De același autor
Lovită de fierbinţeală, gata de luptă, presa acţionează în aceste zile ignorând diversitatea şi complexitatea societăţii în care trăim
şi încurajând cu sârg sciziuni, fracturi, dihonii.
Răbufneşte din platourile televiziunilor, de pe forumuri, bloguri şi reţelele de socializare o imensă intoleranţă tradusă prin porcăieli în direct, trimiteri la mamă, flegme. Situaţia nu seamănă cu cea din Piaţa Universităţii sau din pieţele oraşelor unde se protestează. Dacă nu apar ultraşii, oamenii par să se suporte ore în şir, inclusiv cu jandarmii, fără să se ia de gât. Cu excepţia unor sloganuri agresive, protestatarii se tolerează între ei, cu condiţia să nu li se încalce politic teritoriul (vezi cazurile Columbeanu, Orban, Diaconescu-OTV). În schimb, limbajul jurnalistic a devenit toxic. Aflat de mai mulţi ani la concurenţă cu limbajul toxic al politicienilor, a contribuit la extinderea mahalalei politice în mahalaua mediatică.
Nu se poate să stai mereu nătâng, neputincios. Dacă tot e vremea indignărilor, să ne indignăm şi atunci când Mircea Dinescu o insultă pe jurnalista Andreea Pora în studioul Realităţii TV. Nu-l putem scuza pentru că e poet, e „pitoresc“ sau că e „buruienos“ la gură. Să fie, dar la el acasă şi în literatură. Zice că e un om liber. Să fie, dar să nu calce libertatea celorlalţi de a respira cuvinte curate.
D-l Dinescu nu e nici sonat, nici cu capul în nori: a dat dovadă de suficient pragmatism pentru a construi o afacere, pentru a produce un vin marcă înregistrată pe care l-a intitulat, la început cu umor, „Vinul Moşierului“ şi pentru a-şi alimenta de la Vântu conturile. Acum sare în tavan dacă îi spune Pora „moşier“. Îi dă cu mestecăul în cap. O face pupila lui Iliescu sau a lui Băsescu, lovit de o amnezie angajată: ce a primit, vreodată, Andreea Pora de la vreo putere? N-a avut niciodată o funcţie publică, a demisionat ori de câte ori a vrut un şef sau patron să-i pună căpăstru, şi-a apărat punctele de vedere cu argumente, i-a criticat pe toţi şi a trăit mereu, ca şi azi, dintr-o stipendie mică, de jurnalist liber. Faptul că doar CNA poate să dea o sancţiune televiziunii unde scuipă Dinescu nu e suficient.
Nu e de îngăduit poluarea spaţiului mediatic cu invectivele ciuvicilor şi cu mârlăniile lui Mircea Badea, idolul puştimii care, din lipsă de bună educaţie, crede că insul „o spune pe-a dreaptă“. Nici pe Cristian Tudor Popescu nu-l scuză talentul, atunci când varsă ură în loc să scrie cu pixul jurnalistului. Pe forum i se răspunde cu ură, iar cota de poluare sporeşte. Continuă să funcţioneze în aceste zile agitate conexiunea dintre politică şi presă pe principiul vaselor comunicante: se insinuează ameninţări în mesajele politice „lasă că vă arătăm noi!“, deîndată presa se simte datoare să-i identifice pe cei care trebuie loviţi. Evenimentul zilei dă cititorilor un filmuleţ jenant, cu personaje filmate de la gât în jos, despre cum a cumpărat USL participanţi la miting. Cotidianul vine, în contrapartidă, cu „dovada“ postată pe YouTube că ultraşii erau, de fapt, jandarmi deghizaţi. Argumentul: aveau feţe de jandarmi! Manipularea este toxică, de oriunde vine! Ea dăunează sănătăţii şi credibilităţii presei.
Lovită de fierbinţeală, gata de luptă, presa acţionează în aceste zile ignorând diversitatea şi complexitatea societăţii în care trăim şi încurajând cu sârg sciziuni, fracturi, dihonii. ActiveWatch sesizează derapaje grave ale presei în reflectarea protestelor şi le aminteşte jurnaliştilor că „au datoria de a servi dreptul publicului de a fi corect informat şi trebuie să evite orice situaţie ce ar aservi mass-media oricărui interes partinic“. Lipsa de responsabilitate a mass-media poate duce la efecte periculoase. Inpolitics susţine că „în ultimele zile, un număr tot mai mare de internauţi dau în vileag, pe Facebook, persoanele care manifestă, în postări, simpatii faţă de actuala putere şi recomandă insistent celorlalţi utilizatori ai Facebook izolarea acestora prin eliminarea de pe listele de prieteni. Un alt fenomen observabil cu ochiul liber este agresivitatea comentatorilor de pe site-urile media faţă de postările proputere, paritatea din ultima vreme fiind de circa 8-9 comentarii antiputere pentru fiecare «postac» portocaliu, cel mai bine putând fi urmărit acest lucru pe site-uri precum cele ale Evenimentului zilei, Adevărului şi Curentului“. Fără reacţie, de când s-a inhibat spiritul critic al jurnaliştilor, au rămas lozincile, pancartele sângeroase, pe cât de fără umor, pe atât de violente, precum şi simbolurile funebre (sicriu, cruci, coroane) din pieţele protestatare, acestea invocând moartea prin împuşcare, incendiere, tăierea capului etc. a celor de la putere, în frunte cu preşedintele. Se ştie câte ceva, azi, despre „hate speech“, există experienţa înfricoşătoare a fostei Iugoslavii, unde limbajul urii a degenerat în crimă. Stop! //
