Pe aceeași temă
Au trecut patru ani de cand "coalitia de voluntari" condusa de Statele Unite si Marea Britanie a invadat Irakul. Bilantul razboiului declansat in martie 2003 impotriva regimului Saddam Hussein este deprimant. Irakul "eliberat" se afla in razboi civil, trupele coalitiei sunt atacate atat de suniti, cat si de siiti, iar politia si "armata nationala" sunt infiltrate de militanti cu loialitate dubioasa. La Washington, majoritatea democratilor si o parte dintre republicani fac presiuni asupra presedintelui George Bush sa renunte la planul de intensificare a actiunilor militare si sa inceapa retragerea trupelor americane din Irak.
Violenta impotriva populatiei civile, conflictele interetnice si atacurile impotriva ocupantilor s-au intensificat alarmant in ultimul an. Peste doua milioane de irakieni s-au refugiat in strainatate. In jur de 100.000 parasesc tara in fiecare luna. O mare parte dintre cei care se refugiaza in tarile vecine sunt profesionisti apartinand clasei mijlocii, un segment al populatiei de care tara ar avea mare nevoie. In ultimii patru ani, 3.200 de soldati americani si-au pierdut viata in Irak. 24.000 au fost grav raniti. Peste 50.000 de irakieni au fost ucisi. Securitatea personala a devenit atat de precara, incat o mare parte din populatia Irakului este de parere ca era mai bine sub dictatura lui Saddam Hussein..jpg)
Majoritatea irakienilor detesta ocupatia militara a "strainilor". Un sondaj de opinie recent a aratat ca 91% dintre suniti si 74% dintre siiti prefera ca trupele straine sa paraseasca Irakul in 2007. Ei considera ca prezenta trupelor straine agraveaza conflictele interetnice, incita la acte de violenta si provoaca anarhie, razboi civil si instabilitate.
Alegerile parlamentare americane din 2006 au fost in mare parte un referendum asupra razboiului din Irak. Rezultatele scrutinului au fost interpretate ca o repudiere a politicii externe a presedintelui Bush si a guvernului republican in Irak. Partidul Democrat a obtinut majoritati in ambele Camere ale Congresului.
In februarie 2007, Camera Reprezentantilor a votat o rezolutie prin care isi exprima dezacordul fata de initiativa presedintelui Bush de a trimite in Irak un nou contingent de 21.500 de militari. Sondaje de opinie recente au indicat ca doua treimi dintre americani il blameaza pe Bush ca a declansat un razboi nenecesar, ca a condus razboiul in mod neinspirat si ca nu serveste interesele Statelor Unite prin continuarea ocuparii militare a Irakului. Avand popularitate derizorie, Bush se simte din ce in ce mai izolat.
Consecintele alegerilor libere
Insistand ca marea majoritate a irakienilor aspira sincer sa traiasca intr-o tara unitara, pluralista si democrata, Statele Unite si Marea Britanie au organizat alegeri libere in Irak in decembrie 2005. Presedintele american Bush si premierul britanic Tony Blair s-au referit consistent la noul guvern de la Bagdad ca fiind "guvernul national ales de irakieni". Intr-adevar, 77% dintre cetatenii irakieni au participat la scrutin cu entuziasm. In loc sa voteze pentru unitate nationala, ei au preferat sa voteze pentru partidele asociate cu sectele carora le apartin. Siitii, reprezentand 60% din populatie, au votat pentru partidele siite si au ales 60% dintre deputatii din parlament. Sunitii si kurzii au votat si ei in favoarea candidatilor partidelor sectariene respective.
Alianta de partide care reprezenta "unitatea nationala", condusa de fostul premier Ayad Alawi, a obtinut numai 8% din voturi. Deoarece irakienii se identifica in principal cu sectele carora le apartin, conflictele interetnice "traditionale" dintre siiti, suniti si kurzi s-au agravat dupa alegeri. Rezultatele electorale au contribuit la polarizarea societatii, la agravarea intolerantei interetnice si la o stare de instabilitate progresiva, razboi civil si haos.
Obiective si strategii
In martie 2003, cand "coalitia de voluntari" a invadat Irakul, liderii de la Casa Alba si de la Pentagon au fost convinsi ca aliatii, utilizand puterea militara mult superioara, vor alunga regimul baatist al tiranului Saddam Hussein, vor pacifica rapid tara si o vor reconstrui, punand la dispozitie fonduri substantiale si asistenta tehnico-organizatorica necesara. Obiectivul principal era sa transforme Irakul intr-un stat democrat, pasnic si unitar, care sa devina si sa ramana proamerican, sa fie partener de incredere in lupta impotriva terorismului international si un exemplu atragator pentru celelalte state cu regimuri autocrate din Orientul Mijlociu.
Aparent, strategia militara a Washingtonului a avut succes. Regimul baatist a fost inlaturat cu pierderi minime pentru invadatori. Aliatii au invins in toate confruntarile militare directe cu insurgentii irakieni.
Darzenia ulterioara a insurgentilor, ostilitatea populatiei fata de ocupanti si deteriorarea progresiva a securitatii i-au surprins pe guvernantii americani si au fortat reevaluarea strategiilor si a obiectivelor initiale.
Strategia coalitiei pentru pacificarea tarii urmarea lichidarea militara "in zone" a insurgentilor, mentinerea controlului asupra teritoriilor "curatate", stabilizarea economiei regionale prin proiecte de reconstructie si, in cele din urma, transferarea responsabilitatii pentru mentinerea securitatii locale guvernului central de la Bagdad. Neavand suficienti militari care sa mentina controlul in zonele curatate, etapele ulterioare de reconstructie si transfer au avut mult mai putin succes. In multe regiuni, zonele "eliberate" au revenit sub controlul insurgentilor. Majoritatea proiectelor de reconstructie au esuat din cauza coruptiei crescande si a activitatii de sabotaj din partea rezistentei.
Revoltata de brutalitatea procesului de "eliminare" a insurgentilor, de pierderile colaterale afectand populatia civila si de tratamentul prizonierilor irakieni capturati de ocupanti, majoritatea sunitilor si a siitilor a ramas profund ostila fata de militarii straini. Insurgentii, in mare majoritate nationalisti irakieni, sunt mai numerosi si mai redutabili acum decat erau in primii trei ani dupa invazie. Ei nu mai pot fi invinsi prin forta militara.
Strategia politica adoptata de aliati s-a bazat pe capacitatea ocupantilor de a presa guvernul "ales" de la Bagdad sa implementeze activ un program de reconciliere intre siiti, suniti si kurzi, pe implicarea directa a militarilor straini in procesul de instruire a armatei, politiei si serviciilor de securitate irakiene si pe oferta de a asista guvernul central in procesul de dezarmare a militiilor etnice. Pana acum, aceste obiective politice au ramas nerealizate. Conflictele interetnice s-au agravat. Armata si politia au fost infiltrate de extremisti. Puterea militara a militiilor etnice a crescut. In ultima vreme, peste 3.000 de irakieni si-au pierdut viata lunar in atacuri pe care multi analisti le califica drept actiuni clasice de razboi civil.
Trupele de ocupatie au o capacitate limitata de a calma conflictele traditionale dintre siiti si suniti. Statul irakian este in pericol de a se destrama exploziv in valuri violente de "purificare etnica" dupa modelul Iugoslaviei. La invitatia factiunilor combatante sau pe cont propriu, tarile vecine ar putea interveni militar ca sa-si apere "confratii" si interesele proprii. Iranul sustine majoritatea siita. Tarile arabe se solidarizeaza cu sunitii. Turcia a declarat ca nu va permite un Kurdistan independent in nordul Irakului, pe motiv ca acesta ar deveni un sanctuar pentru gherilele kurde care lupta impotriva autoritatilor de la Ankara.
Sugestii si initiative noi
Anul trecut, Congresul Statelor Unite a delegat o Comisie de Studiu formata din 5 republicani si 5 democrati cu reputatie impecabila, condusa de fostul secretar de stat republican James Baker si de fostul congresman democrat Lee Hamilton, ca sa evalueze situatia din Irak si sa ofere sugestii care sa minimalizeze "dezastrul iminent". In raportul final, prezentat in 2007, Comisia a conchis ca situatia din Irak este grava si in proces de deteriorare. Membrii Comisiei au sugerat ca America trebuie sa gaseasca in curand o modalitate de dezangrenare din Irak. Altfel, continuarea ocupatiei ar avea consecinte defavorabile pentru trupele aliate, pentru irakieni si pentru intreaga regiune. Comisia a mai recomandat administratiei Bush sa-si extinda activitatea diplomatica regionala prin stabilirea de contacte directe cu Siria si Iranul, sa-si limiteze obiectivul final la o oarecare "stabilitate", in loc de "victorie", si sa se implice activ in rezolvarea conflictului israeliano-palestinian.
Serviciile de informatii americane elaboreaza periodic un raport detaliat cu privire la situatia internationala si interna denumit National Intelligence Estimate sau, pe scurt, NIE. Ultimul raport a fost publicat in februarie 2007. In legatura cu razboiul din Irak, NIE confirma deteriorarea securitatii in ultimul an, precaritatea guvernului central ales si improbabilitatea de a asigura viabilitatea unui regim democrat si proamerican la Bagdad.
In ciuda recomandarilor Comisiei de Studiu, ale generalilor care au comandat trupele din Irak si ale majoritatii reprezentantilor din Congres, presedintele Bush a ordonat trimiterea altor 21.500 de militari americani in Irak, cu misiunea de a ajuta armata nationala sa pacifice capitala. Opozitia interna fata de decizia lui Bush de a mari prezenta militara americana in Irak a devenit crancena. Majoritatea americanilor nu a acceptat justificarile presedintelui ca aceste trupe suplimentare au devenit necesare "pentru apararea unei democratii incipiente impotriva extremismului" si "pentru protectia societatii americane impotriva teroristilor". Nici o alta tara din coalitie nu a decis sa participe cu mai multi militari in Irak.
Unii analisti considera ca un contigent suplimentar de 21.500 de soldati nu are cum sa fie decisiv in procesul de pacificare a unui oras cu 5 milioane de locuitori.
Ei sugereaza ca luptele de strada preconizate de campania de "curatire" a Bagdadului vor cauza mari pierderi pentru americani si vor pune presiuni irezistibile asupra Congresului pentru a-l forta pe presedinte sa retraga trupele americane din Irak.
Raportul NIE a sugerat ca Siria si Iranul au o capacitate limitata de a influenta evolutia evenimentelor din Irak, ca jihadistii veniti din strainatate au avut numai o contributie marginala in lupta contra ocupantilor si ca insurgentii irakieni nu ii agreeaza pe jihadistii straini. Cu toate acestea, Bush continua sa blameze Iranul, Siria si pe teroristii asociati cu Al Qaida pentru virulenta rezistentei antiamericane din Irak.
Declarand ca va lua "masurile necesare" pentru a interzice amestecul "strainilor" in Irak, Bush a ordonat deplasarea unui al doilea portavion american in regiunea Golfului Persic si a dotat tarile "prietene" din regiune cu rachete antiracheta de tip Pershing, actiuni care implica posibilitatea unui atac militar american impotriva Iranului. Unii congresmeni si senatori l-au somat pe presedinte sa nu atace Iranul fara aprobarea preliminara a parlamentului.
Exasperati de resentimentele antiamericane, de agravarea conflictelor interetnice dintre siiti, suniti si kurzi si de deteriorarea progresiva a securitatii in Irak, guvernantii actuali de la Washington au facut eforturi diplomatice si propagandistice considerabile ca sa inlocuiasca animozitatea fata de ocupantii straini si antagonismele dintre etniile conlocuitoare cu o noua dihotomie regionala, mult mai convenabila, intre moderati si extremisti. Bineinteles, consemnarea apartenentei diferitelor factiuni la o categorie sau alta depinde de cei care definesc termenii. Un grup calificat de aliati ca "extremist" sau "terorist" poate fi perceput de altii ca "luptator pentru eliberare" sau "nationalist".
Aliindu-se cu "moderatii" si incercand sa-i izoleze pe "extremisti", americanii au sperat sa atenueze ostilitatea localnicilor fata de fortele de ocupatie si sa mobilizeze de partea lor o buna parte din populatie. Din nefericire, noua dihotomie este greu de acceptat. Incercarile americanilor de a-i angrena pe sunitii arabi din tarile vecine, considerati moderati, intr-o campanie de combatere a extremistilor siiti sustinuti de Teheran ameninta sa extinda conflictul dintre suniti si siiti in intreaga regiune.
Dupa patru ani de razboi in care aliatii invadatori au incercat sa impuna un regim democrat in Irak, confruntarile violente dintre trupele de ocupatie si insurgenti, ca si cele dintre diferitele factiuni etnice autohtone continua sa devasteze tara. Irakul a decazut intr-o stare de razboi civil, haos si vrajmasie cu posibilitati de rezolvare extrem de limitate. Intregul Orient Mijlociu a devenit mai zbuciumat, mai invrajbit si mai instabil.
