O prevedere de bun-simț

Ultimele verdicte ale Curții Constituționale de neconstituționalitate ale unor legi votate de parlament și sprijinite de guvern impun o prevedere nouă în noua Constituție. Care să specifice consecințe legale clare, mergând până la dizolvarea guvernului și a parlamentului, în cazul emiterii repetate de acte normative care contravin legii fundamentale.

Alcătuirea textelor de lege în România a ajuns o activitate la plesneală. Orice grup de in­te­re­se cu reprezentare în guvern sau în parlament poate include într-un text de lege sau de or­do­nanță de urgență orice enor­mitate, fără niciun risc. Ultima redută a ajuns Curtea Constituțională, care capătă o greutate din ce în ce mai mare în actul legislativ. Asta nu e normal, ne plasează în afa­ra Europei.

Dacă toți stăm după Curtea Constituțională pentru fiecare lege importantă, România pier­­de timp, relevanță și cre­di­bi­litate. Dacă nu suntem în stare să ne res­pec­tăm propria lege fundamentală în materii pre­cum Codul Penal, descentralizare sau relații co­merciale, nu prea ne putem numi stat de drept. În plus, verdictele Curții nu produc ni­ciun efect asupra celor care le-au generat, adi­că guvernul și parlamentul.

Dacă o firmă face lucruri pe care un organ com­petent le consideră și le constată oficial ca fiind încălcări ale unei legi, directorul ge­neral nu poate să zică: „a, bine, mulțumesc, data viitoare o să fac mai bine, o să fiu mai atent“. Nu, organul cu pricina instituie sanc­țiuni cărora el, dacă ele rămân în vigoare du­pă epuizarea tuturor căilor de atac, li se su­pune. Punct. Păi, dacă noi, alegătorii, avem par­te de această relație ca­u­ză-efect, de ce n-ar avea și aleșii?

De ce n-ar fi la fel și în cazul guvernului și al parlamentului, că doar nu sunt instituții așe­zate deasupra legilor, nu? Mai ales că, spre deosebire de fir­ma mea, care trebuie să res­pecte câteva sute de legi ca­re se schimbă în fiecare zi, par­lamentul și guvernul tre­buie să respecte doar una. Una singură, care se schimbă din an în Paște.

Ultimele verdicte ale Curții Constituționale de ne­constituționalitate ale unor legi votate de parlament și sprijinite de guvern impun o pre­vedere nouă în noua Constituție. Care să spe­cifice consecințe legale clare, mergând până la dizolvarea guvernului și a parlamentului, în cazul emiterii repetate de acte normative ca­re contravin legii fundamentale.

Parlamentul e votat, iar guvernul e numit nu­mai și numai pentru a-și desfășura activitatea în conformitate cu legea fundamentală. Dacă asta nu sunt în stare să facă, atunci cum ar pu­tea fi în stare să facă bine altceva? Res­pectarea Constituției nu e, pentru guvern și parlament, o opțiune contextuală, ci o obli­ga­ție permanentă. Chiar cea mai importantă.

Asta, de unde ne uităm noi. De unde se uită PSD, președintele e vinovat că îndrăznește să conteste erorile, nu ei că le fac. Ca și cum, dacă ai cumpărat o mașină care se strică des, vinovat ești tu că o duci la service, nu fa­bricantul că a dat rasol.

Ne-am obișnuit să tratăm erorile celor două puteri, executivă și legislativă, ca pe ceva normal. Asta nu le face, însă, normale. La ba­za emiterii de acte normative care sunt de­clarate neconstituționale pot sta două motive: incompetența sau interesele nelegitime. Adică prostia sau hoția. Ambele sunt inacceptabile și au nevoie de mecanisme ferme și clare de corectare.

O astfel de prevedere ar mai avea câteva efec­te benefice. Ar obliga guvernul și parlamentul la consultări serioase înaintea propunerii și adoptării legilor și ordonanțelor, ar forța cele două instituții să-și profesionalizeze aparatele juridice și ar institui un respect real al mem­brilor lor față de legea fundamentală. Nu în ultimul rând, ar spori viteza de intrare în vi­goare a legilor, pentru că ar scădea numărul contestărilor și ar mări gradul de pre­dic­ti­bi­litate legislativă a României.

Deși de bun-simț, o astfel de prevedere are șanse mici să devină realitate. Asta pentru că proiectul însuși al noii legi fundamentale e făcut la plesneală. Croirea lui a fost făcută de aceiași oameni, în același stil diletant, ne­transparent și partizan. Proiectul noii Cons­tituții își propune să plătească polițe, nu să ducă în secolul XXI o Românie modernă, sta­bilă și performantă.

Dar noua Constituție are șanse mari să trea­că, pentru că de evaluarea ei nu se va mai ocupa o mână de profesioniști într-ale drep­tului, ci un electorat obișnuit să primească dreptul înainte de alegeri, nu să-l respecte. Cohortele de alegători dependenți de asis­tența statului și de îndobitoceala zilnică de pe Antene nu vor ezita să voteze orice le propun cei care-i țin captivi în propria neputință.

Chiar și așa însă, cred că discuția merită pur­ta­tă. Capacitatea de manipulare a mass-media devenite instrumente de propagandă ale penalocrației nu va mai dura mult. Au mai fost încercări și toate au eșuat până la urmă. Nici discernământul electoratului asistat nu va putea fi cumpărat cu găleți sau gogoși la nesfârșit.

Cum e vizibil de un an și jumătate încoace, lup­ta politică poate deveni oricât de murdară, iar singurul obstacol în calea derapajului total al statului de drept îl reprezintă rigorile echi­librului între puterile statului. Pentru noua Con­stituție, aceste rigori și consecințele aso­ciate lor ar trebui să fie prioritatea principală, așa cum e pentru Constituția oricărui stat ce se pretinde european. //