Dragos Paul Aligica

Inainte de a stabili daca, in calitate de aparator al statului de drept, e bine sau nu sa mergi la referendum, sa stabilim mai intai ca simplul fapt ca suntem fortati sa avem de a face cu toata aceasta poveste acum, ca si cand aceasta tara nu ar fi avut altele mai importante de facut, este esentialmente o bataie de joc nationala, o insulta la adresa cetatenilor responsabili si in ultima instanta la adresa poporului roman, privit in ansamblu.

Cateva observatii privind situatia creata de puciul parlamentar din 3-6 iunie, 2012. Plus o nota privind pasii strategici umatori. Despre definirea situatiei • In arena istoriei Romaniei contemporane se confrunta doua modele sociale, economice si umane ce nu pot coexista in acelasi spatiu politic: statul de drept si statul cleptocratic-oligarhic-autoritar. Viitorul Romanei se decide in functie de care model va castiga confruntarea. Mai precis se infrunta doua minoritati: sustinatorii statului de drept si sustinatorii statului cleptocratic-oligarhic-autoritar. Doua tipuri umane, doua filozofii de viata, doua atitudini. Unii pot functiona si prospera intr-un sistem, ceilalti intr-altul. Intre cele doua tabere nu exista reconciliere, nu exista mediere. Poate exista o incetare pasagera a focului, dar nu mai mult. Uman, social si politic, sunt doua modele existential-ireconciliabile.  

Sunt intrebat in mod insistent ce va urma mai departe in cazul de plagiat in care este implicat Primul Ministru al Romaniei, d-l Victor Ponta, ca si cum ar trebui cumva sa am o cunoastere speciala asupra desfasurarilor viitoare. Nu am. Nimeni nu are. Am intrat in teritorii cu totul inedite pentru politica romaneasca. Putem insa specula. Iar daca o facem cu realism si retinere, cred ca ne putem face o imagine destul de buna privind alternativele posibile. Toata atentia publicului pare acum fixata pe ideea ca in curgerea fireasca a evenimentelor, va exista o Comisie legitima care da verdictul. Asteptarea generala este ca in situatia in care verdictul confirma formal si oficial plagiatul, cutuma si precedentele europene fiind lipsite de orice ambiguitate, urmeaza demisia. Asadar, se poate observa cum marea majoritate asteapta verdictul oficial ca pe momentul final si clarificator al episodului. Unii, pentru a confirma nevinovatia; altii, pentru a o infirma. Pentru mai toti, orizontul de analiza si anticipare se opreste asadar simplificator si facil la acest verdict. Dar lucrurile nu sunt atat de simple.

Anuntul recent facut de MRU relativ la crearea unei noi organizatii publice precum si prezenta sa publica tot mai intensa, au generat, asa cum era de asteptat, o serie de reactii. In buna masura aceste reactii nu au un continut analitic substantial. Sunt pur si simplu expresii ale unor sentimente. In cazul unora, de speranta si entuziasm. In cazul altora, de panica instinctiva.

Reformistii din Romania, simpli cetateni sau figuri publice, privesc evolutiile politice recente legate de instalarea noii puteri cu atitudini penduland intre repulsie, dezamagire si ingrijorare. Notand mai intai ca e cinstit sa pastrezi momentan o portita de bunavointa deschisa, dand o farama de credit in alb noului guvern, sa recunoastem ca ar fi deplasat sa spunem ca temerile si dezamagirile reformistilor sunt irationale.

Care este motivul pentru care mediul academic, mass-media, birocraţii, poeţii, literaţii, „creativii“, jurnaliştii şi mulţi profesori universitari şi neuniversitari au înclinaţii atât de pronunţat anticapitaliste?

"Aveti si o solutie?” Raspuns: Am. E evident: Infiintarea Institutului Roman pentru Studierea si Prezervarea Memoriei Revolutiei din Ianuarie „Vasile Ernu” (IRSPMRIVE).