Pe aceeași temă
Luni, 4 septembrie, seara, dupa ce inchisesem editia, am gasit in e-mail textul lui Sorin Antohi prin care recunostea public ca "am fost turnator".
In acest numar publicam extrase din cele 44 de pagini ale textului ce va aparea in volum, peste o luna, la Ed. Curtea Veche. (R.P.)
Esenta
Am semnat un angajament de colaborare cu Securitatea pe 29 martie 1976, pe cand eram elev in ultima clasa de liceu (m-am nascut pe 20 august 1957), la capatul a vreo trei saptamani de presiuni. Aproximativ intre 1976 si 1982, cu intermitente neregulate, intre care una de peste un an si jumatate, am furnizat Securitatii note informative, sub numele conspirativ "Valentin". Am informat in scris Securitatea despre unii dintre prieteni si unele dintre cunostinte, fara sa-i previn, fara sa le-o marturisesc post festum pana la scrierea acestui text, fara sa-mi cer iertare, fara sa-mi asum public acest trecut nedemn si dureros. I-am turnat uneori, cu moartea in suflet, dar nu i-am tradat niciodata: nu am fost agent provocator; nu am primit misiuni de vreun fel; nu mi s-au promis si nu mi s-au creat avantaje; nici una din notele mele informative nu a trecut de generalitati si de informatiile pe care le consideram deja cunoscute; in toata perioada, am ramas ostil Securitatii si partidului-stat; mi s-a platit cu aceeasi moneda.
Intre 1974-1989, Securitatea a primit informatii despre mine de la alti informatori, iar in anumite etape mi-a deschis "dosare de urmarire informativa" (DUI). (...)
Din punct de vedere etic si moral, marturisirea si cainta vin prea tarziu: gravitatii faptelor mele de acum 25-30 de ani i se adauga gravitatea imprescriptibila a tacerii, a vietii traite in minciuna si duplicitate. (...)
Existenta
Primele intilniri cu Securitatea
In primavara lui 1974, la nici saptesprezece ani, elev in clasa a X-a la Liceul Internat "C. Negruzzi" din Iasi, am citit cu atentie noua lege a presei, care introducea in locul cenzurii "clasice" (desfiintata formal in 1977) una ubicua, difuza, etajata. (...) Desi nu eram naiv din punct de vedere politic (eram totusi nepot de detinut politic), am crezut ca observ o "fereastra de oportunitate" in textul legii mentionate: nu se interzicea nicaieri in mod expres o "publicatie" manuscrisa, intr-un singur exemplar. (...)
Asa am produs in toamna-iarna 1974 ceea ce, tehnic, era un samizdat: revista manuscrisa intr-un singur exemplar Major. (...) Securitatea a aflat de circulatia revistei noastre chiar in alte licee, inclusiv prin fotocopii. (...) Dupa un timp, am avut si noi parte de prima ancheta: securistii ne-au interogat si amenintat in fel si chip, atat la scoala, cat si la sediul lor. Desigur, toti fostii nostri admiratori, incepand cu dirigintele, profesorul de romana Puiu Filipescu, si directorul, profesorul de istorie Eugen Virgolici, altminteri un om cordial si cu dar pedagogic, au trebuit sa se dezica de noi. Acel episod traumatic mi-a schimbat in multe privinte cursul vietii. (...)
Cum am devenit turnator
La data de 24 februarie 1976, pe cand eu eram in clasa a XII-a, Inspectoratul Judetean Iasi al Ministerului de Interne, Serviciul I/Tineret a emis un raport strict secret in exemplar unic, semnat de lt.-maj. Viziteu Florinel:
"In anul 1974 elevul Antohi Sorin din anul IV B de la Liceul nr. 3 «C. Negruzzi» Iasi, a editat impreuna cu doi colegi de clasa fara a avea aprobarea conducerii scolii, o revista intitulata Major care avea un continut prooccidental, concluzie la care a ajuns si sursa «Margineanu», redactor la revista Convorbiri literare.
De asemenea erau abordate unele problematici cu nuanta mistica, desi aparent se voiau a fi dezbateri filozofice. (...)
Avand in vedere preocuparile si manifestarile ostile la adresa regimului si a conducerii superioare de partid ale lui Antohi Sorin, propunem a se aproba avertizarea sa de catre organele de securitate."
Pe 2 martie 1976, lt.-col. Rotaru a pus rezolutia manuscrisa "Exista temei pentru avertizare". Un alt lt.-col. a pus rezolutia manuscrisa "De acord", fara data. Pe 3 martie 1976, propunerea a fost aprobata de un colonel cu semnatura indescifrabila. (...)
Securistii ne-au intampinat, pe colegii mei si pe mine, intr-unul din "cabinetele" de la parterul liceului. Ne-au vorbit destul de ostil, amenintandu-ne din capul locului cu exmatricularea si inchisoarea, dar ne-au lasat sa ne aparam. (...) Apoi am fost luati pe rand.
In ce ma priveste, mi-am asumat intreaga responsabilitate pentru "revista". (...) Am fost in final convocat la Securitate, la sediul sau de pe Strada Triumfului - un nume care mi s-a parut mereu de un enorm cinism.
Pe 29 martie 1976, am urcat spre Strada Triumfului cu oarecare curaj, sperand ca voi putea scapa cu inca "un avertisment serios", formulat intr-un cadru oficial pentru o mai puternica "impresie artistica". Atunci cand, cateva ore mai tarziu, am coborat Copoul spre locuinta mea din cartierul Pacurari, dupa un scurt popas la un coleg de pe Str. Dumbrava Rosie (caruia nu i-am spus decat ca fusesem anchetat, nu si recrutat), eram un om invins. Nu stiu daca atunci am semnat angajamentul de informator, dar e sigur ca atunci am cedat presiunilor si am devenit turnator. Probabil tot atunci am primit si numele conspirativ "Valentin". (...)
Turnator "nesincer", turnator turnat (1976-1978)
Nu-mi amintesc daca si despre cine mi s-au cerut imediat note informative. Dar am gasit la CNSAS Nota Raport Anexa la nr. 00592/7 din 18.01.1979, redactata de cpt. Campeanu Corneliu, ofiterul de contrainformatii al UM 01214 Ineu (unde mi-am satisfacut stagiul militar intre octombrie 1978 si martie 1980) urmatoarele pasaje:
"La data de 29.03.1076 Antohi Sorin a fost recrutat in calitate de colaborator al organului de securitate primind numele conspirativ «Valeriu» (de fapt, «Valentin», n. S.A.) si a fost folosit pentru realizarea supravegherii informative la cursul postliceal de pe langa uzina «Tehnoton» din Iasi. Recrutarea a avut la baza materialul compromitator existent despre Antohi Sorin si a fost realizata de lt.maj. Viziteu Florin de la Serviciul I al Inspectoratului Judetean M.I. Iasi.
Antohi Sorin a furnizat un numar de 10 note informative in perioada 16.04.1976-15.05.1978, toate cu continut general privind starea de spirit din clasa, mai putin doua note informative de cunoastere a unui coleg lucrat prin DUI. Nu a primit sarcini sa furnizeze informatii din alte sectoare de activitate si nu exista nici un material de verificare asupra acestuia din care sa rezulte relatiile si preocuparile lui in afara scolii postliceale."
(...) Din toamna lui 1976, ofiterul de Securitate care se ocupa de mine era un anume lt. Rotaru Vasile. (...) La un moment dat mi s-au cerut note informative despre niste colegi care fusesera intr-o excursie in Polonia, precum si, cu alt prilej, despre un alt coleg, care era acuzat de furt; nota informativa trebuie sa fi semanat cu depozitia mea la tribunal, in cadrul procesului intentat bietului meu coleg: numai de bine. Lt. Rotaru trecuse poate pe langa sansa unei avansari, fiindca nu reactionase la informatia data de mine oral ca raspuns la intrebarea privind relatiile mele ca eu cunosteam cel putin un cetatean strain: lectorul britanic Christopher Lawson (...).
Turnator "demobilizat", turnat, urmarit (1978-1980)
Un superior al lt. Rotaru, cel putin dupa interventia ofiterului de contrainformatii al UM 01214 in care am fost trimis, pare-se, dintr-o greseala, va fi citit totusi mai atent notele mele informative si eventualul sau raport in care el relata spusa mea ca as cunoaste un strain. Relatia mea cu Chris Lawson avea sa fie pusa pe tapet in mod sustinut. Pe de alta parte, eu aveam sa fiu "demobilizat" ca turnator. Dovada, pastrata la CNSAS, este scurta adresa strict secreta nr. RV/ 0010393/11.12.1978 a Inspectoratului Judetean Iasi al Ministerului de Interne catre Biroul de contrainformatii al UM 01214 Ineu, jud. Arad, al carui text integral este: "Alaturat va trimitem spre exploatare un material compus din 7 file privind pe Antohi Sorin (...) ce in prezent isi satisface stagiul militar la UM 01214 Ineu, jud. Arad. Sus-numitul a fost colaboratorul organelor de securitate dar a fost scos din reteaua informativa pe motive de nesinceritate." (...)
Pe 30 decembrie, o rezolutie manuscrisa a sefului Biroului CI (un lt.-col. Birisi Nicolae) adresata subalternului sau, cpt. Campeanu, dispune deschiderea unui DUI pana la 15 ianuarie 1979. Pe 14 ianuarie 1979, un DUI cu nr. 592 (cifrele mentionate mai sus) este deschis, in care mi se da numele "Nicodim". Din turnator "nesincer" si turnat de altii, deveneam urmarit. (...)
Doua erau motivele pentru care cpt. Campeanu si altii se agitau in jurul meu de-a lungul intregului an 1979, mergand pana la faze ridicole, supozitii delirante, "actiuni" grotesti. In primul rand, se vadea ca avusesem in "civilie" relatii cu straini, in special cu un cetatean britanic, Chris Lawson (...)
In al doilea rand, in momentul primirii la UM 01214 a dosarului meu de Securitate, eu lucram pentru seful de Stat-Major al unitatii, incuiat pe dinauntru in biroul acestuia, la plansele din documentarea "Tunului romanesc fara recul" 110 mm model 1979, pe atunci "strict secret de importanta deosebita". Un posibil spion era asadar servit "pe tava"! (...)
Un an intreg le-a trebuit deci "organelor" sa stabileasca evidenta: nu eram spion. (...) Pe 10 decembrie 1979 lt.-col. Birisi si cpt. Campeanu au trimis sefului Serviciului CI de la "marea unitate", UM 01340 Oradea, col. Alexandru Nerisanu, un Raport cu propunere de inchiderea dosarului de urmarire informativa nr. 592 "Nicodim", aprobat de destinatar pe 15 decembrie 1979.
Turnator "reactivat" si urmarit (1980-1982)
Din pacate pentru mine, raportul lui Birisi si Campeanu imi era mult prea favorabil: se arata ca "suspiciunea de nesinceritate fata de organul de securitate nu se confirma si s-a datorat faptului ca nu a fost folosit in mod corespunzator in raport cu posibilitatile sale".
Ultimele trei paragrafe ale raportului din care am citat mai sus mi-au pecetluit din nou soarta:
"Fata de cele de mai sus propun inchiderea DUI «Nicodim» prin neconfirmarea materialului. Cu Antohi Sorin sa se organizeze o discutie completa privind relatiile si posibilitatile de care dispune in randul cetatenilor straini si reactivarea acestuia in calitate de informator.
In procesul urmaririi informative Antohi Sorin a manifestat o atitudine pozitiva, conceptii politice sanatoase afirmandu-se ca unul din cei mai buni militari din subunitatea din care face parte. Fata de organul de contrainformatii a manifestat sinceritate si corectitudine, verificare care s-a realizat prin continuarea legaturii cu acesta in baza faptului ca a fost in reteaua informativa.
Referitor la legaturile sale ce prezinta interes operativ nu se impun masuri deosebite, acestea fiind in atentia organelor de securitate."
Eram asadar "reactivat", dupa ce fusesem "demobilizat". (...) Discutiile de "reactivare" au fost numeroase si lungi, incluzand vaste discutii culturale (cpt. Campeanu citea si el...), reflectate desigur in aprecierile din raport. (...) In ansamblu, eu eram extrem de popular in regiment, si nu numai printre camarazi; ofiterii mai rasariti ma cautau, chiar imprumutau de la mine cartile primite prin posta de la prieteni sau aduse din putinele permisii. (...)
Nu vedeam decat o singura iesire din mizeria morala in care ma gaseam din nou: fuga in Occident. (...)
Dar n-am avut curajul de a fugi. M-am resemnat la mizerie morala, incercand sa nu dau niciodata informatii care sa lezeze cu adevarat interesele cuiva, fie el prieten sau simpla cunostinta. Cand dosarele privind perioada 1980-1982 vor aparea, voi putea si proba aceasta afirmatie, voi putea intregi povestea pe care incep s-o spun acum. Pana atunci, totul ramane o simpla scuza de turnator.
In biografia mea, perioada 1980- 1982 inseamna: readaptarea la viata civila; examenul de admitere la facultatea de filologie a Universitatii "Al.I. Cuza" din Iasi, sectia Engleza-Franceza, reusit in vara 1980; primul an si jumatate de studentie; primele succese academice (...) primele succese publicistice notabile. (...) Din 1981, am devenit redactor-sef al revistei studentesti Dialog, am inceput sa joc un anume rol in turnura sa radicala din 1981-1983, am evoluat rapid eu insumi. (...)
Din pacate, nu mi-a fost dat sa traiesc toata aceasta minunata ecloziune a personalitatii mele mature (intre 23 si 25 de ani) decat cu povara duplicitatii. Mi s-au cerut, iar eu am dat, note informative despre multi dintre cei de care am fost cel mai apropiat, de la care am invatat cel mai mult. Unii dintre ei - cum ar fi Dan Petrescu, Luca Pitu si Tereza Culianu-Petrescu, lectorii straini - erau oricum urmariti strict, inclusiv prin ascultarea electronica a tuturor conversatiilor din casa, nu doar a celor telefonice. Nimic din ce voi fi scris despre ei, cat voi fi scris, nu-i acuza de ceva, nu le atribuia fapte sau afirmatii incriminabile, nu-i prezenta altfel decat laudativ. Sunt convins acum, asa cum eram si atunci, ca Securitatea compara notele mele cu informatia culeasa pe alte cai, inclusiv prin supravegherea electronica. Acel simplu exercitiu comparativ le va fi demonstrat clar de partea cui eram, fiindca eu nu raportam nici macar pozitiile radicale exprimate de prietenii mei in interogatoriile lor directe, la telefon, in public, in corespondenta. Numai regasirea dosarelor mele (sau ale lor) de Securitate din acea vreme imi va aduce putina liniste sufleteasca. Pana atunci, nu-mi ramane decat cainta si persistenta in sentimentul de culpabilitate pe care l-am avut fata de ei si altii inca de atunci. (...)
In fine, doar urmarit (1982-1990)
Etapa 1980-1982 a colaborarii mele cu Securitatea a fost pentru mine una de profunda criza morala. Daca pana atunci avusesem de-a face mai ales cu oameni de rand, pentru care libertatea cuvantului si libertatea de opinie nu contau decat cel mult in cercul de prieteni (adesea infiltrat, o stiam si in epoca), din 1980 am intrat exact in mediul celor pentru care acele libertati, libertatea in genere, erau cruciale. Cum am trait acea perioada? Cum e marcata ea in memoria mea? Cu stigmatul duplicitatii. Totusi, asa cum am mai aratat, sustin ca nu mi-am tradat in esenta, in ultima instanta, prietenii si cunostintele. Asta in conditiile in care imi asum toata vinovatia pentru delatiuni care nu trebuiau sa existe. Asa stau lucrurile cu delatiunile: ele trebuie examinate mai intai ontologic (au existat sau nu?), si abia apoi judecate moral, etic, penal etc. (...)
"Despartirea de Securitate" isi urma cursul. Contactele mele cu Gascu se rareau si se faceau tot mai ostile, avertismentele si amenintarile sale - tot mai explicite. Nu-mi amintesc data la care am scris ultima nota informativa, nici despre cine era, nici continutul ei. In general, nu-mi amintesc prea bine continutul delatiunilor mele, dincolo de unele detalii si de certitudinea ca nu am acuzat niciodata pe nimeni de ceva. E posibil ca memoria, atat de determinata afectiv si emotional, sa fi facut insa si singura ceea ce am decis eu constient, sub povara rusinii: sa uit, sa nu-mi mai amintesc decat in cosmaruri si in momentele de nemiloasa autoscopie, sa traiesc mai departe, sa-mi reconstruiesc viata pe alte principii incepand din 1982-1983. Daca n-am vorbit despre toate astea nici dupa 1989, cand viata in adevar nu mai era amenintata de "sistem", n-am vorbit fiindca am vrut sa fiu liber o vreme si sa-mi construiesc o viata noua inainte de a fi ajuns din urma de trecut. (...)
Odata declansat, procesul distantarii de Securitate m-a dus rapid spre "cealalta parte a baricadei". Abia atunci, cand am avut curajul de a nu mai fi turnator, am fost cu adevarat liber sub comunismul de stat. (...) Si daca am un regret privind perioada 1982-1989, acela este regretul de a fi renuntat de mai multe ori, in ultima clipa, sa-mi asum public rolul de opozant. Dupa mai 1983, desigur, am trecut adesea, alaturi de prietenii mei pe care-i admiram (dar pe care-i turnasem, nu voi inceta sa repet), prin momente la fel de grele pentru toti. Poate unii nu au uitat complet asta. Si chiar daca m-au suspectat de colaborare cu Securitatea, iar acum se vad in posesia actelor doveditoare, poate vor avea rabdare sa citeasca tot ce scriu aici, pentru a deslusi, in chiar evidenta noastra diferenta de natura (cea dintre turnator si turnat), unele mici diferente de grad si poate urmele unor afinitati care ne-au apropiat candva in ciuda vremurilor ostile si a colaborarii mele cu Securitatea. (...)
