Angela Merkel sub presiunea social-democraților

Cu doar 6-7 luni în urmă, mulți o con­si­derau pe Angela Merkel drept „liderul lu­mii libere“, o titulatură până acum atri­buită practic automat președintelui Sta­te­lor Unite. În mare parte era o expresie a frustrării ge­nerate de declarațiile lui Do­nald Trump pentru care „America First“ înseamnă în egală măsură și un in­teres vizibil redus pentru prezervarea actualei ordini internaționale și a mo­de­lu­lui democrației liberale. Pen­tru că, în ciuda in­con­testabilei sale forțe eco­no­mi­ce (Germania ocupa în 2016 a treia po­ziție în topul exporturilor mon­dia­le, cu 1,34 trilioane de dolari, după Chi­na și SUA), Berlinul nu are anvergura ne­ce­sară în plan politic și militar pentru a ju­ca un astfel de rol. Însă e cert că Angela Mer­kel era văzută ca o ancoră de sta­bi­li­tate geo­politică.

Iată că astăzi, după niște alegeri par­la­men­tare pe care le-a câştigat cu un scor de­za­mă­gitor și după eșecul demersului de a for­ma o coaliție de guvernare în trei, cu FDP și cu Verzii, se aud destule voci care pre­văd un sfârșit de capitol pentru can­ce­larul german, care tocmai a împlinit 12 ani de când se află la cârma guvernului de la Berlin. E suficient să trecem în revistă câteva titluri din presa germană - Ora ze­ro: o țară fără direcție, unitate, can­ce­lar? (Der Spiegel); În cădere liberă... sfâr­șitul erei Merkel (Stern); Cât timp mai poate sta Merkel la putere? (Bild).

Între timp, a apărut o variantă care ar pu­tea oferi o soluție pentru evitarea unor noi alegeri (Angela Merkel nu agreează so­luția unui guvern minoritar), aceea de a re­­face „marea coaliție“ cu social-de­mo­crații din SPD. Până acum, aceștia, mar­cați de sco­rul ex­trem de prost obținut la ultimele ale­geri (doar 20,5%), res­pin­seseră aceas­­tă formulă, însă, se pa­re, la pre­siu­nea pre­șe­din­te­lui Stein­me­ier (pro­ve­nit din SPD), au anunțat că ar pu­tea intra totuși în dis­cu­ții cu gru­pa­rea CDU/CSU. Dar pentru as­ta cer con­­ce­sii im­por­tante.

The Times speculează că SPD ar fi sugerat chiar ca An­­gela Merkel să renunțe la po­zi­ția de cancelar, dar probabil e vorba doar de un balon de încercare. Însă e de aș­teptat ca in­fluenta poziție de mi­nis­tru de Finanțe să fie adusă în discuție ală­turi de adoptarea unor politici dificil de ac­ceptat de către CDU/CSU, în sfera so­cia­lă, fiscală și mai ales în privința imigrației. De exem­plu, SPD se opune fixării unei li­mite ma­xi­male pentru numărul de imi­granți accep­tați anual (lucru convenit deja între CDU și CSU). Ceea ce este probabil o condiție to­tal inacceptabilă, mai ales pen­tru ra­mu­ra bavareză a creștin-de­mo­cra­ților, care au pierdut procente importante în fa­voa­rea AfD, o grupare politică cu o agendă ra­di­ca­lă antiimigrație. Un alt subiect de­li­cat este cel legat de dorința so­cial-de­mo­craților ca Berlinul să răspundă favorabil solicitării Pa­risului de a pune capăt po­li­ti­cii de aus­te­ritate din Europa, ce­ea ce, în ter­meni con­creți, ar însemna ca noul gu­vern să re­nun­țe la politica fi­nan­ciară tra­di­țional pru­den­tă și să ofere eco­nomiilor din sudul con­tinentului accesul la un re­zervor de bani europeni „made in Ger­ma­ny“.

Ce se întâmplă în mediul politic german are, evident, reverberații majore pe întreg continentul. Între altele, pentru că, așa du­pă cum recunoaște comisarul german Gunther Oettinger, criza guvernamentală erodează influența Germaniei la Bruxelles. Noua realitate îi oferă un câmp de acțiune fa­vorabil Franței, chiar dacă fără sprijin german, Emmanuel Macron nu are cum să promoveze ambițioasa sa agendă de re­formă a UE. Aceasta din urma este privită cu multă simpatie de SPD și cu destule re­zerve de creștin-democrați. „Macron ac­ționează doar în interesul Franței, însă SPD se amăgește că o face în interesul Europei“, a declarat un ministru din ac­tualul Cabinet Merkel. Între altele, Ber­li­nul crede că el a profitat de actuala criză gu­vernamentală pentru a obține ca Agen­ția Bancară Europeană să se mute de la Londra la Paris, și nu la Frankfurt, cum și-ar fi dorit nemții. „Franța este doar in­teresată de favorizarea băncilor sale. Nu contează cât de mare este prăjitura, ci cât de mare e porția destinată Parisului.“ E destulă îngrijorare și la Londra, care conta totuși pe poziția relativ moderată a cancelarului german în negocierile pentru Brexit. Germania nu agreează neapărat ma­niera agresivă în care Parisul vrea să ero­deze influența City-ului londonez.

Sunt destui care, inclusiv în România, par să-și dorească ca Angela Merkel să iasă cât mai repede din scenă. Există însă o vor­bă: „Ai grijă ce-ți dorești, s-ar putea să se împlinească!“. Într-adevăr, în ciuda controverselor legate de favorizarea flu­xu­lui migraționist masiv din 2015, nu par să exis­te deocamdată alternative serioase mai tentante în raport cu Angela Merkel pe scena politică germană. În special pen­tru țări ca Polonia și România. Până una-al­ta, ea a reușit să determine UE să men­țină sanc­țiunile la adresa Rusiei, în ciuda pre­siunilor din partea mediului de afaceri, dar și a mai tuturor celorlalte formațiuni po­litice. AfD și Die Linke mențin strânse legături cu Moscova, iar SPD este partidul lui Gerhard Schröder, bunul prieten al lui Vladimir Putin, în timp ce fostul șef de ca­binet al acestuia Frank-Walter Steinmeier este președintele în funcție al Germaniei. Până la urmă, o doză de echilibru, sta­bi­li­tate, predictibilitate nu strică deloc în agi­tația geopolitică din jurul nostru. Iar d-­na Merkel exact asta oferă.