România: scenarii, posibilități

Numai o tresărire a conștiinței românești, prezența unor figuri puternice de sincronizare cu Occidentul, susținând experimentul social, legalitatea, inițiativa, încurajarea opiniilor și conduitelor neconformiste, ne-ar propaga în centrul Europei, ca una dintre țările cu drepturi depline.

Ion Vianu 30.05.2017

De același autor

PSD

2017 se anunța plin de amenințări. Un an de alegeri parlamentare în țări supuse ten­tației național-populiste, al consolidării re­gi­murilor hiperconservatoare din Estul con­­tinentului (Polonia, Un­garia), al inaugurării man­datului Trump într-o Ame­rică ce pare că se ori­en­tea­ză spre răcirea relațiilor cu vechiul continent și apro­pierea din ce în ce mai ma­re de Rusia putiniană, în cadrul unei slăbiri pro­gra­mate a Alianței Atlantice. Nu am ajuns nici măcar la jumătatea anului. Deși a înregistrat un avans considerabil, extrema dreaptă nu a putut să se impună nici în Franța, nici în Olanda. Franța pare, prin alegerea noului președinte Macron, pe o cale, să sperăm, dătătoare de speranță Uniunii. Democrat-creștinii par bine porniți pentru cursa elec­torală în Germania, unde naționalista Al­ternative für Deutschland bate în retra­ge­re. Regimul „iliberal“ al lui Viktor Orbán este pus la colț din ce în ce mai sever de Uniunea Europeană, în timp ce in­ter­zi­ce­rea necondiționată a avortului eșuează în Polonia. Acest tablou liniștitor este ate­nuat de președinția Trump, care presu­pu­ne multe necunoscute.

 

Este prea devreme să înțelegem ce se întâmplă; știm că perspectiva unui dezastru european s-a de­părtat, pentru moment. Iar criza Uniunii Europene deja anunțată ar putea să devină una de creștere; te­meiurile celei mai promițătoare alianțe pe care a cunoscut-o continentul ar putea să in­tre pe un făgaș de consolidare. Tot ce pu­tem afirma este că ficțiunea afirmării UE ca a unei asocieri de state libere și absolut egale în drepturi nu va rezista. După cum fiecare ins are o soartă irepetabilă, fiecare stat component își va urma drumul în li­mitele prescrise.

 

Statele din zona euro vor constitui nucleul Alianței. Adoptarea monedei comune ră­mâne un proces deschis, dar cu siguranță criteriile de intrare în euro vor fi mult mai riguroase, evitând situațiile inex­tri­cabile, așa cum le cunoaște în momentul de față Grecia. Neîndoios că țările cu altă monedă, neparticipante la bugetul comun aferent vor fi țări de zona a doua, cărora li se va cere mai mult ascultarea decât pă­rerea. Vrând-nevrând, ele vor avea un sta­tut de mâna a doua și vor constitui o pe­riferie. Acest statut nefavorabil nu este o fa­talitate, după cum nici accesul la zona eu­ro nu este interzis țărilor care nu fac în­că parte din ea. Exigențelor economice li se adaugă respectarea standardelor sociale și culturale. Orice „club“ are regulile lui de purtare, implicite. Zona euro este un ast­fel de club.

 

România nu îndeplinește condițiile cerute de apartenența la cetatea interioară a eu­ro. În lipsa lor, intrarea pe ușa din spate nu ar fi numai imposibilă, ci chiar inde­zi­rabilă. Păstrarea unei monede naționale permite devaluarea, ceea ce echilibrează de­ficitele. Pândită dintotdeauna de adop­ta­rea „formelor fără fond“, o Românie in­tra­tă prematur în zona euro ar cunoaște cele mai mari dificultăți în a se menține, tre­când din criză în criză.

 

Trebuie să acceptăm lucid că țara noastră, deși s-a schimbat masiv după revoluția din decembrie 1989, este departe de a atinge ex­i­gențele unei apartenențe depline la UE. Asistența medicală publică este sub respirație artificială. In­fra­structurile feroviare sunt la pământ. Bucățile de au­tostrăzi neracordate la re­țea abundă! Piața de carte este cea mai slabă din Eu­ropa. Numărul de absolvenți universitari raportat la populație este cel mai mic. Iar cota analfabetismului funcțional este cea mai ridicată din Europa.

 

Să fim sinceri: PSD a câștigat (adevărat, cu o majoritate relativă) toate alegerile le­gislative din 1990 încoace. Numai grație unor „soluții imorale“ s-a putut ca PSD să nu fie în toată această perioadă la putere. PSD însă, la rândul lui, nu este numai o cauză; este și un simptom. Puterea PSD exprimă cel mai bine mentalitatea ma­jo­ri­tară; pe această bază a creat rețelele de in­fluență cele mai puternice și pare menit unei durate indefinibile. Pentru PSD și electoratul lui, menținerea țării noastre în zona gri a UE este mulțumitoare. Sistemul clientelar va continua să se propage cum vor spori și marile patrimonii ale baro­nilor, moșierii generației actuale. Pătura de­pendentă de acești boieri-baroni va con­tinua să se mulțumească cu puțin, știind că și exigențele vor fi scăzute.

 

Sistemul ar putea să continue, dar este fragil. Singura lui garanție de su­pra­vie­țuire este aceea a unei majorități populare mulțumindu-se cu puțin, dar mai ales refuzând să ia riscuri fie și cât negru sub unghie, speriată de perspectiva oricărei schimbări, economice, sociale, culturale. Dar: îndată ce numărul celor în­tre­prin­zători va atinge o anumită masă critică, baza populară a PSD s-ar prăbuși. De ace­ea, așa cum am mai arătat și în alte rân­duri, PSD este interesat ca românii să tră­iască în modestie și dependență materială, dar și în dependență morală și inte­lec­tua­lă. Cu deosebire incultura de masă, edu­cația mediocră sau nerăspândită, reli­gio­zitatea bigotă şi conformismul clerical sunt mijloace minunate pentru a perpetua groaza pentru orice fel de schimbare, în consecință, menținerea statu quo pro­fi­tabil neo-boierimii baronale și „iliberale“. Există o strânsă relație între retrograda politică economică și aspectele ideologice și culturale ale României de azi.

 

Dar situarea țării în zona se­micolonială a Europei, deși ne­mulțumitoare economic și umi­litoare moral, este ea însăși in­stabilă, ducând la noi și ne­așteptate situări. Politica antioccidentală și prorusă a Ungariei lui Viktor Orbán ara­tă că statele europene post-sovietice între­țin o anumită nostalgie „eurasiatică“. Ru­sia este conștientă de acest lucru. Iată de ce un Al. Dughin, ideolog neoficial, dar influent al Kremlinului de azi, face ochi dulci fostelor state satelite ale URSS, sus­ținând că ele se încadrează organic pro­iectului eurasiatic. Afirmația este cu atât mai valabilă când vine vorba de România, de tradiție ortodoxă. În această pers­pec­ti­vă, e posibil să se rupă o constantă de apro­ape două secole de istorie ro­mâ­neas­că, când progresul și binele au venit, mai ales, dacă nu exclusiv, din Apus. Pentru neo-boierimea acelui partid conservator care este PSD1, „soluția“ euro-asiatică ar pu­tea să apară mai organică. În loc să fie în chip umilitor periodic rechemată la or­dine de organismele de la Bruxelles, par­tidul neoconservator PSD s-ar simți mai la largul lui într-un sistem îngăduitor cu corupția, respectuos față de corectitudinea politică a Estului, care de multe ori nu este decât imaginea simetrică și inversată a corectitudinii occidentale. Acest do­me­niu material și spiritual ne situează un­de­va între Turcia și Federația Rusă.

 

„Coșmarul istoriei“ ar putea să ne ofere și astfel de răsturnări radicale, mergând îm­potriva a ceea ce a însemnat pentru noi pro­gres de la 1848 încoace. Cu certitudine, o astfel de schemă nu este dorită de ele­men­tul dinamic al României, de cei ce in­ves­tesc în viitor. În schimb, „dughi­nis­mul“ nu este cu nimic nepotrivnic neo-bo­ie­ri­mii pesediste; și va veni momentul când noua clasă nu se va mai teme să spună ce simte și gândește, când și dacă aver­tis­men­tele europene își vor fi arătat insuficiența.

 

Numai o tresărire puternică a conștiinței românești, prezența unor figuri puternice de sin­cronizare cu Occidentul, sus­ți­nând experimentul social, le­ga­litatea, inițiativa, încurajarea opiniilor și conduitelor neconformiste, ar da o șansă mutației („movida“) și ne-ar propaga în centrul Europei, ca una dintre țările cu drepturi depline.

 

Această tresărire socială ar proveni din respingerea inferiorității cronice în care ne găsim. Manifestațiile din ianuarie-fe­bruarie care au dus la abolirea Ordonanței 13 au reflectat acestă insatisfacție a unui strat semnificativ al societății. Dar spon­taneitatea se cere organizată. Partidele po­litice trebuie să canalizeze opinia difuză. Și, mai ales, liderii de opinie trebuie să se manifeste în chip mai generos. Com­ba­te­rea corupției este o temă centrală; dar ni­ciun moment nu trebuie să se manifeste sin­gură. Un principiu elementar al po­le­micii este că nu trebuie să te mărginești a critica pozițiile adversarului, ci și să pro­pui o alternativă. În ce mă privește, am convingerea fermă că libertățile sunt soli­dare: libertatea de a întreprinde nu poate fi separată de libertatea de a gândi, de res­pectul pentru convingerile și actele ce­lorlalți, de acceptarea drepturilor mino­ri­tăților... nu cred că toate valorile con­tem­porane sunt echivalente, dar revendic pen­tru alții dreptul de-a experimenta.

 

Libertatea nu poate fi tăiată în două! Li­beralismul economic nu are sens și fi­nalitate în absența liberalismului social și politic. Noțiunea de „societate deschisă“ pre­conizată de Karl Popper este deja su­gerată de Henri Bergson prin opoziția din­tre „morala închisă“ și „morala des­chisă“. Europa unită, vechiul continent care, primul, a auzit și perceput mesajul cristic al universalității moralei umane față cu morala închisă a societăților tribale încearcă acum să realizeze o societate cu adevărat deschisă. Aderând fără rezerve la acest proiect vom confirma sensul pe care l-a primit istoria noastră de două secole încoace. Oamenii politici, intelectualii, dar și toți cei întreprinzători, cei care re­fu­ză frica și umilința trebuie să acționeze. 

 

1. Vezi editorialul lui Andrei Cornea din revista 22 , nr. 1410.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2019 Revista 22