Forța civică a femeilor

Fara Autor | 02.10.2018

Pe aceeași temă

Joi, 20 septembrie, la Grupul pentru Dialog Social a avut loc o dezbatere prilejuită de volumul colectiv Forța civică a femeilor, coordonat de Andreea Paul și apărut la Editura Polirom. Publicăm în continuare fragmente din această dezbatere.

MAGDA CÂRNECI (președinta CA al Grupului pentru Dialog Social):

M-am gândit că este foarte important să dezbatem în jurul unei cărți care mi s-a părut o apariție editorială de excepție, Forța civică a femeilor, coordonată de Andreea Paul și lansată la Bookfest în primăvară cu mare succes. Eu cred că forța civică a femeilor mai are până a deveni recunoscută. GDS este un loc istoric, unde s-au întâmplat multe evenimente politice, unde au avut loc dezbateri de toate felurile, cu toată elita clasei politice, de-a lungul celor 28 de ani de funcționare. Dar cred sincer că noi trebuie să deschidem puțin unghiul viziunii către societatea civilă mai mult decât am făcut-o până acum, pentru că această carte pe mine m-a convins că intrăm într-o nouă eră. De câțiva ani există un puternic reviriment al spiritului civic în România, au avut loc manifestații care au schimbat privirea publicului asupra forței ONG-urilor și cred că asistăm la o modificare, deocamdată lentă, abia perceptibilă, de paradigmă de funcționare a societății, în care societatea civilă va avea un rol din ce în ce mai mare. Pe mine cartea aceasta m-a fascinat nu doar pentru că sunt și eu una dintre femeile invitate să scriem în ea, ci pentru că, grație celorlalte 101 doamne care au răspuns, mi-am dat seama ce partid de femei remarcabile există în România. Cele 102 femei sunt de fapt un vârf de iceberg dintr-o mare mult mai bogată și mai impresionantă. Cred că trebuie să facem ce putem fiecare la locul nostru ca să devină vizibilă această forță extraordinară.

 

Splendoarea „industriei binelui“

 

ANDREEA PAUL (președinta INACO - Inițiativa pentru Competitivitate):

Acest demers colaborativ, Forța civică a femeilor, nu ar fi fost posibil fără faptele fiecăreia dintre voi și fără susținerea consecventă și prietenească a două femei de excepție: Mihaela Miroiu, care mi-a fost permanentă sursă de inspirație și partener de drum într-o bătălie nu ușoară de diminuare a dezechilibrelor de gen în politică, în economie, în societate în ansamblul ei, și Daniela Palade Teodorescu, fără de care nu aș fi reușit să dau viață acestui volum până la Târgul de Carte, în inima anului în care țara împlinea suta de ani. M-am ambiționat să adunăm 100 de mărturii autentice din diferite regiuni ale țării și din domenii diferite, de la copii, tineri, probleme de sănătate, de mediu, de alternativă la politicile publice, ba chiar și de competitivitate. Ceea ce dă o notă aparte demersului acestuia este că închide un triptic, un demers editorial unic în lume, dedicat femeilor contemporane. În 2011 apărea Forța politică a femeilor, cu actante în toate partidele politice, în 2016 apărea al doilea voum, Forța economică a femeilor, cu antreprenoare absolut de excepție, cu companii mai mici sau mai mari, cu branduri românești omologate în Europa. Bineînțeles, în 2018 era necesar să dăm valoare spiritului civic la genul feminin.

 

În fiecare moment în care apărea unul dintre acești pași în spațiul public, eu eram activă în domeniile respective și oarecum am vibrat cu poveștile celorlalte doamne care au avut nebunia frumoasă de a-și activa spiritul civic. Noi, femeile, avem un reflex înnăscut de a reechilibra lucrurile, de a înfrumuseța societatea, de a lupta cu nedreptățile, de a nu ne mai plânge că, vezi Doamne, nu știu cine n-a făcut ceva la timpul potrivit sau la locul potrivit. Este această industrie a binelui numită societatea civilă, unde femeile sunt dominante. Pe harta inovatorilor sociali, femeile contribuie cu 53% în demararea și conducerea de organizații neguvernamentale. În antreprenoriat lucrurile nu stau la fel de bine, dar nici prea rău. În ceea ce privește forța economică a femeilor, unul din trei antreprenori astăzi în România este de genul feminin. Cu fiecare companie nou apărută, una este condusă de către un el și o altă companie de către o ea. Echilibrul este perfect egal de gen, la modul natural. În politică, lucrurile stau însă mult prea departe de zona civică și zona economică. Când apărea cartea Forța politică a femeilor, aveam 10-11% femei în parlament. Și lumea a zâmbit când am lansat demersul respectiv editorial, s-a uitat peste sprânceană la noi: „ce vreți voi să faceți cu cartea asta?“. Iată că, la mai puțin de un deceniu de la apariția acestui volum, s-a dublat numărul femeilor în Parlamentul României.

 

Revenind la Forța civică a femeilor, fiecare pagină este un munte de emoție decupată din realitatea românească. Sunt femei care au reușit să marcheze destine nu neapărat la nivel național, dar în comunitățile locale. Să dai șansa la fericire, la viață, la starea de bine, la educație unui copil sau unui mănunchi de persoane vulnerabile nu poate decât să-ți dea o satisfacție ieșită din comun. Femeile acestea n-au făcut-o din eroism și nici din nevoia de a se vorbi despre ele. Pe multe dintre ele le cunoașteți deja, sunt deja nume de notorietate, fie că e vorba de Melania Medeleanu sau Nadia Comăneci, care are o fundație dedicată sportului. Sunt multe nume, până acum anonime, pe care le-am descoperit împreună cu Daniela și care ne împărtășesc din experiențele lor. Vă spun sincer că multe femei care au reușit să marcheze comunitățile locale nu au dorit să contribuie la acest volum, unele pentru că nu au exercițiul comunicării publice, altele pentru că nu știu și nu pot să scrie despre ceea ce au făcut. Nu toate doamnele din zona societății civile sunt scriitoare. Dar uite că au găsit tăria, inspirația și puterea de a răspunde pozitiv un număr remarcabil de 100 de femei. Vă invit să descoperiți fiecare poveste din cartea realității românești a faptelor, nu a vorbelor, că de vorbe, aplauze și de zgomot suntem foarte sătui. Aici este splendoarea industriei binelui.

Puterea vulnerabilității și solidaritatea feminină

 

DANIELA PALADE TEODORESCU (redactor-șef, revista Cariere):

Eram proaspăt intrată în INACO, știam de acest proiect și mi s-a părut firesc să mă alătur, în condițiile în care eu vin din zona de leadership https://revista22.ro/files/news/manset/default/foto-dezbatere-2-1479.jpgfeminin. Am scris despre femei mulți ani și m-am gândit că forța civică este de fapt despre foarte multă emoție, despre ceea ce acum se discută foarte mult, despre cum s-a atrofiat simțul civic, despre cum oamenii nu mai iau atitudine, toată lumea se văicărește de problemele pe care le are. Aceste femei practic vin și demonstrează că există forță civică. Sunt exemple de mame, în special, care nu au mai stat să se plângă că au un copil bolnav și statul nu face nimic, ci pur și simplu au spus „eu sunt schimbarea, nu are sens să mai aștept să se întâmple ceva de la minister, voi milita pentru drepturile copilului meu, pentru drepturile celor suferinzi“. De fapt, cartea este despre ceea ce eu numesc puterea vulnerabilității - femei care, la un moment dat, s-au aflat într-o situație limită în viața lor, au depășit-o și, ca urmare, au spus: vreau să fac ceva pentru semenii aflați în aceeași situație. Și așa s-au născut asociații care militează pentru drepturile copiilor, drepturile femeilor. Una dintre mirările mele a fost că pentru drepturile părinților în general se face mai puțin, deși în spatele fiecărui copil există părinți. La noi, asociațiile pentru femei, din păcate, sunt mai puține și mai puțin vocale. Sunt multe femei care au trudit într-un nemeritat anonimat și care de multe ori au spus: „Pentru ce să apar în carte? Eu fac ceea ce fac pentru că m-a împins nevoia, pentru că așa s-a întâmplat cu viața mea“. Dar faptul că au fost popularizate, că am pus lumina reflectoarelor pe ele le-a motivat, a fost o confirmare că ceea ce fac e corect și că pot să continue demersul lor.

 

E o carte și despre solidaritate feminină, care e un concept destul de greu de susținut în România. Femeile nu sunt foarte solidare și de la d-na Miroiu am învățat prima dată despre solidaritate și despre ceea ce înseamnă o mână întinsă, o vorbă spusă atunci când este nevoie și o lumină corect pusă pe persoana respectivă. La un moment dat, una dintre doamnele care povestesc în volum a spus ceva foarte frumos: „valoarea unei femei este dată de numărul celorlalte femei pe care le ajută să se ridice“. Și foarte multe dintre aceste povești exact despre lucrul acesta spun, despre solidaritate, despre ideea că împreună putem face schimbarea. Până la urmă, schimbarea se întâmplă de la firul ierbii. Iar femeile au acest dar, ele pot să transmită informația, începând cu copiii lor, începând cu mica lor comunitate.

 

Forța civică a femeilor este o carte care adună povești de viață, povești emoționante, povești despre femei care „mută munții din loc“ de dragul unui copil, de dragul unui părinte, de dragul unei persoane aflate în nevoie. Și asta mișcă lumea.

 

MAGDA CÂRNECI:

Cartea nu conține numai mărturiile acestor 102 femei, ci conține și un studiu interesant semnat de Andreea Paul, din care aflăm multe lucruri pe care nu le știam - statistici, cifre, procente, foarte utile. Așa aflăm că există 195.000 de ONG-uri în România, pe hârtie, din care 40.000 sunt active. Că 73% dintre donatori sunt femei, mult mai mult decât bărbații, și se implică mult mai mult decât bărbații în ONG-uri, cam 61%. Sunt cifre impresionante la nivelul României.

 

 

 

Populismul politic, dușmanul „industriei binelui“

 

MIHAELA MIROIU (profesor la SNSPA):

Sunt niște niște lucruri pe care noi le știm și din experiența trăită, și din experiențele de lectură. Peste tot în lume tendința statului, oricare ar fi acela, este să se creadă foarte deștept, respectiv, „lasă că știe statul de ce au nevoie oamenii“. Când statul și numai statul știe de ce au nevoie oamenii și acel stat e reprezentat de un partid și numai de un partid, care e singurul factor conștient din societate, avem o dictatură de toată frumusețea. Sunt aici trei-patru persoane care își amintesc cum începea în luna septembrie anul de învățământ politico-ideologic: „PCR - factor conștient al societății noastre“. Din păcate, într-o foarte mare măsură, statul român actual se crede tot la fel de deștept și de omniscient precum se credea partidul unic. Pe scurt, știe mai bine decât mine care sunt nevoile mele, ale părinților, ale copiilor mei, ale vecinilor mei. Prin urmare, un lucru pe care îl face statul, în afară de faptul că dă legi prin care ne spune care e binele, legislativ vorbind, ne mai ia și cam 55% din bani. În fiecare lună, noi trebuie să ne gândim că 55% din cât ar fi trebuit să câștigăm noi dăm statului și statul îi administrează spre binele nostru. Prima chestiune, evident, este de unde știe statul care e binele nostru? Eu m-am îndoit totdeauna că statul are habar care e binele nostru și, cu cât trecem mai mult de la o democrație liberă, în care am fost o perioadă foarte scurtă de timp, la un populism deșănțat, cu atât probabilitatea, pe de o parte, să ia în serios propriile noastre interese și, în al doilea rând, să facă ce a propus într-o campanie electorală e mai mică.

 

Deci, la ora actuală, dușmanul principal al „industriei binelui“ îl reprezintă populismul politic, adică faptul că asta devine dominantă a politicii. Partidele, de regulă alea care câștigă, îți promit marea cu sarea, nu au niciun fel de expertiză când fac asta, nu se bazează pe nicio diagnoză socială, nu se bazează pe cercetări. Acum câțiva ani am făcut o cercetare la nivel național și una dintre probleme a fost să le cerem oamenilor, bărbați și femei, să facă o ierarhizare a felului în care ar cheltui ei banii publici. Și bărbații, și femeile, cu mici diferențe, spun că pe locul întâi sunt copiii, pe locul doi sunt tinerii, pe locul trei este educația etc. Exact asta reiese și din cartea Forța civică a femeilor când vedem cu ce se ocupă ONG-urile. Pe scurt, avem demonstrația foarte clară că societatea are nevoile de care se ocupă aceste femei și acești bărbați care sunt implicați în activitatea de asociere, ca să rezolve lucrurile pe care statul nu le rezolvă. De aici vine și întrebarea: păi, ce face statul cu 55% din banii noștri în condițiile astea? Sigur că populația simplă nu se gândește să facă din serviciile secrete, din armată o prioritate. Agenda populației și agenda guvernanților e radical diferită. Un stat funcțional, care e o democrație liberală, folosește o bună parte din banii publici la nivel local sau la nivel central dându-i unor organizații neguvernamentale pentru proiecte care sunt evaluate corect, fiindcă ei știu foarte bine că organizațiile neguvernamentale cunosc mai bine nevoile și interesele oamenilor concreți, nu ale statisticilor abstracte. S-ar putea să mă înșel eu total, dar știu un singur caz de primărie de la noi care scoate în fiecare an bani pentru asociațiile de locatari și le supune la un concurs proiectele și cine câștigă proiectul primăriei respective își face ce vrea - locuri de joacă, o grădiniță de cartier ș.a.m.d. E vorba de Primăria Cluj, dar e posibil să existe multe altele. În mod normal, lucrurile astea sunt banale și așa ar trebui să se petreacă ele. Adică, din cei 55% din banii noștri, o bună parte ar trebui să fie alocată nevoilor noastre, prin oameni care le știu și sunt în stare să se ocupe de ele. Cred că se înmulțesc organizațiile neguvernamentale din România din cauză că avem un stat extrem de prost și de bugetivor.

 

Un alt proces care se întâmplă și e vizibil este că organizațiile neguvernamentale se profesionalizează. Adică oamenii care se ocupă de ele devin din ce în ce mai buni experți în domeniul organizațiilor respective. În timp ce, în politică, amatorismul, impostura, diletanța cresc, dincoace crește expertiza exponențial. Deci avem o fractură în societate mai mult decât jenantă. Vestea foarte bună e că măcar o parte merge bine în toată povestea asta, respectiv anteprenoriatul civic. În carte se insistă pe diverse categorii - cine donează, pentru ce, nu numai la noi, ci și aiurea în lume - și, de exemplu, vedem că o proporție aproape spre 70% sunt cei cu convingeri liberale. Este foarte firesc, pentru că stânga crede mult în puterea statului și partea liberală crede mai mult în puterea de asociere și puterea de asociere a indivizilor pe interese directe și atunci se mobilizează în felul acesta. Cu cât statul e mai puțin liberal - în cazul nostru, mai iliberal -, cu atât probabilitatea ca el să devină, în loc de partener, un adversar serios crește.

 

Societatea civilă și intrarea în politică

 

Aceasta e o carte care descrie un moment din evoluția societății civile din România și a relației ei cu statul. Îmi amintesc un moment petrecut acum 25 de ani în curtea GDS, când un autocar a plecat spre Ankara unde era o mare conferință internațională cu ONG-uri, în special cele care se ocupau de drepturile omului, drepturile femeilor, ale minorităților, dar în genere cu ceea ce se cheamă societate civilă. Ne-am urcat toți în autocar și era iarnă, vă imaginați cum era un autocar în 1993, am mers zi și noapte. Când am ajuns pe lângă niște râpe nefericite în Turcia și derapa autocarul, țin minte că cineva dintre noi zice: „Dacă se prăbușește autocarul ăsta, se duce dracului toată societatea civilă din România!“. Avea https://revista22.ro/files/news/manset/default/carte-dezbatere-1479.jpegdreptate. Practic, toată lumea care la ora aia începuse ceea ce se cheamă antreprenoriat și în special antreprenoriatul de emancipare civică din România încăpea într-un autocar. Ei, de la un autocar la ponderea și forța actuală distanța e ca de la pământ la lună. Eu sunt incomparabil mai optimistă, statistic vorbind, decât cei din generația tânără, pentru că am mai multe repere. Există reperul normativ - ce ne-ar plăcea, ce ne-am visa, ce ne-am dori -, există reperul comparativ cu alții în aceeași situație și există reperul istoric.

 

Aici avem de a face cu o sută de cazuri miraculoase, pentru că au făcut, din nimic, ceva extraordinar. Sunt miraculoase pentru că au reușit să adune oameni în jurul lor și să-i facă să dea bani și pentru altceva decât pentru iertarea păcatelor. Este fascinant în cartea asta cum sunt oameni care pleacă de la experiența personală, care nu au nădejde decât în ei înșiși la început și, în loc să cadă în depresie sau să ajungă la alte situații, la cerșit, la furat, la suicid, devin un fel de centru vital pentru ceilalți asemănători lor pentru că își găsesc puterea să trăiască generos și empatic. Și aici am să mă întorc la problema în sine a societății civile, care, în momentul ăsta, e foarte eficientă în comparație cu statul. În același timp, este extrem de subfinanțată de stat, din cauza asta proiectele nu pot fi strategice, sunt punctuale, adică am primit o finanțare pe trei luni, mai insist pentru încă trei, mă mai ajut cu nu știu ce fond internațional, am câștigat un premiu, ne mai târâm un an, deci cam așa se desfășoară treaba asta. Problema e că situația asta nu e numai la noi, e destul de generală în lume. Statele, în sens politic, devin incapabile să înțeleagă și interesele cetățenilor lor, și interesele pe termen lung ale umanității, pentru că scopul principal e câștigarea voturilor. Voturile se câștigă populist. Și atunci, după cum vedeți, apar tot felul de probleme. Ce faci cu venitul minim garantat în caz de dispariția mult prea multor locuri de muncă? Ce te faci cu problema schimbărilor climatice și a faptului că vor fi obligați oamenii să migreze în interiorul continentului? Te uiți cine se gândește la asta. La nivel politic, ONU e foarte slab în chestia asta, UE încă nu a luat o decizie, ca în multe alte sensuri, SUA sunt într-o găleată politică incredibilă. În schimb, la chestia asta se gândesc marii corporatiști de inovație, care încearcă să facă ceva. Suntem într-un moment ciudat al acestei lumi în care se pare că marele business de inovație mai degrabă își dă mâna cu societatea civilă să facă proiecte fie mici, cum sunt cele pe care le descriem aici, fie strategice, cu bătaie foarte lungă, la care politicienii nu se gândesc. Acesta este motivul pentru care, în mod firesc, societatea civilă ar trebui să fie bazinul principal din care să pescuiești politicieni specializați în anumite categorii de interese ale oamenilor. Pe scurt, celor care sunteți în situația asta vă spun: dacă vă lasă, mergeți în politică! Nu se poate altfel. Trebuie să ne pregătim pentru momentul în care presiunea oamenilor va fi tot mai mare pe descentralizarea politicii, pe subsidiaritate, pe trecerea acestor fonduri la nivelul comunităților care au dovedit că știu ce să facă și cum să folosească banii publici pentru interese cu adevărat stringente ale populației.

 

Am întâlnit în carte o expresie care te lovește în cap și te face să te gândești de zece ori: „Am avut luxul de a nu fi forțată să părăsesc România“, scrie Ana Măiță. Eu am avut în anii ’90 șansa să îmi urmăresc numai scopul profesional, vârful profesiei mele e în țara asta. Dar ce fac femeile nevoite să plece? Ai să mergi într-o lume în care începi de la zero, adică o viață trăită în condiții de precaritate extremă, când existența unui lucru cât de firav depinde de fiecare dintre oamenii ăia.

 

Vă mulțumesc tuturor celor care ați ajuns să fiți incluse în acest volum pentru că puteți să vă uitați în spate și să ziceți, după cum scrie cineva în carte, „am pus petale florilor“.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

CELE MAI CITITE

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2018 Revista 22