occidentali. Să luăm cazul cel mai recent, cel al atacului de la revista pariziană Charlie Hebdo. Evenimentul a ţinut prima pagină timp de săptămâni, un milion de oameni au mărşăluit alături de liderii politici ai lumii, pentru a onora victimele, măsurile se securitate au crescut, iar evenimentele asociate cu Charlie Hebdo continuă să fie în centrul atenţiei. Din păcate, atunci când victimele sunt orientali, impactul tinde să fie mai redus. Această comparaţie evidentă pare să justifice premiza argumentului prezentat în acest articol, şi anume, justificarea prin ignoranţă a lipsei de empatie activă faţă de persecutarea creştinilor orientali. Exprimarea compasiunii pentru suferinţele acestor oameni, dincolo de şocul iniţial prilejuit când un astfel de atac este anunţat în media, pare să fie relegată, în Occident, în domeniul câtorva lideri religioşi. Este mai uşor să ignori ceea ce nu cunoşti. Impactul redus produs în Occident de persecutarea lor şi puţinele acţiuni de ajutorare a creştinilor orientali se explică şi prin familiarizarea redusă cu istoria şi viaţa lor în Levant.
* Istoric, doctorandă a Universiteit van Amsterdam din Olanda.
