De același autor
A fost breaking news pe toate canalele de stiri internaționale, de la BBC la CNN, în timp ce The New York Times i-a alocat concursului de la Stockholm o relatare extinsă. Cîștigătoare a fost Ucraina, prin Jamala, de etnie tătară, a cărei piesă, "1944", făcea trimitere la deportarea în masă a tătarilor din Crimeea ordonată de Iosif Stalin. A fost un dublu șoc pentru Rusia. În primul rînd pentru că acest gen de mesaj displace profund Moscovei. În al doilea rînd, și asta face rezultatul și mai umilitor pentru ruși, majoritatea observatorilor se așteptau să cîștige reprezentantul lor, Serghei Lazarev. Pînă la urmă el a ocupat doar locul trei, cu 491 de puncte, în urma reprezentantei Australiei (în timp aria geografică a țărilor reprezentate s-a mărit continuu, dincolo de limitele Europei), Dami Im (511 puncte) și a Jamilei, care a acumulat 534 puncte.
Televiziunea de stat de la Moscova, presa și politicienii de acolo, au avut imediat reacții critice virulente. Ziarul Komsomol Pravda le-a cerut chiar organizatorilor de la EBU să elimine piesa Jamalei, pe motiv că ar avea un mesaj politic (interzis în principiu de regulament) iar deputatul Elena Drapeko, a declarat (citată de BBC) că am asistat la un adevărat "război informațional" menit să "demonizeze" țara sa. Frustrarea, chiar mînia Rusiei, nu sunt greu de înțeles. Se investise enorm în piesa lui Lazarev. Doi compozitori, doi textieri (internaționali) și un montaj coregrafic spectaculos și pentru apariția de pe scenă dar și pentru clipul video oficial în care evolua și cîștigătoarea Miss Rusia din 2015. Pentru Vladimir Putin, a cărei țară este în parte izolată si supusă unor sancțiuni economice în urma anexării forțate a Cimeei și agresiunii din estul Ucrainei, concursul Eurovision de la Stockholm era un bun prilej de a puncta ca imagine în spațiul public internațional. Se apreciază că, în medie, în jur de 200 milioane de telespectatori urmăresc în direct concursul Eurovision în fiecare an. În plus, conform regulilor competiției, anul viitor concursul ar fi urmat să fie găzduit de Rusia dacă reprezentantul ei cîștiga în 2016.
Sunt practici clasice de propagandă utilizate frecvent și în perioada socialistă, nu doar în Rusia ci și de către alte state din fosta ei sferă de influență. Cu precădere în zona sportului de performanță. Despre sistemul de dopaj pus la punct de stat în fosta Germanie de Est s-a vorbit în repetate rînduri. Iată că, în urmă cu cîteva zile, s-a aflat că și pentru Olimpiada de la Soci din 2014 s-a recurs la același gen de "instrumente". Un înalt oficial rus (responsabil pentru acest program), aflat acum în Occident, a dezvăluit că un număr important de sportivi ruși prezenți la Soci au fost supuși unui dopaj sistematic, oficializat, cu implicarea explicită a statului. Dacă informațiile se verifică ar fi o altă lovitură umilitoare pentru ruși care speră că se va ridica în ultimul moment suspendarea atleților săi pentru Olimpiada din acest an de la Rio.
Eurovisionul a stîrnit adesea destule controverse considerîndu-se că sistemul de vot este viciat de tot felul de influențe exterioare. Cum ar fi legăturile tradiționale existente între diferite țări (rețeaua nordică, cu țările scandinave și cele baltice, rețeaua fostelor state sovietice) care nu au nici o legătură cu valoarea compozițiilor intrate în concurs. În fapt, de-a lungul vremii au fost puțini cîștigători care au căpătat ulterior un profil internațional cu adevărat remarcabil. Singurele două contra-exemple majore, din acest punct de vedere fiind ABBA (cîștigătoare în 1974) și Celine Dion, care a cîștigat ediția din 1988 concurînd pentru Elveția. De pildă, în urmă cu doi ani, marele premiu a revenit, pentru Austria, Conchitei Wurst, un transexual. Dar chiar și în acest an, reprezentantul Germaniei (care a ocupat ultimul loc în finală) l-a înlocuit pe cel desemnat inițial, Xavier Naidoo, care a fost acuzat că are avea simpatii pentru un partid de extremă dreapta. Și s-a speculat că versurile piesei intrate în competiție pentru Marea Britanie, "You're Not Alone", interpretată de Joe și Jake, ar fi o pledoarie pentru rămînerea țării în Uniunea Europeană (după referendumul din 23 iunie). Dacă lucrurile stau așa e ironic pentru că un sondaj de opinie recent relevă că 60 de procente dintre britanici își doresc ca țara lor să nu mai participe în viitor la Eurovision.
În ciuda acestor critici concursul a devenit popular la scară globală. Anul acesta, cînd au avut loc o serie de schimbări esențiale și în sistemul de vot, a fost pentru prima oară transmis Live și în Statele Unite. Sigur, acuzele privind influențele extra-muzicale (politice, ideologice, simpatii naționale, etc.) sunt greu de respins, dacă ne luăm după maniera în care se votează de ani și ani de zile. Pe asta marșează și rușii, care aduc ca argument faptul că piesa cîntată de Serghei Lazarev a ocupat primul loc la votul publicului dar a ajuns pe locul trei atunci cînd au fost contabilizate punctajele acordate de către juriilor naționale. Însă, pe de altă parte, Jamala a ocupat și acolo locul al doilea și nu puțini observatori sunt de părere că piesa cea mai reușită ar fi fost de fapt cea a Australiei. Oricum, fiind vorba pînă la urmă de aprecieri preponderent subiective astfel de discuții se pot prelungi la infinit.
Cert este că în lumea de azi bătălia pentru ceea ce a primit numele de "soft power", un concept introdus de profesorul american Joseph Nye pentru a descrie maniera în care o țară își poate extinde influența la nivel global dincolo de mijloacele clasice (politice, diplomatice, economice, militare) este una acerbă. Așa că e greu de crezut că o competiție atît de populară ca Eurovision ar putea rămîne în afara vremurilor. China investește multe miliarde de USD anual în mass media prezente pe plan internațional (canalul de stiri TV CCTV, agentia de presă Xinhua) sau în producții de filme și seriale. În timp ce pentru Vladimir Putin mașinăria de propagandă externă organizată în jurul canalului TV RT și a rețelei online Sputnik este un element cheie al politicii de stat. Din această perspectivă e pînă la urmă ironic ca Rusia care utilizează curent, masiv, astfel de instrumente în agresiunea împotriva Ucrainei ca de altfel și în războiul propagandistic anti-occidental, să se plîngă că este victima unei campanii internaționale de dezinformare.
