De același autor
Budapesta a gasit la ananghie un vechi vecin, care ii sta in gat, si i-a dat la cap. Precum a facut in atatea si atatea randuri, indiferent de regimurile politice sub care s-au aflat tarile respective sau de culoarea politica a celor de la guvernare in cele doua capitale! N-au mai contat nici faptul ca Ungaria nu este deocamdata membru al Uniunii Europene, urmand a deveni doar dupa 1 mai 2004, si nici angajamentele luate in mod expres de Budapesta, atat in declaratia finala a summit-ului Uniunii Europene de la Copenhaga, cat si in declaratia reuniunii Uniunii Europene de la Atena chiar in aprilie acest an, ca nu va influenta in nici un fel aderarea Romaniei si Bulgariei. Ministrul ungar considera acum ca respectivele angajamente au fost luate "in ideea ca nu vor aparea probleme care sa afecteze Ungaria, ceea ce se dovedeste a fi fost o presupunere gresita".
Ca Romania se afla la ananghie, aceasta o stim cu totii. In urma cu reformele, Romania apare ca o tolerata, careia doar bunavointa politica din partea Occidentului european i-ar putea deschide portile Uniunii. In plus, pozitia net pro-americana in chestiunea irakiana i-a creat mari probleme in capitalele "nucleului" Uniunii Europene, iar neinspiratul acord cu SUA in acordarea de imunitate cetatenilor americani fata de Curtea Penala Internationala de sub egida ONU continua s-o puna la mijloc, intr-o situatie extrem de delicata, intre Washington, pe de o parte, si Paris si Berlin, pe de alta parte. Intr-o permanenta cerseala de bunavointa politica si de fonduri pentru a se misca economic, precum si in lipsa oricarei capacitati de negociere, Romania este vulnerabila fata de pretentiile Budapestei adresate Bruxelles-ului.
Cererile Budapestei au toate sansele sa fie admise la Bruxelles, chiar daca nu imediat, ci doar dupa o perioada, desi ar fi o abdicare de la regulile de joc ale negocierilor de pana acum, care, indiferent de candidati, s-au purtat separat intre fiecare dintre acestia si membrii existenti (si nu viitori sau potentiali) ai Uniunii Europene. Deocamdata, asa s-a pronuntat si purtatorul de cuvant al Comisiei de la Bruxelles. Dar, din partea presedintiei italiene a Uniunii Europene a venit opinia ca cererea maghiara ar trebui privita cu seriozitate.
Ce sa-i faci, asa patesc cei in intarziere! "Tarde venientibus ossa" (Celor din urma le raman doar oasele)! Romania are o intarziere de cel putin 3 ani (potential) in aderarea (eventuala) la Uniunea Europeana si trebuia sa se astepte la probleme, de genul celei ridicate de Budapesta, din partea acelora care au ajuns mai inainte in club. Cu toate ca, in documentele Uniunii Europene, s-a recunoscut ca aderarea celor 10 state deja admise (printre care si Ungaria) si aderarea Romaniei si Bulgariei reprezinta "un proces unic de extindere, cu doua etape, si nu doua valuri de extindere diferite". Din acest punct de vedere, negocierile Romaniei cu Uniunea Europeana nu s-ar putea deosebi de cele ale Ungariei cu Uniunea Europeana. Iar Romania n-a participat la negocierile Ungariei cu Uniunea Europeana!
Acum, insa, asta este situatia! Ce mai poate fi facut?! In chestiune, Romaniei ii apartine doar pozitia de victima. In fond, cererea Ungariei nu a fost adresata Romaniei, ci Uniunii Europene. Si daca aceasta din urma accepta, Romania nu are in principiu ce face. Iar daca Uniunea Europeana nu accepta, atunci Romania risca neadmiterea, prin respingerea ratificarii aderarii de catre parlamentul Ungariei.
Desi in pozitia de animal la pamant calcat in picioare de toti cei ce trec prin partea locului, Romania - daca mai exista la Bucuresti vreo urma de demnitate in fata comunitatii internationale - nu trebuie sa admita santajul Budapestei. Bucurestiul trebuie sa atraga in mod clar atentia Uniunii Europene ca, in caz ca accepta pretentiile Budapestei - care contrazic angajamentele atat ale Uniunii Europene, cat si ale Ungariei - Romania se va retrage de la negocieri, indiferent de consecinte. Nici Uniunii Europene nu-i poate conveni o ruptura in aceasta parte a Europei si oricum nu poate exista "fizic" si practic o Uniune Europeana intrerupta spre est cu o Romanie neparticipanta, dar cu o posibila Bulgarie participanta. Daca Ungaria isi asuma o ruptura, Romania trebuie sa fie gata sa infrunte situatia. In replica, amenintarea Bucurestiului la adresa Budapestei, daca aceasta continua sa insiste in pretentiile mentionate, trebuie sa fie clara si fara echivoc. Daca aderarea ei la Uniunea Europeana nu va mai depinde doar de performantele proprii, ci va fi blocata de Ungaria, Budapesta trebuie sa stie ca, daca e pe-asa, Bucurestiul va retrage toate privilegiile obtinute de minoritatea maghiara din Romania, atat prin participarea UDMR la guvernarea cederisto-pedista, cat si prin colaborarea cu guvernarea pedeserista. Celor carora le dai un deget si iti pretind toata mana, trebuie sa nu le mai dai nimic!
Oricum, demersul Budapestei, consecvent cu toata politica acesteia fata de Romania de-a lungul istoriei, reprezinta un nesperat ajutor pentru partidul Romania Mare in alegeri. Demersul, vrand sau nevrand, se transforma in tema politica asupra careia va cadea atentia in perspectiva viitoarelor alegeri. Iar partidele romanesti, daca nu vor sa vada PRM la guvernare, vor trebui sa fie net impotriva pretentiilor Budapestei, in care, iar vrandu-se sau nevrandu-se, vor fi identificate revendicari iredentiste si apucaturi imperiale de trista memorie, dar mereu si mereu innoite. Ecuatia politica va suferi modificari sensibile. Aparent, marele perdant ar fi PDSR, care va fi obligat sa se distanteze de aliatul ei UDMR. Fara voturile UDMR nu va mai putea adopta practic nimic in parlament. Stiind acest lucru nici nu va mai incerca probabil. Si atunci, pana la alegeri - scapand de fapt de grija adoptarii unor legi economice incomode tocmai sub paravanul lipsei de sustinere in parlament - va putea derula o campanie electorala si mai populista decat cea avuta in vedere. Ce se va intampla dupa alegeri ramane de vazut! Sigur este doar faptul ca, daca Ungaria insista in pretentiile ei, UDMR nu va mai participa la guvernare nici direct, nici indirect.