Sculati, voi oropsiti (din PSD) ai vietii

Amatorii de spectacol popular, cu momente distractive (imprevizibile) si cu rasturnari de situatii (previzibile), condus de o idee regizorala, care tradeaza nu atat originalitate, cat mai degraba o indelungata experienta, o profunda cunoastere a jocului actoricesc si un infailibil instinct de supravietuire artistica, au putut urmari, in ziua de 3 martie 2005, pe toate canalele de televiziune, un nou episod din lungul serial "In numele unitatii partidului, strangeti randurile in jurul meu". Serialul, cu o vechime de cateva decenii, produs, la origine, de grupuri bine reprezentate financiar si ideologic din fosta Uniune Sovietica si sustinute de simpatizanti (co)interesati in vanzarea universala a produsului, din fosta si actuala Europa, se bucura, si azi, de o larga audienta in randurile unei populatii debusolate si iubitoare de fictiuni larmoaiante. Intre timp, neobositii si creativii colaboratori ai serialului si ai institutiilor de profil si-au mutat sfera de activitate in campul autohton, apeland la specialisti in casting, efecte speciale si cascadorie politica. Sustinerea financiara nu a avut de suferit, intrucat resursele locale s-au dovedit a fi inepuizabile (petrol, ciment, paduri, active bancare etc.), iar inventivitatea si solidaritatea intru manipulare nu erau intrecute decat de vointa de neclintit intru suprematie si control mediatic. Unii dintre protagonisti, versati in arta dublului limbaj, au cucerit nenumarate premii politice si au fost rasplatiti cu substantiale valori materiale, altii, mai slabi si mai nesiguri in practicarea malversatiunii, au pastrat doar roluri secundare si pozitii marginale in marea echipa a Partidului Simularii Democratiei.
Subiectul episodului: In asteptarea unui Congres hotarator, grupul micilor figuranti aplaudaci, prezenti la o conferinta municipala de pregatire si bilant, asculta cu nesat indicatiile primite de la centrul vital si geometric, in persoana patriarhului verde (biologic) si experimentat, care imparte dreptatea, adevarul si lumina, asteptand, in schimb, sa primeasca, de jure, functia suprema, pentru ca pe cea de facto o detinea de vreo 15 ani. (Mai incercasera, ce-i drept, unii deviationisti, de Ardeal sau de Bucuresti, sa-si impuna punctul de vedere asa-zis reformist, cu privire la modul de asumare si exercitare a conducerii echipei, conform cu cerintele epocii moderne si pro-europene, dar si-au dat seama ca au gresit si au revenit la intentii mai bune si mai obediente.) "Eu spun ce spune domnul Iliescu" fusese una dintre cele mai memorabile replici ale acestui serial, din partea unui actor (asezat, in scena episodului, la dreapta centrului iradiant de putere), care invatase ca nu initiativa proprie si personalitatea sunt hotaratoare in ducerea la capat si in bune conditiuni a unei partituri indelungate si profitabile, ci maleabilitatea si recunoasterea (servila) a autoritatii Marelui Regizor. Formula a facut scoala, si un bun manuitor al vorbelor fara continut, al ironiilor ieftine si al pustii de vanatoare cu luneta, aspirant recent la premiul Oscar romanesc (fotoliul de la Cotroceni), premiu pierdut in favoarea unui "pistolar" dibaci, umblat cu barca peste tari si mari, a adoptat-o, modificand-o in stilul sau caracteristic: "Eu fac ce face domnul Iliescu". Aspirantul perdant (asezat, in aceeasi scena a episodului, la stanga centrului iradiant de putere) recunostea, astfel, subordonarea fata de Marele Regizor, care urma sa fie propus, in ropote de aplauze, pentru functia suprema si s-o accepte cu modestie, in repetate si amplificate ropote de aplauze.
Un mai tanar actor, si el perdant in serie, adept al devizei "Taci, inghite si inainteaza", a fost, cu aceasta ocazie (pentru simplul motiv ca aspira, din umbra si doar formal, la cea mai inalta pozitie in echipa de coordonare a serialului), tinta unui atac furibund din partea unui figurant pitoresc si inflamat, ce primea, pentru prima oara, un rol de mare anvergura, de care trebuia sa se achite cu succes. Puternicele inflexiuni vocale si invectivele aruncate in tromba de oratorul agramat "care este", insotite de priviri ardente indreptate catre acel axis sapientiae din mijlocul prezidiului, aminteau de faimoasele "infierari" ideologice, demne de epocile unor Iagoda, Ejov sau Beria, nasii serialului longeviv. Probabil ca impetuosul aspirant la pozitia de edil-sef avea deja revelatia, nemarturisita, ca "Eu gandesc ce gandeste domnul Iliescu". O revelatie pustiitoare, care pe un om mai slab de inger decat vajnicul gospodar de cartier l-ar putea costa sanatatea mintala.
Lasitatea, teama de represalii (sau santaje), carierismul politic, oportunismul si lipsa de substanta ideatica au caracterizat episodul imnului de lauda si al consensului de circumstanta si de fatada. Coeziunea de monolit a reusit, si de aceasta data, sa fie prioritatea numarul unu, in dauna micilor aspiratii, interese si coterii. Iar Marele Regizor va trage, in continuare, itele serialului, atata timp cat nimeni nu va indrazni sa cante, macar si in gand: "Sculati voi oropsiti (din PSD) ai vietii, voi osanditi la moarte (politica) sus!". Episodul primeste, la impresia artistica, nota 4, iar la impresia tehnica nota 5.