ANUL XXIII (1141) (24 - 30 ianuarie 2012)

Dincolo de unele contribuţii documentare recente, perioada „deschiderii“ poststaliniste a rămas prea puţin investigată în profunzime ca proiect de către istoricii comunismului autohton, mult mai preocupaţi de extremele regimului decât de zonele sale intermediare: anume, de stalinismul integral sau de ceauşismul târziu.

În cel mai recent volum al său, Angelo Mitchievici analizează fascinaţia exercitată de URSS asupra unor intelectuali români şi francezi. Panait Istrati, Tudor Arghezi, Romain Rolland şi Henri Barbusse sunt doar câţiva dintre scriitorii care şi-au pus talentul în slujba comunismului.

Revista The Newyorker a publicat la sfârşitul anului trecut un top 10 al celor mai îndrăgiţi scriitori de către Václav Havel şi care ar putea trece cu uşurinţă drept bibliografia obligatorie pentru înţelegerea totalitarismului comunist. Toate sunt semnate de oameni care au cunoscut „viaţa în adevăr“ trăind în plin totalitarism.

Din 16 ianuarie, reţeaua de librării a Editurii Humanitas distribuie seria Conferinţelor Teatrului Naţional Bucureşti iniţiate în anul 2006. Înregistrate pe film şi transpuse pe suport electronic de organizatorii acestor matinee duminicale de la Sala Atelier, intrate în conştiinţa publică ca o reluare a bunei tradiţii interbelice, într-o manieră consonantă unor vremuri ce-şi caută încă reperele, fiecare întâlnire vizează un public ţintă deschis dialogului aplicat.

Opt lucrări noi şi jumătate, Salonul de proiecte, Calea Moşilor 62/68, 13 decembrie 2011-29 ianuarie 2012.

Oamenii sunt responsabili pentru soarta câinilor comunitari, dar atâta vreme cât le permit să trăiască alături de ei şi cât timp primăriile nu vor lua măsuri adecvate situaţiei, cetăţenii şi animalele vor suferi la unison.

Criza iraniană este departe de a fi rezolvată, însă un lucru este cert: Teheranul a făcut un pas înapoi şi este din nou dispus să negocieze.

Revoluţii, revolte, deşteptări sau treziri din letargie, oricum ar fi numite, ridicările populare din lumea arabă din 2011 au sau pot avea efecte revoluţionare într-un moment de răspântie istorică. Toate au produs frământări sociale, ca cel mai mic numitor comun.

„E necesar ca PDL să se cureţe de cei care au încălcat legea, de cei asupra cărora există dubii că fac licitaţii incorecte...

Nu mai cred în reforma propusă de sistemul politic actual. Şi nici în soluţiile disperate. Dar sunt conştient că momentul este foarte sensibil.

Dictatorii rămân printre noi, chiar şi atunci când n-am fost contemporani cu ei şi există mai multe explicaţii pentru perpetuarea lor.

Lovită de fierbinţeală, gata de luptă, presa acţionează în aceste zile ignorând diversitatea şi complexitatea societăţii în care trăim şi încurajând cu sârg sciziuni, fracturi, dihonii.

Există similitudini între cazul românesc şi alte mişcări de protest care au loc în acest moment în lume?

Cum se face că oameni înzestraţi cu raţiune preiau în mod mecanic formulele unei grupări politice pe care ei înşişi o califică drept execrabilă?

Fiecare protestatar vede doar ce e scris pe pancarta lui. Puterea nu prea vede nimic.

Prima concesie făcută de guvern a fost aruncarea peste bord a ministrului Teodor Baconschi. Insuficient însă.