De același autor
În ultimii 22 de ani, României i-a mers mai bine în perioadele de dreapta, decât în cele de stânga, chiar dacă întotdeauna guvernările de dreapta au fost însoțite de foarte multe turbulențe, în vreme ce cele de stânga au avut mereu liniște și stabilitate.
Stânga românească poartă încă însemnele comunismului pe reverele lui Ion Iliescu, președintele onorific al PSD, în vreme ce dreapta autohtonă îl ține la butonieră pe liderul onorific al liberalilor, Mircea Ionescu-Quintus, deținut politic, racolat apoi ca informator al Securității. Socialiștii și liberalii se întâlnesc simbolic în acest loc, în care călăii și victimele se reconciliază. Dreapta se aliază cu stânga, diluându-și conținutul și acceptând o guvernare în care programul seamănă cu „a treia cale“, enunțată de Anthony Giddens în 1998 și preluată de fostul premier laburist al Marii Britanii, Tony Blair. Dar, în România, lucrurile sunt mai complicate, fiindcă stânga a fost multă vreme urmașa comuniștilor, în vreme ce dreapta era succesoarea partidelor istorice, anihilate odată cu instaurarea regimului comunist imediat după cel de-al doilea război mondial. În această ecuație simplificată, stânga postdecembristă s-a umplut cu foști nomenklaturiști, începând cu nivelul cel mai de sus, cu tinerii comuniști pe care revoluția din 1989 i-a prins în bloc-straturi, pregătindu-se pentru o carieră serioasă în rândurile PCR, dar și experți luminați, care au avut acces la biblioteci din Occident și care mizau pe o perestroikă autohtonă. În schimb, la dreapta s-au strâns foștii deținuți politici, disidenții, o parte a elitei culturale, viitori lideri politici compromiși de angajamentele și dosarele lor de turnători ai Securității. Această dreaptă (PNL) cu pedigri s-a aliat cu stânga (PSD), în vreme ce o nouă dreaptă, bazată pe thatcherism, strânge rândurile în jurul președintelui Traian Băsescu, după transformarea unui partid de tip socialist (PD) într-unul conservator.
În ultimii 22 de ani, României i-a mers mai bine în perioadele de dreapta, decât în cele de stânga, chiar dacă întotdeauna guvernările de dreapta au fost însoțite de foarte multe turbulențe, în vreme ce cele de stânga au avut mereu liniște și stabilitate.
1990-1992: anii stângii moscovite
România refuză să-și regleze busola spre direcția Vest și este singura țară din Europa de Est care acceptă să negocieze un tratat de vasalitate cu URSS. Acest document, care a fost semnat de Ion Iliescu și Mihail Gorbaciov în aprilie 1991, prevedea că România nu va face parte dintr-o organizaţie politică sau militară contrară Moscovei.
Orientarea spre Moscova și refuzul deschiderii spre Vest reprezintă greșeala fundamentală făcută de România, imediat după căderea dictaturii: mineriadele, stigmatizarea intelectualilor și refuzul privatizării sub lozinca „nu ne vindem ţara“ au fost doar consecințele acestei decizii capitale, care a afectat dezvoltarea ulterioară a României.
1992-1996: anii stângii care parvine
În această perioadă au apărut primii miliardari autohtoni, majoritatea proveniți din familiile nomenklaturii din perioada Ceaușescu, pe fondul vidului legislativ, al legăturilor personale, al inflației cu trei cifre, al privatizărilor făcute la voia întâmplării. Deși ponderea sectorului privat în economia românească era, înainte de alegerile de la sfârșitul anului 1996, deci la 7 ani după căderea comunismului, de 35% din PIB, totuși, oamenii nu erau prea siguri de viitorul lor. Un sondaj de opinie cu privire la viitorul României arăta, în 1995, că 60% dintre români nu știau încotro se îndreaptă țara, 16% credeau că spre capitalism, 11% că spre un socialism de tip occidental și 13% spre restaurarea comunismului.
1996-2000: anii dreptei care mută România în Occident
O largă coaliție formată din liberali, creștin-democrați, socialiști (PD, PSD condus de Sergiu Cunescu), formațiuni civice, UDMR încearcă să facă o politică altfel decât neocomuniștii, dar se blochează în orgolii și disensiuni de ordin ideologic: PD nu e de acord nici cu retrocedarea proprietăților luate cu japca de regimul comunist vreme de 50 de ani, nici cu deschiderea dosarelor Securității. Ambele chestiuni se întâmplă, dar cu jumătăți de măsură, sugerând că măsurile morale se pot pune în aplicare, dar nu dintr-o dată.
Decizia cea mai importantă a primei guvernări democratice postdecembriste este luată de președintele de atunci Emil Constantinescu, trecând peste opoziția agresivă a partidului condus de Ion Iliescu: România permite forțelor NATO să survoleze teritoriul țării, în contextul războiului din fosta Iugoslavie, în care americanii decid să bombardeze podurile de peste Dunăre din Serbia. Acesta este primul pas spre aderarea României la NATO.
2000-2004: stânga-caviar pune stăpânire pe țară
Neocomuniștii fac o alianță cu Partidul Social-Democrat cu rădăcini interbelice, îi preiau numele și își asumă un pedigri bun pentru a-și face o nouă imagine în Europa. Guvernul este condus de Adrian Năstase, un intelectual care vorbește limbi străine, cunoaște bibliotecile și știe cum să se poarte în lume, cu patru dosare de corupție, după patru ani de guvernare. Proprietatea privată ajunge, în 2004, la 70% din PIB, semn că noua stângă înţelege în ce parte trebuie să meargă, dar, în același timp, pentru a-și proteja clienții îmbogățiți fraudulos și chiar oamenii de partid care au devenit dintr-o dată extrem de bine situați, PSD acaparează aproape în totalitate mass-media și justiția.
România este primită în NATO, în 2002, iar guvernul a continuat negocierile de aderare la UE începute sub guvernarea de dreapta.
2004-2007: dreapta nehotărâtă, dar victorioasă
Lupta pentru aderarea la UE este dată mai ales de Monica Macovei, ministrul Justiției, și președintele Traian Băsescu, pe fondul neînţelegerilor dintre PNL și PDL, ajunse la putere sub Alianța D.A. Acum se fac principalele reforme, iar justiția încearcă să devină independentă, după mulți ani de control politic.
2007-2008: dreapta merituoasă, dar risipitoare
România înregistrează cea mai mare creștere economică din istoria ei: 8,6%, dar și cei mai mulți bugetari: 1,72 de milioane, semn că PNL aflat la putere cu UDMR, dar susținut din parlament de PSD, a fost nevoit să-și răsplătească aliații și clientela politică. Criza economică mondială a prins România, după cea mai bună perioadă de creștere economică, fără niciun fel de rezerve.
2008-2012: dreapta bătută de criză
PDL și UDMR au pus, mai degrabă, în practică măsurile FMI decât au guvernat, fiind de acord inclusiv cu măsuri mai apropiate de stânga decât de dreapta: creșterea TVA de la 19 la 24%, pe fondul unui deficit bugetar de 7,3%, în 2009, și scăderea salariilor bugetarilor cu 25% în 2010. România nu a intrat în derapaj, dar nici nu a putut fi restabilită de guvernul de dreapta, care nu a știut să atragă și să păstreze investițiile, dar nici cum să repornească motoarele prin investiții în infrastructură, din banii aflați în pușculița Executivului.
2012: stânga PNL-PSD
Noua stângă a vrut de mai multe ori să ia din prerogativele Direcției Naționale Anticorupție și din cele ale Agenției Naționale de Integritate, ceea ce înseamnă că, pe termen mediu, cele două instituții importante pentru sănătatea politicii autohtone ar putea să fie atenuate sau chiar desființate. Potrivit tradiției, în România, stânga nu este interesată de justiție și de probleme morale, de aceea viitorul ar putea să fie imprevizibil din acest punct de vedere. Pe de altă parte, noua stângă, formată din PNL și PSD, promite un milion de locuri de muncă, ceea ce ar însemna șomaj zero, reducerea contribuțiilor sociale cu 5%, o idee de dreapta, dar fără soluții de finanțare deocamdată. Creșterea salariului minim pe economie de la 670 la 800 de lei ar putea însemna costuri de aproape 500 de milioane de euro, potrivit unor estimări, în vreme ce scăderea TVA în următorii patru ani la 19% ar putea ajunge anual la 2% din PIB, iar pentru aceste două soluții ale noii stângi nu s-au identificat încă sursele de finanțare. //
Aceste articol a fost publicat si pe site-ul www.europalibera.org.
![articles[0].title](https://revista22.ro/storage/storage/media/2018/11/trump putin.jpg)
Comentarii 12
pciliuta - 07-12-2012
Despre dreapta romaneasca? Pur si simplu nu exista! A fost proprietatea reabilitata/ restabilitata? Taxele locale se intorc la comunitati sau le impartim de la centru? Fondul de pensii se distribuie pe baza de contributivitate si pensiile speciale se platesc prin alocari bugetare prin ministerele dedicate si functie de merite sau prin decizia guvernelor de "dreapta"/"stanga" tovarasilor de drum? Costurile crizei descarcate in sarcina bugetarilor sau distributia echitabila a costurilor intre toti contribuabilii cu scutirea unei categorii vulnerabile care nu se poate proteja singura si onoreaza guvernele de dreapta cum sunt dascalii?...........Meritocratie?............Valorile familiei ...? Crestinism?..Demnitate?.... Dreapta lui peste! Sa ne lase!
Răspundejon - 05-05-2012
dac-ai avea sentimentul de iubire,cui s-ar adresa:iliescu sau ceausescu?
Răspundeviorica iovan - 05-04-2012
Cum îi merge mai bine României: cu dreapta la guvernare sau cu stânga? .........raspuns: cu MONARHIE!
RăspundeGothard Ladislau - 05-04-2012
Primul ministru desemnat - din partidul MAI IN FATA - a facut mai multe tampenii in trei zile decat dl. Boc in trei ani..... Si inca nu este prim ministru! Stanga=stagnare.
Răspundesilenzio-stampa - 05-04-2012
problema momentului este reformarea sistemului financiar mondial si nu propaganda de doi lei despre "reforme" si "comunisti". populatia este sacrificata pentru a salva bancile de la faliment dupa ce acestea au provocat criza derivatelor financiare adica un soi de fni.
RăspundeD. Moldovan - 05-03-2012
Daca nu ma insel, Romania a fost primita in NATO in 2004. Trunchiul comun al celor de "dreapta" si de "stanga" de astazi il reprezinta FSN-ul anilor post-1989. Dupa cum tovarasul-domn MRUngureanu se declara "de dreapta" in februarie a.c., desi era un UTC-ist convins si urma sa ajunga un viitor comunist luminat (dupa cum o dovedeste discursul sau din mai 1985), asa si actualii tovarasi-domni de dreapta provin din fostele structurii FSN si, respectiv, ale celor din anii 80. Mai mult, "baronizarea" Romaniei sau mai curand transformarea RO intr-o feuda uriasa pe care misuna serfii structurilor guvernamentale, academice, de sanatate, etc. este identica cu dinamica Principatelor in secolele XVII si inceputul XVIII, adica cea a fanariotilor. Astfel, ambiguitatea si ambivalenta "ideologiei" diverselor partide de la noi, se combina cu "neo-fanariotizarea" Romaniei. Romania este departe de a fi o democratie occidentala. Numai pentru simplu motiv ca in vest democratizarea s-a facut de jos in sus, pe cand la noi aceasta a fost de sus in jos. Adica, tinandu-se cont de mostenirea comunista, aliantele si grupurile care au rasarit imediat dupa evenimentele din 1989 in functie de interesele si identitatile lor.
RăspundeGarfield Motanu - 05-02-2012
rizoaicad, as avea o intrebare, in ce privinte poporul roman NU este confuzat? Dupa parerea mea exista o confuzie generalizata pe toate subiectele. As accentua pe politete si respect, poate ca de aici porneste tot raul, daca nu lea ai nu vei reusi un dialog, nu vei reusi acei doriti pasi inainte.
RăspundeGarfield Motanu - 05-02-2012
Nu pot sa fac altceva decat sa zambesc cand citesc despre partide si guvernari de dreapta. Noi nu avem asa ceva, nici partide, nici guvernari. Partidele istorice au fost infiltrate cu agentii lui Iliescu cu unicul scop de a le distruge si iata PNT e mort, ba chiar sunt tendinte de a inregimenta aripa Ciorbea in stanga comunista, PNL a fost mereu marcat de tradari, incepand cu dubiosul Campeanu si continuand cu Tariceanu si cel mai cutremurator Antonescu. Cum a fost posibil sa mentii un nimeni - in toate planurile - care este Antonescu in fruntea partidului cand vezi despre ce este in stare sa faca, cum s-a acceptat o alianta cu comunistii? Inseamna ca si membrii sunt ori vanduti, ori erau deja cartite implantate de acelasi odios Iliescu-Ceausescu II
Răspundegrisa - 05-02-2012
Dreapta a murit demult Absorbtia PNLului de catre PSD a desavarsit confuzia cetatenilor romani.Nu exista doctrine politice ci doar lupta pentru ciolan.Dreapta a fost si ea inghitita de stanga,tinzandu-se spre recrearea paridului unic,care ne dadea,fara sa ne intrebe care-i contributia fiecaruia pentru bunastarea generala.Cred ca e prima data cand nu ma voi mai prezenta la voteste o axpresie vulgara dar care ilustreaza cel mai bine starea in care ne aflam,scapa cine poate...
Răspunderizoaicad.arges - 05-02-2012
Dna Sabina Fati! Exista in societatea noastra o teribila confuzie intre stanga si dreapta politica! Aceasta confuzie nu poate fi imputata electoratului, ci politicienilor si mass-media, care prefera "baltirea" confuziei, decat iluminarea aspectelor (cel putin teoretice, unanim acceptate) care le diferentiaza! Ca ziarista de ce nu ati aratat ca stanga si dreapta, in capitalism, REPREZINTA cele doua comunitati care compun societatea, si anume: comunitatea celor SARACI este reprezentata de partidele de STANGA, iar comunitatea celor BOGATI este reprezentata de partidele de DREAPTA! O asemenea "limpezire" in gandirea electoratului, ar face inutile campaniile costisitoare de MANIPULARE a electoratului, deoarece alegatorul care apartine comunitatii celor saraci (conform autoevaluarii proprii!), nu ar mai fi interesat de partidele de DREAPTA, indiferent de liderii si de programul lor, tot asa cum alegatorul ce apartine comunitatii celor bogati (conform autoevaluarii proprii!) nu ar mai fi interesat de partidele de STANGA indiferent cat de "reformate" ar fi ele, indiferent de liderii si de programul lor! O asemenea delimitare ar elimina confuzia, si ar oferi fiecarui alegator un criteriu OBIECTIV de formare a OPTIUNII de vot, care ar fi cel al APARTENENTEI la o comunitate sociala, sau etnica! In acest fel am depasi, in sfarsit, intrebarea caragialiana: "Eu cu cine votez?" Criteriul apartenentei la o comunitate etnica este folosit de 22 de ani de compatriotii nostrii de etnie maghiara! Cine are interesul sa perpetueze confuzia intre STANGA si DREAPTA in societatea noastra, si fuge ca diavolul de tamaie de clarificarea doctrinara a electoratului, care ar servi democratia si armonia sociala???
Răspundedorin valeriu - 05-02-2012
Nu exista dreapta politica organizata in Romania la ora asta ! Nici Basescu, nici PDL nu au nimic de-a face - ideologic vorbind - cu dreapta ;nici despre PNL nu e cazul sa vorbim. Dezideologizarea partidelor politice dela noi e evidenta, ele sunt asociatii conjuncturale de interese. Ce s-a intamplat in PDL inaintea motiunii de cenzura este ilustrativ. V-as corecta si in privinta momentului cheie al guvernarii asa zise CDR. Momentul hotarator nu a fost povestea cu avioanele NATO, aia e pentru spectatori. Momentul de cotitura ilustrand politica de dreapta a fost hotararea guvernului Ciorbea de a stabili raportul leu/dolar la un nivel real ! De acolo si de atunci s-a putut construi o economie "de piata"!
RăspundeChitu Constantin - 05-02-2012
Doamna Sabina, uite ca ne intalnim si in/la "revista 22". Eu as aborda diferenta dintre stanga si drepta din alte puncte de vedere, nu identificandu-le cu persoana Iliescu Ion (cazul stangii) sau cu Mircea Ionescu Quintus (cazul dreptei istorice). Eu am mai incercat, chiar de multe ori, sa pun lumina asupra ideii de drepta si de stanga; asa cum am facut-o adeseori si in pagina on-line a RL, sau cum am facut-o si aici, la revista 22 (dar intr-o mai mica masura). In orice caz, exista in mintea alegatorului, a unei bune parti a electoratului, o confuzie in aceasta privinta. Dac-ar fi ca electoratul sa inteleaga ideea de drepta si ideea de stanga, mi-e teama dreapta ar avea cel mai mult de pierdut. Tot ce s-a facut pana acum in Romania a fost, daca ne fixam ca reper situatia existenta, de dreapta. Fiind un trasfer continuu de proprietate de la stat la particular, este clar ca asta nu poate fi decat de drepta, ca sens al miscarii doctrinare pe esicherul politic si economic. Dreapta e politica ce place bogatilor, iar stanga e (sau ar terbui sa fie, daca s-ar intelege de cat mai multi oameni semnificatia doctrinara) ce place saracilor. Dreapta (la modul mai general) e afirmarea ideii de merit, iar stanga e afirmarea ideii de nevoi. Dreapta e afirmarea dreptului la diferenta, iar stanga e afirmarea dreptului la egalitate. Adevarul e, ca intotdeuna, la mijloc. Este adevarat, pe de o parte, ca oamenii se si aseamana in nevoile lor fundamentale, dar si ca se diferentiaza pe criterii valorice pe de alta parte. Nu sunt nici de stanga si nici de dreapta; sau sunt si una si alta ar fi mai corect spus. A fi impartial (sau neutru) in aceasta privinta, insemna sa atragi critici si de la unul si de la altul. Cert este insa ca omul in general (si in mod special cel politic) e nechibzuit, alunecand mereu in extreme, facandu-si rau dintr-un impuls interior de a se comara, de fi sau a devenii mai puternic, mai bogat, mai incarcat cu lauri. In ultimul paragraf al comentariului, vorbiti de minimul pe economie, ca soluti politice ale stangii. Nu se rezolva nimic prin asta. Cu cat maresti minimul pe economie, cu atat sansa ca numarul falimentelor sa creasca e mai mare; si o data cu asta si somajul. A marii minimul pe economie, insemna a pune sare pe rana provocata de mentineera unui curs ridicat a leului. Nivelul salariilor din Romania nu se rezolva prin bagheta magica a minimului pe economie de la pupitrul guvernului. Nivelul salarial mediu (sau minim) e determinat de cererea si oferta din piata muncii, a locurilor de munca. Piata muncii si productivitatea stabilesc nivelul veniturilor, nu politica guvernului. Guvernul e ca musca la arat in aceasta problema. Dar prefer ma opresc aici, pentru ca e spatiul de cuvinte limitat. Aici actioneaza un fel de "pat al lui Procust" on-line.
Răspunde