De același autor
Pentru "coalitie", bilantul realizarilor post-talibane este ingrijorator. Contrar declaratiilor ministrului Apararii al SUA, Donald Rumsfeld, razboiul din Afganistan nu a fost "castigat". Confruntarea cu insurgentii continua neabatuta. Regiunile din afara capitalei sunt controlate in mare parte de sefii militiilor regionale sau de insurgenti. Autoritatea guvernului central de la Kabul este extrem de limitata. Relativ slabita, armata nationala, organizata sub tutela americana, nu a reusit sa se impuna in provincie. In ultimul an, cultivarea macilor din care se extrage opiu s-a extins enorm. Afganistanul a ajuns sa furnizeze 75% din productia globala de opiu si heroina.
Persistenta insecuritatii a compromis eforturile de reconstructie. Puterea sefilor de militii regionale a crescut alarmant. Tara poate cadea sub dominatia acestor lideri venali si a traficantilor de stupefiante. Neavand simpatie pentru "binefacatorii" straini si "deranjati" de ocupatia militara, chiar si fara contributiile insurgentilor, acesti razboinici agresivi ar putea forta retragerea trupelor straine si ar putea rasturna guvernul pro-american de la Kabul.
Sperand sa fie reales ca presedinte in septembrie 2004, Karzai incearca cu disperare sa impace pretentiile sefilor de militii oferindu-le privilegii exorbitante. Aceste "aranjamente" pre-electorale, alaturi de slabirea guvernului central, la care se adauga marea insecuritate in majoritatea regiunilor tarii, ameninta sa anuleze eforturile de stabilizare si de democratizare. Alegerile, reprogramate pentru septembrie 2004, ar putea fi amanate din nou deoarece numarul afganilor inregistrati sa voteze este sub limitele acceptabile. Tara este in primejdie de a redeveni un stat "esuat".
Dezamagirea trupelor americane
Pentru pacificare, Statele Unite au trimis in Irak 140.000 de soldati. Marea Britanie si celelalte tari din "coalitie" au participat cu 22.000 de militari. In Afganistan, o tara cu teritoriu mai mare, cu relief mult mai dificil si cu o populatie mai numeroasa decat a Irakului, America a amplasat numai 17.000 de soldati. Majoritatea lor, fiind trupe de infanterie, nu au pregatirea necesara pentru confruntari cu luptatorii de gherila. Doua unitati de "operatiuni speciale" cu militari bine instruiti au primit misiunea de a-l captura pe liderul organizatiei Al Qaida, Osama ben Laden, care se ascunde in munti, langa granita cu Pakistan.
Aliatii din NATO, solicitati insistent de americani sa trimita un contigent substantial de "pacificatori" in Afganistan, au contribuit cu numai 5.000 de militari. Intre timp, insurgentii talibani au recrutat multe mii de noi luptatori, au format aliante cu alte factiuni de "mujahedini" si si-au extins zonele de activitate.
Insurgentii ataca zilnic atat militarii cat si civilii straini. Functionarii care administreaza fondurile de reconstructie si ajutoarele din strainatate, in primejdie de a fi atacati, rapiti si asasinati de insurgenti, nu mai indraznesc sa circule in provincie fara escorta militara. Pacificarea si reconstructia Afganistanului nu progreseaza satisfacator.
Militarii americani din Afganistan, in mare parte deprimati si pesimisti, se simt neglijati de conducerea de la Washington, si-au pierdut increderea in generalii proprii si sunt dezgustati de clanul politicienilor afgani de la Kabul pe care ii mentin la putere si care isi inchipuie ca guverneaza tara.
Presedintele Bush a fost acuzat de adversarii politici ca, invadand Irakul, a diminuat inexplicabil efortul antiterorist si a compromis misiunea principala de pedepsire si anihilare a teroristilor Al Qaida. Militarii americani sunt revoltati de ordinele de la Pentagon care ii obliga sa execute incursiuni extrem de riscante si inutile in scopul capturarii lui Osama ben Laden. Ei inteleg ca, daca ben Laden ar fi prins sau omorat, presedintele Bush ar avea sanse mai bune de a fi reales in noiembrie 2004.
Situatia nelinistitoare din Afganistan a fost relatata cu discontinuitati in presa si nu a fost dezbatuta suficient in public deoarece, din motive de insecuritate, numarul reporterilor straini prezenti in aceasta tara dezolanta este foarte redus, iar militarii nu au voie sa divulge stiri cu privire la evolutia procesului de pacificare.
Reconstructie si democratizare
In perioada contemporana, statele puternice ce intervin militar in tari cu capacitate de aparare mult inferioara isi justifica agresiunea cu argumente "morale" si pretind ca promoveaza valori umane universale sau ca vor sa asigure pace si stabilitate. Agresorii evita sa etaleze motive ideologice, economice sau pur si simplu egoiste. In era coloniala, cucerirea si ocuparea altor tari erau justificate prin necesitatea asigurarii accesului la resurse naturale, protectia traseelor de comert, crearea de baze militare sau extinderea influentei nationale. Faza initiala a razboiului inegal contra talibanilor a demonstrat ca puterea militara, capacitatile tehnice de obtinere a informatiilor si precizia armelor Statelor Unite sunt mult mai avansate decat erau in primul razboi din Golf, in 1991. Dar "castigarea pacii" este mult mai dificila si mai costisitoare decat conflictul militar initial. Ca sa asigure securitatea postbelica, sa deruleze programele de reconstructie si sa creeze stabilitate, invingatorii trebuie sa dispuna de experti care vorbesc limba locala, inteleg bine cultura, istoria si atitudinile populatiei din tara respectiva si care au la dispozitie resurse financiare suficiente.
In Afganistan, statele invadatoare nu au avut cadrele necesare, nu au introdus suficiente trupe ca sa asigure securitatea si nu au alocat resursele financiare necesare. In consecinta, eforturile postbelice de pacificare, reconstructie si democratizare nu au progresat satisfacator. Statele ocupante au contribuit cu prea putini militari pentru a asigura securitatea in provincie. Liderii razboinici regionali, fosti "aliati" ai Statelor Unite in razboiul antitaliban, au fost recompensati de americani cu arme, remuneratii generoase si promisiuni de autonomie. Aceste masuri de cooptare au fost considerate ca necesare pentru continuarea luptei impotriva teroristilor din Al Qaida. Liderii razboinici regionali, avand militii personale bine inarmate, au acaparat autoritatea in regiunile din afara capitalei. Ei au la dispozitie luptatori loiali care sunt mai bine platiti decat cei din armata "nationala" a lui Karzai. In provincii, respectul pentru guvernul provizoriu central este derizoriu. In absenta unei autoritati centrale, cultivarea macilor pentru opiu si comertul cu substante narcotice au crescut alarmant.
Veniturile din comertul cu opiu si heroina au ajuns sa reprezinte aproape jumatate din intreaga productie economica a tarii. Mari sume de bani ajung in posesia criminalilor, insurgentilor si a razboinicilor regionali. Traficantii implicati in comertul cu stupefiante, in colaborare cu sefii regionali, ameninta sa mentina tara in stare de fragmentare, instabilitate si criminalitate.
Opiniile unui analist CIA
Un analist din conducerea departamentului antiterorist al Agentiei Centrale de Informatii a Statelor Unite (CIA) a publicat recent o carte intitulata Hubris Imperial: Occidentalii Pierd Razboiul cu Teroarea. Autorul, care lucreaza la CIA de 22 de ani, critica sever politica antiterorista a administratiei Bush. Cu privire la Afganistan, el afirma ca "intentiile nerealiste ale liderilor de la Pentagon si de la Casa Alba de a crea in Afganistan o democratie de tip occidental, cu toleranta religioasa si drepturi egale pentru femei sunt incompatibile cu aspiratiile si cultura tribala a afganilor."
Fara sa-si divulge identitatea, autorul a fost invitat sa participe la discutii politice la televiziune. "Din umbra", el s-a prezentat logic, avizat si coerent. Invaziile din Afganistan, si mai ales din Irak, au generat un val urias de antiamericanism nu numai in lumea musulmana, dar si in majoritatea tarilor traditional aliate cu America. In consecinta, islamistii radicali au devenit mult mai numerosi, mai puternici si mai bine organizati decat erau acum trei ani. Departe de a progresa in eforturile de a infrange terorismul, administratia Bush, invadand si ocupand doua tari musulmane, a impotmolit America intr-o mlastina distructiva si a revigorat organizatiile islamice extremiste.
Autorul prezice ca insurgenta talibana va deveni progresiv mai puternica, va acumula din ce in ce mai mult sprijin din partea populatiei si, in cele din urma, va forta SUA si NATO sa se retraga sau sa intervina din nou, masiv, cu forta militara, insa fara perspective de a rezolva satisfacator situatia. Dupa trei ani de ocupatie, Statele Unite nu au reusit sa creeze in Afganistan nici o structura cu caracter politic sau economic care ar supravietui in urma retragerii trupelor SUA-NATO.
Autorul anonim este convins ca Statele Unite se confrunta cu o insurgenta islamica globala. Nu cu bande izolate de teroristi, talhari si criminali, asa cum pretind neoconservatorii din administratia actuala de la Washington. Populatiile musulmane, ca si organizatiile militante islamice, nu resping libertatea, democratia si cultura occidentala, ci politica SUA fata de tarile mahomedane si mai ales relatiile Americii cu statul Israel. Autorul sustine ca liderii de la Washington incearca sa convinga publicul american ca lumea islamica este antiamericana, deoarece America, fiind democrata, respecta drepturile si libertatile individuale. El considera ca sloganul lor, "musulmanii ne urasc si ne ataca nu pentru ceea ce facem, ci pentru ceea ce suntem", este neverosimil.
Concluzii
Statele Unite si NATO au fost obligate sa accepte realitatea ca occidentalii au o capacitate limitata de a influenta fortele demografice, politice, economice si sociale prezente in Afganistan. O rezolvare satisfacatoare pentru invadatorii straini, chiar daca ar fi posibila, ar necesita o perioada indelungata, probabil zeci de ani, investitii uriase si sacrificii umane substantiale. Este putin probabil ca opinia publica din America si din Europa isi va asuma asemenea obligatii. Frecvent, in presa internationala, Statele Unite sunt calificate ca "supraputere". Termenul exagereaza forta Americii. In realitate, SUA sunt o putere globala cu resurse limitate. Chiar cu participarea aliatilor din NATO, americanii au o capacitate restransa de a initia actiuni armate si de a se implica in conflicte regionale in afara tarii.
Americanii au renuntat la obiectivul initial de a crea un stat democrat, stabil si prosper in Afganistan. Ei incearca acum sa gaseasca "o strategie de iesire" care sa permita afganilor sa evite reactivarea razboaielor civile din trecut si sa mentina o oarecare stabilitate. Sistemul social, constitutia si democratia nu mai sunt importante. Americanii vor numai ca noii guvernanti de la Kabul sa garanteze ca, in viitor, teroristii islamici precum Al Qaida nu vor mai fi gazduiti si protejati in Afganistan dupa retragerea trupelor occidentale. Eliminarea protectiei si persecutarea lui Osama ben Laden au fost obiectivele principale ale atacului american impotriva talibanilor. Celelalte justificari ale invaziei, precum eliberarea, reformarea si democratizarea afganilor, erau mai mult propaganda decat obiective realizabile.
