Brindusa Armanca

Este o falsă percepție că o aparentă criză în interiorul PSD pune frână intențiilor de monopolizare a tot ce mișcă în România. Deși se mișcă în regres, presa este cu prioritate în vizor, pentru a spăla imaginea tot mai deteriorată de guvernarea haotică a partidului.

„România se întoarce la vremurile din perioada lui Adrian Năstase, în care presa era cumpărată, constrânsă, șantajată să nu mai facă anchete și să nu mai scrie împotriva liderului PSD.“ (Sabina Fati)

De la finele lui septembrie până în 5 noiembrie are loc la Timișoara bienala Art Encounters cu tema Viața - mod de întrebuințare.

Ce le rămâne de făcut jurnaliștilor prinși în malaxorul mașinației comandate politic și neprotejați de organizațiile de breaslă, inerte și ineficiente? Să scrie, asta le rămâne. Să deschidă ochii, să dezvăluie, să spună adevărul. Să nu renunțe.

Mahalaua de odinioară avea regulile sale, ba chiar un fel de etică. Caftangii de azi, cu vorba sau cu pumnul, nu respectă nicio regulă.

Dacă educatorii veghează asupra conținutului potrivit și asupra folosirii cu moderație a tabletei, nu există nicio primejdie pentru copii.

Apelul Platformei Dreptate și Adevăr din Republica Moldova adresat societății civile din România semnalează numeroase minciuni difuzate de Tabără în emisiunile sale.

Triumful câștigătorilor reprezintă un îndemn de a nu renunța la profesiile captivante din jurul televiziunii și filmului.

Ce n-au făcut universitarii noștri de la științe politice și sociale, ocupați cu alte cele, fac universități străine: analiza fenomenului #rezist, privit din perspectivă multidisciplinară.

Niște fake-jurnaliști de la Antena 3 au luat informații cu caracter public și au titrat victorioși: Avem lista completă! Pe cine a plătit Soros.

Semnalul de război dat de d-l Dragnea presupune pregătirea unui arsenal complex: instituții de stat împotriva mass-media independente, instituții versus instituții, presă contra presă.

Decizii recente ale CEDO și ale justiției române pun degetul pe metehne nevindecate ale societății românești care influențează conduita mass-media.

Anchetele Orașului uitat conturează o hartă, fie și incompletă, a lipsei de viziune a edililor care continuă să ceră încredere și voturi.

Sunt atât de rare momentele când jurnaliștii români sunt puși în situația de a intra în competiție reală, atât între ei, cât și cu presa internațională, pe teme importante care fac agenda media pe mapamond, încât laudele sunt cuvenite.

Adesea minciunile politicienilor ies la iveală mai târziu și numai dacă instituțiile de presă și jurnaliștii vor să dezgroape adevărul. Internetul și televiziunea reprezintă arhive imense care împing uleiul la suprafața apei. Și rețelele sociale fac servicii adevărului, dacă profesioniștii știu cum să caute.

Dan Andronic a ales să compromită cam tot ce începuse: meseria de consultant, dar și meseria de jurnalist.

A defini recentul schimb de replici dintre realizatorii unor emisiuni ale Antenei 3 și conducerea RCS-RDS ca fiind un conflict între trusturi de presă concurente este o eroare sau, după caz, o extrapolare interesată.

Ruxandra Hurezean rezonează subtil cu dramele umane, fără patetism și fără tonuri justițiare. Din teren, unde se lasă impregnată de fiorul vieții, jurnalista urcă spre cărți și documente, pentru a obține distanța necesară.

Multe dintre deficiențele jurnalismului românesc actual se văd cu atât mai bine, cu cât informația este mai puțin importantă, dar comportă terminologie de specialitate.

În Radioul și Televiziunea redevenite „de stat“, după ce s-a anulat taxa și finanțarea o dă guvernul, nu contează integritatea, competența, biografia profesională, rezultatele etc. nici la numire, nici la demitere

Mass-media nu au putut ocoli prezența energică, disponibilitatea și accesibilitatea „la minut“ a politicienei, care a boicotat adesea emisiunile TV obținând o audiență uriașă.