De același autor
Când, acum mai bine de un an, anturajul lui Mircea Geoană invoca „flacăra violetă“ pentru a explica înfrângerea acestuia la alegeri, unii au râs, dar destui au crezut. Iar când, zilele trecute, Emil Hurezeanu la Realitatea TV l-a invocat pe Nostradamus, care ar fi profeţit şi cutremurul din Japonia, şi războiul din Libia, ba chiar încă altceva, teribil, care va veni în Europa de Nord, vor fi crezut, poate, încă mai mulţi. (Nu ştiu câţi au râs!) Că d-l Hurezeanu e vocea lui Vântu o ştiam de demult. Acum am aflat că e şi vocea lui Nostradamus! Progresăm.
Este la ordinea zilei, de altfel, să se anunţe apocalipsa pentru 2012, fie în varianta Nostradamus, fie în aceea a unui misterios „calendar mayaş“, fie în prezicerile nu ştiu cărei baba Vanda din Balcani. Greu de stăpânit râsul, fără îndoială. Dar e şi motiv de îngrijorare să vezi lăţindu-se tot mai mult superstiţia cea mai neroadă, fie pură, fie dându-şi şi un lustru de ştiinţă şi raţiune. Chiar şi noul interpret al lui Nostradamus, d-l Hurezeanu, n-a omis să precizeze că el „este un raţionalist“!
Chestiunea la ordinea zilei: cutare – pretins om de ştiinţă - a lansat ideea că Luna, trecând zilele trecute mai aproape de Pământ (are totuşi o orbită eliptică, săraca!), urmează, de aceea, să genereze cutremure sau erupţii masive. Sau că apropierea ei a generat deja cutremure (cel din Japonia). La urma-urmelor, ce importanţă are dacă efectul precede cauza? Rămânem raţionalişti, nu-i aşa? Săptămâna trecută, auzind că un norişor radioactiv a plecat la drum de la Fukushima peste Oceanul Pacific, californienii au dat buzna în farmacii şi au epuizat în câteva ceasuri toate stocurile de iodură de potasiu. Degeaba li s-a explicat de către autorităţile competente că pericolul era neglijabil, având în vedere atât cantitatea mică de material radioactiv, cât şi dispersiunea în spaţiul imens al Pacificului. Alţii, prin Asia, au refuzat să mai cumpere produse alimentare fabricate în Japonia, deşi eticheta arăta că fuseseră produse înainte de 11 martie. Efectul precede cauza şi aici? Sau neîncredere de principiu în ce scrie pe etichete? Atunci ar fi putut să nu mai mănânce nimic niciodată!
E teribil de observat că sporul imens de informaţie la care lumea de azi are acces, în loc să conducă la o cunoaştere mai bună a realităţii, devine adesea ceva chiar mai rău decât o cunoaştere rea: devine neîncredere în orice informaţie şi orice cunoaştere. E preferabil, într-adevăr, să nu ştii care e principiul unei centrale nucleare (dar să fii curios să-l afli) decât „să ştii“ că orice ţi-ar spune experţii e fals, fiindcă „ăştia“ ori sunt proşti, ori mint. (Citiţi postările pe mai multe bloguri de ştiri şi veţi avea o părere mai rea despre inteligenţa umană.) Unii, auzind că seismul din Japonia a deplasat puţin axa Pământului, după anumite măsurători, sau a grăbit puţin viteza de rotaţie a planetei, sunt înspăimântaţi (în loc să admire realizarea tehnologică a măsurătorii) şi se gândesc imediat la sfârşitul lumii. Ei „ştiu“ dinainte ce va fi şi, pentru ei, Nostradamus şi Mama Omida sunt mai relevanţi decât cea de-a treia lege a lui Newton. (Dacă Pământul nu s-ar fi deplasat cu această ocazie, abia atunci am fi avut motive să fim îngroziţi şi să suspectăm că Universul va pieri, deoarece legile naturii ar fi încetat să mai funcţioneze!)
Grav este şi faptul că oamenii nu ştiu de multe ori să „citească“ corect informaţiile pe care le primesc, atenţi mai degrabă la cuvinte, decât la relaţii: când se spune că s-au detectat la Tokyo urme de radioactivitate în unele legume, mulţi omit să ia la cunoştinţă şi urmarea ştirii, aceea că această radioactivitate era cu mult sub nivelul periculos. Ei reţin numai cuvântul magic „radioactivitate“, care pare, prin simpla prezenţă şi indiferent de context, să creeze panică.
Fără îndoială că, adesea, isteria neîncrederii este creată şi de autorităţi: uneori acestea subevaluează unele pericole (cum a fost cazul la început la Fukushima); alteori le supraevaluează, cum s-a întâmplat cu gripa porcină şi cu erupţia vulcanului islandez care, dintr-o apreciere eronată a riscurilor, a lăsat la sol aproape întregul trafic aviatic european.
Dar asemenea lucruri sunt, până la un punct, inevitabile: oamenii ar trebui să înţeleagă că nici experţii nu sunt infailibili, nici autorităţile şi că, în general, eroarea face parte din condiţia umană. Mai mult, uneori, în chestiuni complicate pot exista, în mod legitim, opinii diferite. Dar asta contrazice reprezentarea comună că, atunci când există contradicţii, cineva minte. Desigur, adesea reproşăm pe drept autorităţilor că nu ne spun adevărul sau tot adevărul. Dar oare îl suportăm atunci când ni-l spun?
Când se afirmă şi la noi, şi în alte ţări din Europa că vârsta de pensionare trebuie mărită, dacă dorim să mai avem pensii în viitor, având în vedere îmbătrânirea populaţiei europene, foarte mulţi oameni nu acceptă un dat totuşi uşor de înţeles şi protestează vehement. Alţii protestează împotriva energiei nucleare şi cer securizarea maximă a centralelor, ceea ce e perfect legitim. Numai că tot ei vor striga ca arşi mai târziu, dacă se scumpeşte energia electrică ca urmare a creşterii costurilor de întreţinere a centralelor.
Presa, iarăşi, este un factor uriaş de amplificare a superstiţiilor şi a teoriilor conspiraţiei. Lucrurile se ştiu: orientare spre catastrofic şi spectaculos, informare partizană şi simplificată a lucrurilor sau dimpotrivă, „nonpartizanat“ imbecil, când se prezintă „echilibrat“ opiniile unui om de ştiinţă faţă în faţă cu cele ale unui popă care descoperă pe 666 în paşapoartele biometrice – toate acestea adesea dublate de incompetenţa jurnalistului, un om care, de foarte multe ori, se pricepe aparent la tot şi de fapt la nimic. Poate mai grav decât toate e însă că omul de azi s-a învăţat să trăiască toate catastrofele lumii în fotoliul televizorului, dar se pronunţă sentenţios despre ce a văzut cu dezinvoltura celui care ar fi trăit efectiv totul de la începutul istoriei. El ştie mai bine: de ce se bat oamenii în Africa de Nord, cine a produs atacurile de la 11 septembrie 2001, de ce s-a prăpădit industria românească, de ce a căzut Ceauşescu, cât de mult se va mai deplasa axa Pământului în următorii cinci ani, când va veni viitorul cutremur, ce să mănânci dacă vrei să trăieşti 100 de ani, cum îi cheamă pe extratereşti, când va sosi apocalipsa, când va exploda Luna şi, nu în ultimul rând, de ce Băsescu e vinovat de toate astea. Și mai ales, el ştie bine – e doar deştept – că în spatele a ceea ce vezi e altcineva, iar în spatele acestuia – încă altcineva, şi iarăşi în spate – mereu altcineva şi tot aşa, astfel încât, dacă ţi se întâmplă să-ţi spună toate astea cu siguranţa contagioasă ce-l caracterizează, la un moment dat nu te poţi împiedica să nu arunci o privire vinovată, furişă, în spate... //
Citeste si despre: superstitia, Mircea Geoana, Nostradamus, radioactiv, rationalisti.
