România: scenarii, posibilități

Numai o tresărire a conștiinței românești, prezența unor figuri puternice de sincronizare cu Occidentul, susținând experimentul social, legalitatea, inițiativa, încurajarea opiniilor și conduitelor neconformiste, ne-ar propaga în centrul Europei, ca una dintre țările cu drepturi depline.

Ion Vianu 30.05.2017
SHARE 3

De același autor

PSD

2017 se anunța plin de amenințări. Un an de alegeri parlamentare în țări supuse ten­tației național-populiste, al consolidării re­gi­murilor hiperconservatoare din Estul con­­tinentului (Polonia, Un­garia), al inaugurării man­datului Trump într-o Ame­rică ce pare că se ori­en­tea­ză spre răcirea relațiilor cu vechiul continent și apro­pierea din ce în ce mai ma­re de Rusia putiniană, în cadrul unei slăbiri pro­gra­mate a Alianței Atlantice. Nu am ajuns nici măcar la jumătatea anului. Deși a înregistrat un avans considerabil, extrema dreaptă nu a putut să se impună nici în Franța, nici în Olanda. Franța pare, prin alegerea noului președinte Macron, pe o cale, să sperăm, dătătoare de speranță Uniunii. Democrat-creștinii par bine porniți pentru cursa elec­torală în Germania, unde naționalista Al­ternative für Deutschland bate în retra­ge­re. Regimul „iliberal“ al lui Viktor Orbán este pus la colț din ce în ce mai sever de Uniunea Europeană, în timp ce in­ter­zi­ce­rea necondiționată a avortului eșuează în Polonia. Acest tablou liniștitor este ate­nuat de președinția Trump, care presu­pu­ne multe necunoscute.

 

Este prea devreme să înțelegem ce se întâmplă; știm că perspectiva unui dezastru european s-a de­părtat, pentru moment. Iar criza Uniunii Europene deja anunțată ar putea să devină una de creștere; te­meiurile celei mai promițătoare alianțe pe care a cunoscut-o continentul ar putea să in­tre pe un făgaș de consolidare. Tot ce pu­tem afirma este că ficțiunea afirmării UE ca a unei asocieri de state libere și absolut egale în drepturi nu va rezista. După cum fiecare ins are o soartă irepetabilă, fiecare stat component își va urma drumul în li­mitele prescrise.

 

Statele din zona euro vor constitui nucleul Alianței. Adoptarea monedei comune ră­mâne un proces deschis, dar cu siguranță criteriile de intrare în euro vor fi mult mai riguroase, evitând situațiile inex­tri­cabile, așa cum le cunoaște în momentul de față Grecia. Neîndoios că țările cu altă monedă, neparticipante la bugetul comun aferent vor fi țări de zona a doua, cărora li se va cere mai mult ascultarea decât pă­rerea. Vrând-nevrând, ele vor avea un sta­tut de mâna a doua și vor constitui o pe­riferie. Acest statut nefavorabil nu este o fa­talitate, după cum nici accesul la zona eu­ro nu este interzis țărilor care nu fac în­că parte din ea. Exigențelor economice li se adaugă respectarea standardelor sociale și culturale. Orice „club“ are regulile lui de purtare, implicite. Zona euro este un ast­fel de club.

 

România nu îndeplinește condițiile cerute de apartenența la cetatea interioară a eu­ro. În lipsa lor, intrarea pe ușa din spate nu ar fi numai imposibilă, ci chiar inde­zi­rabilă. Păstrarea unei monede naționale permite devaluarea, ceea ce echilibrează de­ficitele. Pândită dintotdeauna de adop­ta­rea „formelor fără fond“, o Românie in­tra­tă prematur în zona euro ar cunoaște cele mai mari dificultăți în a se menține, tre­când din criză în criză.

 

Trebuie să acceptăm lucid că țara noastră, deși s-a schimbat masiv după revoluția din decembrie 1989, este departe de a atinge ex­i­gențele unei apartenențe depline la UE. Asistența medicală publică este sub respirație artificială. In­fra­structurile feroviare sunt la pământ. Bucățile de au­tostrăzi neracordate la re­țea abundă! Piața de carte este cea mai slabă din Eu­ropa. Numărul de absolvenți universitari raportat la populație este cel mai mic. Iar cota analfabetismului funcțional este cea mai ridicată din Europa.

 

Să fim sinceri: PSD a câștigat (adevărat, cu o majoritate relativă) toate alegerile le­gislative din 1990 încoace. Numai grație unor „soluții imorale“ s-a putut ca PSD să nu fie în toată această perioadă la putere. PSD însă, la rândul lui, nu este numai o cauză; este și un simptom. Puterea PSD exprimă cel mai bine mentalitatea ma­jo­ri­tară; pe această bază a creat rețelele de in­fluență cele mai puternice și pare menit unei durate indefinibile. Pentru PSD și electoratul lui, menținerea țării noastre în zona gri a UE este mulțumitoare. Sistemul clientelar va continua să se propage cum vor spori și marile patrimonii ale baro­nilor, moșierii generației actuale. Pătura de­pendentă de acești boieri-baroni va con­tinua să se mulțumească cu puțin, știind că și exigențele vor fi scăzute.

 

Sistemul ar putea să continue, dar este fragil. Singura lui garanție de su­pra­vie­țuire este aceea a unei majorități populare mulțumindu-se cu puțin, dar mai ales refuzând să ia riscuri fie și cât negru sub unghie, speriată de perspectiva oricărei schimbări, economice, sociale, culturale. Dar: îndată ce numărul celor în­tre­prin­zători va atinge o anumită masă critică, baza populară a PSD s-ar prăbuși. De ace­ea, așa cum am mai arătat și în alte rân­duri, PSD este interesat ca românii să tră­iască în modestie și dependență materială, dar și în dependență morală și inte­lec­tua­lă. Cu deosebire incultura de masă, edu­cația mediocră sau nerăspândită, reli­gio­zitatea bigotă şi conformismul clerical sunt mijloace minunate pentru a perpetua groaza pentru orice fel de schimbare, în consecință, menținerea statu quo pro­fi­tabil neo-boierimii baronale și „iliberale“. Există o strânsă relație între retrograda politică economică și aspectele ideologice și culturale ale României de azi.

 

Dar situarea țării în zona se­micolonială a Europei, deși ne­mulțumitoare economic și umi­litoare moral, este ea însăși in­stabilă, ducând la noi și ne­așteptate situări. Politica antioccidentală și prorusă a Ungariei lui Viktor Orbán ara­tă că statele europene post-sovietice între­țin o anumită nostalgie „eurasiatică“. Ru­sia este conștientă de acest lucru. Iată de ce un Al. Dughin, ideolog neoficial, dar influent al Kremlinului de azi, face ochi dulci fostelor state satelite ale URSS, sus­ținând că ele se încadrează organic pro­iectului eurasiatic. Afirmația este cu atât mai valabilă când vine vorba de România, de tradiție ortodoxă. În această pers­pec­ti­vă, e posibil să se rupă o constantă de apro­ape două secole de istorie ro­mâ­neas­că, când progresul și binele au venit, mai ales, dacă nu exclusiv, din Apus. Pentru neo-boierimea acelui partid conservator care este PSD1, „soluția“ euro-asiatică ar pu­tea să apară mai organică. În loc să fie în chip umilitor periodic rechemată la or­dine de organismele de la Bruxelles, par­tidul neoconservator PSD s-ar simți mai la largul lui într-un sistem îngăduitor cu corupția, respectuos față de corectitudinea politică a Estului, care de multe ori nu este decât imaginea simetrică și inversată a corectitudinii occidentale. Acest do­me­niu material și spiritual ne situează un­de­va între Turcia și Federația Rusă.

 

„Coșmarul istoriei“ ar putea să ne ofere și astfel de răsturnări radicale, mergând îm­potriva a ceea ce a însemnat pentru noi pro­gres de la 1848 încoace. Cu certitudine, o astfel de schemă nu este dorită de ele­men­tul dinamic al României, de cei ce in­ves­tesc în viitor. În schimb, „dughi­nis­mul“ nu este cu nimic nepotrivnic neo-bo­ie­ri­mii pesediste; și va veni momentul când noua clasă nu se va mai teme să spună ce simte și gândește, când și dacă aver­tis­men­tele europene își vor fi arătat insuficiența.

 

Numai o tresărire puternică a conștiinței românești, prezența unor figuri puternice de sin­cronizare cu Occidentul, sus­ți­nând experimentul social, le­ga­litatea, inițiativa, încurajarea opiniilor și conduitelor neconformiste, ar da o șansă mutației („movida“) și ne-ar propaga în centrul Europei, ca una dintre țările cu drepturi depline.

 

Această tresărire socială ar proveni din respingerea inferiorității cronice în care ne găsim. Manifestațiile din ianuarie-fe­bruarie care au dus la abolirea Ordonanței 13 au reflectat acestă insatisfacție a unui strat semnificativ al societății. Dar spon­taneitatea se cere organizată. Partidele po­litice trebuie să canalizeze opinia difuză. Și, mai ales, liderii de opinie trebuie să se manifeste în chip mai generos. Com­ba­te­rea corupției este o temă centrală; dar ni­ciun moment nu trebuie să se manifeste sin­gură. Un principiu elementar al po­le­micii este că nu trebuie să te mărginești a critica pozițiile adversarului, ci și să pro­pui o alternativă. În ce mă privește, am convingerea fermă că libertățile sunt soli­dare: libertatea de a întreprinde nu poate fi separată de libertatea de a gândi, de res­pectul pentru convingerile și actele ce­lorlalți, de acceptarea drepturilor mino­ri­tăților... nu cred că toate valorile con­tem­porane sunt echivalente, dar revendic pen­tru alții dreptul de-a experimenta.

 

Libertatea nu poate fi tăiată în două! Li­beralismul economic nu are sens și fi­nalitate în absența liberalismului social și politic. Noțiunea de „societate deschisă“ pre­conizată de Karl Popper este deja su­gerată de Henri Bergson prin opoziția din­tre „morala închisă“ și „morala des­chisă“. Europa unită, vechiul continent care, primul, a auzit și perceput mesajul cristic al universalității moralei umane față cu morala închisă a societăților tribale încearcă acum să realizeze o societate cu adevărat deschisă. Aderând fără rezerve la acest proiect vom confirma sensul pe care l-a primit istoria noastră de două secole încoace. Oamenii politici, intelectualii, dar și toți cei întreprinzători, cei care re­fu­ză frica și umilința trebuie să acționeze. 

 

1. Vezi editorialul lui Andrei Cornea din revista 22 , nr. 1410.

Comentarii 3

Sorin Muncaciu - 06-02-2017

Domnule Vianu, va rog să-mi permitted sa aduc cateva contra-argumente. In primul rând, despre cât este de liberă MASS media occidentala. De exemplu SUA, in anii 80' existau 50 de corporații MASS media. Forbes, in 2012, demonstrează ca s-au concentrat in doar 6 corporații care dețineau 100% din piața. Tot Forbes, in 2016, preciza ca exista 15 miliardari americani care controlează absolut toată MASS media. Despre care first amendament , freedom of speach vorbim ?? Mai mult, serviciile secrete americane aveau Interdicție de a face propaganda in interiorul SUA, conform Smith Mund Act, era permisă numai propaganda in afara SU gen : Vocea Americii sau Europa liberă. Bineînțeles ca, serviciile au făcut propaganda ilegală gen operațiunea Mockingbird. Dar, sub administrația Obama, Restricția propagandei serviciilor in MASS media a fost abolită in 2013 prin adoptarea a The National Defence Authorisation Act. Este similar cu se întâmpla la noi cu acoperiți din presa.In al doilea rând, stânga progresista a folosit MASS media pentru a introduce in conștiința publicului occidental cretinismul " political corectness".Asa se face ca, "noua" identificare politica a fărămițat societatea , oligarhia stimulând conflictele între conaționali. Așa a fost posibila dominația politicienilor progresiștii in Europa si SUA . Desemni, inegalitatea economică depășind figurativ perioada faraonilor, 62 de indivizi dețin astăzi o avere egala cu averea jumătății sărace a populației lumii. Nu este nevoie de 800 de pagini din cartea lui Piketty, pentru a înțelege ca actualul capitalism corporatist, neo-liberal creiaaza numai inegalitate si crize si, nu mai servește interesele majorității covârșitoare a populației lumii. Apariția Internetului si neutralitatea acestuia a permis o informare corecta , atenuand efectele propagandei corporatiste din MASS media , așa a fost posibil Brexit si victoria lui Trump. Mai mult, adepții teoriei conspirației au putut aduce lucrări , studii si documente desecretizate ale Congresului si, au demonstrat ca toate razboaiele epocii moderne au fost inițiate si finanțate de dinastiile bancare, in scopul abolirii controlului statelor asupra sistemului monetar si financiar internațional. In ultimul rând, Macron este un neica-nimeni din punct de vedere politic, ca intelectual este un tip instruit. Aceasta însă, nu l-a împiedicat sa devină marioneta oligarhiei , având mentori personaje ca Jacques Attali , Hollande sau aia de la Banca Rothschild. Vor vedea francezii ce îmbrobodiți au fost când, Macron o sa înceapă sa o ardă Neo-liberal cu aberații de tipul : austeritate, " reforme structurale", flexibilizarea legislației muncii, " creșterea Competivității , etc.etc. pana când nivelul de viața se va deveni comparabil cu cel din Extremul Orient. Domnule Vianu ,nu am nicio îndoiala ca sunteți , in mod determinant, influențat de propaganda occidentala. Premiza este aceiași ca in comunism, atunci când știrile, informațiile si comunicarea se afla sub strictul control al 15 miliardari sau a tovarășilor de la secția propaganda ,acelasi sistem același rezultat : omul nou progresist al Neo- marxismului cultural!

Răspunde

Ion Vianu - 05-31-2017

Domnule Sorin Muncaciu, Eu sunt născut în anul 1934 și nu am trăit nici o zi în care să nu pot spune că Lumea nu este într-o criză profundă. Cu modestele mele cunoștiințe de istorie pot extinde acest sentiment de criză și la generațiile precedente.În ce privește plutocrația, tind să vă dau dreptate, dar ideea că controlul este total mi se pare excesivă. Libertatea este totdeauna de cucerit, prin definiție ea nu este dobândită odată pentru totdeauna. Totuși presa este mai liberă în Franța decât în Rusia sau în Kazahstan! Înțeleg că sunteți împotriva 'stângii progresiste' dar și împotriva 'plutocrației'. Eu nu sunt un partizan al teoriei complotului dar știu din experiență că cei ce aderă la ea sunt greu de influențat. Din moment ce disprețuiți atât de tare pe toți politicienii rutinați ar fi logic să dați o șansă unuia mai recent unui 'Neica Nimeni'. Țin să precizez că opoziția actuală din România mi se pare foarte slabă (aici suntem de acord) și aștept cu nerâbdare și speranță să apară un Neica Nimeni. Oricum, zic eu, mai bine cu Occidentul 'putred' evocat altă dată știți dvs de cine decât cu plutocrația retrogradă a lui Dughin , pardon Putin. Recunosc însă că fiecare are dreptul la opțiuni.

Răspunde

Sorin Muncaciu - 05-30-2017

Domnule Vianu, criza "democratiilor" occidentale este profunda, de fapt, au devenit plutocratii unde, oligarhia bancar corporatista a dobândit controlul total al societății. Nu mai exista free speach in MASS media occidentala corporatista, progresiștii au impus cretinismul corectitudinii politice, suprimarea competitorilor prin etichetări echivalente cu excluziunea din discursul public. Aceasta corectitudine politica este mai gravă decât tirania deoarece, încercarea de conformare este sau , devine autoimpusa.Care este rezultatul impunerii acestei noi religii a stângii progresiste?? Care este oferta binomiala a electoratului occidental ? Fie marionete neoliberale ale oligarhiei, înșelătoare , destructive, cu doua fete precum : Obama, Trudeau, Clintonii,Merkel sau Macron. Sau, naționaliști , populiști , albi suprematisti precum: Marine Le Pen, Wilders, Frauke Petry, Höfer sau Donald Trump. Cum este posibil ca societăți democratice occidentale sa producă asemenea candidați finaliști ?? In Franța, au votat reprezentantul dinastiei Rothschild, Bilderberg pe fata, un neica nimeni apărut din spuma marii , deoarece , alternativa era dreapta radicala naționalistă . Nu un alt președinte le trebuia francezilor ci, o alta Republica, o alta Constituție si alta organizare a instituțiilor democratice!! La noi, văd ca mulți analiști politici o țin ca surda in joc cu " unitatea dreptei" sau "viziunea " dreptei pentru combaterea PSD. Nu mai discutam, de faptul ca mai mult de jumătate din populație nu are pentru cine sa voteze, rezultatul fiind , pentru ei , tot același. Dar, la cei care au votat, in opinia mea, se întâlnește fenomenul de " diviziune in cadrul corporației" . Astfel , cei de dreapta sunt percepuți de oamenii simpli, de muncitori ca aparținând clasei meritocratice, a managerilor si șefilor de la servici. Ura lor, fata de superiorii erarhici, este mai mare decât frica lor de corupția din administrațiile social democrate. La noi adepții liberalismului sunt percepuți ca fiind absolvenții de scoli superioare care , "habar nu au de nimic" dar, care vin ca șefi sa facă zile negre lucrătorilor . Pe undeva , invers ca in America , unde democrații, " white color" sunt percepuți de " blue color workers" ca aparținând categoriei șefilor , managementului. Neprezentarea la vot, in Decembrie, a celor de dreapta a expus diviziunea în electorat, altfel,ar fi greu de explicat victoria PSD in localități, in care nu au câștigat niciodată.

Răspunde

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2025 Revista 22