Cu arhiva SIPA desecretizată, condamnările trecute și viitoare pot fi lesne puse sub semnul întrebării.
Ondine GhergutNu vedem nicio comisie parlamentară înființată special pentru ilegalitățile lui Stănoiu și Năstase, cei care au dispus ca SIPA să facă poliție politică în rândurile justiției. În schimb, toată lumea se încruntă la Monica Macovei, care a desființat serviciul și a sigilat arhiva, exact pe acest motiv: poliție politică.
Andrei CorneaRenumele prost al României în Europa în privința integrității și justiției e opera politicienilor și a celor care au uzurpat calitatea de jurnalist pentru a submina statul de drept și democrația.
Rodica CulcerÎn afara unor amănunte care țin de logistică, unitatea dreptei nu va juca absolut niciun rol la alegerile următoare, indiferent cine va câștiga președinția PNL.
Cristian CampeanuPână atunci, însă, ciocnirile violente cu trecutul de tristă amintire și în continuă prefacere ne bulversează prezentul. Înlănțuiți de televizoare, vedem umbrele statuilor proiectând-se pe pereții cavernei-ecran, știm cine le mută, ce scopuri au, dar fascinația spectacolului ne înmărmurește. Operațiunea de mistificare a istoriei e una dintre cele mai ample de la revoluție încoace.
Andreea PoraNumai o tresărire a conștiinței românești, prezența unor figuri puternice de sincronizare cu Occidentul, susținând experimentul social, legalitatea, inițiativa, încurajarea opiniilor și conduitelor neconformiste, ne-ar propaga în centrul Europei, ca una dintre țările cu drepturi depline.
Ion Vianu„Soluții la problemele familiilor românești.“ Cum a reușit un enunț atât de simplu, în aparență bun pentru societate, să stârnească controverse uriașe în România? Un amplu proiect anunțat de Coaliția Pentru Familie, organizație susținută puternic de Biserica Ortodoxă Română, dar și de alte culte religioase, are toate șansele să ne întoarcă spre niște vremuri de care speram că am scăpat.
Ramona UrsuStatul îşi va consuma jumătate din banii încasaţi din taxe şi impozite doar pentru a-şi plăti angajaţii şi nu poţi să nu te întrebi care vor fi cheltuielile sacrificate.
Lidia MoiseDan Andronic a ales să compromită cam tot ce începuse: meseria de consultant, dar și meseria de jurnalist.
Brîndușa ArmancaDintr-o mare speranță a politicii moldovenești, Dorin Chirtoacă s-a transformat într-o dezamăgire pe măsură. O parte din vină o poartă unchiul său, Mihai Ghimpu.
Armand GosuNimic nu schimbă soarta unor alegeri mai rapid decât o tragedie de proporții. Așa ai fi tentat să crezi. Și totuși, în Marea Britanie, primele evoluții surprinzătoare în campania pentru scrutinul din 8 iunie au apărut înaintea atacului de la Manchester.
Victor PopaRetorica agresivă a lui Trump va da amploare curentelor din Europa care doresc decuplarea de America.
Alexandru LazescuInaugurarea noului cartier general al NATO ar fi trebuit să fie un moment de reconciliere a lui Trump cu Alianța. Dar, prin neasumarea explicită a Articolului 5, preşedintele SUA pare că a reușit să provoace începutul divorțului.
Octavian ManeaAnul acesta TIFF ajunge la cea de-a XVI-a ediție. Cum s-a născut festivalul acesta?
Interviu Realizat De, Razvan BraileanuPEN România sărbătoreşte anul acesta 95 de ani de la înfiinţare. Cum s-a creat filiala românească a acestui club al scriitorilor?
Interviu Realizat De, Razvan BraileanuContinuăm, la aproape 12 ani de la drama care a avut loc la Tanacu, să refacem traseul duhovnicesc al Irinei la mănăstire, urmând cronologia stabilită de Tatiana Niculescu Bran în romanul nonficţional în două părţi bazat pe acest caz.
Catalin BogdanLa ediţia din acest an a Festivalului comediei româneşti sentimentul dominant e ironia, ca distanțare terapeutică care, de la adolescenți la bătrâni și de la politicieni la artiști, face adevărurile mai ingurgitabile.
Doina PappÎntre 24 şi 28 mai la Bucureşti a avut loc cea de-a XII-a ediţie a Salonului Internaţional de Carte Bookfest.
Cristian Patrasconiu
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an