O parte a presei din România a fost surprinsă de discursul domnului Eduard Hellvig, directorul SRI, susţinut joi, 5 octombrie, la inaugurarea programului
„Prin repetare la nesfârşit, o minciună devine adevăr“, afirmă politologul american Paul Craig Roberts. Pentru a testa veridicitatea acestui enunţ, putem lua multe exemple din trecutul mai apropiat sau mai îndepărtat.
Asistăm în ultimele săptămâni la o nouă ofensivă mediatică legată de Roşia Montană. Totul a început cu intervenţia încâlcită a premierului Tudose legată de intenţia de a retrage dosarul depus la UNESCO de către Guvernul Cioloş.
PSD este, practic, România, iar dacă cineva dorește să ia partidul înseamnă că nu a înțeles nimic din funcțiile în care a fost, indiferent despre cine e vorba, a declarat Liviu Dragnea, liderul PSD.
În România, nimic nu pare să se piardă, totul pare să se transforme. Dar doar pe dinafară.
Două lucruri mi-au venit în minte urmărind votarea în parlament a moțiunii împotriva guvernului Grindeanu. Mai întâi, am avut impresia că asist la scene dintr-un film în care membrii clanului vin pe rând să pupe mâna nașului, care veghează la îndeplinirea strictă a ritualului.
Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]
Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social
Abonamente interne cu
expediere prin poștă
45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an
Abonamente interne cu
ridicare de la redacție
36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an