De același autor
Exact cu un an in urma, lansati un proiect politic de fuziune a PNL cu PD si trecerea la doctrina populara. In caz contrar, avertizati asupra unor blocaje ale A.D.A. Proiectul dvs. a fost respins. Suntem la sase luni de la preluarea puterii si deja coalitia scartaie din toate incheieturile, amintind de guvernarea CDR.
Am lansat un proiect politic si am avertizat ca, daca extraordinara oportunitate oferita de conjunctura din acel moment este ratata prin neasumarea acestui proiect politic de catre PNL si PD, vor aparea doua consecinte. Prima consecinta: in loc sa se concentreze cu adevarat pe problemele guvernarii, cele doua partide ale Aliantei vor intra in competitie. Am mai avertizat ca, in situatia in care se va intampla aceasta, vom reedita istoria CDR, iar PNL s-ar putea sa ia locul PNTCD. Din pacate, exista tot mai multe voci care spun ca, de fapt, realitatea a intrecut predictia mea. Dupa sase luni, declaratiile facute public de catre reprezentanti proeminenti ai celor doua partide atesta ca a inceput aceasta competitie dura pentru suprematie.
Interesant este ca PNL, la inceputul guvernarii, avea un ascendent clar. Acum este in defensiva. De ce?
Este pe cat de ironic, pe atat de periculos ca cele doua partide au o strategie eronata comuna. Fiecare partid a crezut ca poate sa controleze, sa gestioneze aceasta Alianta. Mai intai, PNL, intr-o pozitie buna la inceputul anului, a crezut ca-si poate mentine aceasta pozitie si o poate consolida. Este motivul pentru care a refuzat proiectul fuziunii. Pe de alta parte, dupa sase luni, PNL a vazut ca iluzia aceasta s-a spulberat, in schimb s-a nascut o iluzie pentru PD. PD crede acum ca ar putea intr-adevar sa devina cel mai important partid al Aliantei si, in perspectiva urmatoarelor alegeri, anticipate sau la termen, sa castige alegerile, asa cum a declarat d-l Boc, de unul singur. Este o iluzie extrem de nociva nu numai pentru Alianta, ci si pentru PD. In realitate, cat timp pe dreapta vor fi doua partide, chiar daca unul va castiga pe moment batalia, pana la urma dreapta tot divizata va ramane. Este vorba de o victorie a dreptei impotriva dreptei. Asta se intampla din ‘90 in Romania. In loc sa avem o victorie clara a dreptei impotriva stangii, noi suntem preocupati sa obtinem victorii ale dreptei impotriva dreptei. Aici trebuie subliniat foarte clar un factor ce complica si mai mult dificultatile actuale. PNL face o mare eroare strategica in momentul de fata, pentru ca lasa liber spatiul de centru-dreapta, neasumandu-si propria identitate, de centru-dreapta. Electoratul lui este al unui partid de centru-dreapta. Initial datorita unei conjuncturi speciale si acum de dragul unor ambitii internationale, PNL este intr-o situatie de schizofrenie: in Romania face o politica de centru-dreapta, in Europa vrea sa faca o politica de centru-stanga, prin afilierea la Partidul Liberal European si afilierea la Internationala Liberala. Daca vorbim de tradarea identitatii, asta este tradarea identitatii. Daca noi vrem sa fim consecventi, daca vrem sa fim fideli fata de identitatea noastra politica, atunci trebuie sa ne afirmam si pe plan european aceeasi identitate de centru-dreapta. Avand posibilitatea sa o faca in mod decisiv in ultimul ciclu electoral si nefacand acest lucru, PNL a lasat liber acest spatiu pentru PD. Mai mult, practic l-a impins acolo.
Dar ce parere aveti de faptul ca, la recentul congres al PD, ei au facut ceea ce dvs. recomandati PNL?
Trebuie sa recunosc ca, spre deosebire de conducerea PNL, conducerea PD a lucrat foarte bine din ianuarie si pana in acest moment, insa nu in favoarea Aliantei, ci in favoarea PD. Mai intai a lasat impresia ca exista o dezbatere in PD privind optiunea internationala. Am crezut ca vor fi doua motiuni, ca vor fi mai multi candidati, dar in realitate lucrurile au fost un scenariu bine scris si dupa aceea roluri bine interpretate de catre liderii PD. Eu cred ca de cateva luni optiunea PD era foarte clara. Au vrut insa sa mentina aceasta stare de tulburare, pe de o parte, pentru ca nu voiau pe plan international sa atraga ostilitatea Partidului Socialist European, intr-un moment international delicat, iar pe plan intern nu voiau sa lase PNL impresia ca ei merg cu adevarat in aceasta directie.
Strategia pe care au adoptat-o este castigatoare pe termen scurt, in lupta cu PNL. Dar lupta adevarata a PD nu este cu PNL, lupta adevarata a PD - care ar trebui sa fie si lupta PNL - este lupta cu PSD. Or, ceea ce a urmarit PSD intotdeauna a fost dezbinarea dreptei. Eu stiu foarte bine, si am declarat lucrul acesta, ca in perioada 1996-2000, PSD a avut o strategie urmarita cu obstinatie pentru dezbinarea Conventiei Democratice. Acum PSD urmareste o strategie cu aceeasi obstinatie pentru dezbinarea Aliantei. Lupta dintre PNL si PD nu face decat sa dea apa la moara acestei strategii.
Cum dezbina si, mai cu seama, cum reuseste? Dati-mi un element concret.
Discursul public al PSD in momentul de fata este de atac la PD si la Basescu si menajarea PNL. In plan practic, un exemplu concret este votul la Televiziune si la Radio: PSD a votat impreuna cu PNL, izoland PD.
Dar de ce PNL marseaza la asa ceva? Pentru ca, cel putin in cazul Radioului si Televiziunii, e limpede ca a gresit, punandu-si in cap si toata societatea civila.
Aici exista o dubla greseala. Din pacate, PD in aceasta perioada a facut o politica pe cont propriu, urmarind sa lase in ofsaid in momentele esentiale PNL. Iar PNL s-a lasat furat de acest joc. Daca vor continua in felul acesta, sa nu creada ca vor castiga in final. Este posibil ca, in 2008 sau cand vor fi alegerile anticipate, PNL sa fie principalul perdant, dar sa nu se creada ca PD va iesi nesifonat din aceasta situatie. Al doilea perdant va fi PD. Este o iluzie periculoasa pentru PD sa creada ca ei vor iesi din aceasta guvernare ca Fat-Frumos. Nu, si nici Traian Basescu nu va iesi ca Fat-Frumos dupa aceasta guvernare. Chiar daca vor iesi mai putin murdariti decat PNL, vor iesi si ei murdariti. PD are naivitatea sa creada ca va putea sa transfere un spor de credibilitate de la Basescu catre ei. Basescu s-ar putea sa aiba o cota mare inca o perioada buna de timp, dar decuplat de PD. Sa nu uitam ca in 2000 Constantinescu nu stia ce sa faca sa se detaseze de CDR. Vrea PD sa repete istoria? Vrea Traian Basescu sa repete istoria? In momentul de fata, Alianta este la o rascruce. Ar trebui sa invete din greselile pe care le-a facut in ultimele luni, sa-si aduca aminte de greselile CDR si ar trebui sa-si gaseasca resursele de intelepciune pentru ca intre cele doua partide sa existe un dialog real, sincer si in final sa existe o asumare a proiectului fuziunii.
Nici PNL, nici PD nu vor fuziunea
In discursul de salut la Congresul PD, premierul Tariceanu a lansat public, pentru a treia oara, dupa cum spunea, invitatia de a fuziona. Dupa aceea a vorbit Frunzaverde si a spus: “noi nu am fost obligati sa ne unim cu alte partide populare - se raporta la ce discutasera ei cu PPE - si nici cu PNL nu vrem sa facem fuziune” si sala a izbucnit in aplauze. A fost un moment in care PNL a refuzat cu obstinatie ideea fuziunii, la congresul PNL din iarna, iar acum PNL vrea, dar PD nu mai vrea.
Eu cred ca lucrurile sunt putin mai simple. Cred ca nici unul dintre partide n-a vrut si nu vrea cu adevarat fuziunea. Declaratiile lui Tariceanu au fost exercitii retorice. E chiar foarte interesanta ultima declaratie, de la congres. Spune asa: “PNL are disponibilitatea sa se gandeasca la o posibila fuziune”. Aceasta remarcabila formulare este un exercitiu retoric, pe care il folosesti cand vrei sa spui ceva, dar vrei sa dai semnalul exact invers. Aceasta formulare pare sa transmita dorinta de fuziune, dar in realitate nu face decat sa mascheze lipsa de vointa. Pe de alta parte, raspunsul PD, prin vocea lui Frunzaverde, este si el o dovada de lipsa de luciditate.
In orice caz, el n-a folosit nici un exercitiu retoric.
A spus-o pe sleau. Dar, indiferent ca unii vorbesc cu artificii retorice si altii fara, rezulta ca in momentul de fata, din pacate, nu exista o vointa politica reala in interiorul celor doua partide pentru realizarea acestui proiect politic. Este regretabil, pentru ca in final, repet, ambele partide vor pierde. Nu conteaza cine pierde mai mult si cine mai putin. Ambele vor pierde si asta inseamna ca dreapta in ansamblul ei va pierde. Or, PD ar trebui sa se gandeasca foarte serios ca nu este suficient sa se afilieze la familia populara pentru a castiga alegerile parlamentare urmatoare, are nevoie de unitatea intregii drepte.
Dar daca in contextul actual, dupa ultima miscare pe care a facut-o PD, el devine organizatorul jocului in zona dreptei?
Marea eroare, care explica esecul incercarilor de a unifica dreapta in ultimii 15 ani, este tocmai aceasta, tendinta de suprematie a uneia dintre fortele de dreapta. Experienta pe care o am de 15 ani in lupta politica in zona dreptei imi spune ca dreapta nu se va uni decat intr-o formula de tip federativ, in care fiecare sa-si gaseasca identitatea, in care fiecare sa se simta reprezentat si in care nimeni sa nu se simta oprimat de celalalt. Cat timp un partid va incerca sa inghita si sa dizolve celelalte partide, unitatea dreptei nu va exista. Iar tendinta pe care o are azi PD de a incerca sa se transpuna intr-un fel de dirijor al acestor forte politice nu va duce la succes, dimpotriva, va duce la dezbinare si mai mare. Iata de ce eu cred ca, daca dreapta are intelepciune, ar trebui sa se gandeasca foarte serios la o structura institutionala de tip federativ. Avantajul ei este ca, pe de o parte, uneste si, pe de alta parte, mentine identitatile. Eu nu-l vad pe d-l Ciuhandu si pe crestin-democratii din Romania, nu-i vad fiind simpli soldati in PD. Liberalii, daca vor fi desconsiderati in ceea ce priveste identitatea lor, nu vor face parte din acest partid. Iata de de PD trebuie sa inteleaga ca un mare partid popular in Romania nu poate sa aiba decat o structura federativa.
Trebuie un dialog serios in interiorul Aliantei
Ce va face PNL, mai ales in conditiile actuale, in care incepe sa adopte un comportament de tip PD, cu declaratii agresive? D-l Orban exceleaza.
Nu e vorba numai de a cunoaste comportamentul agresiv. Poti sa-l cunosti, dar sa-ti vina ca o haina straina. PNL, oricat de bine ar cunoaste elementele comportamentului agresiv, nu cred ca va putea sa adopte acest comportament in mod firesc. Nu asta este traditia oamenilor politici din PNL.
Dar d-l Orban se straduieste din rasputeri.
Dar asta este o stridenta.
Efectele sunt devastatoare, pentru ca ele vin in contul partidului, nu doar al lui Orban.
Acesta este de fapt un simptom. Problema reala este absenta unei strategii, haosul si incoerenta strategica. Eu am ramas surprins de capacitatea PNL de a schimba registrul strategic de la o zi la alta: sambata, la congresul PD, Tariceanu a facut o declaratie, e drept, retorica, de fuziune, pentru ca a doua zi, la Alba Iulia, in prezenta lui Tariceanu, Ludovic Orban sa interpreteze acel rol. E o schimbare de registru strategic de la o zi la alta. Astazi spui ca vrei fuziune, iar maine faci tot ce se poate ca fuziunea sa devina imposibila. La fel e cazul cu registrul tactic. Azi am putea dori anticipate, maine, nu. Remaniere, spun unii, fara remaniere, spun altii. Sunt surprins de aceasta “abilitate” a PNL. Imi inchipui ce mai inteleg simpatizantii liberali si electoratul din toate acestea.
Guvernarea actuala isi datoreaza locul pe care se afla lui Basescu. PSD facea deja guvernul si, daca Basescu era mai slab de inger, Alianta mergea in opozitie. Liberalii par ca au uitat complet acest lucru.
Este justa observatia dvs. Realitatea este ca stanga a castigat alegerile din 2004 la Parlament. A fost nevoie de o formula juridica fragila, dar de natura sa explice inlaturarea stangii de la putere: s-a mers pe ideea ca, in timp ce A.D.A. a fost o alianta politica, Alianta PSD+PUR a fost o alianta electorala si ea a incetat sa existe imediat dupa alegeri si ca urmare s-a spus ca de fapt Alianta D.A. a castigat alegerile, si nu alianta PSD+PUR. Textul constitutional este confuz, dar pe aceasta explicatie a jucat Traian Basescu foarte bine si a reusit.
Dar daca era unul mai slab de inger nu stiu daca...
Eu cred ca nu se pune problema unei slabiciuni de inger la Traian Basescu, pentru simplul motiv ca el nu-si lasa ingerul sa fie fricos. Ingerul lui Basescu tremura in fata lui Basescu.
Care este solutia intai de toate pentru PNL?
Solutia pentru PNL este una singura si in acelasi timp este si solutia Aliantei: sa inceapa un dialog serios in interior, pentru a regasi capacitatea de definire a propriei identitati si capacitatea de a trage toate consecintele din acest exercitiu. Daca PNL este lucid si daca acest dialog va avea loc, atunci este posibil ca PNL sa se relanseze si sa inceapa tratativele, negocierile cu PPE si cu PPCD. Eu cred ca exista o mult mai mare apropiere, si doctrinara, si umana, intre PNL si PPCD si cred ca unirea acestor doua partide este un lucru absolut firesc in actuala conjunctura politica din Romania si din Europa. Daca PNL are luciditatea sa faca acest lucru rapid...
Ce inseamna rapid?
Iulie-august. Daca pana in septembrie PNL nu deschide discutiile cu PPE si nu incepe negocierile pentru unificare cu PPCD inseamna ca PD a castigat pentru urmatoarea perioada de timp spatiul de centru-dreapta din Romania.
Situatia din PNL se afla in mana lui Tariceanu
Ce ar putea sa-i determine pe liberali sa faca aceste miscari rapide?
In momentul de fata, Tariceanu are un rol foarte important de jucat. El este, din pacate, prizonierul unui grup restrans de oameni tineri, fara experienta si fara viziune politica. Eu am toata pretuirea pentru tinerete, dar atunci cand ea isi dovedeste valoarea cu adevarat intr-un anumit domeniu. In aceasta privinta, acest grup de oameni adus de conjunctura la carma PNL care practic il izoleaza de partid pe Tariceanu nu demonstreaza ca are viziune politica si, din pacate, nici macar abilitati de administrare politica. De altfel, ca o paranteza, as vrea sa spun ca, in urma acestei experiente, PNL va trebui sa revizuiasca felul in care gestioneaza implicarea tinerilor in politica. Mecanismele de selectie si promovare ar trebui sa ridice la varf oameni care nu iau, ci aduc ceva in politica, pe cei ce aduc cu ei anumite validari profesionale, academice, niste abilitati dovedite in sectorul privat si initiativa antreprenoriala sau administrarea institutiilor publice. Nu cred ca un partid politic - si cu atat mai mult un guvern - trebuie sa se constituie intr-un poligon de incercare pentru testarea unor competente incerte si eluzive. Revenind insa, cred ca Tariceanu ar trebui sa faca un efort sa se desprinda din aceasta izolare, ar trebui sa reia dialogul cu toate curentele din PNL, ar trebui sa aiba capacitatea de a uni PNL in acest moment de criza. Daca va pastra aceasta divizare in interiorul PNL, de care este principal responsabil, Tariceanu nu va avea nici o sansa sa salveze PNL si nu se salveaza nici pe el insusi. De ce spun ca este responsabil de divizarea PNL? Pentru ca la congresul din februarie a adoptat o formula de statut de natura sa divizeze PNL. Mai mult decat atat, a facut eroarea sa extinda aceasta alegere pe lista si la judete. Ca urmare, divizarea de la centru se va multiplica si la judete, deja fenomenul se intampla in aceste luni, acolo unde au loc conferinte judetene. Rezultatul va fi ca intr-un moment de criza, in care PNL are nevoie de toti oamenii pentru a face fata dificultatilor, se va ajunge la doua-trei sau mai multe tabere. Ceea ce inseamna ca PNL nu va avea resursele pentru a iesi din aceasta criza. In momentul de fata toata situatia se afla in mana lui Tariceanu. De altfel am spus-o in februarie: asumandu-si puterea absoluta in PNL, si-a asumat si raspunderea absoluta. Ca urmare, daca el nu reuseste sa creeze acest dialog intre curentele din PNL, va fi principalul responsabil pentru ceea ce se intampla.
Ar fi fost bune alegerile anticipate?
Eu cred ca erau foarte bune, pentru ca ar fi dat posibilitatea Aliantei sa aiba o majoritate confortabila in Parlament. Din pacate, lipsa dialogului intern in Alianta a impiedicat o asemenea solutie. Inca solutia ar mai fi posibila pana la toamna. Cineva spunea pe buna dreptate ca nu vor parlamentarii.
Prietenii dvs., liberalii, nu vor deloc. Spun ca sunt ocupati cu guvernarea.
Eu am inteles ca in ultimul timp in PNL exista oameni care incep sa vorbeasca de anticipate tot mai mult si chiar in preajma lui Tariceanu se pare ca exista asemenea oameni. Ramane de vazut daca aceasta tendinta va fi concertata cu PD sau va fi o tendinta care sa mascheze o rupere de PD. Pentru ca alegerile anticipate sunt necesare daca Alianta isi pastreaza unitatea.
Interviu realizat de Rodica Palade