Atac legal la anticorupţie

“USL a înţeles că trebuie să pună mâna pe Justiţie, pentru a-i scăpa pe corupţi de lege”, spunea, în vara anului trecut, preşedintele suspendat Traian Băsescu. Adrian Năstase şi al său “Trofeu al calităţii” creaseră precedentul periculos. Dacă acest om a putut ajunge în detenţie, niciun inculpat cu pedigree nu mai este în siguranţă. Iar pentru a preveni episoade similare, trebuiau luate măsuri. În Justiţie. A existat o tentativă de înlăturare a indezirabililor din CSM. A urmat bătălia intra-USL pe numirea vârfului Parchetului Public, din care niciuna dintre taberele Puterii nu se poate spune că a ieşit pe deplin mulţumită. Soluţia cea mai sigură pare să fi fost identificată într-o alianţă împotriva anticorupţiei. Şi, dacă s-a văzut că nu sunt sorţi depline de izbândă schimbând oameni, s-a trecut la schimbări de legi. De data aceasta, a existat şi un plan de rezervă.

Planul prim avea în vedere îngenuncherea prin Constituţie a unor instituţii care au dat mari bătăi de cap multor vip-uri politice, în ultimii ani: DNA şi Parchetul General. Aşa că una dintre modificările dorite a fi aduse viitoarei Constituţii, asupra căreia căzuseră de acord şi vocile PSD, şi cele ale PNL, ţintea art. 75 din legea fundamentală, privitor la modul în care se sesizează Camerele. Visul comun este ca viitoarea Constituţie să permită Senatului să numească sau să aleagă “reprezentanţii oricărei alte autorităţi sau instituţii publice aflate sub control parlamentar sau care, potrivit legii, prezintă Senatului rapoarte sau alte dări de seamă privind propria activitate”. Ce ar însemna acest lucru? Că Senatul ar putea numi pe viitor şeful Parchetului General, pe cel al DNA, pe cel al DIICOT. Pentru că, prin intermediul Ministerului Justiţiei, aceste instituţii prezintă Parlamentului rapoartele de activitate. Imaginaţi-vă, însă, ce ar însemna ca procurorul general al României sau cel al DNA să fie numit de parlamentari cu probleme în Justiţie sau pe cale să aibă probleme în Justiţie. Cum ar arăta fişa postului, cea neoficială, a unui procuror general numit de senatori gen Costică Voicu, Gigi Becali, Dan Voiculescu? Să luăm doar câteva nume, deşi sunt multe care au interesul să blocheze sau să influenţeze cursul unui dosar penal.

CCR, însă, a pus, indirect, stavilă acestui vis. Cel puţin pentru o perioadă. În 26 iunie a decis că modificarea Legii referendumului, prin care pragul de prezenţă la vot este redus la 30% din numărul persoanelor înscrise pe liste, este constituţională, dar numai în măsura în care nu se aplică referendumurilor organizate în decurs de un an de la data intrării în vigoare a legii. Cu alte cuvinte, USL nu-şi va putea vedea visul cu ochii, şi anume ca, până la finalul acestui an, să fie votată şi adoptată o Constituţie în forma gândită şi modelată în funcţie de interesele sale de grup.

Acest insucces a fost, totuşi, luat în calcul. Pentru că, în aceeaşi zi, Guvernul (de această dată) scotea, oficial, din mânecă planul secund. Care bate în aceeaşi zonă, a protecţiei marilor penali în faţa legii. Aşa că, dacă nu se reuşeşte aducerea (în timp util) a oamenilor doriţi la vârful instituţiilor de care depind libertatea, viitorul şi bunăstarea unora, se merge pe limitarea puterii unor procurori, printr-o rapidă schimbare de lege. Cum Monitorul Oficial a fost trecut în subordinea primului-ministru, în vara anului trecut, redactarea şi legiferarea unei ordonanţe de urgenţă sunt fleacuri.

Planul secund arată că DNA se va mai putea pronunţa în cauze cu prejudicii care trec de un milion de euro doar în caz de infracţiuni de abuz în serviciu. Cazurile de evaziune fiscală, înşelăciune şi de fraudă vamală cu prejudicii mai mari de un milion de euro vor trece în competenţa Parchetelor. Care e logica? Nu e. Expunerea de motive, mai lungă de vreo zece ori decât textul propriu-zis al ordonanţei, e goală de sens. Ideile servite pe post de argumente ar stârni amuzament, dacă nu ar ascunde o stare de fapt gravă. Aflăm, aşadar, de la Guvern, că s-a impus această ordonanţă pentru că este nevoie de “concentrarea imediată a întregii capacităţi de acţiune a DNA în realizarea obiectivului pentru care a fost înfiinţată această structură specializată, astfel încât să se asigure continuarea progreselor în combaterea marii corupţii, luând în considerare faptul că din totalul cauzelor de soluţionat de către DNA aproximativ 30% reprezintă dosarele care au ca obiect infracţiuni de evaziune fiscală, înşelăciune şi fraudă vamală cu un prejudiciu mai mare decât echivalentul în lei a un milion euro”. Adică, brusc, Guvernul Ponta a ajuns la concluzia că, dacă DNA se mai ocupă de cazurile de evaziune fiscală, înşelăciune şi fraudă vamală de 1.000.001 euro nu-şi mai poate realiza obiectivul pentru care a fost înfiinţată şi pe care l-a bifat cu succes până acum, dovadă stând şi rapoartele MCV pe Justiţie, din ultimii ani. Apoi, ni se mai spune, în luarea deciziei de a-i ciunti din prerogative s-a ţinut cont de analiza soluţiilor dispuse în cauzele DNA, care a demonstrat că “nu există o legătură directă între fenomenul evaziunii fiscale sau fraudei şi cel al marii corupţii, de natură să justifice competenţa DNA pentru investigarea infracţiunilor menţionate”. Şi, mai spune Guvernul, pentru a-şi justifica (justifica este, însă, un fel de a spune, pentru că, ne-a mai dovedit, a vrea şi a putea sunt singurele verbe agreate) hotărârea, prin trecerea competenţei de efectuare a urmăririi penale pentru infracţiunile de evaziune fiscală, înşelăciune şi fraudă vamală mai mici de un milion de euro va fi redusă durata anchetelor. Deşi nu prejudiciul a fost cel care a pus piedici celerităţii proceselor cu miză mare – iar cei care au redactat această ordonanţă ştiu bine acest lucru, iar dl Ponta, în calitate de fost procuror, cu atât mai mult. În fine, în ecuaţia zisei motivări sunt incluse “obiectivele asumate de Statul român în cadrul Mecanismului de Cooperare şi Verificare”, recomandările formulate de experţii Comisiei Europene şi dorinţa de a asigura “funcţionarea optimă” a DNA.

Care este caracterul de urgenţă? Nici nu l-am identificat, nici nu l-am înţeles din actul oficial. La fel ca în cazul subordonării de către dl Ponta a serviciului secret al MAI. Se întâmplase în decembrie anul trecut, cât încă nu se uscase cerneala de pe certificatul de naştere al noului Guvern. Nu a contat atunci, nu contează acum că lumea nu înţelege nici logica, nici urgenţa. Contează, au dovedit-o şi am mai spus-o, doar faptul că verbul a vrea face, ignorând orice obstacol, echipă cu verbul a a putea. În faţa lor, “amănuntele” legale, constituţionale nu au nicio relevanţă.