ANUL XXIII (1140) (17 - 23 ianuarie 2012)

Lucian Boia analizează evoluţia şi plasarea intelectualităţii române de-a lungul a două decenii extrem de turbulente din istoria României.

Despre aceste componente ale teatrului de artă şi mai ales despre viziunea originală asupra unei piese socotite mult timp prăfuită din proasta abordare a textului şi timpului trăit, regizorul Andrei Şerban se exprimă în eseul acordat în exclusivitate revistei 22.

În ceea ce priveşte transportul urban, Bucureşti este o comunitate card. Dar a ţine un plastic între degete nu aduce cu sine modernul.

În tot acest timp, se continua cu furie „ridicarea evreilor“ de pe străzi, fără distincţie de vârstă sau avut, fără alegerea locului unde să fie anchetaţi sau schingiuiţi ca ostateci sau ca ultima pradă a legiunii.

În apele tot mai tulburi ale Golfului Persic, între America şi Iran, este în derulare o bătălie pentru supremaţie.

Există o diferenţă enormă între Partidul Republican în anul 2012 şi cel din urmă cu patru decenii, care a făcut posibilă apariţia unui Ronald Reagan.

Pare ridicol să amintim corespondenţii „de război“ în împrejurările unor manifestaţii desfăşurate până la un punct la lumina zilei, pentru revendicări sociale coagulate de disputa dintre preşedinte şi subsecretarul de stat Arafat pe tema Legii sănătăţii.

Raportul Curţii de Conturi pentru anul 2010 punctează numeroase disfuncţionalităţi privind gestiunea banului public în administraţiile centrale şi locale.

Recenta clasificare a editurilor, colecţiilor şi revistelor care publică lucrări ştiinţifice de către Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice nu a trecut neobservată. Exerciţiu aşteptat de câtăva vreme, el are o miză importantă pentru cadrele didactice universitare şi cercetătorii români care îşi pregătesc dosarele de avansare în...

Volumul Scara leilor prezintă periplul memorialistic al Doinei Cornea, însoţit de documente inedite, analizând consecinţele Conferinţei de la Ialta asupra destinului României postbelice.

Cum ar putea un medic de la Camera de gardă a unui spital, de boli infecţioase, e drept, să deosebească hepatita de malarie? Cu greu, mai ales în primul moment, fără analize, doar pe baza simptomelor care, până la un punct, sunt destul de asemănătoare.

Şansele ca o ameliorare să se producă din lăuntrul sistemului sunt aproape de zero. Din ce în ce mai mult devine aparent că partidele politice în ansamblul lor nu sunt decât grupări de interese pentru care noţiunea de bine public este pură demagogie.

Înfrânt de un om a cărui simbolistică nu a apreciat-o corect, Traian Băsescu se confruntă cu prima şi cea mai spectaculoasă înfrângere din cariera sa. Pentru că, aşa cum am mai scris (Băsescu înfrânt de Arafat.

În tumultul, focul, fumul şi ţipetele (îndreptăţite, chiar dacă forma lor de expresie a fost deja pervertită) României din ultimele zile, preşedintele Traian Băsescu a ales să tacă. A ales să se retragă şi să lase liber teatrul străzii, deşi spiritul de jucător l-a împins înainte să facă mai multe gesturi şi declaraţii necugetate.

Piaţa Universităţii trebuie să fie locul unde să poată protesta oricine: şi cei pe care îi respect, şi cei pe care-i critic, şi anticomuniştii, şi altermondialiştii, cei cu urşii panda, şomerii, vegetarienii, caricaturiştii, şi ăia cu muzică folk...

Popoarele şi societăţile nu se conduc după raţiune şi analize economice şi sociale. Ele se conduc după mituri. Miturile sunt poveşti eterne, simple şi radicale, care introduc o ordine factice într-o realitate confuză, prea complexă pentru a putea fi înţeleasă şi suportată ca atare.

Dacă omul nu ar fi ministru de Interne exact acum, când pe străzi bântuie vandalii scăpaţi din cuşca stadioanelor, Nota ZERO ar fi fost meritată de Emil Boc. Pentru întreaga sa carieră de premier prea supus preşedintelui.