Cum activa Securitatea in Universitate

Ati fost rector al Universitatii "Al.I. Cuza" in ultimii ani ai regimului Ceausescu. In ce au constat contactele dvs. cu reprezentantii Securitatii?

Erau relatii oficiale cu Securitatea din Iasi. Ei se interesau de relatiile de protocol ale universitatii (studenti straini, profesori straini, delegati care vizitau universitatea), iar noi (eu) interveneam cand era cazul, pentru facilitarea plecarii profesorilor nostri in cadrul schimburilor academice cu universitatile partenere (Freiburg, Constanz, Jena, Greiswald, Nebraska), precum si pentru participarile individuale ale profesorilor la manifestari stiintifice in strainatate. Trebuie spus ca la acea data aceste schimburi academice erau complet dezavuate si chiar interzise de catre Ministerul Invatamantului, iar noi am fost singura universitate romaneasca care a pastrat parteneriate si a stabilit altele cu universitati apusene. Fara atitudinea neutra a Securitatii, ele nu ar fi putut avea loc. Sefii Securitatii (col. Brestoiu, iar mai apoi col. Ciurlau), iar cateodata colonelul care probabil raspundea de sectorul invatamant imi faceau vizite anuntate la rectorat si imi aduceau la cunostinta probleme de natura celor de mai sus. Solicitarile mele se faceau in acelasi cadru sau, daca erau urgente, telefonic. Sa mentionez ca pe langa universitate era detasat un ofiter care nu prea stiu exact ce facea, dar imi aducea din cand in cand la cunostinta disfunctionalitati administrative. Personal, dupa convorbiri cu cetateni straini sau la intoarcerea din strainatate, trebuia sa fac, conform legii (legea de pastrare a secretului de stat din 1973), o informare asupra principalelor probleme discutate. Aceasta informare se inainta prin biroul de protocol al universitatii. De fapt, asa faceau toti profesorii universitatii.

Vi s-a solicitat vreodata vreun angajament de catre Securitate?

Nu, nu mi s-a cerut. Cand am plecat prima oara in strainatate, in anul 1969, cu o bursa de cercetare a guvernului italian obtinuta prin concurs international, am fost vizitat la catedra de un ofiter de Securitate (numele nu-l retin) care s-a legitimat si mi-a spus ca are aprobarea primului secretar pentru a avea o discutie cu mine in legatura cu sejurul in Italia. Era un fel de "instructaj" cum sa ma feresc de agenturile straine care ii racoleaza pe cercetatorii din Est si, eventual, daca nu as putea profita de prezenta intr-un institut italian de cercetare pentru a aduce in tara ceva documentatie stiintifica. La intoarcere, m-a contactat din nou, m-a intrebat daca au fost probleme deosebite, i-am spus ca nu, si mi-a cerut sa fac o informare scrisa. Am dat-o si nu l-am mai vazut de atunci. (...)

In acea perioada era intensa activitatea grupului disident din Iasi (Luca Pitu, Dan Petrescu, Tereza Culianu Petrescu, Al. Calinescu, Liviu Antonesei etc.). Cine de la Securitate v-a interpelat si ce vi s-a cerut in legatura cu disidentii ce activau la universitate?

Primul eveniment major s-a petrecut in mai 1983, cand Securitatea a facut o descindere la Al. Calinescu, invinuindu-l impreuna cu Luca Pitu, Dan Petrescu si Sorin Antohi (pe atunci student) de uneltire impreuna cu lectorii francezi. (De fapt, acesta era chiar grupul de la Dialog care probabil se afla de multa vreme in vizorul Securitatii). Am aflat in dupa-amiaza aceleiasi zile de acest eveniment de la sefa catedrei, care mi-a cerut ajutorul pentru Al. Calinescu si L. Pitu. A doua zi, seful Securitatii, col. Brestoiu, m-a invitat la sediul Securitatii impreuna cu secretarul de partid al universitatii, ca sa-mi prezinte "trofeul" gasit la perchezitie: o editie franceza a romanului lui Saul Below, Iarna Decanului (pe care o aveam si eu in biblioteca in original) si manuscrisul unui proiect de roman al lui L. Pitu si D. Petrescu, considerat dusmanos. Poate mai aveau ei si alte documente (inregistrari), dar au facut doar aluzii la ele. Mi s-a cerut atunci sa-i scoatem din invatamant pe Al. Calinescu si L. Pitu si sa-l exmatriculam pe Sorin Antohi. Am luat legatura cu secretarul judetean de partid, Alecu Floares, care a avut o atitudine pozitiva si a fost de acord sa musamalizam afacerea Securitatii, reducand masurile de pedepsire la o "critica" a d-lor Al. Calinescu si Sorin Antohi, care erau membri de partid, in biroul de partid al universitatii. Am rezistat atunci presiunii Securitatii de scoatere a lui Luca Pitu din invatamant. Aparent, lucrurile se linistisera, dar Securitatea ii va urmari indeaproape, aducandu-mi periodic la cunostinta acte asa-zis dusmanoase ale d-lor Calinescu si Pitu, cerc care se va largi ulterior si la L. Antonesei si Mihai Dinu Gheorghiu, pe atunci cercetatori la Centrul de Stiinte Sociale. De fiecare data, le-am luat apararea, minimalizand faptele incriminate de Securitate si promitand sefului Securitatii ca voi discuta cu ei.

De fapt, Securitatea nu a iertat niciodata grupul care i-a "scapat" in vara lui 1983. Au facut presiuni pentru inlocuirea lui Al. Calinescu din conducerea revistei Dialog si l-au hartuit si ulterior. Un caz semnificativ in acest sens, probabil nestiut, este urmatorul: la scurt timp dupa evenimentele relatate, Al. Calinescu avea sa-si sustina teza de doctorat. In preziua sustinerii, am fost vizitat de un reprezentant al conducerii Securitatii care mi-a cerut sa anulez sustinerea. Am refuzat, spunandu-i ca ar fi ilegal, si nu au mai insistat. Am mentionat aceasta nu pentru a-mi asuma vreun merit (nici nu puteam proceda altfel), ci doar pentru a sublinia genul de sicane la care se putea astepta cineva care intra in conflict deschis cu aceasta institutie.

Care a fost atitudinea dvs. in cazul concedierii lui Luca Pitu?

Scoaterea din universitate a lectorului Luca Pitu a fost decisa (probabil la solicitarea Securitatii) de catre generalul Constantin Olteanu, la acea data secretar cu propaganda la CC al PCR. Aflat intr-o vizita la Iasi la inceputul lunii iunie, a convocat (peste capul meu) consiliul profesoral al Facultatii de Filologie si le-a comunicat hotararea (nu stiu de fapt a carui organ de partid) ca Luca Pitu sa nu mai primeasca norma didactica la Facultatea de Filologie. Motivatia a fost atitudinea sa necorespunzatoare si nedemna de un cadru didactic. Nu am fost invitat si nici nu am participat la acea sedinta, dar am fost informat de decan, iar ulterior secretarul Comitetului Judetean de partid mi-a comunicat hotararea. Trebuie mentionat ca statele de functiuni trebuiau aprobate de secretariatul Comitetului Judetean, astfel ca o asemenea decizie era obligatorie pentru universitate. Senatul Universitatii nu a facut decat sa ia act de aceasta hotarare. Oricum, am cautat sa gasesc pentru Luca Pitu un post in cercetare, dar, din pacate, colegii de la Institutul de Lingvistica nu m-au ajutat, drept care i s-a oferit un post in invatamantul liceal, pe care cu indreptatire l-a refuzat. Neavand norma in statul de functiuni, s-a adoptat decizia de desfacere a contractului de munca. Decizia, pe care mi-o asum, era legala dar, desigur, nu morala, pentru ca avea, fara indoiala, o motivatie politica. Nu-mi amintesc daca i-am comunicat direct lui Luca Pitu aceasta decizie, dar i-am raspuns la o scrisoare a sa in care, fara a-i spune adevaratele motive, incercam sa-i explic colegial ca nu aveam alta alegere in acea situatie. Ulterior el a interpretat altfel acest gest, dar intentia mea atunci a fost de a face un act colegial din situatia imposibila in care ma aflam. Nu as vrea insa sa priviti randurile de mai sus ca o scuza sau o incercare de a ma eschiva. Ca rector, eu am avut raspunderea principala si mi-o asum. Desigur ca a fost o greseala. (...)

Interviu realizat de Emilia Chiscop

(Textul a aparut in Ziarul de Iasi, la 31 august 2006)