De același autor
În magistrala carte a lui Orwell, „1984”, Sistemul nu doar că trebuie să controleze totul, dar trebuie să fie perfect, infailibil: nu doar că are dreptate acum, dar a avut mereu dreptate, nu s-a contrazis și nu a greșit niciodată. Pentru a consfinți acest lucru, un întreg aparat birocratic din Ministerul Adevărului a fost dedicat falsificării informațiilor din edițiile anterioare ale tuturor ziarelor, conform dictonului „cine controlează trecutul controlează viitorul”:
„Fratele cel Mare anticipase că frontul din sudul Indiei avea să rămână calm, dar și că o ofensivă eurasiană avea să fie lansată în scurt timp în nordul Africii. În realitate, însă, comandamentul suprem eurasian a lansat ofensiva în sudul Indiei și a lăsat în pace nordul Africii. Prin urmare, este necesar să fie rescris un pasaj din discursul Fratelui cel Mare, în așa fel încât acesta să anticipeze chiar ceea ce s-a întâmplat.”
Asta evocă, în primul rând, decizia Federației Ruse de a anunța cu aplomb, în 25 martie, încheierea „primei etape” a invaziei din Ucraina. După oficialii ruși, tot ce s-a întâmplat în Ucraina — desfășurarea inițial impresionantă de forțe, erorile, dar și ororile comise de o armată roșie de frustrare că nu progresează suficient de repede — a fost în mare parte un fals, o momeală menită numai și numai să țină forțele ucrainene ocupate, ca rușii să poată „securiza” regiunea Donbas.
Dacă însă în lumea ficțională a Fratelui cel Mare oamenii nu aveau voie să aibă memorie, în lumea noastră, dominată de social media, capturi de ecran și arhivare online, e aproape imposibil să „uităm” ceva. Astfel, noua comunicare trebuie să insiste că negrul e alb, în ciuda evidenței, să mute porțile (una dintre erorile de argumentare clasice) în văzul tuturor și să insiste că trebuie să respingem evidența ochilor și urechilor noastre.
Este o pură expresie a post-adevărului, în care contează ce simt oamenii în legătură cu evenimentele mai degrabă decât ce se întâmplă, iar scopul comunicării este mai puțin de a convinge că ai dreptate, cât să nu mai înțeleagă nimeni nimic, să rămână cât mai mulți într-o stare de confuzie fundamentală, incapabili să ia vreo decizie.
Asta este ceea ce observăm din 25 martie, reașezarea comunicării pro-Kremlin din social media în pură tradiție orwelliană. Profiluri care jubilau în 24 și 25 februarie că invazia se va termina în două zile (unii au susținut chiar ore!) sau, hai, maximum o săptămână se declară acum siderate că ar fi putut cineva să creadă această „propagandă occidentală” care nu urmărește decât prelungirea războiului.
Declarațiile din 29 martie, că Rusia a decis să „reducă fundamental activitățile militare din zona Kiev”, vor să întărească această comunicare, deși mai multe servicii de informații occidentale și analiști au arătat încă de la începutul lunii că astfel de mesaje ar urmări doar să ofere rușilor timpul necesar pentru regrupare și aprovizionare.
Singurul efect real de până acum este de a da muniție propagandei antioccidentale mascate în „neutralitate”, care acum are motive să se tânguiască pe tema presei mainstream și a liderilor occidentali care, refuzând să creadă promisiunile Kremlinului, ar arăta, de fapt, că-și doresc prelungirea războiului pentru interese pur geopolitice, nicidecum pentru a susține Ucraina în vreun fel.
De altfel, tema „războiului de tip proxy” între Rusia și SUA este printre cel mai asiduu promovate în ultima perioadă, anulând orice capacitate de liber arbitru (eng. agency) a Ucrainei. „Câți ucraineni mai trebuie să moară?”, se întreabă retoric unii influenceri, sugerând sau uneori menționând explicit că la mijloc sunt obiectivele americanilor. Este grăitor cum au sărit mulți să se agațe de o declarație a președintelui Biden, că Putin nu poate rămâne la putere, declarație clarificată drept reacție morală (moral outrage) la ceea ce se profilează a fi adevărate crime de război și nu vreun plan secret de schimbare a regimului de la Kremlin.
Răspunsul, dat de ucraineni din nou și din nou, este complet ignorat, câtă vreme Ucraina în sine este în viziunea acestor oameni doar terenul de luptă între SUA și Rusia, nicidecum un stat independent cu aspirații proprii, dreptul de a lua decizii și de a-și asuma responsabilitatea acestora.
Între timp, pe social media
Comunicarea din social media rămâne favorabilă Ucrainei, deși mărturiile privind capturarea sau distrugerea de tancuri s-au rărit, fiind parțial înlocuite de mesaje ce insistă pe crimele soldaților ruși. Serviciile ucrainene au publicat ceea ce susțin că ar fi conversații între soldați și rude rămase acasă, în care se vorbește despre jafuri, violuri și alte acte de cruzime. Înregistrările, care construiesc pe imaginea deja existentă (încă din Al Doilea Război Mondial) a barbarismului trupelor ruse, sunt dificil de validat, dar sunt susținute de tot mai multe mărturii ale unor cetățeni ucraineni.
De partea opusă, se observă câteva evoluții. În primul rând, o parte dintre influencerii români nu vor să renunțe la narațiunile legate de COVID: găsim încă referințe la „plandemie”, „nazipass” și „dictatura politico-medicală”, pentru că acestea se înscriu ușor în viziunea Conspirației Majore (ideea că tot ce se întâmplă poate fi explicat ca fiind etape dintr-un singur plan malefic, pus la cale de ocultă/globaliști etc.) și atrag încă public.
Rămân vizibile și temele ce amplifică direct propaganda rusească. „Problema nazistă” a Ucrainei este una dintre ele, cu referințe la deja celebra grupare Azov, care ar folosi scuturi umane și ar organiza baze militare în școli. Sunt „găsiți” neonaziști cu funcții importante, cum ar fi vicele poliției din Kiev (uneori devenit în mesaje chiar șeful poliției), dar și „dovezi” că SUA derulează programe pentru arme biologice în Ucraina, o poveste lansată direct de Kremlin încă din 2020, trecută prin grupuri Qanon, susținută de China, redescoperită brusc de autoritățile rusești după începerea invaziei și preluată cu sârg de Tucker Carlson, vedeta TV a trumpismului american. Legarea lui Hunter Biden, fiul președintelui american, de această poveste este doar cireașa de pe tort, un cadou făcut de establishmentul rusesc fanilor lui Trump, care trăiește încă în realitatea alternativă în care el ar fi fost câștigătorul alegerilor din noiembrie 2020.
Punctele de comunicare ale Kremlinului sunt preluate în România în general din SUA, iar apropierea tematică și în ceea ce privește valorile dintre regimul Putin și „dreapta alternativă” americană se expune fără echivoc, nu degeaba vorbește Putin despre „anularea Rusiei” și despre cetățenii ruși îmbuibați din diaspora, care nu mai pot trăi fără egalitate de gen.
Totuși, principala linie de propagandă rămâne mai degrabă antioccidentală decât prorusă; Putin e rău, ni se spune, dar SUA & UE sunt și mai rele. Pe lângă tema războiului proxy deja menționată, găsim aici apeluri repetate la „neutralitate”, dar și preocuparea pentru cetățenii ruși persecutați fără vină, prin sancțiuni și interdicții – „noii evrei”, cum îi numește un influencer, hăituiți de naziștii din UE și SUA.
Câtă responsabilitate au cetățenii ruși?
Aparent, cetățenii ruși sunt și ei victime în toată povestea. Conduși cu mână de fier de un dictator nemilos, arestați dacă îndrăznesc să iasă în stradă, spălați pe creier de media controlată total, ei par a nu avea nicio șansă măcar de a înțelege realitatea, nicidecum de a face ceva în legătură cu asta.
Doar că ultimele informații apărute demontează această narațiune. Conversațiile telefonice publicate de serviciile ucrainene arată cum cei de-acasă nu sunt deloc încurcați de ororile comise de soldații lor. Tot mai multe reportaje arată că tinerii ruși din diaspora ajung să rupă relațiile cu prietenii și familia de acasă, pentru că aceștia nu vor să accepte realitatea invaziei. În plus, sondajele făcute de centrul Levada arată că popularitatea lui Putin a crescut de la 69% în ianuarie la 71% în februarie și 83% în martie; chiar dacă aceste cifre pot avea erori, sociologii susțin că nu au modificat metodologia, deci tendința rămâne evidentă.
Deși așteptarea inițială era ca susținerea pentru invazie să scadă, în special pe măsură ce soldații ruși sunt răniți sau uciși în luptă, realitatea ne arată o întărire a poziției proinvazie. O explicație este propusă de dr. Jade McGlynn (Oxford), care arată că mulți aleg să creadă propaganda Moscovei pentru că este mai ușor de acceptat decât ideea că ai fi „personajul negativ”. Acceptarea narațiunilor antioccidentale este de preferat, astfel, ideii că rudele sau prietenii tăi au murit în timp ce furau, violau și omorau civili într-o țară vecină, suverană și democratică.
În final, în lipsa unor evenimente neprevăzute, pare că Rusia se îndreaptă spre deznodământul din cartea lui Orwell: dacă oamenii nu pot fi inspirați să iubească sincer Sistemul, măcar să ajungă să-l îmbrățișeze, chit că prin teroare și spălare pe creier. Până la urmă, între cele două nu e vreo diferență, nici pentru regimul Putin, nici pentru victimele sale. //
