Cum îi merge mai bine României: cu dreapta la guvernare sau cu stânga?

Sabina Fati 01.05.2012

De același autor

În ultimii 22 de ani, României i-a mers mai bine în perioadele de dreapta, decât în cele de stânga, chiar dacă întotdeauna guvernările de dreapta au fost însoțite de foarte multe turbulențe, în vreme ce cele de stânga au avut mereu liniște și stabilitate.

Stânga românească poartă încă însemnele comunismului pe reverele lui Ion Iliescu, președintele onorific al PSD, în vreme ce dreapta autohtonă îl ține la butonieră pe liderul onorific al liberalilor, Mircea Ionescu-Quintus, deținut politic, racolat apoi ca informator al Securității. Socialiștii și liberalii se în­tâlnesc sim­bolic în acest loc, în care călăii și vic­ti­mele se re­con­ciliază. Dreap­ta se aliază cu stânga, di­luându-și con­ți­nutul și ac­ceptând o gu­vernare în care programul seamănă cu „a treia cale“, enunțată de Anthony Gid­dens în 1998 și preluată de fostul premier la­burist al Marii Britanii, Tony Blair. Dar, în Ro­mâ­nia, lucrurile sunt mai complicate, fiindcă stânga a fost multă vreme urmașa co­muniștilor, în vreme ce dreapta era suc­cesoarea partidelor istorice, anihilate oda­tă cu instaurarea regimului comunist ime­diat după cel de-al doilea război mondial. În această ecuație simplificată, stânga post­decembristă s-a umplut cu foști no­men­kla­turiști, începând cu nivelul cel mai de sus, cu tinerii comuniști pe care revoluția din 1989 i-a prins în bloc-straturi, pre­gă­tindu-se pentru o carieră serioasă în rân­durile PCR, dar și experți luminați, care au avut acces la biblioteci din Occident și care mizau pe o perestroikă autohtonă. În schimb, la dreapta s-au strâns foștii de­ți­nuți politici, disidenții, o parte a elitei cul­turale, viitori lideri politici compromiși de angajamentele și dosarele lor de tur­nă­tori ai Securității. Această dreaptă (PNL) cu pedigri s-a aliat cu stânga (PSD), în vreme ce o nouă dreaptă, bazată pe that­cherism, strânge rândurile în jurul pre­șe­dintelui Traian Băsescu, după trans­for­marea unui partid de tip socialist (PD) în­tr-unul conservator.

În ultimii 22 de ani, României i-a mers mai bine în perioadele de dreapta, decât în cele de stânga, chiar dacă întotdeauna guvernările de dreapta au fost însoțite de foarte multe turbulențe, în vreme ce cele de stânga au avut mereu liniște și sta­bilitate.

 

1990-1992: anii stângii moscovite

România refuză să-și regleze busola spre direcția Vest și este singura țară din Eu­ropa de Est care acceptă să negocieze un tratat de vasalitate cu URSS. Acest do­cument, care a fost semnat de Ion Iliescu și Mihail Gorbaciov în aprilie 1991, pre­vedea că România nu va face parte dintr-o organizaţie politică sau militară contrară Moscovei.

Orientarea spre Moscova și refuzul des­chiderii spre Vest reprezintă greșeala fun­damentală făcută de România, imediat după căderea dictaturii: mineriadele, stig­matizarea intelectualilor și refuzul pri­vatizării sub lozinca „nu ne vindem ţara“ au fost doar consecințele acestei decizii capitale, care a afectat dezvoltarea ul­te­rioară a României.

 

1992-1996: anii stângii care parvine

În această perioadă au apărut primii mi­liardari autohtoni, ma­jo­ri­tatea proveniți din fa­mi­li­ile nomenklaturii din pe­rioada Ceaușescu, pe fon­dul vidului legislativ, al le­găturilor personale, al in­flației cu trei cifre, al pri­vatizărilor făcute la voia întâmplării. Deși ponderea sectorului privat în eco­no­mia românească era, îna­inte de alegerile de la sfârșitul anului 1996, deci la 7 ani după căderea co­mu­nismului, de 35% din PIB, totuși, oamenii nu erau prea siguri de viitorul lor. Un sondaj de opinie cu privire la viitorul Ro­mâniei arăta, în 1995, că 60% dintre ro­mâni nu știau încotro se îndreaptă țara, 16% credeau că spre capitalism, 11% că spre un socialism de tip occidental și 13% spre restaurarea comunismului.

 

1996-2000: anii dreptei care mută România în Occident

O largă coaliție formată din liberali, creș­tin-democrați, socialiști (PD, PSD condus de Sergiu Cunescu), formațiuni civice, UDMR încearcă să facă o politică altfel decât neocomuniștii, dar se blochează în orgolii și disensiuni de ordin ideologic: PD nu e de acord nici cu retrocedarea pro­prietăților luate cu japca de regimul co­munist vreme de 50 de ani, nici cu des­chiderea dosarelor Securității. Ambele ches­tiuni se întâmplă, dar cu jumătăți de măsură, sugerând că măsurile morale se pot pune în aplicare, dar nu dintr-o dată.

Decizia cea mai importantă a primei gu­vernări democratice postdecembriste este luată de președintele de atunci Emil Cons­tantinescu, trecând peste opoziția agresivă a partidului condus de Ion Iliescu: Ro­mânia permite forțelor NATO să survoleze teritoriul țării, în contextul războiului din fosta Iugoslavie, în care americanii decid să bombardeze podurile de peste Dunăre din Serbia. Acesta este primul pas spre ade­rarea României la NATO.

 

2000-2004: stânga-caviar pune stăpânire pe țară

Neocomuniștii fac o alianță cu Partidul So­cial-Democrat cu rădăcini interbelice, îi preiau numele și își asumă un pedigri bun pentru a-și face o nouă imagine în Eu­ropa. Guvernul este condus de Adrian Năs­tase, un intelectual care vorbește limbi străine, cunoaște bibliotecile și știe cum să se poarte în lume, cu patru dosare de co­rupție, după patru ani de guvernare. Proprietatea privată ajunge, în 2004, la 70% din PIB, semn că noua stângă în­ţelege în ce parte trebuie să meargă, dar, în același timp, pentru a-și proteja clienții îmbogățiți fraudulos și chiar oamenii de partid care au devenit dintr-o dată extrem de bine situați, PSD acaparează aproape în totalitate mass-media și justiția.

România este primită în NATO, în 2002, iar guvernul a continuat negocierile de ade­rare la UE începute sub guvernarea de dreapta.

 

2004-2007: dreapta nehotărâtă, dar victorioasă

Lupta pentru aderarea la UE este dată mai ales de Monica Macovei, ministrul Jus­tiției, și președintele Traian Băsescu, pe fondul neînţelegerilor dintre PNL și PDL, ajunse la putere sub Alianța D.A. Acum se fac principalele reforme, iar justiția în­cear­că să devină independentă, după mulți ani de control politic.

 

2007-2008: dreapta merituoasă, dar risipitoare

România înregistrează cea mai mare creș­tere economică din istoria ei: 8,6%, dar și cei mai mulți bugetari: 1,72 de milioane, semn că PNL aflat la putere cu UDMR, dar susținut din parlament de PSD, a fost nevoit să-și răsplătească aliații și clientela politică. Criza economică mondială a prins România, după cea mai bună pe­rioadă de creștere economică, fără niciun fel de rezerve.

 

2008-2012: dreapta bătută de criză

PDL și UDMR au pus, mai degrabă, în practică măsurile FMI decât au guvernat, fiind de acord inclusiv cu măsuri mai apropiate de stânga decât de dreapta: creșterea TVA de la 19 la 24%, pe fondul unui deficit bugetar de 7,3%, în 2009, și scăderea salariilor bugetarilor cu 25% în 2010. România nu a intrat în derapaj, dar nici nu a putut fi restabilită de guvernul de dreapta, care nu a știut să atragă și să păstreze investițiile, dar nici cum să repornească motoarele prin investiții în infrastructură, din banii aflați în pușculița Executivului.

 

2012: stânga PNL-PSD

Noua stângă a vrut de mai multe ori să ia din prerogativele Direcției Naționale An­ticorupție și din cele ale Agenției Na­ționale de Integritate, ceea ce înseamnă că, pe termen mediu, cele două instituții importante pentru sănătatea politicii au­tohtone ar putea să fie atenuate sau chiar desființate. Potrivit tradiției, în România, stânga nu este interesată de justiție și de probleme morale, de aceea viitorul ar putea să fie imprevizibil din acest punct de vedere. Pe de altă parte, noua stângă, formată din PNL și PSD, promite un mi­lion de locuri de muncă, ceea ce ar în­sem­na șomaj zero, reducerea contribuțiilor sociale cu 5%, o idee de dreapta, dar fără soluții de finanțare deocamdată. Creșterea salariului minim pe economie de la 670 la 800 de lei ar putea însemna costuri de aproape 500 de milioane de euro, potrivit unor estimări, în vreme ce scăderea TVA în următorii patru ani la 19% ar putea ajunge anual la 2% din PIB, iar pentru aceste două soluții ale noii stângi nu s-au identificat încă sursele de finanțare. //

Aceste articol a fost publicat si pe site-ul www.europalibera.org.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22