Puterea puterii

Daca cineva venit din afara ar lua de bune declaratiile din ultimele 2-3 luni facute de liderii PSD, ar putea crede ca tara e gata-gata sa cada in ghearele dictaturii instaurate de Traian Basescu si Alianta PNL-PD. Cel mai vehement pare Adrian Severin, care, luat de val, a ajuns chiar, de dragul demonstratiei, sa infiereze alogenii pentru nenorocirile aduse romanilor neaosi. Un discurs la care ne-am fi asteptat mai degraba din partea lui Vadim decat din aceea a unui fin european, fost ministru de Externe si fost presedinte al Adunarii Parlamentare a Consiliului Europei. In aceste conditii, nu e nici o surpriza ca si Ion Iliescu se arata ingrijorat de spiritul revansard care s-ar fi instaurat in viata politica romaneasca.
Acest tip de interventii alarmate au devenit in mod previzibil mai vocale pe masura ce batalia pentru schimbarea lui Adrian Nastase si Nicolae Vacaroiu de la sefia celor doua Camere ale Parlamentului a intrat in linie dreapta. Nimic surprinzator de altfel. In ton cu realitatea de pe teren, pentru PSD principala prioritate a momentului este protectia unor oameni importanti din aparat intrati in vizorul justitiei si conservarea majoritatii pozitiilor de influenta detinute in structurile de stat. De aceea atacurile PSD impotriva actualei guvernari se deruleaza deocamdata cu precadere sub stindardul salvarii democratiei autohtone, care, in opinia partidului, ar fi in mare pericol. In acest fel, posibilele actiuni in justitie indreptate impotriva unor marcanti lideri pesedisti, de la Marian Oprisan si Radu Mazare pana la Dan Ioan Popescu sau Hildegard Puwak, pot fi incadrate la categoria prigoana politica si “vandute” ca atare si in interior, dar si in exterior.
Dar asistam cu adevarat la derapaje ale democratiei romanesti, asa cum lasa sa se inteleaga fara echivoc oameni ca Adrian Severin? Exista, fara indoiala, abuzuri si excese care pot fi atribuite noilor ocupanti ai fotoliilor de la Palatul Victoria sau de la Cotroceni, dar nu ele sunt responsabile pentru dificultatile majore prin care trece Romania. Dimpotriva, marea problema a coalitiei aflate la guvernare este, ca si in perioada 1997- 2000, incapacitatea sa de a exercita cu adevarat puterea. De a prelua controlul institutiilor statului si de a fi in stare sa forteze schimbarile de substanta pe care multi dintre sprijinitorii sai inca le asteapta.
Deocamdata nu sunt mari sperante ca asa ceva chiar se va intampla. Popularea unor pozitii formale la nivel guvernamental si capacitatea de a controla in mod real structurile institutionale de la nivel central si local sunt doua lucruri complet diferite. Daca noii numiti nu fac altceva decat sa se “topeasca” in cadrul institutional existent sau sa se plieze la grupurile de interese consolidate in perioada trecutei guvernari nu se intampla mare lucru. Ramanem cu acelasi tip de guvernare, marca “pesede”, fara PSD explicit la putere. In mare, in multe domenii, e exact ceea ce se intampla in acest moment, pentru ca simpla modificare a unor etichete nu schimba lucrurile in profunzime.
Exista patru motive importante pentru care ne aflam in impas in ceea ce priveste capacitatea actualei guvernari de a produce schimbari de substanta in societatea romaneasca. Primul este de ordin aritmetic. Marja de joc pe care o are in Parlament este extrem de perisabila. Desi, tehnic, coalitia aflata la guvernare dispune de o majoritate, aceasta este fragila si risca sa se subtieze pe masura ce suportul electoral al Aliantei se va eroda si cel pentru PSD va creste. E foarte probabil de altfel ca, intr-un astfel de context, partidul condus de Mircea Geoana si Adrian Nastase sa forteze el alegerile anticipate. Al doilea motiv e unul structural si tine de textura circuitelor de putere din societatea romaneasca. Daca, pe fond, guvernarile succesive PDSR/PSD au avut mare grija sa nu deranjeze status quo-ul din punctul de vedere al cercurilor de influenta din tara, consolidate in jurul fostului aparat de partid comunist si al fostei Securitati, obiectivele Aliantei D.A., cel putin la nivel declarativ, au fost tocmai acelea de a zgudui din temelii aceste mecanisme. O misiune extrem de dificila, chiar si in situatia in care actuala putere ar dispune nu doar de o majoritate parlamentara confortabila, ci si de vointa politica de a intra pe acest teren minat.
Oricum, un astfel de demers este ingreunat de o alta circumstanta negativa. Cercurile de interese cu care in teorie ar trebui sa lupte noua putere s-au consolidat in ultimii ani nu doar financiar, ci si in planul influentei mediatice. Controland o buna parte din mass-media autohtone, ele pot influenta decisiv agenda publica. Din acest punct de vedere, capacitatea structurilor de putere oculte de a influenta politica la vedere a devenit in prezent mai mare ca niciodata in trecut. Tara a ajuns sa fie in buna masura dominata de o oligarhie centrala cu ramificatii multiple in teritoriu, in toate circuitele de influenta din politica si administratie, din zona de afaceri, din justitie sau din serviciile secrete. In fine, ultima dificultate majora e aceea ca, asa cum sunt construite acum, mecanismele de exercitare a puterii in interiorul partidelor politice, de la alegerile interne manipulate la maniera de gestionare a promovarilor, e putin probabil ca oamenii proiectati de acest tip de sistem in structurile institutionale ale statului sa arate, in mare, altfel decat asa cum arata in prezent. Multi dintre ei sunt fie depasiti de situatie, fie deja absorbiti in insidioasele mecanisme transpartinice construite de grupurile de influenta. Fie si una, si alta. Sigur ca au aparut si oameni capabili in sistemul institutional de stat, dar majoritatea au dificultati importante atunci cand trebuie sa coaguleze un sprijin politic consistent pentru intreprinderea unor demersuri radicale.
Daca facem suma, putem concluziona ca, asa cum arata in acest moment contextul politic din tara, e nerealist sa avem asteptari exagerate de la noua guvernare. Anticipatele ar fi dat o sansa in plus unor schimbari de substanta, chiar daca, evident, nu le-ar fi garantat. Cat despre integrarea europeana si presiunile exercitate de catre Uniunea Europeana, ele pot crea premisele favorabile unor astfel de mutatii, dar nu au cum sa le si forteze in locul autoritatilor din Romania. Pentru ca, pana la urma, meciul se joaca la Bucuresti, nu la Bruxelles.