De același autor
Acum câteva luni am explicat în mai multe articole că este posibil ca, la sfârșitul anului, să ne confruntăm cu „sfârșitul lumii“. Paradigma „sfârșitului lumii“ venea să completeze mai vechea paradigmă a „sfârșitului vacanței“, ambele încercând să explice o deteriorare gravă și continuă a stării de fapt în sistemul internațional, o schimbare semnificativă a condițiilor internaționale cu care noi suntem obișnuiți și în limitele cărora am acționat extern în ultimii ani. În esență, asta înseamnă diluarea dramatică a relevanței internaționale a NATO și UE, pe fondul reducerii importanței Occidentului în ecuația globală. În contextul acestei discuții, am și propus o matrice de analiză, intern-extern și bun–rău. Cu alte cuvinte, internațional, scenariul cel mai prost, de care încă mă tem, ar fi fost realizarea Brexit-ului în UE și câștigarea alegerilor în SUA de către Donald Trump. Aceste foarte proaste evoluții internaționale, venite peste noi aproape pe neașteptate, ar putea să se suprapună peste un prost rezultat în alegerile naționale, peste un guvern slab, incompetent.
Știm astăzi că Brexit-ul s-a produs deja, punând atât restul UE, cât și Marea Britanie în fața mai multor necunoscute, situație deloc confortabilă. Dar și mai interesant, decizia britanicilor de a părăsi UE crește și mai mult miza alegerilor din SUA. O victorie a doamnei Hillary Clinton ar crea condiții favorabile unei revigorări mai rapide a Occidentului, a capacității sale de decizie, în special prin intensificarea acțiunii diplomatice a SUA pe arena globală. Doamna Clinton, ca preşedinte al SUA, ar putea continua eforturile actuale ale președintelui Obama și domnului Kerry de a media Brexit-ul, astfel încât eficiența lumii occidentale să nu fie pusă în discuție. În definitiv, Marea Britanie rămâne membra de bază a NATO. Dar dacă, din nefericire, victoria îi va aparține domnului Donald Trump, adept al unui tip foarte periculos de izolaționism internațional, degringolada lumii occidentale este posibil să se accelereze. Pentru o țară ca România ar putea fi „sfârșitul lumii“, a lumii internaționale, așa după cum o știm noi, pentru că toată gândirea, dar și acțiunea noastră strategică a fost și este concepută ca având în centrul sistemului internațional SUA și ordinea internațională reconfirmată de ea după sfârșitul Războiului Rece.
Nicicând în ultimile decenii alegerile din SUA nu au fost atât de importante pentru comunitatea internațională, în special pentru o țară aliată ca România. Mai întâi, din cauza contextului internațional actual, al „realinierii globale“. În plus, diferența de calități și de stil de guvernare este atât de mare între cei doi, încât, în condițiile victoriei domnului Trump, politica externă și de securitate a SUA s-ar modifica cu 180 de grade.
Multiplele fracturi cu care sistemul internațional se confruntă a dus la modificarea structurii acestuia. Dezoccidentalizarea globalizării, ascensiunea economică impresionantă a țărilor emergente, revenirea Rusiei, în special prin folosirea forței armate, criza economică, prăbușirea Orientului Mijlociu, multiplele crize ale UE, suprapunerea tuturor acestor evoluții au generat „sfârșitul vacanței“, degradarea gravă a ordinii internaționale. Ca și altădată în istoria relațiilor internaționale, pentru o mai practică abordare, repararea acestei situații reclamă o mai strânsă cooperare între marile puteri. De aceea am și revenit în relațiile internaționale la o politică de mare putere. Nici așa nu este garantat succesul acestui demers, dar șansele salvării păcii sunt ceva mai bune. În condițiile astea, din perspectiva României, ce ar fi mai bine? Să vină la Casa Albă doamna Clinton, cea care a semnat cu ministrul Teodor Baconschi Declarația de parteneriat strategic pentru secolul XXI, care a călătorit de mai multe ori în țara noastră, care ne înțelege problemele de securitate națională? Sau domnul Trump, novice în relații internaționale, egocentric, predispus, în superficialitatea sa, la o înțelegere de tip Ialta cu domnul Putin?
Diferența dintre cei doi candidați la președinția SUA este foarte mare. Doamna Hillary Clinton nu pune în discuție fundamentele politicii interne și externe americane. Are experiență mare în politică, acumulată în dubla sa calitate de senator, dar și de primă doamnă a SUA. Are experiență diplomatică, în calitatea sa de secretar de stat călătorind foarte mult în lume. Nu în ultimul rând, are în jurul său pe unii dintre cei mai buni experți americani în probleme de politică externă sau securitate. Donald Trump este superficial în gândire, impulsiv, neexperimentat. Este izolaționist în probleme de politică externă și chiar revizionist. Are o toleranță prea mare la acțiunile diversioniste ale Rusiei. A refuzat să sancționeze acțiunile cibernetice ale hackerilor ruși și amestecul lor în alegerile prezidențiale americane, chiar și după verdictul instituțiilor de securitate americane. Alegerea sa ca președinte al SUA ar arunca în derizoriu zeci de ani de eforturi diplomatice și militare. Ca și după primul război mondial, America ar urma să se izoleze pe continentul său, lăsând lumea să plutească în derivă. Pentru că NATO este oricum „demodat“. Nu este ăsta „sfârșitul lumii“?