Două decenii de la dezintegrarea Uniunii Sovietice

Nicolae Filipescu 20.09.2011

De același autor

Prăbuşirea comunismului în Rusia nu mai este considerată un motiv de sărbătorire pentru autorităţi sau pentru public. Guvernanţii nu laudă procesul de împuternicire a populaţiei în perioada postcomunistă, deoarece regimul actual se bazează tot pe dominaţia statului asupra cetăţenilor.

Intre 1985 şi 1989, secretarul general al Partidului Comunist din URSS a încercat să reabiliteze viabilitatea precară a Uniunii Sovietice şi să menţină o oarecare coeziune în cadrul „lagărului socialist“ prin implementarea unor reforme politice şi economice (perestroika) şi prin liberalizarea discursului politic (glasnosti). În 1989 şi 1990, Gorbaciov a adoptat o politică neconfruntaţională cu Occidentul, a acceptat autonomia politică a ţărilor din Europa Est-Centrală şi a permis reunificarea Germaniei. Pentru aceste iniţiative extraordinare, Gorbaciov, devenit preşedinte al URSS, a primit Premiul Nobel pentru Pace.
Promiţând că va continua viguros procesul de democratizare, în iunie 1991, Boris Elţîn a fost ales cu peste 60% din voturi ca preşedinte al Federaţiei Ruse. Liderii nucleului „dur“ din Partidul Comunist, împreună cu unii generali din armată şi serviciile de securitate, au organizat la 18 august 1991 un atentat de lovitură de stat ca să reinstaureze regimul dictatorial precedent.

Eşecul lamentabil al atentatului a demonstrat aspiraţiile covârşitoare ale populaţiei pentru libertate şi democraţie, a afirmat aversiunea viscerală faţă de nemernicia opresiunii comuniste şi a precipitat o serie de evenimente neprevăzute de reformatorii din jurul lui Gorbaciov. Şase dintre cele nouă republici sovietice care agreaseră anterior să rămână în noua Uniune Sovietică au refuzat să semneze noul tratat. La 21 august 1991, Ucraina şi-a declarat independenţa naţională. În următoarele câteva luni, restul republicilor sovietice s-au desprins din URSS. În decembrie 1991, Uniunea Sovietică a încetat să existe. Lipsit de popularitate, dezamăgit de derularea evenimentelor şi „trădat“ de colaboratorii lui, Gorbaciov a demisionat prompt şi i-a transferat funcţiile de şef de stat lui Boris Elţîn.

Douăzeci de ani mai târziu, în Rusia, entuziasmul, euforia şi dedicaţia pentru libertate şi democraţie, evidente în 1991, au dispărut. Instalat în aceeaşi „Casă Albă“ în faţa căreia Elţîn, înconjurat de mii de demonstranţi prodemocraţie, s-a suit pe tanc şi a înfruntat armata puciştilor comunişti, premierul Vladimir Putin conduce un guvern autocrat, corupt şi opresiv. Demonstraţiile rare în favoarea democraţiei sunt minuscule şi, în mare parte, ignorate. Deoarece regimul comunist îşi pierduse legitimitatea, atentatul contrarevoluţionar din 1991 s-a prăbuşit în câteva zile. Implozia sistemului comunist a fost decisivă, rapidă şi ideologic ireversibilă. Promisiunile de instaurare a unui regim democratic, de libertate individuală şi de aderare la „valorile occidentale“ nu au produs rezultatele aşteptate. Euforia iniţială a fost înlocuită cu dezamăgire, frustare şi cinism.

Tranziţia spre democraţie a fost tulbure, inechitabilă şi dezagreabilă. În decursul crizei economice din 1992 şi 1993, populaţia îşi pierduse economiile, şomajul ajunsese să fie ameninţător şi decalajul de avuţie între noii bogătaşi şi restul populaţiei devenise şocant. În loc să blameze moştenirea comunistă pentru devalizările din tranziţie, ruşii i-au învinuit pe reformatori şi „democraţia“. Elţîn şi-a pierdut popularitatea. Spre finele anului 1990, mulţi ruşi deveniseră nostalgici faţă de fostul regim sovietic. Sperând că un lider mai tânăr şi mai energic va prelua frânele statului, majoritatea ruşilor a fost gata să-l accepte pe Vladimir Putin la Kremlin, fără să-i reproşeze asocierea precedentă cu regimul comunist în calitate de ofiţer KGB. Putin a recentralizat puterea politică, a restabilit dominaţia statului asupra cetăţenilor şi a abolit progresiv drepturile individuale.

Majoritatea ruşilor a acceptat ca politica de stat să fie controlată decisiv de noul lider de la Kremlin. Lipsa de responsabilitate a liderului Putin faţă de cetăţeni a provocat nepotism, corupţie şi criminalitate. În baza experienţelor istorice antecedente, ruşii nu au considerat că situaţia este anormală. Pentru ei, angajaţii publici şi-au utilizat întotdeauna puterea ca să se îmbogăţească personal. Orice încercare de a schimba mentalitatea lor ar fi fost inutilă. Acceptând subordonarea faţă de autorităţi, publicul nu mai crede că statul i-ar putea servi pe cetăţeni. Sub Putin, alegerile au fost o farsă. Justiţia nu a fost independentă sau echitabilă. Opoziţia politică nu a fost tolerată.

Rusia de astăzi funcţionează pe bază de mită. Corupţia este aberantă. Oponenţii lui Putin califică partidul de guvernământ condus de Putin ca Partidul Escrocilor şi Tâlharilor. Deşi oamenii pot să vorbească liber între ei, consecinţele convorbirilor lor sunt irelevante. Nimeni important nu ascultă. Principalele mass-media sunt controlate de autorităţi. În public, oponenţii regimului sunt cenzuraţi. Putin a utilizat televiziunea ca să le amintească repetat ruşilor că viaţa s-a îmbunătăţit substanţial de când el a venit la putere şi că numai el a reuşit să restabilească puterea şi prestigiul Federaţiei Ruse în lume. Când Putin a reinstituit imnul naţional sovietic, pubicul nu a avut nicio obiecţie.

Deoarece fostul magnat Mihail Hodorkovski a încercat să finanţeze un partid din opoziţie, a fost pedepsit în mod exemplar. El a fost arestat şi închis pe motive de fraudă în 2003 şi recondamnat recent la încă 5 ani de închisoare. Asociatului lui Hodorkovski, Platon Lebedev, i s-a refuzat eliberarea din detenţie pe motiv că pierduse o pereche de pantaloni pe când era în închisoare. În iunie 2011, autorităţile au refuzat să admită participarea unui partid cu tendinţe liberale la alegerile pentru Dumă, programate pentru decembrie 2011.

Vladimir Putin a condus Rusia ca preşedinte pentru 8 ani şi ca premier în ultimii 2 ani. El a transformat Rusia postcomunistă într-un stat cu guvernare netransparentă, în care birocraţia de stat prosperă şi în care drepturile individuale sunt desconsiderate. Partidul de guvernământ, neavând o ideologie specifică, nu îşi poate justifica autoritarismul decât în baza opoziţiei faţă de „anarhia“ debilitantă a democraţiei, demonstrată de haosul din tranziţie. Propaganda oficială sugerează că regimul actual poate reprezenta un pericol pentru alte state. Liderii de la Moscova nu au renunţat la ideea refacerii imperiului. Apatia şi cinismul electoratului se bazează pe convingerea că votul cetăţenilor nu contează şi că nu poate schimba nimic. Mai puţin de 2% din populaţie participă la activităţile societăţii civile.

Şi totuşi, Rusia de astăzi nu mai este Uniunea Sovietică. Oamenii nu mai sunt arestaţi în mijlocul nopţii şi trimişi în gulaguri pentru cine ştie ce motive reale sau imaginare. Marea teroare din vremea stalinismului nu mai există. Cetăţenii pot vorbi liber în privat fără să se teamă de reprimarea feroce a organelor de securitate. În Rusia postcomunistă dirijată de Putin, cetăţenii îşi pot permite să-şi avanseze interesele economice proprii, atâta vreme cât nu se implică în politică. Interdicţiile regimului sovietic cu privire la activităţi artistice, academice şi mod de viaţă nu au fost reinstituite. Lipsurile materiale şi cozile interminabile din perioada sovietică au fost ameliorate. După 1991, adoptarea economiei de piaţă a rezolvat cel puţin parţial problema aprovizionării populaţiei, la preţuri accesibile pentru o majoritate a cetăţenilor.

Acest progres din perioada postcomunistă este considerat de cetăţeni ca o tranziţie spre normalitate.

Cu toate acestea, mulţi ruşi sunt nemulţumiţi de direcţia în care ţara este condusă de liderii actuali, nu sunt încrezători în perspectivele proprii şi sunt convinşi că nu au cum să influenţeze evoluţia viitoare a ţării. Cu cât acoliţii regimului şi oligarhii economici fură mai mult, cu atât devin mai nesiguri. Temându-se că vor pierde puterea, mulţi îşi trimit banii în străinătate.

Populaţia Federaţiei Ruse acceptă sistemul paternalist de astăzi aşa cum este. Acum 20 de ani, majoritatea ruşilor erau convinşi că victoria democraţiei împotriva comunismului în Rusia a fost un eveniment istoric epocal. Sondajele de opinie recente arată că, acum, mai puţin de 10% dintre cetăţenii ruşi mai consideră că evenimentele din august 1991 au fost importante, 40% cred că revoluţia democrată a fost un episod tragic cu consecinţe defavorabile pentru Rusia şi 35% sunt convinşi că schimbările respective au fost numai o luptă pentru putere între „grangurii“ de la conducere.

Aniversarea prăbuşirii comunismului, sărbătorită cu elan în Europa Est-Centrală, nu a creat o societate democrată în Rusia. Evoluţia postcomunistă din Federaţia Rusă a ratat şansa de democratizare, a reafirmat paternalismul tradiţional rus şi a readus la putere lideri autocraţi, intoleranţi şi corupţi. //

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2020 Revista 22