De același autor
Cabinetul Boc se dovedeşte pe zi ce trece o idee proastă, aplicată şi mai prost.Cu greu s-ar putea găsi acum o combinaţie mai eficientă de tembelism şi neruşinare, care să izbutească să compromită toate ideile bune la nivel teoretic. Adică, reforma sistemului de pensii, a administraţiei, educaţiei, sănătăţii, salarizării şi cheltuielilor publice şi, în general, orice demers absolut necesar spre un stat modern sunt decredibilizate pas cu pas într-un efort comun al întregului guvern. Nu ştiu dacă preşedintele Băsescu este conştient de acest lucru şi n-are ce face sau dacă chiar începe să fie contaminat de iluzia că răul şi prostia se află oriunde în altă parte decât în guvernul pe care îl girează. Fractura dintre discursul prezidenţial despre reformarea statului şi acţiunea guvernului s-a transformat într-o prăpastie peste care mai spânzură o singură punte, tot mai îngustă şi mai şubredă. O punte, care, e adevărat, indică sensul corect al drumului. Ceva cam ca Steaua Polară, care le arată rătăciţilor nordul. Ca un şcolar sârguincios, Emil Boc încearcă să păstreze azimutul dat de preşedinte: legi, reducerea deficitului şi a funcţionărimii, desfiinţarea privilegiilor şi a inechităţilor, în timp ce în spatele lui clasa de derbedei azvârle cu ghemotoace de hârtie şi desenează măscări pe tablă.
Puţine au fost măsurile Cabinetului, corecte la nivel de principiu, cum tot repeta Traian Băsescu, dar care să nu fi fost sabotate de acte normative aiurea sau de incompetenţa organizatorică a ministerelor. Ultimul exemplu, cel al recalculării pensiilor militarilor, este doar încununarea unui ciclu al prostiei. Da, pensiile speciale - ale militarilor, poliţiştilor şi sereiştilor - trebuiau aduse în sistemul public şi în parametri normali, prin raport cu alte pensii şi cu uriaşul deficit. Chiar şi în 2011, statul va plăti pentru pensiile acestor 180.000 de foşti purtători de uniformă peste 1,2 miliarde de euro, pensii care sunt de 2,4 ori mai mari decât cele obişnuite. Singurii privilegiaţi rămân magistraţii, care încasează, prin propria lor bunăvoinţă şi generozitate, de 12 ori pensia unui cetăţean. Da, militarii trebuie să înceteze să mai fie o categorie privilegiată din false considerente ale patriotismului şi epoleţilor. Da, pensiile militarilor cresc în proporţie de 80% şi nu scad. Şi, da, este adevărat că televiziunile mogulilor au manipulat şi au purtat, în stilul deja clasicizat al nonjurnalismului şi antideontologiei, o campanie împotriva guvernului. Traian Băsescu are dreptate arătând spre toate acestea, ele sunt corecte. Ce folos însă?
Toate principiile din lume nu pot acoperi faptul că guvernul a dat-o din nou cu oiştea-n gard. Că n-a fost capabil să prevadă că termenul de aplicare a legii, 1 ianuarie 2011, nu va putea fi respectat, că pensionarii nu-şi vor putea procura actele, alea care mai există, în timp util şi că nici dacă guvernul punea la muncă (ceea ce e imposibil) toată funcţionărimea română, tot n-ar fi reuşit să proceseze corect, şi nu cu greşeli de ortografie şi aritmetică, 82.000 de dosare. Cineva acolo sus ori e prost, ori sabotează pur şi simplu, pentru că nu trebuie să fii un Einstein al organizării ca să-ţi dai seama de la început că recalcularea va ieşi prost şi că Realitatea şi Antena 3, care, oricum, îţi fac agenda, vor aplauda de satisfacţie. În al doilea rând, mă întreb oare onor guvernanţii, care plătesc mii de euro pe jurişti şi firme de avocatură, chiar nu au avut curiozitatea să-i întrebe dacă Hotărârea de Guvern nu cumva adaugă la lege şi care sunt şansele ca reclamanţii să câştige în instanţe? Dacă ar fi făcut-o, ar fi aflat probabil înainte să le pice drobul de sare în cap că actul normativ riscă să fie suspendat. În loc să se isterizeze în prime-time sau s-o trimită pe doamna generăleasă, care cred că serveşte armata de pe vremea lui Dej, Gabriel Oprea, un general cu două stele câştigate pe câmpul haiduciilor politice, mai bine ar fi comunicat săptămână de săptămână cum stă situaţia şi ar fi cerut milităreşte amânarea termenului de recalculare.
Încercările lui Traian Băsescu de a ascunde ruşinea Cabinetului sub preşul bunelor intenţii nu mai au succes. Pentru a nu ştiu câta oară, Băsescu scoate din foc castanele arse de Boc & echipa şi le răceşte forţat sub jetul principiilor care scuză mijloacele. De ce? Pentru că premierul e terminat din punct de vedere al credibilităţii, iar Băsescu e forţat să-şi sacrifice şi ultimele procente ale încrederii. Situaţia e însă comică. În loc să-i dea cu capul de pereţi pe miniştrii responsabili de eşecul recalculării, aşa cum ar fi normal şi cum probabil îl mănâncă palmele, preşedintele se concentrează pe lupta cu mogulii (nu că ea n-ar fi justificată şi necesară), care a ajuns un fel de gimnastică de recuperare a onoarei pierdute pe câmpul de bătălie al incompetenţei guvernamentale. Iată, Băsescu a suportat cu dinţii încleştaţi şi un zâmbet ironic huiduielile din Ziua Unirii, ceea ce arată că nu este dispus să facă niciun pas înapoi. Poate totuşi are dreptate. Până la urmă, singurul argument care rezistă în actuala situaţie este tot acesta: mogulii şi Alianţa lărgită Grivco ar tăia, cu profesionalism, e drept, orice punte spre reformă. Preţul este însă ridicol de mare. //
Taguri: Cabinetul BOC, Traian Basescu, pensiile militarilor, uniforma militara, reformarea statului.
