De același autor
Media tradițională, definită în DEX drept „presă scrisă și audiovizuală”, a devenit sacul de box preferat al multor politicieni, influenceri și cetățeni obișnuiți, în general având viziuni politice simple, dar îndârjite. În schimb, media alternativă (în special organizată prin rețele sociale) este tot mai mult vândută drept „jurnalism cetățenesc”, o salvare față de prejudecățile și corupția presei. Deși presa are probleme reale (în special în România), voi argumenta în cele ce urmează că alternativa este mai periculoasă.
„Vizita” lui Musk la Bran
A trecut ceva timp de la rostogolirea știrii că Musk urmează să vină la Bran, s-au făcut toate glumele posibile, s-au vărsat lacrimi pentru „starea presei” care a greșit în asemenea hal, s-a arătat cu degetul, s-au dat explicații, justificări, scuze.
Explicația e destul de simplă, posturile generaliste concurează să fie primele care dau știri viralizabile, ca să facă rating. Nu mai pierd timpul să verifice, mai ales când știrea apare peste tot pe internet, deci există „surse” multiple (sigur, la o minimă verificare, acele surse se demonstrau extrem de problematice).
În acest context, ne-am fi așteptat ca media alternativă să fi profitat de situație, să demonteze știrea, să arate cum se face informarea corectă și în interesul publicului. Până la urmă, Cozmin Gușă, Iosefina Pascal și alții ca ei se consideră jurnaliști, unii chiar de investigație.
În loc să investigheze dacă Musk a ajuns în România, influencerii s-au apucat să explice de ce a venit Musk în România. Printre explicații, aflăm că e o întâlnire de afaceri mascată într-o petrecere, că Musk vrea să facă ceva demonstrații cu Neuralink - sistemul de interfață om-computer, precum și multe suspiciuni că sunt ceva planuri sataniste, că tot e la modă curentul, apud Putin.
Cazul Pelosi
Peste Ocean, atacul asupra lui Paul Pelosi, soțul lui Nancy Pelosi, pune față în față cele două abordări asupra media.
Atacatorul, David DePape, a declarat pentru poliție că a vrut să „discute” cu Nancy Pelosi, pentru că s-a săturat de minciunile de la Washington. Planul lui era să o lege și să o forțeze să spună adevărul. Dacă ar fi continuat să mintă (ceea ce DePape se aștepta), intenționa să-i rupă genunchii (break her kneecaps). Astfel, Nancy Pelosi ar fi urmat să meargă în Congres într-un scaun cu rotile, să fie un avertisment pentru ceilalți politicieni.
Pe lângă declarațiile sale, date fără ascunzișuri poliției pentru că el se consideră într-o misiune de salvare a țării, DePape avea și un blog, pe care a postat mai multe teorii conspiraționale, inclusiv teme Qanon - care la bază consideră că unii democrați consumă sânge de copii mici.
Presa a făcut o treabă destul de bună în a urmări incidentul, deși au fost mici sincope inițial. Una dintre acestea sugera că cei doi ar fi fost în lenjerie (underwear), o informație publicată de un post TV local și retrasă după câteva ore. Altă informație retrasă sugera că Paul Pelosi nu ar fi indicat că este în pericol în momentul când au ajuns polițiștii.
Media alternativă a avut altă abordare. În loc să verifice informațiile, să ceară o poziție de la poliție, să facă vreo investigație, a plecat de la propriile convingeri. Atacatorul nu putea să fie un fan Trump/MAGA, nu ar fi arătat bine. Motivul nu putea să fie politic, în special înainte de alegerile parțiale din SUA. Că Partidul Republican a cheltuit sute de milioane de dolari pe reclame TV care o prezintă pe Nancy Pelosi drept trădătoare nu contează. Contează în schimb informația (retrasă!) că cei doi ar fi fost în lenjerie, deci... erau iubiți. Absolut nicio dovadă că s-ar fi cunoscut, poliția a infirmat fără echivoc așa ceva, dar mașinăria merge mai departe.
Nu este vorba de un gest de violență politică, e un conflict între doi homosexuali, știm noi cum sunt ei... Homofobia joacă aici un rol central, San Francisco fiind cunoscut drept un oraș destul de liberal și libertin.
Între timp, New York Times, hulit drept „fake news” de către dreapta radicală, merge în profunzime. Află că violența politică e în creștere, îndreptată și împotriva democraților, dar și împotriva republicanilor. Află că Nancy Pelosi a primit de departe cele mai multe amenințări. Află că Poliția Capitoliului nu are suficiente resurse să investigheze toate amenințările și nici să ofere protecție tuturor celor care primesc amenințări. Jurnalism, cum ar veni.
Un ecosistem alternativ care nu permite alternativă
Între cei care au promovat teoria conspirațională se remarcă Elon Musk, noul patron al Twitter. El răspunde unei postări făcute de Hillary Clinton, scriind că poate mai sunt „niște implicații” și un link de pe un site marginal cu grave probleme de credibilitate; de exemplu, site-ul susținea în 2016 că Hillary Clinton ar fi murit și că a fost înlocuită cu o dublură.
Ulterior, Musk șterge comentariul, nu înainte să primească mii de aprecieri și răspunsuri încurajatoare. Așa arată noul Twitter, care își propune să devină „cea mai corectă sursă de informare despre lume”, după același Musk.
Teoria nu s-a limitat la conturi marginale de Twitter plus Elon Musk. Floarea conservatorismului american, de la Carlson Tucker la Ben Shapiro, a sărit pe subiect. (Comentariile de la postările lui Shapiro, de la glume homofobe la jubilare pentru atacul de altfel destul de grav, susțin într-o majoritate covârșitoare explicațiile „alternative”).
E mai simplu să vinzi bullshit decât un reportaj coerent, făcut cu atenție la surse. În plus, dreapta americană radicală construiește de mai bine de 10 ani la spațiul media alternativ. Acest spațiu cuprinde, după Mart Gertz (Media Matters) numeroase publicații care generează teorii conspiraționale, mecanisme de distribuție, verificări interne minimale, bariere împotriva informațiilor externe și un public care le devorează cu plăcere. Atacurile repetate, sistematice, la presa mainstream sunt o tactică importantă a conservării și creșterii acestui public.
Ecosistemul funcționează pe niveluri, pornind de la influenceri radicali și publicații marginale, unde orice este acceptat, câtă vreme susține narațiunea prin care oponenții (în general, democrații) sunt efectiv Satana. Urmează nivelul OAN / NewsMax, unde nu ajunge o parte din teoriile mai absurde. În final, urmează organizațiile care trăiesc cu un picior în mainstream și unul în spațiul alternativ, precum Fox News - foarte atenți la riscul de a fi dați în judecată pentru defăimare. Ca o notă amuzantă, când Carlson Tucker a fost dat în judecată în 2020, avocații FOX au argumentat că emisiunea acestuia nu oferă fapte despre subiectele abordate, ci un comentariu cu „exagerări” și că orice om rezonabil ar lua afirmațiile sale cu o doză de scepticism.
De ce am încredere în presă
Jurnalismul este o meserie cu reguli și cu un cod etic. Întocmai cum prefer să consult un medic dacă nu mă simt bine, prefer să mă bazez pe un om care înțelege ce înseamnă informația de calitate pentru consumul de știri. Sunt jurnaliști care nu-și respectă meseria, ca și medici corupți, dar tot e mai sigură vizita la medic, decât să mă rezum la vecini sau cunoștințe care n-au deschis vreodată o carte de medicină.
Organizațiile serioase, în special cele internaționale, au ceea ce numim gatekeepers - editori care analizează reportajele publicate și factcheckeri - oameni care verifică corectitudinea faptelor. În plus, nu-și permit să-și piardă credibilitatea inventând teorii conspiraționale. Greșeala e una, manipularea intenționată e cu totul altceva.
Că mass-media din România s-a grăbit să-l aducă pe Musk la Bran sau să-l declare mort pe Salam arată că presa națională încearcă uneori să facă economii de bani/timp sărind peste procesul de verificare și nu pot decât să sper că se va trezi înainte să fie prea târziu.
Conul Leonida față cu factcheckingul
Un trend recent este de a ataca și verificatorii (factcheckerii) independenți, care nu lucrează pentru o anumită publicație, dar verifică ce se publică. E greu să ții publicul într-o bulă cu informații atent curatoriate, dacă se apucă unii să verifice informația care apare în spațiul public.
Interesant este că unele verificări sunt totuși apreciate. „Știm că mint, dar nu știm când”, scrie jurnalistul Lucian Davidescu despre verificatori. Aș spune că e foarte simplu: din perspectiva mediei alternative, factcheckerii spun adevărul când le confirmă convingerile. În rest mint.
Unii dintre comentatori se declară confuzi: cum pot verificatorii - manipulatori, mincinoși, vânduți globaliștilor, cum îi știm, să zică adevărul? Oare se întâmplă ceva „la nivel înalt”? Stăpânii lor „întorc armele”? Perspectiva conspiraționistă nu dispare, se adaptează.
Că factcheckul va rămâne un instrument esențial în media vedem și pe Twitter, cel puțin în rândul fanilor lui Musk. La comentariul fake news făcut de acesta pe subiectul Pelosi, mulți useri au jubilat că miliardarul american a făcut un factcheck al narațiunii oficiale. Iată, s-a ajuns la verificarea alternativă, factcheckul fără fapte.
Social media completează presa, nu o poate înlocui
Am mai scris într-un articol recent despre problemele pe care le aduce social media: este un spațiu superficial, care nu permite nuanțe și care încurajează polarizarea și trollingul.
Există și o parte bună, potențialul unor spații în care se formează discursul public, unde putem intra în contact cu oameni cu pregătire și experiență, dar care nu sunt neapărat persoane publice sau vedete TV.
Doar că pentru asta trebuie să vrei și să poți să navighezi printre ceea ce David Frum numea într-un articol recent „escroci, fanatici și huligani, care amăgesc oamenii și profită de ei pentru profit, putere sau propriul amuzament”.
Întocmai ca David Frum, nu cred că e cazul să renunțăm complet la rețelele sociale. Dar să luăm ce vedem acolo cu scepticism, chiar și atunci când vedem exact ceea ce credem deja. De fapt, în special atunci. //
