Exorcizarea demonului comunist

Domnule Tismaneanu, ati acceptat sa conduceti Co­misia prezidentiala pentru analiza dictaturii co­muniste in Romania. Cine va face parte din aceasta Co­misie?

Va voi da numele celor care au acceptat pana acum sa fie membri. Mai urmeaza sa contactez o serie de per­sonalitati. Va dati seama ca, facand totul, pana una-alta, de unul singur, de aici de la Washington, nu reusesc sa fiu extrem de eficient. Deci (si nu ii asez in ordine alfabetica): Alexandru Zub, Constantin Ticu Dumitrescu, Marius Oprea, Mihnea Berindei, Stelian Tanase, Sorin Iliesiu, Horia-Roman Patapievici, Romulus Rusan, Nicolae Ma­no­lescu, I.P.S. Nicolae Corneanu, Dragos Petrescu, So­rin Antohi, Cristian Vasile. Membrii Comisiei sunt, asa­dar, personalitati stiintifice, politice si intelectuale, fosti disidenti, figuri remarcabile ale societatii civile.

Sinteza stiintifica

Ce inseamna o "sinteza stiintifica privind crimele si abuzurile regimului comunist" din Romania?

Pentru mine, o asemenea sinteza implica o analiza ar­gumentata faptic a institutiilor si mecanismelor sis­­­temului totalitar comunist: partidul, Securitatea (te­roa­rea), organizatiile de masa, toate acele elemente care au facut posibila perpetuarea, vreme de peste patru de­ce­nii, a unui regim menit sa distruga persoana umana si sa batjocoreasca insasi ideea de lege. Scopul unei ase­menea sinteze (care poate fi oriunde intre 50 si 100 de pagini) este sa ofere, in cazul precis la care ne referim, materialul documentar imbatabil pe baza caruia seful statului sa decida condamnarea irevocabila a regimului comunist. Ori, mai precis spus, a comunismului ca sis­­tem politic, economic, social si ideologic, asa cum a existat el in Romania. Nu am nici o indoiala ca vom ajunge sa generam un asemenea text. Nu ma angajez acum in dispute semantice. Important este sa pornim la treaba, fara inhibitii si fara a ne pripi. Exista numeroase studii pe care le putem folosi. Va amintiti ca in interviul luat de Rodica Palade anul trecut, d-l Basescu se referea intre altele la cartea mea Stalinism pentru eternitate, spunand: "Este punctul de vedere al unui autor". La­sand propriul orgoliu auctorial de-o parte, am acceptat sa contribui la geneza unui punct de vedere colectiv, asumat de o prestigioasa Comisie. Sper ca acesta va fi textul care ii va permite d-lui presedinte Basescu sa procedeze la ceea ce societatea civila, si de fapt so­cie­tatea romaneasca, asteapta de la domnia sa. Cum stiti, am sustinut din tot sufletul Apelul lansat de Sorin Iliesiu, am si contribuit cu unele idei la Raportul redactat de Sorin pe baza materialului documentar-stiintific elaborat in ultimii 12 ani de Centrul International de Studii asupra Co­munismului din cadrul Aliantei Civice. Initiativa pre­se­dintelui Basescu de a infiinta Comisia prezidentiala mi se pare o implinire a cererii societatii civile. Ma bucura faptul ca doamna Zoe Petre a salutat acest gest, dupa cum ma bu­cura faptul ca Sorin Iliesiu este membru al Comisiei pre­zidentiale.

Nu avea presedintele Basescu suficiente date care sa-i per­mita condamnarea regimului comunist si fara aceasta "sin­teza stiintifica"?

Aici intervine distinctia discutata de Max Weber dintre etica omului politic si cea a omului de stiinta. Pentru omul politic, in acest caz seful statului roman, registrul de exigente este diferit de cel al omului de stiinta. De altfel, sper sa fiu la Bucuresti foarte curand si sa avem o conferinta de presa in prezenta domnului Basescu. Cu acel prilej, domnia sa va putea prezenta personal ar­gu­mentele sale. Da, pentru mine, si o stiti prea bine, nu era nevoie de verdictul unei asemenea comisii pentru a spune: "Comunismul a fost un sistem aberant, criminal, inuman". Daca veti reciti dialogul dintre Adam Michnik si Vaclav Havel, pe vremea cand Havel era presedintele Republicii Cehe, veti observa ca au fost situatii legate de lustratie in care presedintele a actionat diferit de ceea ce ar fi facut intelectualul public. Au fost unele legi pe care Havel le-a considerat discutabile, insa le-a sprijinit pentru ca acest lucru tinea de ordinea statului de drept. Eu cred ca atunci cand m-a invitat sa devin coordonatorul acestei Co­misii, d-l Basescu a admis de fapt ca ne aflam pe drumul condamnarii comunismului, ca stim care va fi rezultatul. Eu chiar cred ca acest Raport final ar putea fi o piatra decisiva pe drumul spre un Nürnberg al comunismului ro­manesc. Ceea ce doreste domnia sa este acel text, scris nu doar pentru generatia de astazi, dar si pentru cele viitoare, care sa spuna clar cum a fost posibil acest ex­periment, cine au fost purtatorii sai umani, cine au fost victimele, cine au fost calaii. Am primit numeroase reactii favorabile dupa ce am acceptat propunerea domnului Basescu. Am vazut si reactii critice. Ma voi abtine in ur­ma­toarele luni sa ma implic in polemici. Chiar la rubrica mea in Cotidianul si aici, in 22, ma voi ocupa mai ales de temele pe care le-am abordat incepand din volumul meu Arheologia terorii. Exista momente cand facem op­tiuni fundamentale: eu cred ca d-l Basescu a facut o asemenea optiune. Fara a anticipa concluziile Comisiei, sper ca vom reusi sa propunem modalitati de imortalizare a memoriei victimelor tiraniei comuniste. Polemizand cu titlul cartii mele despre comunismul romanesc, cred ca acesta nu este vesnic.

Comisia nu este un centru de cercetare

Care vor fi raporturile dintre Comisie si Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului, in­­fiintat de Tariceanu si condus de Marius Oprea?

Imi permit sa va reamintesc ca in interviul cu dvs., aparut sub titlul Condamnarea comunismului in re­vis­ta 22, 18-24 octombrie 2005, dezvoltam pe larg ideea necesitatii infiintarii unui Institut National pentru Studierea Comunismului, precum si a unui Muzeu al Terorii Comuniste in Romania. Ma bucur ca premierul Ta­riceanu a decis sa sustina infiintarea unui asemenea institut. Sunt printre cei care pretuiesc activitatea lui Marius Oprea, l-am citat si i-am multumit in cartile mele pentru sprijinul acordat de-a lungul anilor. Deci, vad relatia dintre Institutul pentru Investigarea Crimelor Comunismului si Comisie ca una de complementaritate, iar nu de dublare. Ma feresc de politizarea acestor de­mer­suri. Eu nu lucrez in Romania, sunt profesor la Universitatea Maryland. Fac acest lucru acum pentru ca mi se pare vital pentru asanarea climatului moral din Romania postcomunista. I-am invitat pe unii membri ai Consiliului IICC sa fie membri ai Comisiei. Evident, nu am dorit suprapunerea celor doua foruri. Comisia are o durata de viata incomparabil mai scurta, nu isi pro­pu­ne cercetari de detaliu, cu exceptia celor legate de do­cu­mentarea unor teze foarte importante ale sintezei. Daca vom gasi materiale utile pentru IICC, le vom pune la dispozitie, in spiritul solidaritatii morale si stiintifice. As mai adauga, reluand ce spuneam in interviul amintit, ca am facut pentru prima data propunerea de constituire a unui asemenea Institut in mai 1997, la lansarea cartii mele Reinventarea politicului, dar pe atunci se parea ca aceasta chestiune nu ar fi urgenta. Repet, Comisia nu este un centru de cercetare. Nu vom avea decat un grup restrans de experti. Ne vom reuni de doua, maximum trei ori. Societatea civila i-a solicitat presedintelui acel gest de condamnare a comunismului. Ne apropiem de acel mo­ment. Eu unul sunt optimist.

Inteleg ca exista multe frustrari, nelinisti, mahniri, suspiciuni, iritari. Propun insa sa ne pastram calmul si sa mergem inainte. As mai spune ceva, ca vechi colaborator, inca de la infiintare, al revistei 22: chestiunea analizei stiintifice a comunismului a fost pentru mine o pasiune politica, intelectuala si morala. Intelegerea caracterului cri­minal al sistemului a insemnat, in cazul meu, o sfa­sie­re sufleteasca, ruptura cu universul valoric nu doar al societatii in care ma nascusem, dar mai ales cu acela al familiei mele. Ii desfid pe multi dintre criticii mei sa se gandeasca ce ar fi insemnat pentru ei sa-si blameze propriul parinte pentru participarea la reproducerea ideologica a sistemului (a se vedea, in acest sens, vo­lumul meu Ghilotina de scrum - Despre nevroze si revolutii, Polirom, 2002, si interviul meu luat de Andrei Badin in ziarul Adevarul de luni, 10 aprilie 2006). Va garantez, domnule Gosu, ca nu a fost un proces facil, nu a fost o joaca sentimentala. Ma simt insa un om liber, iar judecata mea asupra totalitarismelor veacului XX este, sper, una inradacinata in moralitate. Pentru mine, exorcizarea demonilor comunismului a inceput la nivel autobiografic. Am inteles ca nici un scop, vorba lui Albert Camus, nu este atat de nobil incat sa justifice umilirea fiintei umane. Raportul nostru va lumina tocmai legatura cauzala dintre ideologia comunista, cu ale sale precepte utopice, si sistemul terorist-concentrationar.

Cand va fi gata Raportul Comisiei?

Anticipez sfarsitul lunii octombrie. Voi participa mai intai la o conferinta organizata la Varsovia de Institutul Na­tional al Memoriei si de Fundatia pentru Studierea Dictaturii Partidului Socialist Unit din Germania, legata de implinirea a 50 de ani de la evenimentele din octombrie 1956, apoi la Budapesta, la o conferinta or­ganizata de Sorin Antohi si subsemnatul despre efectele revizionismului marxist asupra distrugerii edificiului ideologic al comunismului. As ajunge apoi in tara, ne vom reuni, vom oferi sinteza propusa (adoptata pe baza de consens) domnului Basescu. Evident, acesta este ca­lendarul ideal. Daca va trebui sa intarziem cateva saptamani, nu va fi sfarsitul lumii. Oricum, as lega acest raport al Comisiei de aniversarea a 60 de ani de la alegerile masluite, ori mai bine spus furate, din noiembrie 1946. De la bun (ori mai exact spus, rau) inceput, comunismul s-a bazat pe minciuna, frauda, faradelege si teroare.

Interviu realizat de Armand Gosu