De același autor
Intervenţia publică a premierului Victor Ponta în dosarul penal “Lukoil”, cu un prejudiciu adus Statului Român de aproape 230 de milioane de euro, aduce a pledoarie pro-corupţie. Şi nu e prima.
Luni, ambasadorul Rusiei la Bucureşti, Oleg Malginov, şi, la foarte scurt timp, premierul României, Victor Ponta, luau atitudine, public, în dosarul “Lukoil” – în care compania rusă este cercetată pentru evaziune fiscală şi spălare de bani, în valoare de aproape 230 de milioane de euro, ceea ce a atras punerea sechestrului asigurător. Marţi dimineaţă, Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti – aflat în subordinea Parchetului General, condus de Tiberiu Niţu, prietenul lui Victor Ponta şi soţul Silviei Niţu, şefa Secţiei Urmăriri Penale a Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Ploieşti – a ridicat parţial sechestrul de pe conturile şi stocurile Lukoil.
1.Se poate vorbi despre presiuni politice asupra Justiţiei? Consider că da. În ciuda discursului populist, prin care primul-ministru încerca să mute centrul de greutate al intervenţiei publice în dosarul “Lukoil” pe soarta angajaţilor acestei companii. Şi în ciuda declaraţiei demagogice privind respectul său pentru independenţa şi suveranitatea procurorului – spicuiri din teorie, pe care le redă conştiincios în discursurile de la Bruxelles ori Washington sau câte unui ziar străin.
În plus, dl Ponta nu este la primul act de imixtiune în treburile Justiţiei şi la prima formă de presiune pe care o pune pe magistraţi. La scurt timp după alegerile din decembrie 2012, a avut suficiente intervenţii, ilegale, în actul de justiţie. În ciuda Constituţiei, care vorbeşte despre separarea puterilor în stat. Şi în ciuda raportului CE de monitorizare pe justiţie şi anticorupţie în cadrul MCV, publicat în ianuarie 2013. Document care arăta că, din vara lui 2012, independenţa Justiţiei în România a devenit o temă de îngrijorare profundă la nivelul CE. În plus, în pofida recomandărilor din raportul din vara lui 2012, “atacurile cu motivaţie politică la adresa sistemului judiciar nu au încetat”. Nu au încetat nici după raportul MCV. După care dl Ponta avusese cinci astfel de intervenţii în decurs de două luni. Merită, în context, o privire retrospectivă:
În 16 mai 2013, la numirea în funcţie a noii conduceri a Parchetului Public, dl Ponta a ţinut să pună punctul pe „i” de la început: „Cred că rolul Parchetului este de a-i sancţiona pe cei vinovaţi, de a aplica legea şi de a nu ne întoarce niciodată în istorie. Nu vreau să mai văd, ca anul trecut, scene din anii ‘50, cu procurori din vacanţă care cercetează oameni de la ţară. Cred că aveţi foarte mulţi oameni care au încălcat legea şi trebuie să răspundă”. Mesajul transmis procurorilor a fost inechivoc. O încercare de a lăsa dosarul “Referendumul” în stadiul în care era sau, poate, o sugestie privind „albirea” învinuiţilor. Prin declaraţia aceasta, părea să fi cerut ca şi procurorii care au instrumentat acest dosar să răspundă – pentru că, în concepţia lui, au încălcat legea –, îndreptând astfel degetul arătător ameninţător spre toţi cei cărora le trece prin cap ca, pe viitor, în dosare sensibile, să ignore comanda politică.
În 19 mai 2013, cu câteva ore înainte de pronunţarea sentinţei în dosarul “Transferurilor”, dl Ponta declara că ar fi “nefericit” dacă Gică Popescu ar fi condamnat la detenţie: “Dacă au greşit, înţeleg că e vorba de evaziune fiscală, să plătească, dar un sportiv ca Gică Popescu nu merită umilit. N-aş fi fericit să-l văd la închisoare”. O declaraţie care a succedat o alta, care viza acelaşi personaj, declaraţie pe care dl Ponta o făcuse cu câteva luni înainte: “Lui Gică Popescu i-aş ierta orice”. Întâmplător, în ziua în care anunţaseră că vor comunica sentinţa, magistraţii au trimis dosarul, spre rejudecare, la Curtea de Apel Bucureşti.
În 20 mai 2013, cu câteva ore înainte ca judecătorii ÎCCJ să anunţe sentinţa pentru Gigi Becali, în dosarul “Schimbul de terenuri pentru MApN”, dl Ponta a găsit de cuviinţă să facă o declaraţie publică: “Recunosc că am o simpatie pentru domnul Becali, pentru că l-am văzut fugărit de dumneavoastră toată ziua și, repet, îmi manifest o simpatie personală". De data aceasta, însă, sentinţa a fost pronunţată, Gigi Becali fiind condamnat la trei ani de închisoare cu executare.
La începutul lunii iulie 2013, în timpul anchetei penale de la Liceul “Dimitrie Bolintineanu”, premierul declara: “Nu trebuie luat niciun elev cu forța. Să facă bine să îi citeze. Ce-i asta? Luăm copiii cu autobuze? (...) Deci, dacă nu există mandat de aducere, să facă bine să facă citație procurorul care are dosarul. (...) O să vorbesc cu ministrul Justiției să discute cu procurorul general pe cale ierarhică. Nu trăim în vremurile lui Daniel Morar sau ale comuniștilor, să luăm oameni de pe stradă, cu atât mai puțin copii”. În urma intervenţiei primului-ministru, un procuror a renunţat la dosar, iar audierile au fost amânate. După cum declara presei unul dintre procurori, “aveam citaţiile, dar aveam pregătite şi mandatele de aducere, în cazul în care era nevoie să le folosim. Aşa e procedura legală. (...) Până la urmă, nu le-am folosit pentru că s-a iscat acel scandal prin intermediul televiziunilor”.
O săptămână mai târziu, cu câteva ore înainte ca judecătorii ÎCCJ să anunţe sentinţa în dosarul “Transformatorul”, primul-ministru fraterniza cu Relu Fenechiu, subordonatul său din Guvern: “O să vorbesc cu dânsul, sper să fie achitat. Dar ce pot eu să fac? Aștept”. Curtea Supremă de Justiție l-a condamnat, totuşi, pe Relu Fenechiu, la închisoare cu executare.
În aprilie anul acesta, la bilanţul DNA pe 2013, şi procurorul general al DNA, Laura Kövesi, şi preşedintele ÎCCJ, Livia Stanciu, reclamau imixtiuni in crescendo în treburile Justiţiei. Tot atunci, premierul Victor Ponta s-a limitat să atenţioneze DNA că nu mai vrea scurgeri de informaţii în presă şi că-şi doreşte ca arestările să devină excepţii.
2. Se poate vorbi despre un act de sfidare şi la adresa legii şi, implicit, a celorlalţi justiţiabili din România – care nu sunt nici membri PSD, nici oameni de afaceri proveniţi din Rusia, o ţară spre al cărei regim dl Ponta priveşte cu aceeaşi simpatie ca şi spre cel de la Phenian? Consider că da. Justiţiabililor de rând li se aplică sechestru şi pentru evaziune fiscală de câteva sute de mii de euro.
3. Se poate vorbi despre un nou act de sfidare la adresa SUA, partener strategic al României? Consider că da. Intervenţia aceasta brutală şi fără perdea în actul de justiţie a venit, cum spuneam, într-un timp scurtissim după ieşirea publică a ambasadorului rus la Bucureşti, Oleg Malginov – care s-a arătat “foarte îngrijorat” de acţiunea procurorilor în acest dosar, exprimându-şi speranţa că „ancheta se va face nepărtinitor şi obiectiv, în cadrul legii şi ţinând cont în mod cuvenit (…) de interesele relaţiilor ruso-române”. Ce caută în context sintagma “interesele relaţiilor ruso-române”? Atâta timp cât Lukoil, companie rusă, face afaceri în România, se supune legilor româneşti, iar “interesele relaţiilor ruso-române” nu prevalează legislaţiei naţionale.
Această intervenţie a premierului Victor Ponta într-un dosar penal cu un prejudiciu adus Statului român de aproape 230 de milioane de euro – sumă calculată “la prima strigare” – vine la câteva zile după mesajul transmis de SUA, prin vocea subsecretarului de stat pentru Afaceri Euroasiatice, Victoria Nuland, liderilor din Europa Centrală, acuzaţi, fără a fi nominalizaţi, că în timp ce noaptea dorm liniştiţi sub pătura NATO, ziua oprimă presa şi societatea civilă, protejează parlamentarii corupţi de anchetele penale şi nu ţin cont de Parlament, când interesele le-o cer. Este limpede că discursul vizează şi România, în ciuda faptului că oficialii noştri mimează că nu se recunosc în context. Iar acesta nu e primul act de sfidare la adresa SUA.
În luna mai, în timp ce SUA anunţau că, în strânsă colaborare cu UE, se vor concentra pe lupta împotriva corupţiei în Europa Centrală şi de Est – percepută deja ca o ameninţare la adresa securităţii naţionale –, în timp ce Ambasada SUA la Bucureşti o premia pe Laura Kovesi, procurorul general al DNA, sub a cărui conducere “procurorii au continuat să investigheze cazuri care ar fi fost de neînchipuit în urmă cu un deceniu”, premierul României transmitea mesajul că baronii săi puşcăriabili sunt mai importanţi decât partenerii strategici ai României. “Stau lângă cine trebuie. O să fiu alături de Radu”, declara dl Ponta, de 1 mai, din Constanţa, fieful a doi baroni cercetaţi penal, Nicuşor Constantinescu şi Radu Mazăre, după ce făcuse o baie de mulţime, alături de primarul Constanţei, în cartierul de locuinţe sociale “Henri Coandă”. Cartier care apare în dosarul DNA în care edilul constănţean este cercetat pentru fals în declaraţii şi luare de mită. Cu puţin timp înainte, după arestarea preşedintelui CJ Mehedinţi, lider al filialei locale a PSD, Adrian Duicu – cercetat într-un dosar de corupţie în ale cărui stenograme apare şi numele premierului –, dl Ponta le promitea baronilor de partid cu probleme penale: “În ziua în care pe poarta de la Cotroceni va ieşi Băsescu, îi vom face dreptate şi lui Costică Nicolescu, şi celorlalţi”.
Iar în ianuarie, deşi pe agenda publică a premierului nu figurase nicio altă întâlnire care să-i fi determinat absenţa, a evitat întrevederea cu Victoria Nuland. Venită în România să avertizeze că „un sistem corupt nu numai că slăbeşte democraţia din interior, însă face o ţară vulnerabilă şi la influenţele din afara graniţelor, care ar dori să exercite o presiune nejustificată asupra politicilor economice, de stat şi luarea deciziilor“. Iar în cinci zile în care, oficial, nu s-a ştiut unde este primul-ministru al României, acesta nu a avut nicio reacţie publică la adresa mesajului reprezentantului Departamentului de Stat al SUA.
Intervenţia publică a premierului Victor Ponta în dosarul penal “Lukoil” aduce a pledoarie pro-corupţie. Sau, altfel spus, a pledoarie anti-Justiţie şi anti-stat de drept. Nocivă, mai ales în condiţiile în care vine de la cel mai înalt nivel şi în care Justiţia nu este compusă doar din magistraţi integri. Şi periculoasă, în perspectiva câştigării prezidenţialelor de căte dl Ponta, în condiţiile în care Justiţia nu e la nivelul la care să poată funcţiona eficient indiferent de cine ar fi condusă.
