De același autor
Mesajul de Anul Nou al primului ministru putea fi semnat la fel de bine de un cugetator sceptic, apasat de proorociri al caror adevar se apropie si e gata sa loveasca în anul ce ne sta în fata.
"Nu îmi amintesc vreun alt moment în care Marea Britanie sa se fi confruntat deodata cu atatea probleme grele si, uneori, «periculoase»" - spune primul ministru chiar la începutul Mesajului, silindu-ne dintr-o data sa facem un calcul biografic elementar. Tony Blair s-a nascut în 1953. Primul ministru britanic e asadar un om înca tanar. Mai precis, un postbelic. El nu are experienta directa a încercarii cumplite prin care a trecut si careia i-a supravietuit - la limita - Marea Britanie cu 10 ani înainte ca el sa fi vazut lumina zilei. Între 1940 si 1945 Marea Britanie a trait de fapt ultimul ei moment crucial, "the greatest hour" în cuvintele mari ale marelui Winston Churchill. Atunci a reusit o tara asediata si aproape învinsa sa se ridice cu o încapatanare si azi greu de înteles.
Atunci a reusit o tara izolata si nepregatita militar sa apere principii "demodate" si "gratuite", deja abandonate într-o Europa umilita. Împinsa de la spate de un personaj istoric atipic (acelasi Churchill) si sustinuta de cerbicia de-a dreptul enervanta a omului de rand, Marea Britanie a jucat atunci un rol absurd din punct de vedere pragmatic. Natiunea pragmatismului congenital a îmbratisat gratuitatea cea mai pura si, în loc sa cada la pace cu nazismul triumfator, a decis sa reziste. Pragmatic vorbind, a fost un esec pe care unii istorici îl acuza si astazi: Marea Britanie a ramas libera, dar a pierdut imperiul, a saracit cumplit si a tras din greu dupa razboi, pentru a reveni la standarde de viata cat de cat europene. Efortul abia daca s-a încheiat candva, la începutul anilor ‘70. Daca s-a încheiat. Si tot atunci a luat nastere alianta cu America, o relatie de culturi si valori, iarasi, nu chiar "lucrativa", dar salvatoare ultima a natiunii britanice.
Acele vremuri au trecut si sunt un trecut uneori neinteligibil pentru multi dintre cei nascuti în 1953, putin înainte sau oricand dupa.
Experienta directa a primului ministru Blair acopera, asadar, numai si numai vremuri de pace, reconstructie si constructie (1953-2003). Totusi, referinta sa la "momente" istorice de cumpana e o trimitere la ultima încercare dinaintea vremurilor bune, la anii în care britanicii au fost siliti sa se apere în fata unei forte care urmarea distrugerea definitiva a valorilor occidentale clasice. Referinta la aceasta ultima proba de istorie grava e, de altfel, mult mai vie în mintea britanicilor decat s-ar putea crede. Ei au rasturnat multe asteptari la sfarsitul anului trecut, cand au votat masiv si "ilogic" pentru Winston Churchill, într-un sondaj care le cerea sa îl desemneze pe "Omul Secolului".
Dar nu despre istoria si viitorul natiunii britanice e vorba în randurile pe care le cititi. Si nici chiar în Mesajul de Anul Nou al primului ministru Britanic. E vorba mai curand de anul pe care l-am început si de asezarea lui în istorie. S-ar putea, desigur, ca anul sa treaca fara evenimente catastrofale, dar cine îsi închipuie ca traim timpuri predictibile se însala. Anul 2003 poate trece relativ cuminte, dar el va prelungi o epoca de istorie dramatica, dezlantuita pe 11 septembrie 2001. Despre asta va fi vorba în primul rand, pe parcursul anului care a început si a celor ce vor veni dupa el.
Anul a început cu doua crize în pragul exploziei: Irak si Coreea de Nord. Avem în fata 12 luni si deci timp destul pentru a trece prin declansarea si încheierea acestor doua conflicte. Nu stim cum se vor încheia ele, dar stim ca, indiferent de deznodamant, tema ciocnirii Occidentului cu fortele din afara sferei sale de valori este tema principala a vremurilor noastre. Sa-l ascultam din nou pe primul ministru britanic: "Toate acestea înseamna ca pentru foarte multi oameni trasatura principala a lumii moderne este nesiguranta. Lumea se teme de terorism, de declinul economic si de efectul sau asupra locurilor de munca si a pensiilor; lumea e cuprinsa de nesiguranta atunci cand vede ca, acolo unde e vorba de normele de comportament social sau de politica fata de azilanti, cei ce respecta regulile pierd în fata celor ce nu le respecta".Vremurile descrise în acest pasaj nu mai tin de curgerea normala a timpului, în care un an urmeaza altuia, repetand, cam monoton, aceeasi poveste despre bunastarea si optimismul fiintei umane, despre disparitia Raului si diversificarea nesfarsita a Binelui. Sentimentul de nesiguranta în fata celor ce "nu respecta regulile", dar castiga e nelinistitor, mai întai si mai întai pentru ca e o forma de a trai defensiv. Nu ne revoltam sau nu ne mai revoltam împotriva celor ce încalca sau ataca regulile, fie ca e vorba de coruptia de stat, de dreptul la viata morala sau, mai larg, de dreptul la viata dupa norme occidentale.
În schimb, ne temem, ne simtim nesiguri. Asta în toiul celui mai feroce atac asupra sistemului de valori pe care l-am crezut suficient si acceptabil în lume, pana în dimineata zilei de 11 septembrie 2001. Adevarat, Statele Unite si Marea Britanie s-au revoltat.
Însa acestea sunt practic singurele doua replici clare si ferme într-o liniste absolut globala. Ne întoarcem la lectia anilor ‘40? Vom asista din nou la probe de "gratuitate" de-a dreptul absurda din punct de vedere pragmatic?
Anul în care am intrat va continua aceste timpuri si ne va duce mai aproape de raspuns, în functie de mersul într-o directie sau alta al crizelor din Irak si Coreea de Nord.
România si românii vor fi probabil tentati sa invoce "exceptia de tranzitie". Tara se pregateste de NATO si Uniunea Europeana, iar oamenii ei se gandesc tot la preturi si coruptie, amandoua de neatins, amandoua în plina expansiune.
Anul 2003 ar putea fi din aceasta perspectiva înca un an obisnuit. Nu va fi asa, pentru ca evenimentele uriase care asteapta la rand în afara României nu mai pot scuti pe nimeni si nimic.
