Inerțiile incompetente și reforma eternă a școlii românești

Ce se întâmplă azi în educația românească e parte a unui mecanism distructiv pus în mișcare de ceva vreme, suprapus peste o criză a sistemului de educație european, dacă nu chiar global.

Raluca Alexandrescu 05.09.2017

De același autor

 

Atât de multe s-au scris în ultimele săp­tămâni despre ultimele inițiative ale Mi­nis­terului Educației, încât manualul de edu­cație fizică este probabil cel mai intens stu­diat material pedagogic din istoria recentă a în­vă­ță­mân­tului românesc. Pentru cei ca­re au avut, indirect, ex­pe­riența manualelor con­ce­pu­te mai cu seamă pentru în­vățământul gimnazial, ști­rea că mai apare încă unul inutil, numai bun de în­căr­cat ghiozdanul copilului, de ușurat buzunarul pă­rin­ți­lor și de mărit cifra de afa­ceri a cine știe cărei edituri nu a fost prea surprinzătoare. Educația fizică nu se abate de la regulă, despre această disciplină din pro­grama școlară s-ar putea crede eronat că este intens frecventată în școlile ro­mâ­nești: poate, cu ajutorul cărții respective, elevii din România își vor aminti ce în­seam­nă mersul pe jos, alergatul, săritul etc. Teoria este probabil singurul element pre­zent în educația sportivă a tinerelor ge­ne­ra­ții de azi: orele din programă s-au re­dus, săli sau terenuri de sport au din ce în ce mai puține școli. Virtualitatea sportului e printre puținele elemente, involuntare firește, de conectare a școlii la vremurile noastre.

 

Există materii în încărcătura orară a unui elev care, cel puțin în formula predării ac­tuale, nu contribuie cu nimic în dez­vol­ta­rea cunoașterii ori a competențelor co­pii­lor. Dimpotrivă. Exemplul clasic este edu­ca­ția tehnologică, prezentă săptămânal cu o oră de-a lungul întregului gimnaziu, în vre­me ce limbile străine, de pildă, sunt în­ce­tul cu încetul date la o parte din sfera priorităților. Timp de patru ani, săp­tă­mâ­nă de săptămână, elevii își irosesc o prețioasă oră integrată în programul lor supraîncărcat în loc să do­bândească măcar o com­pe­tență practică, folositoare. Sau, dacă acest lucru nu mai este posibil în școala ro­mânească a anului 2017, măcar să mai facă o oră de sport. Ori o lim­bă străină. Orice care să apropie școala de scopurile ei dintotdeauna: pregătirea copiilor pentru ce-i așteaptă în viitor.

 

Învățământul românesc ascunde în spate o filosofie alcătuită dintr-un amalgam in­des­criptibil de naționalism ceaușist, fu­muri de tranziție și imitație găunoasă a unor ele­mente schematice, prost integrate și de­loc înțelese, extrase din sistemele de în­vă­țământ occidental observate de unul sau al­tul dintre marii reformatori care s-au strecurat în funcțiile-cheie din minister de-a lungul ultimilor aproape 30 de ani.

 

Nu atât schimbarea este cea care pune pro­bleme, ci frecvența modificărilor de di­rec­ție. Experimentele ultimilor ani păcătuiesc în primul rând prin inconstanță și sea­mă­nă, uitându-ne în urmă, cu opera - ex­cep­țiile sunt puține, punctuale și ne­pu­tin­cio­a­se - unei imense coaliții a incompetenților in­conștienți ori rău-intenționați, sau și una, și alta în același timp. Pentru a ob­ți­ne rezultate într-un program de reformă, oricare ar fi domeniul, trebuie lăsat și tim­pul să lucreze. În cazul educației, e lim­pe­de că reperul minim obligatoriu ar fi fost măcar un ciclu complet: primar, gim­na­zi­al, liceal. S-ar putea spune că e chiar prea puțin, dar, contemplând spectacolul dezo­lant al „reformelor“, lesne se poate vedea că a fost, mai întotdeauna, un obiectiv im­posibil de atins.

 

Ce se întâmplă astăzi în educația ro­mâ­neas­că este parte a unui mecanism dis­truc­tiv (voluntar sau nu, greu de spus) pus în mișcare de ceva vreme, care se suprapune peste o criză a sistemului de educație eu­ro­pean, dacă nu chiar global. Istoria ul­ti­me­lor două secole arată recurența acestor cri­ze în momente asociate cu modificări pro­gre­sive ale contextelor politice, culturale sau filosofice; un bun exemplu este marea reformă a învățământului demarată în Eu­ropa anilor ’20-’30 ai secolului XIX, când sis­temul de educație, chiar și în sanc­tua­re­le cunoașterii europene, precum Cam­bridge sau Sorbona, se confrunta cu pro­pria sterilitate. A fost nevoie de minți lu­ci­de care au înțeles nu numai că o schim­ba­re radicală a metodelor și curriculei este indispensabilă, ci și că ea trebuie făcută consecvent și în consonanță cu timpurile. Pe aceste reforme, care la noi au pătruns mai târziu, s-a construit progresiv sis­te­mul de educație care a alimentat eficient multe generații.

 

În Autobiografia sa, publicată recent la Hu­manitas, Charles Darwin (spirit lu­mi­nat și viu al generației sale, simplificat pâ­nă la caricatură de vulgarizările marxiste ulterioare) se plânge - repetând cu o fra­pantă insistență propoziția „școala nu-mi folosea la nimic“ - de inutilitatea pro­gr­a­mei din Marea Britanie, la mijlocul de­ce­niului al treilea al secolului XIX (inclusiv în marile centre universitare). Modelul inerțial de educație scolastică ignora pro­gramatic (dacă nu disprețuia în mod des­chis) marile modificări din cunoaștere - mai cu seamă în științele naturale și ex­pe­rimentale - aflate într-o efervescență cres­cândă.

 

Două sute de ani mai târziu, constatăm că învățământul trăiește prost o nouă mare mo­dificare de paradigmă petrecută sub ochii noștri, cu noi (dar ce să ne mai mi­re, când primul ministru declară mândru că nu folosește cardul bancar!). Educația este teoretic un domeniu al construcției durabile, ceea ce o expune și riscurilor unor reacții mai lente de adaptare, cu atât mai mult, cu cât ritmul schimbărilor cu­noaște o accelerație poate fără egal în ul­ti­ma jumătate de veac. Atunci când inerțiile structurale sunt dublate însă de in­com­pe­ten­ță sau rea-voință, rezultatele pot fi îngrijorătoare: iar școala românească e o mărturie vie și tristă, care ne va costa mai mult decât toate drumurile neconstruite ale tranziției puse laolaltă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22