De același autor
electoral a fost dominat de o tema de politica internationala, integrarea europeana. Inca din noiembrie 2003 Raportul de tara al Comisiei Europene conditiona aderarea Romaniei in 2007 la UE de capacitatea guvernului de a continua ferm si fara ambiguitati reformele, pentru ca din ianuarie 2004 schita raportului critic al Parlamentului European sa aduca, inca din faza dezbaterii sale, acuzatii transante. Daca in 2003 accentele critice formulate diplomatic erau estompate de acordul de principiu de la Bruxelles din decembrie, in 2004 raportul Parlamentului European aprobat in plen pe 11 martie a mutat centrul discutiei asupra exigentelor democratice: Romania nu mai raspunde tuturor criteriilor politice de aderare stabilite la Copenhaga. Desi unii au fost inclinati sa redescopere, cu nuante si rafinamente argumentative reinnoite, clasica teorie a conspiratiei impotriva unei Romanii (de aceasta data mult prea pro-americane), Raportul pentru anul 2003 privind respectarea drepturilor omului in lume, realizat de Departamentul de Stat al SUA, publicat la sfarsitul lunii februarie, a demonstrat contrariul: in Romania, combaterea coruptiei generalizate, reforma justitiei si consolidarea statului de drept sunt problematice. Votul majoritatii absolute a parlamentarilor europeni (374 de voturi pentru, 10 impotriva si 29 de abtineri) in favoarea raportului Nicholson, precum si aprobarea rezolutiei prin care se cerea ca programul aderarii Bulgariei la Uniunea Europeana sa nu fie legat "neaparat" de cel al Romaniei au condus la reluarea, cu prea multa usurinta, a tezei nedreptatirii intentionate a tarii noastre. Cum Bulgaria pare a se detasa (incorect, spun unii observatori) fata de Romania, stereotipurile anti-bulgaresti au fost readaptate contextului. De fapt, Bulgaria nu ar fi cu mult mai avansata decat Romania, diferenta de patru capitole de negociere fiind una relativa (Sofia a incheiat 26 de capitole din 31, pe cand Bucurestiul doar 22 din 31). In rest, si Bulgaria cunoaste probleme cu justitia si coruptia, sesizate atat de Comisie, cat si de Parlamentul European, ba chiar si de Departamentul de Stat al SUA.
Diferentele la nivel politic sunt insa semnificative: Bulgaria cunoaste un sistem de partide echilibrat, cu trei partide importante (Miscarea Nationala Simion al II-lea, Partidul Socialist si Uniunea Fortelor Democratice), cu alternante repetate la guvernare, atat la nivel central (majoritatea guvernamentala s-a schimbat, si nu doar formal, in 1991, 1994, 1997 si 2001), cat si local. Existenta mecanismelor de control reciproc a creat conditiile dezvoltarii unei piete libere si a micsorat tentatia politizarii administratiei sau economiei. Spre deosebire de Bulgaria, Romania a cunoscut doar doua alternante la nivel central (1996 si 2000) si nici o alternanta reala la nivel local. Pe de alta parte, in Bulgaria guvernul are 15 membri (inclusiv primul ministru), pe cata vreme in Romania acesta atinge 25 de membri (ambele fiind guverne monocolore), iar Parlamentul bulgar (unicameral) este format din 240 de deputati, fata de cei 485 de parlamentari romani (dintre parlamentarii bulgari, 26,4% sunt femei - locul 21 pe plan mondial, pe cata vreme Romania, cu 10,4%, se situeaza abia pe locul 70).
Structura de partid cu reprezentare administrativa care a definit PDSR si defineste dupa 2001 si PSD a contribuit la constructia unui sistem de federare a grupurilor de clientela locala intr-o organizatie nationala a carei principala menire pare a fi conservarea puterii si privilegiilor la toate nivelele. In acest context, integrarea europeana devine, in cel mai bun caz, secundara in raport cu prioritatile politico-economice ale unor lideri sau finantatori, mai ales locali. Integrarea europeana nu mai poate fi un proces incurajat de grupurile care au parazitat administratia. Acestea mimeaza doar pentru public interesul pentru Uniunea Europeana, dar controlul institutiilor europene este privit cu rezerva, daca nu cu ostilitate, ca un atentat la "afacerile" interne. Coruptia, astfel generata, afecteaza increderea populatiei in institutiile statului si in capacitatea si autoritatea detinatorilor puterii.
Pentru ca democratiile sa poata dezvolta sisteme de control si de limitare reala a coruptiei politice, ar fi nevoie de mai multa transparenta a finantarii politice si a relatiilor dintre lumea afacerilor si politica. In Romania politica este vazuta ca principala sursa de coruptie. Grupurile de clientela au sperat ca reprezentantii guvernului vor negocia integrarea doar la nivel politic, fara sa afecteze aranjamentele economico-politice locale. Pentru aceste grupuri cu un potential de presiune si santaj infrapartinic important, integrarea nu este o prioritate.
Desi cele mai relevate blocaje pe care rapoartele privind Romania le identifica par a-si avea originea in situatia economica, starea economiei nu este decat o reflexie a dinamicii politice. Fara existenta unei minime competitivitati politice, cadrul economic al pietei libere ramane deficitar.
