Apostolii Moscovei?

Punând faţă în faţă trecutul şi relaţiile unor oameni implicaţi în înfiinţarea Partidului România Unită, evenimente şi decizii luate în arcul guvernamental – pe care fondatorul PRU tocmai l-a părăsit –, dar şi contextul geopolitic, apare întrebarea dacă nu cumva ceea ce vedem e parte a unui scenariu gândit la Moscova. La care PSD nu şi-a permis, încă, o contribuţie directă şi asumată oficială, ci doar prin interpuşi.

Motivaţia lui Bogdan Diaconu, prin care îşi anun­­ţă demisia din PSD şi înfiinţarea PRU, re­levă un discurs ultranaţionalist, ce se vrea un răs­puns la irendentismul maghiar, şi un dis­curs antisistem, ca vot de blam dat clasei politice in cor­pore, acu­zate că a distrus România, în ultimii 25 de ani, deşi d-l Dia­conu face parte, de 14 ani, din această clasă politică. Apoi, punând faţă în faţă tre­cutul şi relaţiile unor oameni implicaţi în proiectul PRU, eve­nimente şi decizii luate, în ultimii doi ani, în arcul gu­vernamental – pe care Bog­dan Diaconu tocmai l-a părăsit –, dar şi con­textul geopolitic tensionat, apare întrebarea dacă nu cumva ceea ce vedem e parte a unui scenariu gândit la Moscova, pus în scenă prin intermediul PSD?

Este interesant de ce d-l Diaconu nu a luat aceas­tă decizie mai demult. În 2000, când a intrat în PSD, pe care acum îl acuză de rapt. Sau, ulterior, când a intrat în PC-ul lui Dan Voi­culescu, un  turnător la Securitate şi un afa­cerist acuzat că s-a îmbogăţit din banii Securităţii şi din afaceri ilegale cu statul. Sau în 2010, când a revenit în PSD. Este interesant şi contextul în care îşi exprimă revolta: la câ­teva luni după europarlamentarele câştigate de alianţa PSD-UNPR-PC, tot cu mesaje naţionaliste, după o campanie girată de însuşi şeful socialiştilor europeni, Mar­tin Schultz, prevestind, du­pă cum anunţa social-de­mocratul Valeriu Zgonea, „o bă­tălie de viziuni şi de stra­tegie (...) în interiorul UE“. E interesant şi cum decizia în­fiinţării acestui partid ul­tra­naţionalist vine acum, când dorinţa de expansiune a regimului de la Krem­lin e indubitabilă şi când naţionalismul a es­ca­ladat în toată Europa – geostrategul Stratfor, Robert Kaplan, vorbind despre metode pe care le-ar putea folosi Rusia pentru a in­fluen­ţa opinia publică, avertiza şi asupra dorinţei puterii de la Kremlin ca partide naţionaliste de dreapta să aibă succes în Europa.

Apoi, sunt notorii declaraţiile şi deciziile în con­tradicţie cu obiectivele naţionale ce gra­vitează în jurul celor trei mari axe de politică externă a României, apartenenţa la UE, la NATO şi parteneriatul strategic cu SUA, care l-au avut în prim-plan pe Victor Ponta, liderul PSD. Partid ale cărui jocuri d-l Diaconu le sus­ţinea vocal, prin intermediul postului gu­ver­namental rus Vocea Rusiei, cu care începuse colaborarea în vara lui 2012, când nou ins­ta­la­ta putere, USL, pusese la cale lovitura de stat. Canal media la care d-l Diaconu pleda, după or­ganizarea, la Bucureşti, a Forumului Eco­no­mic China-Europa Centrală şi de Est – în tim­pul căruia drapelul UE a fost înlăturat de la prezidiul parlamentului, la cererea delegaţiei chineze –, pentru un parteneriat strategic cu China. Asta, deşi partenerii strategici ai Ro­mâ­niei sunt SUA, NATO şi UE şi deşi chiar Vocea Rusiei scria clar: „Banii chinezilor merg doar în acele ţări din Europa de Est unde liderii politici sunt decişi să iasă de pe orbita SUA. (...) cele 8-10 miliarde de euro puse la bătaie de China se traduc prin eliminarea definitivă a influenţei americane, mai ales cea militară şi politică din această zonă“. Opiniile d-lui Dia­conu erau, totuşi, cuvintele unui re­pr­e­zentant al puterii. Iar dacă vârful PSD nu ar fi fost în asentimentul său, ar fi fost normal să asistăm la o delimitare de aceste afirmaţii. Lucru care nu s-a întâmplat.

În plus, e ciudată mimarea dezavuării politicii Moscovei. „Am făcut toate eforturile pentru a convinge PSD mai întâi să nu accepte UDMR la guvernare, iar apoi măcar să aibă curajul de a scăpa de acest cancer al politicii ro­mâ­neşti, manevrat de la Budapesta, care este, la rândul ei, dirijată de Moscova pentru a fă­râmiţa statul român“, afirmă, acum, fon­da­torul PRU. Surprinzător. Nu cu mult timp în urmă, ca voce a Vocii Rusiei, înfiera politica Budapestei faţă de ideea de autonomie şi identitate etnică, nu însă şi puterea de la Krem­lin, aşa cum face acum, încercând să ca­mufleze rolul Moscovei în acest proiect.

Înfiinţarea, acum – când e clară dorinţa de ex­pansiune a regimului de la Kremlin, care în­curajează succesul naţionalismului în Europa –, a unui partid ultranaţionalist, fondat de un fost membru PSD cu legături cu Moscova, poa­te fi coincidenţă. Dar poate fi şi un capitol din strategia Kremlinului. La care PSD nu şi-a permis, încă, o contribuţie directă şi asumată ofi­cial, o schimbare de strategie fiind im­posibilă cât Preşedinţia nu e câştigată şi cât mai există dependenţă de resursele financiare ale Vestului. //