De același autor
„Războiul Rece nu s-a încheiat de fapt niciodată”, scrie în Foreign Affairs istoricul Stephen Kotkin, de la Universitatea Princeton, un remarcabil biograf al lui Stalin. Iar cei care susțin acest lucru „reduc conflictul la perioada existenței Uniunii Sovietice”. În opinia sa, această convingere greșită a dus la o serie de decizii fatidice ale Washingtonului în cele trei decenii scurse de la acel moment. Plecând de la premisa că bătălia ideologică a fost tranșată definitiv în favoarea Vestului, majoritatea celor din establishmentul de politică externă american au renunțat să mai vadă în America piatra de temelie a Occidentului, în accepțiunea sa largă, țări, reguli, valori, instituții, îmbrățișând viziunea unei „ordini internaționale liberale” sub bagheta Statelor Unite, care ar putea integra teoretic întreaga lume – inclusiv societățile care nu împărtășesc instituțiile și valorile occidentale. Or, să crezi că vechi civilizații precum China, Iranul sau Rusia vor accepta pasiv o astfel de „lume americană” a fost din start o eroare majoră care ignora realitățile geopolitice, crede Stephen Kotkin.
Privind la ceea ce se întîmplă astăzi, nu doar la războiul din Ucraina, ci și la reticența și chiar la opoziția unei bune părți a spațiului extraoccidental de a se ralia sancțiunilor impuse de către Statele Unite și aliații lor Rusiei, nu poți să nu vezi validitatea punctului de vedere exprimat de profesorul Kotkin. De aceea, este surprinzător să vezi cum persistă grave erori de apreciere la cei care la un moment dat au avut un impact asupra deciziilor politice luate la Washington. De pildă, tot în Foreign Affairs apărea, la o lună după invazia Ucrainei, un articol (unul dintre semnatari era un fost director pentru Rusia în Consiliul pentru Securitate Națională al Statelor Unite), în care Vestul era îndemnat să facă demersuri pentru a pune cât mai repede capăt conflictului printr-un acord negociat cu Rusia. Problema nu este atât ideea în sine, ci felul în care sunt identificate obiectivele Moscovei, care dacă analizezi documente oficiale rusești trimise Statelor Unite în decembrie 2021, articole de poziție publicate de agenția de știri RIA Novosti sau declarații ale lui Dmitri Medvedev, vicepreședintele Consiliului de Securitate al Federației Ruse, sunt mult mai ample decât obținerea neutralității Ucrainei. La fel de greu de imaginat sunt și condițiile pe care Rusia le-ar putea eventual accepta printr-un astfel de acord. „Demilitarizarea Ucrainei sau integrarea țării în sfera de influență a Rusiei, așa cum cere Moscova, ar fi inacceptabilă”, scriu autorii, care mai spun că Rusia ar trebui să-și asume și o „mare parte din costurile de reconstrucție ale Ucrainei”. Or, e greu de imaginat că în momentul de față, în absența unui recul militar sever, Kremlinul ar putea lua în serios un astfel de acord.
La fel de problematic este și sfatul dat într-un alt articol administrației Biden de a rezista tentației de a iniția un nou Război Rece. În opoziție, de pildă, cu opinia fostului secretar al Pentagonului, Robert Gates, care crede că America „nu mai poate pretinde că focalizarea doar pe China va proteja interesele sale politice, economice și de securitate”. Autorul crede, dimpotrivă, că exact asta ar trebui să facă Statele Unite, să se concentreze în materie de securitate pe Asia, iar acasă pe asigurarea prosperității clasei de mijloc, inițiind o retragere masivă din Europa, care ar trebui încurajată să contrabalanseze singură Rusia. Ultimul obiectiv, acela al unei Europe care să fie autonomă din punct de vedere strategic, este văzut drept o oportunitate istorică. În afară de asta, America ar trebui să dea prioritate absolută chestiunii Schimbărilor Climatice, care reprezintă „cea mai mare amenințare pentru poporul american”, motiv pentru care ar trebui să coopereze cu China, cu care ar urma să rămână angajată în plan economic.
Deși pleacă de la o serie de observații corecte, în primul rând de la resursele limitate de care dispun în prezent Statele Unite în plan economic și de la marea provocare legată de două confruntări geopolitice simultane, cu Rusia în Europa și cu China în Asia de Sud-Est, analiza și concluziile trase sunt tributare unui anumit mod de gândire dominant în perioada ultimelor trei decenii. Se pleacă de la premisa că lumea de astăzi este diferită totuși de cea din secolul al 19-lea, când competiția pentru putere și resurse era elementul dominant pe scena internațională.
O primă observație e aceea că Statele Unite, Occidentul în ansamblu, nu pot decide singure dacă să intre sau nu într-un nou Război Rece. Faptul că nu ești interesat în război nu înseamnă că războiul nu ar putea fi interesat de tine, o celebră observație care nu și-a pierdut deloc actualitatea. De fapt, suntem deja de ceva vreme în condițiile unui nou Război Rece. Sau, dacă acceptăm opinia lui Stephen Kotkin, în a celui vechi resuscitat. Războiul din Ucraina nu a făcut decât să ne facă conștienți de asta. Prin pactul strategic semnat la Beijing, dar și prin alte acțiuni comune din trecut, Rusia și China au exprimat deschis dorința de a schimba actuala ordine mondială și de a o înlocui cu alta care să le fie favorabilă. Intenția e clară, unii pași sunt de asemenea evidenți, cum ar fi invazia Ucrainei sau intenția declarată a Beijingului de a prelua, chiar cu forța, controlul asupra Taiwanului.
În aceste condiții, singurul mod în care Occidentul ar putea evita un nou Război Rece ar fi acela de a capitula în fața pretențiilor adversarilor. Pentru că e neclar ce s-ar putea negocia în cazul Chinei. China vrea Taiwanul, chiar dacă pentru asta va apela la forță. Nu a lăsat loc de dubiu în această privință. Dacă Washingtonul acceptă asta înseamnă că America este eliminată aproape complet din spațiul est asiatic. Nu doar în planul Securității, ci și în cel economic. Toate țările din regiune vor înțelege cine e noul „stăpân” și, de voie, de nevoie, vor accepta dominația Beijingului. Dar cum o astfel de mișcare tectonică are reverberații globale, retragerea Americii din Asia se va simți peste tot, în Africa, America de Sud și chiar în Europa. Influența americană în lume se va eroda masiv, dolarul va pierde statutul de monedă globală și pot fi chiar și consecințele interne majore în Statele Unite, pe fondul deteriorării situației economice și a diviziunilor interne. După cum și în Europa curentele populiste, de stânga și de dreapta, vor fi încurajate.
Actuala bătălie geopolitică este una globală. Există consecințe dacă decizi să neglijezi pierderea de influență într-o anumită regiune, în baza argumentului că trebuie să te concentrezi pe alta. Un bun exemplu este Orientul Mijlociu, unde erorile americane din Siria, cele legate de relația cu Arabia Saudită și țările din Golf, în principal datorită obsesiei privind încheierea unui acord cu Iranul și manierei de abordare a conflictului din Yemen, au efecte majore care nu au fost luate în calcul de către administrația Biden. Iritate de atitudinea Washingtonului, țările din Golf își consolidează relațiile cu Rusia, subminând sancțiunile la adresa acesteia și interesele occidentale, iar renunțarea parțială la vânzările de petrol în dolari poate accelera erodarea statului global al monedei americane, un pilon esențial al influenței Statelor Unite în lume.
O altă viziune naivă este aceea de a nu realiza consecințele unei retrageri americane din Europa, plecând de la ideea că o UE autonomă strategic ar putea contracara de una singură Rusia. Se pierd din vedere câteva aspecte esențiale. Primul este masivul curent antiamerican din Europa de Vest, mai ales din Franța și Germania. Dacă vor aprecia că nu vor mai avea nevoie de umbrela de securitate americană, în pofida crizei provocate de războiul din Ucraina, Franța și Germania, care practic fac legea în UE, nu vor mai vedea niciun motiv de a rămâne alături de America în bătălia globală cu China. Angela Merkel, dar și alți lideri europeni proeminenți vorbeau explicit, nu cu multă vreme în urmă, despre o neutralitate a Europei în acest conflict. E adevărat, asta se întâmpla înaintea invaziei rusești din Ucraina, dar nu ar trebui trase concluzii pripite, plecând de la atitudini tributare reacțiilor emoționale din opinia publică. Deja spaima provocată de amenințările nucleare ale Moscovei au făcut ca în Germania retorica antiamericană să capete amploare, la pachet cu rezerve în creștere privind implicarea în conflict prin sprijinirea Ucrainei. În plus, impactul economic al războiului, cu toate consecințele sale în plan politic și electoral, pacifismul profund inoculat timp de decenii pe continent, ar putea deschide la un moment dat calea către o înțelegere de securitate cu Rusia, ceea ce ar crea, desigur, mari probleme țărilor din Est. Dacă mai adăugăm și dorința de a nu periclita excesiv relațiile comerciale cu China, iată destule motive pentru o decuplare transatlantică.
Atunci când are loc o dezagregare a ordinii mondiale existente apar efecte peste tot în lume. În interiorul UE Ungaria își joacă propriile cărți în relația cu Rusia și China și nu este exclus să spere că ar putea fi beneficiara unor reașezări teritoriale în regiune în favoarea sa. Și Serbia este în mod evident favorabilă Rusiei, în pofida demersului formal de aderare la UE. În orice caz, trebuie privite cu prudență așteptările privind menținerea unității Vestului pe termen lung. Sunt forțe vizibile și altele subterane care pot duce la scenarii diferite. Lipsa structurală de leadership din America, din Occident în general, dificultățile guvernării în actualele condiții critice, capacitatea limitată a democrațiilor de a lua decizii strategice, ridică destule semne de întrebare în privința felului în care se va tranșa această reașezare geopolitică a lumii.
