De același autor
Grecia și-a adus armata să apere granițele și a închis complet frontierele cu vecina sa Turcia. Bulgaria și-a întărit și ea paza militară de la granița cu statul turc. Circa 50 de nave de război au fost desfășurate în weekend ca să protejeze insulele grecești. Armata terestră și 10 elicoptere militare au fost trimise să apere granițele terestre ale Greciei. Zeci de mii de civili (refugiați sirieni, afgani, irakieni) sunt blocați pe fâșia de pământ dintre cele două țări. Televiziunile turce au arătat imagini cu șiruri lungi de migranți sirieni mergând pe jos spre frontiera cu Grecia. Miile de refugiați (circa 18.000 ar fi intrat pe teritoriul elen, potrivit liderului turc, dar cifrele sunt disputate) care au ajuns în punctele de frontieră au avut parte de scene de haos din prima secundă. Armata greacă a folosit grenade lacrimogene, drone și bombe cu sunet pentru a opri fluxul, migranții ripostând cu pietre și canistre goale. De partea cealaltă, tuturor forțelor de frontieră, ofițerilor de coastă și polițiștilor turci li s-a dat ordin să lase migranții să treacă fără să intervină, așa cum relata agenția Reuters.
Autoritățile de la Atena au raportat că ar fi oprit circa 10.000 de oameni să intre ilegal pe teritoriul său și să plece mai departe spre Europa. Însă nimeni nu știe deocamdată exact câți au fost opriți și câți au reușit să treacă. O mică parte (aproximativ 500) au reușit să găsească ambarcațiuni improvizate și să ajungă pe insulele grecești Lesbos, Samos și Chios – unde există deja tabere de refugiați supraaglomerate. Sunt tensiuni greu de conceput între două state membre ale aceleiași alianțe militare – NATO. Haosul s-a produs după ce Turcia a anunțat că frontiera sa cu Grecia va rămâne deschisă timp de 72 de ore pentru toți cei care vor dori să ajungă în Europa.
Evenimentele din ultimele zile amintesc de momentul 2015, când milioane de imigranți au pornit spre Europa încercând să ajungă în statele din nord, după ce cancelarul german Angela Merkel a explicat că sunt bineveniți pe teritoriul european. Opinia publică s-a întors însă atunci rapid contra imigranților, iar Merkel a plătit un preț politic considerabil. În încercarea de a rezolva problema, Uniunea a încheiat cu Turcia în anul imediat următor un acord prin care Ankara se angaja să-i oprească pe migranții ajunși pe teritoriul său, în timp ce Europa se angaja că va trimite un ajutor financiar de șase miliarde de euro Turciei. Bruxelles-ul și-a respectat însă doar parțial promisiunea. Așa că președintele Erdoğan a decis pur și simplu să deschidă „ecluza” și să lase refugiații să se scurgă spre Europa. Chiar i-a încurajat să facă asta, după ce a explicat la televiziuni că Turcia nu mai poate face față afluxului de refugiați și că nu este obligată să hrănească și să aibă grijă de milioanele de oameni goniți de războiul din Siria. Criza este una reală și apăsătoare pentru Turcia. Și din punctul de vedere al literei acordului cu UE, liderul turc are dreptate, însă jocul diplomatic și militar pe care îl face este unul mult mai complex.
Turcia găzduiește mai bine de 3,5 milioane de refugiați sirieni pe care președintele turc îi folosește ca monedă de schimb. Acordul cu UE pentru oprirea migranților a fost principalul atu al Turciei în discuțiile cu UE, fiind invocat adeseori pentru a obține concesii europene. Ankara a tot avertizat că va repudia acordul. Motivul invocat de această dată a fost că statul turc nu mai poate primi încă un milion de sirieni, câți au fugit din regiunea siriană Idlib după ultimele lupte. De acum înainte, migranții sunt problema Europei și a lumii, nu a Turciei, a promis Erdoğan.
Ce vrea Ankara? Dincolo de rezolvarea crizei refugiaților, Turcia speră să obțină din partea blocului comunitar implicare în ceea ce pare a fi ultimul act al războiului din Siria. După ofensiva turcă din iarnă pentru împingerea kurzilor din Siria mai departe de granițele sale (crearea așa-numitului „cordon sanitar”, pentru care a primit, neoficial, undă verde de la administrația americană), armata turcă a avansat și a ajuns la ultimul bastion al rebelilor sirieni pe care Ankara îi sprijină în conflictul cu Bashar al-Assad, Idlib. Acolo s-a pomenit însă față în față cu armata regimului Assad, sprijinită de marele său aliat, Rusia.
Oficialii turci au cerut de altfel comunității internaționale să-i protejeze pe civilii din Idlib de genocid prin impunerea unei zone de interdicție aeriană. Din decembrie, cel puțin 460 de civili, inclusiv 150 de copii, au fost uciși în Idlib, majoritatea de forțele guvernului sirian și de aliații săi.
După retragerea americană din Siria, Turcia, statul NATO ce dispune de cea mai mare armată din cadrul Alianței după cea a SUA, a rămas astfel singură să înfrunte forțele regimului Assad. Iar Ankara nu poate invoca articolul 5 al Tratatului NATO, din simplul motiv că nu i-au fost încălcate frontierele, argument care teoretic i-ar obliga pe ceilalți membri ai alianței să-i vină în ajutor. Rusia și Turcia se înfruntă pe teritoriul sirian de trei ani. Până acum s-a întâmplat prin interpuși – forțele regimului Assad și forțele rebele. Faptul că acum cele două armate au ajuns față în față și că niciuna nu își mai permite să dea înapoi e un indicator că se apropie ultimul act al conflictului din Siria. Până atunci însă, situația se transformă rapid într-o criză umanitară, cu zeci de mii de oameni respinși de ambele țări și nevoiți să stea sub cerul liber, la temperaturi sub zero grade. //
