O doamna bine, in deriva

Petre Iancu | 30.03.2007

Pe aceeași temă

La 50 de ani de cand acordurile de la Roma i-au oferit actul de nastere, Uniunea Europeana e o doamna bine, dar cam trecuta, obosita si ridata. Ba chiar destul de suferinda. Mai mult sau mai putin unita, Europa nu e chiar povestea de succes pe care o invoca, la tot pasul, actuala diriginta a clasei, Angela Merkel. Aceasta constatare nu e cu nimic mai putin adevarata doar pentru ca euroscepticismul are, cum se afirma, "traditie" si "e la moda".

In fapt sunt indubitabile virtutile majore acestui proiect educativ de elita, care e integrarea europeana, desi pro­iectul a fost elaborat in dosul usilor bine capitonate ale cancelariilor si universitatilor adapostind crema politica si intelectuala postbelica a continentului. O jumatate de veac de pace, stabilitate si prosperitate nu e de colo. Nici libertatea oamenilor de a circula ori avantajele economice si comerciale ale pietii integrate. Nu multe uniuni, aliante si confederatii au rezistat atat de multa vreme unui numar atat de mare de intemperii, precum cele ce se succed tot mai rapid in lumea globalizata. Caci, prin natura ei, lumea globalizata accelereaza procese ce durau in alte evuri secole, comprimandu-le si re­du­can­du-le la intervalul unor scurtisime decenii.

Or, acest brutal abreviat rastimp al perimarii n-a ramas fara efect nici asupra Uniunii Europene. Desi ce­lebrat cu fast, jubileul Uniunii nu e doar un prilej de bucurie, ci si de reflectie sobra, lucida si in buna parte amara. Cateva evenimente recente dau masura ese­curilor unui proiect altminteri laudabil. In Sudan militiile arabe si regimul de la Kartum isi continua imperturbabil genocidul comis asupra populatiei africane din Darfur. In replica, dupa cum au subliniat nu de mult deputatii opozitiei din Bundestag, guvernul german, desi dispune de dubla presedintie a UE si a grupului G-8, se rezuma la sustinerea umanitara a lagarelor de refugiati si la difuzarea repetata a unor declaratii manifestand ingrijorarea fata de situatia din zona. Pe scurt, o lume intreaga, si nu in ultimul rand UE se lasa blocata de interesele eco­nomice ale Chinei si de strategiile politice rusesti, asistand pasiv la terifiantele exterminari de femei, copii si barbati din Sudan. Cu urmari mai putin nefaste, dar nu mai putin revoltatoare s-a vadit a fi interpretarea data libertatii religioase materializate in recentul verdict al unei judecatoare germane care s-a pronuntat intr-un proces de divort. Conform ei, barbatul marocan al reclamantei avea tot dreptul sa-si maltrateze sistematic nevasta, de vreme ce bataia aplicata femeii face parte din cutumele si traditiile universului cultural al familiei, asa cum le documenteaza si le stabilesc Coranul si legislatia islamica. E adevarat ca, in urma scandaloasei sentinte si a valurilor pe care le-a facut decizia adoptata de un tribunal german in temeiul Coranului, si nu al legilor si valorilor occidentale, autoritatile i-au retras judecatoarei dosarul in speta. Dar intrebarile privind islamizarea justitiei germane si consistenta societatilor paralele apa­rute in ultimele decenii in Europa Occidentala persista. Si nu intamplator.

Aparuta din fasiile unei dantelarii civilizatorii crosetate vreme de milenii si sfasiate intr-un interval de 30 de ani, in cele doua conflagratii mondiale, comunitatea s-a ivit mai intai in mintile luminate ale unor vest-europeni, precum Winston Churchill, Jean Monnet, Robert Schumann si Konrad Adenauer. Convinsi ca s-a distrus prea mult pentru ca un nou razboi european sa mai fie admisibil, acesti oameni au inteles ca singura lui alternativa, unica sansa de a-l evita pe viitor este cooperarea lumii libere. A prins contur, ca atare, Uniunea Montana franco-germana, cu participarea Tarilor de Jos. Asociatia initiala s-a largit la 6 membri si si-a oferit acum o jumatate de secol Tratatele de la Roma. Apoi s-a transformat, la su­gestia olandezilor, in Piata Comuna. A crescut la 12, apoi la 15 membri. In anii ‘70 si ‘80, egoismele nationale au iscat ceea ce s-a numit in Apus "epoca eurosclerozei". Prabusirea Cortinei de Fier a permis relansarea pro­iectului. A aparut piata interna, comunitara, apoi moneda unica.

Simultan, asociatia a devenit tot mai politica si tot mai birocratica. A cuprins-o o insatiabila pofta de com­pe­tente, fara s-o chinuie si nevoia de libertate. Elitarul proiect a omis sa coboare in popor, permitandu-si deficite democratice majore - de pilda, un parlament multa vreme strict formal, fara competente autentice, fara vreo prerogativa legislativa, si un proces decizionar limitat in esenta la bunul plac al sefilor de stat si de guvern ai pu­terilor continentale. Deciziile au continuat sa se ia in turnul de fildes al unui Babel bruxellezo-pariziano-berlinez. Elaborarea in taina a Declaratiei de la Berlin, fara consultarea parlamentelor nationale, fara dezbateri publice, la adapost de riscul oricaror dispute, spune multe despre conceptia si modus operandi ale unui proiect ce presupune existenta unui prezumtiv "popor european", de care insa pare sa se teama ca dracul de tamaie.

 

Berlin 2007

 

Declaratia e un soi de foaie de parcurs spre viitor, menita sa reinsufle viata ideii europene. Documentul ii elogiaza cu mandrie progresele si se ambitioneaza sa-i fixeze obiective, precum lupta impotriva terorismului, a crimei organizate si a imigratiei ilegale, omitand insa cu grija sa abordeze chestiunile cele mai dureroase si mai controversate. De pilda, sa mentioneze radacinile iudeo-crestine ale Europei, extinderea sau chestiunea unei constitutii apte sa faca Uniunea guvernabila.

Extinsa intre timp de la 6 la 27 de state membre, Uniunea se afla in prezent intr-o stare cat se poate de precara. Politic, ea continua sa fie profund divizata. Cam­pania care a dus la inlaturarea sangeroasei dictaturi a lui Saddam a scindat-o profund, producandu-i mul­tiple fracturi, intre care cea dintre "vechea" si "noua" Europa nu e decat una. Mai nou, tendintele centrifugale is­cate in interiorul Uniunii de politica lui "divide et impera" practicata de Rusia lui Putin si pericolul pulverizarii ei sub socul energetic s-au materializat in galceava germano-poloneza privind amplasarea scutului american antiracheta. Aceluiasi substrat i s-a datorat si cearta anterioara, dintre Berlin si Varsovia, declansata de gazoductul ruso-german al lui Schroeder si Putin, ce ocoleste, prin Marea Baltica, Tarile Baltice si Polonia, reitind spectrul unei axe Berlin-Moscova forjate peste capul Uniunii si al est-europenilor.

 La piciorul schiop din Est s-a adaugat un genunchi in­­­tepenit in Vest. In Franta, rigorile globalizarii s-au ciocnit de statul asistential si de vanitatile unei grande nation im­pinse de liberalism si de provocarile internationale spre trauma confruntarii cu propriile instincte, iluzii si con­tradictii. Procesul constitutional al Europei a esuat la­mentabil, iar sansele relansarii lui nu sunt, in ciuda declaratiei berlineze, tocmai formidabile. Fie si condusa cu inmanusata mana de fier a doamnei Merkel, Uniunea Europeana continua in fapt sa fie prea putin gestionabila si mult prea fragmentata de impulsurile contrare pe care i le imprima diversele elite si scoli de gandire na­tio­nale si politice. Unele vad Uniunea redusa la proportiile unei piete libere si lovesc cu incrancenare in orice tentativa de integrare suplimentara. Altele o trimit in corzile utopicului proiect al Statelor Unite ale Europei, fara sa tina cont de faptul ca, spre deosebire de America, lip­seste pe batranul continent limba si natiunea unica, un trecut aproximativ unitar si, mai ales, o memorie comuna. Franta si Germania vor s-o socializeze pe batrana doamna si s-o contrapuna, ca pe o noua Jeanne d’Arc, capitalismului si liberalismului pur de peste Ocean. Englezii si est-europenii doresc in schimb s-o americanizeze si sa-i confere o dinamica in masura s-o adapteze pro­vocarilor lumii globale.

Inghiontita incolo si incoace, Europa a ostenit rau si, desi se rasfata ca la pubertate, nu mai seamana deloc cu proaspata fecioara pe care, inamorat lulea, Zeus o transporta candva peste mari si tari pe umerii sai de taur puternic.

Nimic nu-i exprima tragedia unei senectuti nu tocmai demne mai plastic decat faptul ca-si aroga virtuti discutabile si merite straine. Motivandu-si formula, Merkel reitereaza infatigabil ca "Uniunea este o poveste de suc­ces" fiindca le-a "asigurat europenilor 5 decenii de pace si prosperitate". Adevarul e usor diferit. Pacea si pros­peritatea i-au asigurat-o Europei cele 5 decenii de prezenta americana in vestul continentului, precum si Planul Marshall, de care a beneficiat Occidentul sub pro­tectia umbrelei militare si nucleare a SUA.

 

Criza existentiala

 

Pacifismul vest-european a permis ori a facilitat, daca n-a declansat direct, o suma de catastrofe externe. Una e cea iugoslava. Acelasi pacifism a incurajat dic­taturile rasaritene, prelungind mult catastrofa comunis­mului. La randul sau, sistemul sovietic s-a prabusit mai putin din pricina mult elogiatei Ostpolitik, transpuse de pragmaticele guverne germane in siajul initiativei lui Willy Brandt. Demolarea lui a fost mai degraba consecinta fermitatii administratiei Reagan, care a insistat asupra reinarmarii NATO si a "razboiului stelelor", facand sah mat neperformanta tehnologie sovietica, precum si a cu­rajului solidaritatii poloneze, care i-a administrat comunismului lovitura de gratie. In fine, acelasi pacifism autoiluzionist agraveaza divortul Europei de o America fara de care batranul continent nu-si poate impune in lume valorile fundamentale. Bunaoara, drepturile omului si democratia. Valori care nu-s doar "europene", ci, in sens cultural si istoric, "occidentale", din unghi religios - iudeo-crestine, iar in sens larg - universale.

Prin urmare e clar ca, daca e sa aiba un destin pe masura ambitiilor ei, viitorul Uniunii Europene nu se va gasi nici in isteria ecologica ori nasterea cu forcepsul a unei noi Constitutii, care sa faca abstractie de sursele iden­titatii ei, si nici in adancirea clivajului transatlantic. Ci in eliminarea lui in fata noilor provocari totalitare de sor­ginte islamista, Europa se afla la rascruce. Va suporta ea socul viitorului, in conditiile unor carente culturale care, dincolo de cele politice, economice si energetice, au livrat-o in bratele relativismului si crizelor identitare? Isi va putea ea depasi problemele demografice care o fac tot mai vulnerabila si mai expusa propriilor deficite in­terne, sociale, politice si constitutionale? Exclus nu e. In acest scop ar trebui insa ca elitele ei sa-si abandoneze conservatorismul de stanga de tip 68-ist si corolarul sau, care e antiamericanismul ideologic, si sa revina la ju­decata cruciala a unui Konrad Adenauer. Marele cancelar a rezistat candva puternicei ispite a unei oferte staliniste de a permite reunificarea Germaniilor postbelice, daca Republica Federala consimtea sa renunte la an­cora ei occidentala, iesea din alianta nord-atlantica si se declara neutra. Mai mult decat oricand Uniunea are nevoie de un Adenauer si de un Churchill pentru a-si in­­te­lege sensul. Din criza ei actuala, care nu e doar institutionala, ci existentiala, UE nu va iesi decat daca-si va asuma in fapt, nu doar in vorbe, libertatea. In spe­ta, aderenta neconditionata la lumea libera, cu toate neajunsurile si eforturile solidare, pe care le implica o astfel de apartenenta. Daca nu, batrana doamna bine isi va continua alintul si plutirea in deriva, pana ce barbarii de la frontiere si din propria ei casa vor socoti ca a venit momentul optim sa-i aplice, precum odinioara Imperiului Roman, lovitura de gratie.

 

(Subtitlurile apartin redactiei)

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22