Pe aceeași temă
In decembrie 2006, intr-un moment in care interesul societatii romanesti era absorbit de aderarea la Uniunea Europeana, se petrecea un fapt straniu, pe care il vedem contrar spiritului european. Curtea de Apel Bucuresti decide reabilitarea juridica partiala a lui Ion Antonescu, cat si a unui grup extrem de reprezentativ de lideri ai regimului fascist roman, din prima jumatate a anilor ’40. Printre ei, Horia Sima, seful miscarii legionare, cel vinovat direct de asasinarea lui Nicolae Iorga si Virgil Madgearu, cat si a celor 122 de evrei ucisi in pogromul de la Bucuresti, din ianuarie 1941, ca si George Alexianu, profesor de drept constitutional, care in calitate de guvernator al Transnistriei a condus varianta romaneasca a "solutiei finale": sistemul de lagare, in care au pierit sute de mii de evrei si mii de romi.
Acestia si altii sunt scutiti de o parte din acuzatiile care au dus in 1946 la condamnarea la moarte.
Decizia este motivata de informatiile obtinute prin desecretizrea protocolului aditional al Pactului Molotov-Ribbentrop - din august 1939 - prin care cele doua parti - URSS si Germania hitlerista - aprobau anexarea, de catre prima, a Basarabiei si Bucovinei de Nord. Pornind de la aceasta "noutate" care in fapt era cunoscuta, instanta a decis asupra caracterului drept al razboiului dus de Antonescu, alaturi de Germania hitlerista. Ceea ce, fireste, nu poate decat sa ridice o suma de intrebari si nelamuriri.
In primul rand se ridica o problema de principiu: poate o instanta juridica sa se pronunte asupra unei complexe probleme de istorie, si anume o decizie politica? Decizie cu consecinte deosebit de grave pentru destinul statului roman si soarta cetatenilor sai.
Oare poate fi justificata o alianta politica si militara cu cei ce duceau un razboi de agresiune, nu numai impotriva Rusiei sovietice, dar si impotriva puterilor occidentale, implicit izolandu-se astfel Romania de lumea democrata si de aliatii sai traditionali, garanti ai integritatii sale teritoriale?
Decizie care a costat viata a peste un sfert de milion de ostasi romani in stepele Rusiei, care a dus la importante pierderi materiale si umane.
Decizie care, prin incapatanarea - denumita "loialitate" - unui general, autointitulat "maresal" si "conducator", a pus in pericol insasi existenta Romaniei ca stat.
O alta intrebare fireasca este daca se poate disocia guvernarea lui Ion Antonescu - si a principalilor sai colaboratori - de politica de genocid impotriva evreilor, romilor si a altor minoritati religioase sau nationale (ucraineni, neoprotestanti etc).
O alta problema ce se impune este cea a responsabilitatii morale a Curtii de Apel, implicit lipsa de sensibilitate la efectele deciziei. Caci receptarea in societate a sentintei tribunalului bucurestean este clara: a fost reabilitat Ion Antonescu si regimul sau. Faptul ca o parte a capetelor de acuzare au fost mentionate este un "amanunt" neglijat sau ocolit. O dovada sunt diversele comentarii aparute in mass-media. Orice instanta juridica trebuie sa fie insensibila la incarcatura morala a actelor sale, la efectele educative, de lunga durata.
Ne punem intrebarea de ce se resimte in Romania cea noua, in Romania democrata, nevoia reluarii cultului unui dictator. Invocarea si eroizarea "cruciadei antibolsevice" a autointitulatului maresal este mai mult decat problematica. Formula simplista a idealizarii unui Antonescu ca adversar al comunismului, pe care il condamnam azi, este infantila si nu poate fi acceptata. Caci, in viata sociala, aplicarea formulei din algebra "minus cu minus da plus" este semnul neintelegerii complexitatii fenomenului social.
Deocamdata, s-a inregistrat un protest ferm al comunitatii evreiesti. E legitim si firesc. Populatia evreiasca din Romania, urmasi ai celor ce au trecut experienta Holocaustului - in Transnistria, in lagarele mortii din centrul Europei sau "asteptand" tragedia ce se putea declansa in orice clipa - nu poate trece cu vederea aceasta decizie stranie. Istoria vitrega, traumatizanta i-a daruit pe evrei cu o sensibilitae speciala. Sensibilitate ce functioneaza ca un detector fin al unor virusi nocivi.
Virusi ce nu sunt periculosi numai pentru ei, si nu in primul rand pentru ei. Spre deosebire de "acei ani", evreii au o patrie gata sa-i primeasca. Pericolul grav este pentru poporul roman, pentru autenticitatea democratiei romanesti, pe care spiritul unor "sentinte stranii" ale unei justitii inca bolnave o falsifica.
De aceea, este de asteptat ca, la protestul comunitatii evreiesti impotriva reabilitarii notabilitatilor antonesciene, sa se adauge si cel al societatii civile romanesti. Caci problema dialogului cu istoria este o importanta problema romaneasca.
