Duplicitate

Si-a inceput ultimul mandat ca aparator improvizat al democratiei. Il incheie siluind Constitutia. Asemenea contraste sunt caracteristice personajului. Caci si-a construit parcursul pe duplicitate. Acum 15 ani, a aparut ca solutie de inlocuire pentru un tiran care trimisese batausii la Timisoara. La câteva luni dupa aceea, a chemat alti batausi la Bucuresti. La inceputul anilor '90, il detesta pe Rege. Din 2000 incoace, pare sa nu aiba un interlocutor mai placut decat fostul suveran. A semnat un tratat de prietenie cu URSS, incercând sa dea un nou sens Pactului de la Varsovia. Dupa 13 ani, este un inversunat suporter al Aliantei Nord-Atlantice. A preamarit sovietele si acum admira Statele Unite. Proprietatea ii da frisoane: a incitat la incalcarea ei, dar a promulgat o Constitutie care o garanteaza. A fost comunist si acum vrea sa revina la sefia unui partid social-democrat, desi, cum observa recent Daniel Barbu, social-democratia a fost, decenii de-a randul, tot ceea ce puteau detesta mai mult comunistii.
Ion Iliescu este de 48 de ani in politica romaneasca. Nimic nu este insa mai greu de asumat decat cariera sa recenta. Ultimul episod legat de functia de presedinte ilustreaza cum nu se poate mai bine faptul ca nu a invatat nimic din provocarile democratiei. Sa ne amintim ca intelegerea mandatului i-a creat probleme inca din 1996. Ales in mai 1990, Iliescu urma sa exercite un prim mandat pana la intrarea in vigoare a Constitutiei, in baza legii din martie 1990 care limita numarul investiturilor prezidentiale la doua, dupa ce in timpul revolutiei se vorbise despre un singur mandat. Cand Constitutia a fost adoptata, prin referendum, in decembrie 1991, Iliescu a ramas in functie pentru ca se vorbea despre organizarea unor noi alegeri la inceputul primaverii urmatoare. Cele cateva saptamani facute cadou s-au prelungit. Indecizia lui Stolojan a facut ca noi alegeri sa aiba loc abia la sfarsitul lui septembrie 1992. Pret de aproape un an, Iliescu a fost, deci, presedinte sub regimul Constitutiei. Dupa patru ani ai unui nou mandat (1992-1996), a dorit sa mai candideze pentru inca unul. Complicitatea Curtii Constitutionale, ca si a politicienilor care considerau ca trebuie infrant la urne si nu in fata judecatorilor au facut ca Iliescu sa candideze si in 1996. Nu a obtinut a treia victorie in alegeri decat in 2000. Iar daca in 1991-1992 nu s-a grabit sa clarifice relatia sa cu legea fundamentala, in 2004 a abandonat haina neutralitatii. Si-a convocat la Cotroceni prietenii politici si le-a dat solutia care sa faca posibila o noua candidatura, de data aceasta pentru un loc in Senat.
Privilegiul a devenit litera de lege. Astfel, in alineatul 7 al articolului 5 din Legea 373/2004, sta scris: "Presedintele Romaniei, in functie la data alegerii Camerei Deputatilor si Senatului, daca se afla in ultimele 3 luni ale mandatului, poate candida ca independent pe listele unui partid politic, unei aliante politice sau aliante electorale pentru obtinerea unui mandat de deputat sau de senator. In cazul in care este ales deputat sau senator, Presedintele Romaniei este obligat ca, dupa validare, sa opteze intre calitatea de deputat sau senator si aceea de presedinte". Cadoul este dublu: nu numai ca Iliescu are posibilitatea sa candideze, dar el poate si refuza, odata ales, mandatul castigat.
De altfel, problema acestei optiuni e interesanta din perspectiva gestionarii timpului. Pentru a fi validat ca deputat sau senator, e nevoie ca noul Parlament sa se intruneasca. Or, intrunirea acestuia este legata, conform articolului 63(3), de decizia presedintelui: "Parlamentul nou ales se intruneste, la convocarea Presedintelui Romaniei, in cel mult 20 de zile de la alegeri". Adica pana la 18 decembrie. Daca va fi ales senator, presedintele Iliescu ar urma sa ii scrie senatorului cu acelasi nume sa se prezinte la Senat. Dupa validare, fiind de-acum senator si presedinte, el va trebui sa decida daca vrea sa fie senator sau, dimpotriva, daca vrea sa consume ultimele momente ale mandatului prezidential, pierzand astfel calitatea de senator. Daca alege prima varianta, va trebui sa demisioneze din functia de presedinte. Articolul 97 din Constitutie prevede ca o asemenea demisie obliga la organizarea, in termen de 3 luni, a unor noi alegeri. In functie de data la care noul Parlament va fi convocat si de timpul pe care si-l va acorda Iliescu pentru a reflecta, alte alegeri prezidentiale vor fi in curs sau vor fi tocmai incheiate. Ar trebui ele anulate daca Iliescu vrea sa fie senator? Vacanta functiei si expirarea mandatului se suprapun doar daca reunirea noului Parlament, exprimarea optiunii lui Iliescu si investirea noului presedinte vor avea loc cvasi-simultan.
Dupa validarea ca senator, actualul Presedinte poate alege insa abandonarea mandatului obtinut in noiembrie 2004. Cu alte cuvinte, legea ii da dreptul sa faca pur si simplu campanie electorala, fara a asuma apoi un eventual mandat. Nu ar fi primul care se foloseste de acest truc: Iliescu ar calca astfel pe urmele antrenorului de fotbal Anghel Iordanescu, care a facut campanie pentru PSD la locale, renuntand dupa alegeri la mandatul de consilier judetean.
Diferenta dintre Iordanescu si Iliescu este insa majora. Spre deosebire de antrenorul echipei nationale, Iliescu se afla sub autoritatea articolului 84 al Constitutiei, in forma revizuita in 2003, care spune ca: "in timpul mandatului, Presedintele Romaniei nu poate fi membru al unui partid si nu poate indeplini nici o alta functie publica sau privata". In ciuda acestui articol, Iliescu face campanie pentru PSD. Poti face campanie pentru un partid si fara a fi, formal vorbind, membru. Atunci cand invoci fondarea respectivei formatiuni si dorinta de a redeveni, dupa alegeri, liderul ei, asa cum face Iliescu, apartenenta formala devine insa secundara. E o evidenta ca presedintele Iliescu actioneaza ca membru al PSD. Dar e o evidenta si faptul ca nimeni nu il clinteste din duplicitate.