Pe aceeași temă
Poeta vede asemănări între fenomenul Piaţa Universităţii şi protestele din Piaţa Victoriei: „Nimic nu se schimbă, asta este cu adevărat deprimant”, transmite RFI.
Ana Blandiana face o mărturisire: „Nu sunt naivă şi nu sunt optimistă, dar sunt convinsă că protestele reprezintă o valoare morală, care există în sine, care marchează şi construiesc destinul unei generaţii, salvând-o din umilinţă, pentru că umilinţa de a fi supuşi prostiei şi neruşinării este de natură să ne degradeze, este toxică. Pe termen lung, poate să distrugă celula intimă, poate să ne distrugă atât ca persoane, cât şi ca popor”.
În opinia scriitoarei, „logica nu intră în discuţia politicii româneşti din ultimul an şi jumătate. În mod evident, totul este în afara limitelor logicii, în afara limitelor bunului simţ. Demisia este ceva ce ţine întotdeauna de bunul simţ, de respectarea unor cutume, a unor reguli morale. În cazul nostru, în cazul lui Dragnea, nu poate fi vorba”.
Ana Blandiana îl critică pe preşedintele PSD: „Mi s-a părut uluitor că Liviu Dragnea a simţit nevoia să ceară iertare celor câteva zeci de delicvenţi condamnaţi, cu dovezi şi cu respectarea tuturor regulilor juridice şi nu milioanelor de oameni cinstiţi din România, pentru tot ce se întâmplă în ultimul timp. Asta spune totul despre el şi despre partea cu care se solidarizează din societatea românească”.
„Mâine va fi o zi periculoasă”
Scriitoarea Ana Blandiana se teme că mitingurile organizate de diverse partide ar putea degenera: „Mi-e teamă. Nu ştiu la ce vom asista. Tot timpul ne ciocnim de o lipsă de responsabilitate în felul de a se purta a celor de la Putere, care sigur că dovedeşte disperarea. Fără îndoială, tot ce fac în ultimele săptămâni fac dintr-o disperare, din faptul că ei simt că le fuge pământul de sub picioare. Cu adevărat, mâine va fi o zi periculoasă în afara Parlamentului, mai mult decât în Parlament”.
Poeta vede asemănări între fenomenul Piaţa Universităţii din anii 90 şi protestele de acum din Piaţa Victoriei: „Acum două zile, în Piaţa Victoriei, exact ca în urmă cu aproape 30 de ani, un tânăr mi-a pus un microfon în mână şi nu mă gândisem nici o clipă că acolo aş putea să vorbesc. Primul lucru care mi-a venit în minte a fost chiar acesta: uite, după aproape 30 de ani, mă aflu în aceeaşi situaţie şi toţi acei oameni se află în aceeaşi situaţie. De altfel, acei oameni erau într-o oarecare măsură chiar aceiaşi, chiar aceleaşi persoane. Când la un moment dat am întrebat dacă sunt oameni care au fost în Piaţa Universităţii, s-a ridicat o pădure de mâini. O altă dovadă că această comparaţie este perfectă este că a doua zi am fost insultată într-un ziar proguvernamental, care îmi reproşa că îndrăznesc să compar fenomenul sfânt al Pieţei Universităţii contra cărora categoria lor a chemat minerii, închid paranteza, cu bătăuşii şi nu ştiu mai ce, delicvenţii din Piaţa Victoriei. Totul seamănă. Cei de acolo erau făcuţi fascişti în 1990, sunt făcuţi fascişti astăzi. Nimic nu se schimbă, asta este cu adevărat deprimant”.
.jpg)
